Trebuie să recunosc că simt că fac rădăcini… Nu am mai plecat din ianuarie, de când m-am întors din Columbia și Ecuador. Mă rog, am avut și treabă, din păcate nu s-a mai materializat turul din Sudan că nu au venit vizele (se reprogramează la iarnă), cert este că acum când vine primăvara, o iau din nou din loc în țările calde :). Unde? Într-o țară în care n-am fost niciodată – în Bangladesh, care astfel va deveni cea de-a 131-a țară în care am călcat vreodată.
Cum ajung acolo? Cu avionul, evident (cu trenul faci un pic cam mult), cu un zbor al companiei Turkish Airlines. Compania turcă este compania care zboară către cel mai mare număr de țări din lume dintre toate companiile aeriene ale planetei – dacă va uitați, o să vedeți că zboară spre aproape toate orașele Africii (în mod cert de multe dintre ele nu ați auzit vreodată), într-o groază de locuri din Asia, dar și Europa sau America. Așa că am decis să merg de data asta nu la Bangkok, Bali sau Manila, ci într-o destinație mai puțin cunoscută – voi zbura la Dhaka, capitala Bangladeshului.
De ce în Bangladesh? Pentru că este o țară necunoscută. Întotdeauna m-a intrigat sloganul ei turistic (nu știu dacă este oficial sau neoficial) – „Bangladesh – the country where you can hardly find any tourist”. Și cum acum sunt la mare modă destinațiile neluate cu asalt de turiști, destinațiile care mai au acel suflet candid al oamenilor care sunt curioși să vadă turiști la ei acasă, am zis că e cazul să mă duc în Bangladesh. Cifrele oficiale menționează că sunt doar 120.000 de turiști pe an care vin în această țară de 164 de milioane de suflete, iar ce am citit pe bloguri este că orice turist care ajunge aici este privit ca un superstar (mă pregătesc de mii de selfie-uri prin Dhaka).
Ce știu despre Bangladesh? E o țară săracă, situată în delta unor mari fluvii care se pogoară din Himalaya. Țara are o densitate enormă – sunt 164 de milioane de locuitori (1.104 locuitori pe km pătrat), iar creșterea populației este extrem de mare (mai bine de 1% pe an). În ultimii ani, Bangladeshul a cunoscut o dezvoltare economică apreciabilă, în special datorită faptului că numeroase fabrici care produceau textile și încălțăminte în China s-au mutat în Bangladesh, pentru că în China salariile au crescut foarte mult, în timp ce în Bangladesh au rămas sub cele din China. Știu, de asemenea, că Dhaka este considerată cea mai haotică capitală din lume (sunt curios să o compar cu Delhi-ul, pe care îl știu din 2003), dar că este și un oraș destul de sigur – nivelul de criminalitate este destul de redus.
Care e planul? Zbor spre Istanbul, unde voi ateriza pentru prima oară pe aeroportul cel nou (nu am mai ajuns, de când aeroportul a fost mutat din Atatürk), și după câteva ore voi zbura mai departe spre Dhaka. Voi sta câteva zile în Dhaka (unde voi prinde și sărbătoarea culorilor – Holi). Holi este sărbătorită prin toată India, este de fapt o sărbătoare hindusă, dar care este sărbătorită și prin cartierele hinduse din capitala acestei țări majoritar musulmane și în zona facultății (deh, studenții sunt peste tot în lume mari amatori de party-uri).
Într-o țară unde este foarte multă apă, o parte din transport (va dați seama că infrastructura nu e cine știe ce) se desfășoară pe apă. Voi lua celebrul The Rocket, un vas cu aburi (paddle steamer – nu știu exact cum îi zice în românește – cred că vas cu zbaturi) adus în Bangladesh să opereze transportul pe fluvii de către ocupanții englezi la începutul secolului XX, pentru că după ce voi petrece o noapte pe vas, o să merg în delta fluviilor Gange – Brahmaputra numită și Sundarbans, unde voi pleca în căutare de animale sălbatice (aici, trăiește și impresionantul tigru bengalez, dar șanse de a-l vedea sunt aproape nule, așa că nici nu îmi propun să-l văd) – în schimb sunt alte zeci și sute de specii de animale și păsări care pot fi descoperite și, pur și simplu, să fac o cură de liniște într-un colț de paradis.
Evident, în Bangladesh poți vedea mai multe lucruri – dar întotdeauna mai găsești ceva de făcut când pleci undeva J. Indiscutabil, când voi reveni, va voi povesti în amănunt aventurile pe care le voi avea în cel mai puțin vizitată țară a Asiei.
Cine a fost prin Bangladesh dintre voi – cu ce amintiri ați rămas?
Salut ma incanti mereu vivar articolele tale asa cum ma fascinau si romanele lui Jules Verne…sunt mereu in calatorie cu tine chiar daca doar virtual .felicitari..un roman din italia
Multumesc frumos ! Si ai grija mare acolo ! Sanatate !
Drum bun si experienţe cât mai frumoase! Abia aştept impresiile!
PS: M-a bucurat să văd că pleci undeva, e o doză de normalitate extrem de încurajatoare în perioada asta.
Mie din cele vreo 50 de țări la activ, Bangla mi-a mers la suflet. E un rai al fotografilor de portrete (in mizerie). In Dahka nu o sa fi primit chiar ca super star, dar o data plecat din capitală o sa fie nebunie. E clar o tară neumblata. Noi am avut mai mult de 7 zile fara sa vedem om alb. Câteva detali: sunt sanse mici sa mai fie rocketul la care te astepti. S-au mai modernizat cu dieseluri, dar e o experiență minunata răsăritul prin cețuri si palmieri. La ieșirile pt tigri, am vazut urme de gheara in nămol din seara precedentă. Asta a fost maxima apropiere de tigri. Era fain daca aveai timp de hill tribes. E exact zona de trecere de la oameni maron la ochi oblici. Plus o grămadă de triburi fiecare cu obiceiuri port, limba diferite. Chitagong cu zona pentru dezmembrarea vapoarelor. Si zona Sylhet cu plantatii de ceai si parcuri naționale cu urangutani. In Dahka nu rata gara. Încă merg ciorchine pe tren. Si mai ales mai e o gara secundară unde iese trenul dintr-o mahala infecta cu oameni călare inclusiv pe locomotiva. Ies niște poze geniale, fara sa fi fotograf profesionist.
dupa ce aterizezi pe noul aeroport din Istanbul, avionul mai ruleaza pe pista vreo 20-30 de minute… e imens!!!!