City Break Blue Air. Ce să faci în Oslo, capitala Norvegiei.

Oslo NorvegiaOslo, NorvegiaCând începi să cauți Norvegia pe Google, este imposibil ca din primele rânduri de poze să nu rămâi cu gura căscată când vezi fiordurile incredibile – acele golfuri lungi, lungi, săpate de ghețari și inundate de apa Marii Nordului, abruptul acela spectaculos, cascadele care se prăbușesc de la zeci și zeci de metri. Da, Norvegia este magnifică prin natura ei, dar dacă te gândești să ajungi și într-un city break, nu numai într-un nature break, nu greșești. Pentru că Oslo, capitala Norvegiei, deși nu are, poate, niște monumente care să rivalizeze cu Barcelona, Roma sau Paris, are niște muzee absolut senzaționale și este o reflectare a țării – iubirea de natură, parcurile verzi (mă rog, vara), o populație sportivă și, da, deși departe de spectaculozitatea fiordurilor din vestul Norvegiei, și Oslo are un fiord!

Am fost, astă-vară prin august, într-un city break de trei zile, profitând de zborurile directe Blue Air spre Oslo. Inițial, mă gândeam că poate mă voi plictisi, poate nu voi avea ce face, dar ce pot să vă spun este că, deși am bântuit cam toată ziua, am ajuns la concluzia că trei zile nu au fost de ajuns, mi-ar fi trebuit patru. Probabil, dacă aveam patru zile, mi-aș fi zis că mai bine ar fi fost cinci :). Dar hai să vă spun ce e de făcut în Oslo.

 

  1. Turnul de sărituri cu schiurile Holmenkollen – ăsta a fost primul pe lista mea, așa că dis-de-dimineață în prima zi de Oslo, drept acolo am mers. Se află undeva în afara orașului, dar se ajunge liniștit cu tramvaiul din oraș. Practic, trambulina se vede cam de peste tot din oraș, iar de sus, de pe trambulină, poți admira toată regiunea – cu dealurile ei, cu câmpiile sale verzi, cu fiordul său albastru și, evident, întreagă capitală Oslo. Aici, poți urca în vârful trambulinei (a fost construită în 1892 și a fost folosită pentru numeroase concursuri, inclusiv pentru Jocurile Olimpice din 1952. E drept, cea actuală este nou-nouță, reconstruită după anii 2000, dar poți descoperi parfumul sportului romantic de acum câteva decenii în Muzeul Sportului, amenajat fix sub trambulină. Cum spuneam, te poți urca, sus de tot, pe trambulină pentru panoramă, iar pentru un pic de adrenalină, poți să cobori pe o tiroliană instalată fix pe traseul săritorilor cu schiul. Evident, asta, vara.
  2. Muzeul Kon-Tiki. Întotdeauna mi-a plăcut nebunia, mai mică sau mai mare, a exploratorilor, iar norvegianul Thor Heyerdahl a fost unul dintre cei mai nebuni. Îndrăgostit de Oceania, a dorit să demonstreze că Oceania a fost colonizată de oameni veniți din America de Sud, așa că a construit o plută cu care a navigat aproape 7.000 km din Peru până în Polinezia Franceză. Toată povestea nebunei aventuri (dar și a următoarei, Ra, o pluta din papyrus cu care a traversat Atlanticul) este descrisă cu amănunte în acest muzeu excelent… și este o mare sursă de inspirație să călătorești cât mai departe, să descoperi noi continente.
  3. Muzeul Navelor Vikinge – aflat în apropierea lui Kon-Tiki, este tot legat de mare (de, norvegienii au fost mari navigatori). Sunt vase aproape perfect conservate, descoperite în morminte de căpetenii vikinge. După moarte, acestea erau îngropate cu ce aveau mai de preț, iar barca de luptă era, poate, cea mai importantă posesiune. Și așa, aceste vase de lemn, extrem de rapide și rezistente, care au îngrozit Europa de acum 1000 de ani, pot fi admirate și azi.
  4. Muzeul Fram. Norvegia se laudă cu Fridtjof Nansen, cuceritorul Polului Sud, dar explorările antarctice și arctice ale acestuia, și nu numai, nu ar fi fost posibile fără această navă numită Fram… În jurul ei, descoperi povestea dramatică și eroică a expedițiilor, în extremitățile reci ale Pământului, ale exploratorilor norvegieni.
  5. Muzeul Satului Norvegian. Cum ziceam, satul și natura sunt punctele forțe ale Norvegiei… și pe ambele le poți descoperi în minunatul Muzeu al Satului Norvegian. Aici întâlnești, după cum te aștepți, casele de lemn, mari, dar întunecate, ai parte de o atmosferă de sat norvegian de pe vremuri, dar surpriza vine din faptul că, într-o parte a muzeului, nu vei da numai de lumea rurală norvegiană, ci și de viața în orașele norvegiene de acum 100 de ani – chioșcuri de ziare, tutungerii, bănci, magazine de alimente, te vei simți înapoi în timp, undeva pe la 1800 și ceva, 1900. Toate aceste patru muzee sunt relativ aproape pe peninsula Bygdoy, într-unul dintre cartierele capitalei Norvegiei.
  6. Parcul Vigeland – aici, vei descoperi zeci și sute de statui de nuduri, o adevărată odă adusă corpului uman de sculptorul norvegian Gustav Vigeland. Este un mix superb (mai ales într-o zi însorită) de statui și verdele crud al ierbii, un loc pentru care niciodată nu ai timp destul să-l savurezi.
  7. Opera din Oslo  – este ultimul răcnet arhitectural în Oslo. Se dorește simbolul unei Norvegii moderne, care privește spre viitor. Și, sincer, așa a ieșit. Ea parcă apare din apă și este o clădire foarte democratică – te poți cățăra oriunde pe ea, pentru a admira panorama fiordului Oslo. În apropiere, se construiește cartierul futuristic din Oslo, cu unele clădiri dedicate culturii, mă aștept să fie gata destul de repede.
  8. Un tur prin fiordul Oslo. Poți lua fie croaziere turistice, fie bărcile publice care leagă Oslo de diverse sate de-a lungul fiordului. Iar priveliștile sunt foarte, foarte faine.
  9. Citadela Akershus. Orice capitală trebuie să aibă un palat al ei. Norvegia fiind regat, Oslo are un Palat Regal, dar nu poate fi vizitat în interior tot timpul. E deschis doar vara și când regele nu e acasă. În schimb, poți descoperi câte ceva din gusturile regale norvegiene în citadela Akershus, fosta clădire cu scop militar de pe golf. Chiar dacă ajungi înainte de a se deschide (în anumite zile, se deschide doar după prânz), te poți plimba prin parcul adiacent. M-am plimbat pe aleile umbroase și m-am cățărat pe metereze pentru a admira cea mai faină priveliște a centrului capitalei norvegiene. Dar, din nou, și interiorul merită vizitat, pentru aspectul său de palat regal.
  10. Karl Johans Gate – ia-o pe principala stradă din Oslo. Parțial pedestră, parțial cu trafic limitat, vei trece pe lângă cele mai importante monumente din centrul capitalei – Parlamentul, Palatul Regal, hoteluri clasice. Evident, trece și prin zona pietonală comercială tipică orașelor vest-europene, așa că dacă te ține portofelul (sau, mai bine zis, cardul), poți să faci și un pic de shopping. E drept însă, Oslo, cu excepția Reykjavikului, este cel mai scump oraș din Europa!

 

Cam astea ar fi principalele zece lucruri de făcut dacă te duci în Oslo. Cum ziceam, am fost în Oslo astă-vară, într-un city break, așa că te invit să citești povestea city breakului aici, iar pentru episodul 2, aici. Dacă aveți de gând să vizitați mai multe atracții cu plată, ar fi bine să luați în considerare cumpărarea unui Oslo Pass. Citiți articolele de mai sus, că am făcut niște calcule.

 

Ce să vezi lângă Oslo

Am o singură recomandare – săriți într-un tren spre Bergen și vizitați incredibila țară a fiordurilor, dar și vechiul oraș hanseatic Bergen. Se poate și într-o zi, dar e păcat… dedicați mai multe zile!

 

Cum ajungi la Oslo

Cum va ziceam, Blue Air este singura companie care operează zboruri directe între București și principalul aeroport, Oslo – Gardermoen. O să-mi spuneți că și Wizz zboară la Oslo, e adevărat, dar pentru aeroportul Torp, aflat undeva la 100 km sud de Oslo,  uneori biletul de tren până la Oslo poate costă mai mult decât biletul de avion de la București :).

Prețurile încep de la 40 de euro, dar, evident variază în funcție de zi. Și pot varia chiar și în timpul aceleiași zile, în funcție de gradul de încărcare.

Pentru a vedea cele mai bune prețuri pe următoarele câteva luni, aruncă o privire aici – pentru București – Oslo  și pentru Oslo – București.

Biletele Blue Air pe relația București – Oslo costă începând de la 185 de lei / 39 de euro . Iar de la Gardermoen, aveți un tren direct până la gara centrală din Oslo. Atenție, sunt două trenuri – unul direct, de mare viteză, și trenul obișnuit, care oprește în mai multe gări, pe parcurs. Flytoget Airport Express Tren costă 199 de coroane (circa 20 de euro) și face cam 20 de minute. Trenul obișnuit al lui NSB (Căile Ferate Norvegiene) costă 93 de coroane (circa 10 euro) și face cam 25 de minute, dar vine un pic mai rar… primul pleacă la fiecare 20 de minute, NSB-ul, cam la fiecare jumătate de oră (uneori, mai des).

Imagini Oslo

Zbor Oslo Bucuresti

Imbarcarea spre Oslo

Trambulina Oslo

Trambulina olimpica … si daca vrei si un pic de tiroliana 🙂

Muzeul Kon Tiki

Celebra pluta Kon-Tiki

Muzeul Vaselor Vikinge

Unul din impresionantele vase vikinge

Muzeul Satului Norvegian

Case traditionale norvegiene in Muzeul Satului

Muzeul Fram

Vasul Fram

Vigeland

Vigenland

Opera Din Oslo

Futurista opera din Oslo

Fjord Oslo

Oslo fjord

Citadela Akershus

In curtea fortaretei Akershus

Strada Principala Oslo

Karl Johans gate

blueair-logo

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest