A fost actualizata lista galbena – se ridica obligatia de carantina pentru Austria

Lista verde decembrie

Aseara tarziu, a fost actualizata celebra „lista galbena”, dovada ca CNSU lucreaza si in seara de Ajun. Ei bine, pentru prima oara de cand lista exista, nu au mai luat in considerare ultimele cifre, ci au luat in considerare situatia existenta cu 5 zile in urma, adica luni. ECDC a decis ca nu va mai publica cifrele zilnic, ci doar odata pe saptamana, mai precis joia, iar cifrele sunt de fapt relevante pentru luni. Bine de stiut acum ca iar s-au schimbat regulile „jocului”

Schimbarile sunt ca Austria, Iordania si Polinezia Franceza au iesit de pe lista, deci calatorii care vin din aceste tari nu mai trebuie sa intre in carantina, in schimb au intrat pe lista Africa de Sud (datorita noii tulpini mai contagioase, nu a numarului de cazuri care e mai mic decat al Romaniei), St. Maarten si Gibraltar.

Marea Britanie a intrat de cateva zile pe lista galbena, iar zborurile spre aceasta tara sunt interzise.

Daca este sa ma uit care e situatia la zi (adica ieri), indicele epidemiologic a continuat sa scada, asa ca Austria ar putea redeveni galbena (dupa o saptamana), la fel si Germania, Polonia, Israel (care intra in al treilea lockdown) si chiar si Italia (care este la limita). Sa vedem cum evolueaza lucrurile pana luni.

Deci, iata lista care a intrat deja in vigoare la vreo 3 ore de la publicare, adica pe 25 decembrie, ora 0:00. Cel mai probabil, lista urmatoare va fi validata pe 31 decembrie.

Cei care vin din aceste tari, trebuie sa intre in carantina timp de 14 zile. Aceasta perioada se poate scurta daca in ziua a 8-a se face un test PCR si iese negativ (rezultatele pot veni in 1-2 zile). Cei care au fost bolnavi de COVID in ultimele 90 zile (pe baza unui rezultat pozitiv) nu trebuie sa intre in carantina.

Info: INSP

Lista galbena decembrie

 

Categorii:
Stiri COVID-19

Comentarii

  • ce sa vezi?
    a disparut subit polinezia franceza…adevarat profesionalism al institutiilor

    yo 25 decembrie 2020 23:21 Răspunde
    • Te referi la profesionalismul autoritatilor polineziene care brusc nu mai raporteaza cazuri, presupun.

      Imperator 26 decembrie 2020 9:37 Răspunde
    • Vor tabara romanii in Tahiti si Bora Bora acum.

      alex 26 decembrie 2020 10:59 Răspunde
      • Hold your horses. La actualizarea urmatoare, sunt mari sanse sa revina pe lista galbena. Iar sunt peste noi la indicele epidemiologic.

        Imperator 26 decembrie 2020 18:30 Răspunde
  • Buna seara dupa calculele si raportari oare sunt sanse ca la ultima raportare din acest an Turcia sau Bulgaria sa iasa de pe lista galbena, sa nu mai fie nevoie de izolare 14 zile la intoarcere? Mentionez ca am rezervare pe Turcia cu plecare in 30.12,

    Alexandra 26 decembrie 2020 18:06 Răspunde
    • Bulgaria e foarte la limita, dar deasupra Romaniei ca numar de cazuri (deci e in zona „galbena”), asa ca se poate schimba de pe o zi pe alta. Turcia nici o sansa la actualizarea din 31 decembrie (cu intrare in vigoare pe 1 ianuarie)

      Imperator 26 decembrie 2020 18:27 Răspunde
      • Ma uitam pe cazurile la 1 milion de licuitir si Rurcia e la 25000 cazuri/1.000.000 , iar Romania este la 32000 cazuri / 1.000.000, si vazand ca si la ei cifrele sunt in scadere, aveam o mica speranta

        Alexandra 26 decembrie 2020 18:36 Răspunde
        • Efectiv 24 decembrie – Turcia era la 444 cazuri / 100.000 in ultumele zile, iar Romania la 339. Bulgaria la 350. Romania scadea foarte repede, Turcia e undeva la platou, o scadere extrem de mica. Cifrele sunt luate de la CDC-ul american pentru ca ECDC-ul european nu le mai publica zilnic, ci saptamanal 🙁
          Nu stiu daca cifrele CDC sunt aceleasi de la ECDC, o sa le verific luni (pentru ca cifra publicata joi de CNSU este de fapt de luni). Nu conteaza daca o tara scade, trebuie sa scada mai repede decat Romania. Si daca ma uit ca azi am raportat 1400 cazuri doar, iti dai seama ca vom ajunge rapid sub 300. Iar in Turcia nu a fost nici un Craciun ca sa nu testeze, a fost o zi ca oricare alta.

          Imperator 26 decembrie 2020 19:32 Răspunde
  • Israel?
    Vad ca Palestina care nu cred ca exista ca stat da apare pe lista Dvs iar Israelul nu?
    Cetățean israelian poate intra in România?
    Carantina 14 zile obligatorie?
    Mulțumesc anticipat.

    David 26 decembrie 2020 18:43 Răspunde
    • Palestina are mai multe cazuri decat Israelul raportat la 100,000 locuitori in ultimele 14 zile. Palestina are un indice epidemiologic peste Romania, in timp ce Israelul sub, de aceea doar Palestina este in zona galbena. Dar nu va grabiti – in ultimele zile, Israelul a depasit Romania, asa ca este probabil ca urmatoarea actualizare (31 decembrie) sa intre si el pe lista galbena alaturi de Palestina si alte state.
      Din cate stiu, cetatenii israelieni daca nu au si cetatenie sau rezidenta UE nu pot intra in UE si deci nici in Romania.

      Imperator 26 decembrie 2020 19:35 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii