Astazi plec in Egipt. Dupa 20 ani, revin la Hurghada.

Hurghada Geisum Village

Astazi este ziua in care plec din nou in strainatate. Nu e nici o surpriza, 2020 a fost un an foarte putin calator atat pentru mine, cat probabil si pentru imensa majoritate a voastra. Dar lasa ca vine 2021 si rupem lantul J Eu am luat-o mai devreme si desi eram aproape sa fac pentru prima oara dupa 20 ani Revelionul in Romania, am decis sa accept invitatia prietenilor de la Karpaten si sa plec pe un zbor charter spre Hurghada, in Egipt.

Egiptul a fost a doua tara extra-europeana in care am calcat, prima fiind Marocul. Se intampla in 2000. Era logic sa fie asa, tinand cont de incredibilele monumente istorice ale tarii si impactul pe care a avut-o civilizatia egipteana asupra omenirii. Am stat vreo trei saptamani atunci in Egipt, luand la pas Cairo si zonele adiacente, Luxorul cu Valea Regilor, templele de pe Nil pentru ca apoi sa ajung la Aswan. Din pacate, nu am ajuns la Abu Simbel (in 2000, drumul era inchis din motive de securitate, se putea doar zbura, era un singur zbor pe zi din Aswan si acela era vandut complet cu luni inainte). M-am intors la Luxor, luat autobuzul si am ajuns la Hurghada pentru a descoperi si litoralul Marii Rosii. Am continuat cu ferry-ul la Sharm El-Sheikh unde nu am stat mai mult de 10 minute –pentru ca am sarit intr-un taxi spre Manastirea Sf. Ecaterina din mijlocul Sinaiului pentru a admira apusul si sa dormim sus pe varful lui Moise, sub stele. Au urmat inca doua zile mai hippy la Nuweiba si de acolo, am trecut mai departe cu ferry-ul spre Aqaba, in Iordania cu scopul de a vedea incredibila Petra.

De atunci, nu am prea venit prea des in Egipt si cand am venit, a fost din scurt. Aceea a fost excursia in care am descoperit Egiptul. Am mai fost in 2006 doua zile la Sharm el-Sheikh pentru a filma niste reclame la Ursus: asta si asta, apoi in 2010, eram la inceputul blogului cand am vazut o mega-oferta TAROM – Cairo la 98 euro, asa ca am ajuns din nou la Cairo pentru cateva zile. A urmat un An Nou sarbatorit in Etiopia, iar la intoarcere am avut cateva ore in Cairo fix cu cateva zile inainte de a incepe Revolutia Egipteana. Deci, una peste alta, am fost de 4 ori in Egipt si de tot atatea ori la Piramidele din Giza. Dar in Hurghada sau Luxor / Aswan nu am mai ajuns niciodata din 2000. Si cred ca dupa 20 ani (si 2 luni ca sa fiu mai precis), revin in Hurghada cu dorinta de a revedea si Luxorul :).

La inceputul verii nici nu am luat Egiptul in considerare ca plan de Anul Nou (ma gandeam la Sicilia, eventual la Andaluzia sau poate Tenerife), dar din momentul in care am aflat ca au introdus obligativitatea de testare si chiar o implementeaza serios, l-am luat in considerare, asa ca am decis – hai in Egipt !

Care este planul ? O sa zbor cu o cursa charter directa operata de TAROM pentru cei de la Karpaten. Voi sta la hotelul Amarina Abu Soma Resort & Aquapark, o mica enclava turistica langa orasul industrial Safaga (plasata strategic, e la doar 3 ore de Luxor :)) . Evident, nu voi putea sta cu burta la soare pentru ca nu e stilul meu, asa ca in plan am:

  1. Sa ma duc la El Gouna. El Gouna este un orasel turistic construit la nord de Hurghada in stil nubian. Nu mai stiu cum arata acum Hurghada, dar acum 20 ani nu era un oras prin care sa te plimbi. Peisajul turistic era dominat de complexe hoteliere all inclusive gigantice, asa ca foarte putini turisti aveau de ce sa iasa pe strasse. Probabil, s-a mai schimbat ceva in ultimii 20 ani, dar nu stiu cat de major. In schimb, El Gouna mi-a placut la nebunie – era un orasel prin care te puteai plimba, existau baruri si restaurante, locuri de promenada si multa apa. El Gouna a fost si este dezvoltat ca un proiect compact si omogen de catre unul dintre cei trei frati copti Sawiris care detin gigantul Orascom, cel mai mare holding din Egipt (toti fratii sunt miliardari) si multe alte businessuri, este cel mai “verde” oras al Egiptului, cel mai elegant, cel mai curat si este construit peste vreo 20 insulite intr-o laguna. Si este musai sa-l revad.
  2. Sa ma duc la Luxor. Initial, mi s-a propus sa merg intr-o excursie de o zi la Cairo, dar am cerut sa schimb pentru Luxor. Luxorul e la 3 ore, Cairo e la 6 ore, piramidele le-am vazut de 4 ori (e drept, ultima oara in 2011, dar totusi am fost de 4 ori), iar Luxorul doar odata acum 20 ani. Si cand o sa am ocazia sa vad Valea Regilor pustie ? Asa ca intr-una din zile, voi pleca cu noaptea in cap din Luxor sa ajung la inceputul zilei in incredibila Vale a Regilor, iar dupa pranz la templele Karnak si Luxor. Din pacate, exista o ora limita de plecare (ora 18:00) din Luxor, mi-as fi dorit sa revad Light & Sound show care incepe din pacate doar la ora 19:00… Asta e, data viitoare :).
  3. Un safari prin desert si o croaziera pe Marea Rosie la insula Giftun, mai precis pe plaja Orange Bay. Mi-aduc aminte si in 2000 am fost intr-o croaziera pe Marea Rosie si a ramas cea mai placuta amintire din Hurghada (alaturi de El Gouna). Safari prin desert consta intr-o plimbare cu ATV-ul, niste jeep safari (o fi dune bashing ca in Qatar ?) si plimbare cu camila. Si mai ales bucuria reintalnirii cu desertul.
  4. Mai am aproape 2 zile libere – ce imi recomandati sa mai fac ?

 

Daca sunteti prin preajma, prin Abu Soma, dati un semn de viata. Chiar si daca sunteti prin Hurghada, posibil sa ajung si pe acolo, dati un semn – fie pe blog, fie pe facebook !

 

Categorii:
Egipt

Comentarii

  • Abu Simbel…am luat o masina si am mers singurel dus-intors din Luxor intr-o singura zi. Era zbor si din Luxor inainte de pandemie. Ar mai fi trip-ul cu balonul la Luxor.

    V 27 decembrie 2020 10:51 Răspunde
    • Multumesc frumos, din pacate voi veni doar intr-o excursie de o zi la Luxor. Tinand cont ca e restrictie de mers pe noapte la anumite ore, din pacate nu voi prinde balonul 🙁

      Imperator 27 decembrie 2020 12:57 Răspunde
  • Daca sunteti pasionat de istoria Egiptului Antic, luati o excursie de o zi din Luxor la Abydos si templul Dendara…in Luxor si imprejurimi ar mai fi de vazut Luxor Museum, Valea Reginelor, Medinat Habu, Ramesseum.

    Madalin 27 decembrie 2020 11:58 Răspunde
    • Multumesc frumos 🙂

      Imperator 27 decembrie 2020 12:57 Răspunde
      • Suntem in Luxor. Recomand Dendera si Medinet habu. Noi stam 4 zile. Baloanele le facem pe 29.12

        Dana 27 decembrie 2020 21:43 Răspunde
        • Eu o sa vin doar in excursie de o zi. Nu o sa prind baloanele 🙁 Distractie faina 🙂

          Imperator 29 decembrie 2020 7:53 Răspunde
        • Servus,
          Cum ati ajuns la Luxor?
          Autobuz local, excursie de o zi?
          Am dori sa stam si noi mai multe zile acolo.
          Sunt restrictii de deplasare in zona?
          Ma gandeam din Luxor sa mergem la Assuan, iar de acolo cu trenul spre Cairo

          Mersi

          Dana 10 februarie 2021 20:55 Răspunde
          • Excursie de o zi privata. Restrictia pe ruta Hurghada – Luxor este ca nu poti calatori decat intr-un interval orar (5:30 sau 5:45 – 16:00) si restrictia nu este datorita COVID-ului, exista de ani de zile din motive de securitate.
            Se poate lua si autobuzul local, fara probleme sau masini care sunt autorizate pentru transportul turistilor interurban (deci nu orice nene de pe strada sau taximetrist din Hurghada te poate transporta).
            Din Luxor poti sa iei un tur care sa te opreasca si la cele 3 temple de pe drum (Esna, Edfu, Kom Ombo) sau poti lua autobuz / tren direct la Asswuan.

            Imperator 11 februarie 2021 11:08
  • Cu submarinul turistic ați fost?

    cristina 27 decembrie 2020 17:33 Răspunde
    • Nu, e doar prima zi. O sa vad ce o sa am timp de facut. Azi ma duc la El Gouna, maine la Luxor

      Imperator 29 decembrie 2020 7:54 Răspunde
  • Buna ziua,
    Excursia in Luxor ati rezervat-o prin intermediul Karpaten sau al unei agentii locale?

    Aura 4 ianuarie 2021 13:18 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii