Egipt de Revelion (ep. 1). Cum am ajuns si ce am facut in Egipt.

Egipt

Desert Safari, Egipt

Sincer, Egiptul nu era pe lista mea pentru Revelionul de anul acesta. Nici pe lista de calatorii. Dar cum 2020 a rasturnat multe planuri si pentru ca este momentul sa fi flexibil in ceea ce priveste calatoritul, iata ca s-a intamplat ca anul acesta sa fac Revelionul in Egipt. Si sincer, nu imi pare rau deloc. A fost o excursie absolut minunata care pe langa locurile super faine pe care le-am vizitat m-am bucurat si de caldura si atentia incredibila a oamenilor cu care am interactionat si asta se uita mult mai greu decat vreun templu, manastire sau palat. Si asta ramane in suflet si in memorie pentru poate toata viata…

Nu am ajuns pentru prima oara in Egipt. Egiptul a fost a doua tara extra-europeana pe care am vizitat-o. Prima a fost Marocul, iar motivul a fost hai sa-i zicem logistic. Acum 20 si de ani lucram la Procter & Gamble si calatoream extrem de mult cu serviciul. Acumulam mile si astfel puteam zbura gratis in vremea in care pretul biletelor de avion era uneori halucinant. Marocul a fost primul pentru ca am avut destule mile pentru a zbura pe continentul european cu raposatul Swissair si am zburat la Lisabona cu retur din Madrid, iar intre Lisabona si Madrid, am sarit si pe continentul african pe la Algeciras – Tanger. Asta se intampla in 1999. Un an mai tarziu, acumulasem destule Smart Miles pe fostul program TAROM asa ca evident, am ales Egiptul (de fapt, zborul dus a fost la Cairo, returul a fost din Amman). Pentru un pasionat de istorie, Egiptul este o destinatie absolut obligatorie. Aici gasesti urmele grandioase ale uneia dintre cele mai vechi civilizatii ale lumii – in vremea cand pe actualul teritoriu al Germaniei, Suediei sau Marii Britanii, oamenii de abia iesisera din pestera, in Egipt construiau o civilizatie incredibil de avansata si construiau cladiri care rezista si in ziua de azi, 3500 ani sau 4000 ani mai tarziu.

Atunci, in 2000 am facut un tur aproape complet – Cairo (cu tot cu Memphis, Giza, etc) – Aswan – Luxor – Hurghada – Sharm – Sf. Ecaterina – Nuweiba si apoi am “sarit” la Aqaba in Iordania. Am niste amintiri absolut superbe si cred ca la un moment dat le voi pune in scris. Aceea a fost adevarata descoperire a Egiptului pentu mine. Am mai fost de atunci de alte 3 ori in Egipt – odata la Sharm sa filmez niste reclame cand lucram la Ursus (dar practic, a fost o zi petrecuta pe mare la fimari), odata un city break de 3 zile la Cairo si inca odata cateva ore tot prin Cairo cand am revenit din Etiopia. Era cu cateva zile inainte de a incepe Revolutia Egipteana care l-a inlaturat de la putere pe Moubarak, iar tensiunea o simteai in aer. Am trait momentele Revolutiei Romane din 1989, si simteam aceeasi incarcare, aceeasi atmosfera, aceeasi tensine cu cele pe care le simtisem pe strazile Bucurestiului in noiembrie si decembrie a anului magic 1989. Si perceptia mea nu m-a inselat. La cateva zile dupa ce decolam din Cairo spre Larnaca, incepea Primavara araba.

De atunci nu am mai fost in Egipt. Drumurile mele m-au purtat prin alte parti, iar Egiptul a trecut dintr-o criza intr-alta – Revolutie, Contra-Revolutie, dictatura militara, doborarea avionului rusesc in Sinai, dezastrul Egyptair de pe cursa Cairo – Paris. Turismul egiptean a primit uppercut-uri dupa uppercut-uri. Prabusiri si KO-uri. Dar de cativa ani incoace, de prin 2016, nu au mai fost incidente semnificative, dovada ca regimul de la Cairo cumva tine situatia sub control. Si acum ce sa zicem – in anul de gratie 2020 plin de lockdown-uri, restrictii de circulatie, carantina, teste PCR, cine naiba s-ar mai apuca sa puna la cale atentate ? Trebuie sa prezinte teste PCR, sa stea in carantina, sa nu circule noaptea, sa scrie declaratii daca merge la supermarket. Ce terorist serios ar face asa ceva ? Adevarul e ca la nivel global, anul 2020 a fost lipsit de astfel de incidente. A fost un an safe.

Evident, riscul cel mai in acest moment nu il reprezinta atentatele teroriste, ci COVID-ul. Sincer, initial, cand Egiptul a inceput sa deschida granitele pentru turism pe 1 iulie 2020 am exclus sa merg in Egipt – orice turist putea intra fara restrictii. Dar pe 1 septembrie 2020, autoritatile de la Cairo luau decizia salutara ca oricine intra in Egipt trebuie sa prezinte un test PCR cu rezultat negativ facut in ultimele 72 ore. In acel moment, Egiptul s-a miscat de pe lista “NU, pentru nimic in lume” pe lista “DA, uite o idee buna, n-am mai fost demult”.

Iar invitatia celor de la Karpaten  sa imi petrec Revelionul in Egipt a picat absolut minunat. Asa ca m-am apucat de studiat care sunt riscurile.

Risc de atentat terorist – nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece, acesta exista permanent in Egipt, dar in aceasta perioada este la cote istorice reduse.

Risc de COVID – daca te uiti la cifrele publicate zilnic, nimic de speriat – in ultimele zile sunt anuntate un pic peste 1000 de cazuri pe zi la o populatie de 100 milioane (adica de mai bine de 5 ori decat a Romaniei). Dar realitatea este ca Egiptul nu testeaza si nu pentru ca nu ar vrea ci pentru ca nu poate – este totusi o tara saraca cu resurse limitate. Guvernul egiptean a facut ce a putut – lockdown, inchidere de granite, inchiderea industriei turistice, etc si spre deosebire de alte guverne africane nu minte – dar atata poate sa testeze, no money, no honey. Iar masurile luate sunt dure. In presa puternic cenzurata de la Cairo, profesorii universitari sustin ca numarul real de cazuri e de 20 ori mai mare. Dar chiar si asa – daca ar fi 20.000 cazuri pe zi, la nivelul extrapoland la nivelul populatiei Romaniei, asta ar insemna cam 4000 de cazuri, adica ceea ce raportam si noi zilele acestea.

Mai este un lucru pozitiv pentru cei care merg pe coasta – imensa majoritate a cazurilor din Egipt sunt concentrate in extrem de dens populata Delta a Nilului, in special in Cairo si Alexandria. Coasta, zonele turistice gen Hurghada sunt foarte putin afectate. Desi pe strada nu vezi multa lume purtand masca (legislatia face obligatorie masca doar in mijloacele de transport si spatiile publice inchise), in hoteluri, mai ales in cele de 4-5 stele, angajatii poarta masti in general. Iar turistii nu ajung in hoteluri fara vreun test ceea ce reduce extrem de mult riscul de infectare – practic, cand te asezi la masa sau pe un sezlong pe plaja nu stai sa te gandesti daca neamtul de langa tine o avea sau nu o avea COVID. In cazul Egiptului (si a celorlalte destinatii care cer teste), riscurile sunt mici. In plus, guvernul, dar si hotelierii egipteni au luat masuri dure si dureroase – guvernul a impus ca doar 50% din camerele dintr-un hotel pot fi ocupate de turisti – asta inseamna ca in orice hotel intri, numarul de turisti este mic si practic, nu te poti plange de inghesuiala. Marile hoteluri (precum cel in care am stat eu) nu au permis angajatilor sa paraseasca hotelul luni in sir si atunci cand pleaca in vacanta acasa, nu vor intra la munca decat cu testare.

Toate informatiile pe care le-am compilat (si am urmarit situatia din Egipt saptamani in sir din numeroase surse) imi spuneau ca cel putin in zona Hurghada – Luxor, riscul de COVID este minor. Asa ca am decis sa merg.

 

Egipt – decembrie 2020 / ianuarie 2021

Risc de terorism – minimul absolut. Risc de COVID – minor. Numar de turisti – redus. Inghesuiala la marile obiective turistice – Zero. Concluzia – ESTE PERIOADA IDEALA SA TE DUCI IN EGIPT. Sincer, nu cred ca te mai poti intalni prea curand cu o astfel de perioada.

 

Cum am mers. Cum am zis, am zburat cu un charter al Karpaten spre Hurghada. Karpaten are chartere saptamanale (in perioada Anului Nou, au fost zilnice) pana hat la sfarsit de octombrie. Dar, cum ziceam, va recomand sa mergeti cat mai repede – de prin aprilie incolo vin totusi temperaturi destul de mari. Daca va plac, bine, daca nu, duceti-va in lunile urmatoare, adica acum !

Zborul este operat de unul din avioanele cele mai noi ale TAROM (acele B737-800 Next Generation) care au cam 3 ani si ceva si zborul este de 3 ore. Testele PCR pot fi facute la laboratoare care ofera un discount clientilor Karpaten. Te duci cu voucherul de cazare si in loc de 390 lei, platesti 330 lei. Eu am facut la Medicare si am primit raspunsul in 13 ore. Alternativ, se poate face si pe aeroportul din Hurghada, dar vei fi dat jos ultimul din avion, vei fi escortat la clinica din aeroport, se asteapta, stai acolo mult si bine in loc sa fi la hotel deja. Recomand sa o faceti in Romania. Si pentru ca daca Doamne fereste, testul este pozitiv, iti vei petrece un sejur de neuitat timp de 14 zile in cine stie ce cazarma dezafectata din desert. Daca e sa iesi pozitiv, mai bine stai acasa, decat sa te apuce prin Egipt – unde si asistenta medicala este deficitara. Testarea este obligatorie pentru oricine peste 6 ani.

Unde am stat. La hotelul Amarina Abu Soma, un hotel all-inclusive de 5 stele aflat langa Port Safaga, la vreo 60 km sud de Hurghada. Hotelul este practic impecabil – a fost complet renovat acum 1 an si este fara cusur – iarba taiata la milimetru, curat de sa mananci de pe jos, piscinele curatate zilnic cu o atentie iesita din comun, plaja impecabila. Hotelul are si o piscina incalzita la 28 grade (nu am avut termometrul la mine sa verific, dar era tare cald), iar apa este calda. Cineva din stafful hotelului mi-a spus ca la Safaga, media temperaturii e cu cateva grade mai mare decat in Hurghada, si da, chiar si mie care imi place marea la temperatura de “supa”, mi s-a parut calda si OK.

Ziua, temperatura batea spre 30 grade, dar noaptea putea cobora spre 15 grade, asa ca nu uitati sa aduceti vreun pulover sau geaca pentru dupa lasarea intunericului.

Dar stiti ce e cu totul si cu totul special la hotelul asta – pe langa standardele inalte, cel mai mult mi-au placut oamenii, mi-a placut stafful. Da, eu aveam un statut de invitat, de VIP, dar am stat si am observat cum erau tratati toti ceilalti oaspeti – stafful se chinuia sa retina numele si preferintele culinare, de bautura, etc. Nu de putine ori un chelner de care nu imi aminteam (sincer, nu prea retin oamenii) imi aducea fara sa ma intrebe mint lemonade – pentru ca stia ca asta preferam. Oamenii erau incredibil de draguti. Si  da, am fost in multe hoteluri din tari cu ospitalitate iesita din comun – Iran, Thailanda, Turcia, etc, dar sentimentul de bine, de familiriate, de faptul ca sunt bine venit a fost unic la Amarina. Unic. O prietena imi spunea astazi ca in pozele care le-am pus pe Facebook zilele acestea practic straluceam. Cred ca a avut dreptate. M-am simtit excelent. Cum nu m-am mai simti demult in calatorii. Iar oamenii de la Amarina (dar si Karpaten) au contribuit la asta. Promit sa revin zilele urmatoare cu o prezentare pe larg a hotelului.

Si ca multi m-ati intrebat si sa nu uit. Egiptul cere viza pentru cetatenii romani, dar se poate obtine in aeroport, iar pana pe 30 aprilie 2021 este gratuita. Practic, primesti o stampila in pasaport si atat.

 

Ce am facut in zilele astea. Pai poti sa faci o groaza de lucruri – exista o serie intreaga de activitati, de locuri de vizitat, de descoperit. Evident, nu am putut sa le “acopar” pe toate in 7 zile, dar o sa va povestesc care au fost principalele activitati in fiecare zi. Daca vrei sa faci ceva, sa vizitezi ceva, sa experimentezi ceva, poti sa te adresezi reprezentantului Karpaten (care te va vizita imediat dupa sosire sa vada daca totul e OK si sa-ti prezinte ce poate fi facut), hotelului in care stai sau oricarei alte agentii daca vrei. Daca iesi in afara hotelului, foarte mare atentie – exista destui tepari, trebuie sa negociezi la greu nu numai pretul, ci si serviciile in cele mai mici detalii – da, e posibil sa gasesti o excursie la jumatate de pret de snorkeling, dar in loc de 6 ore, stai 2 ore si in loc sa te duca la corali, te duce undeva pe langa Hurghada. In plus, daca discuti cu nenea Mohamed de pe strada sa te arunce la Luxor, trebuie sa stii ca masina cu care am fost a fost controlata de 24 ori, de fiecare data au fost citite cu mare atentie toate autorizatiile masinii si actele soferului si nu orice taximetrist poate sa transporte turisti. Exista de asemenea, transport in comun, dar verifica ce si cum – am vazut destul microbuze trase pe dreapta de politie spre Luxor si pareau sa stea acolo cu orele (turistii straini au prioritate). Asa ca daca nu iei o excursie de la reprezentantul Karpaten sau de la biroul hotelului, negociaza si discuta fiecare amanunt cat de mic. Mi-aduc aminte in 2000 cand am fost pe cont propriu, am luat o serie de servicii printr-o agentie de turism din Cairo (care ne-a facut si legitimatii de student), dar am negociat si scris toate amanuntele timp de 6 ore. Si da, am discutat inclusiv ce camera vom avea la hotel, la ce ora va veni soferul sa ne duca la mormintele faraonilor si orele de plecare si sosire zi de zi – inclusiv meniul meselor care urma sa le luam – ca daca nu discutam si nu scriam in contract ne-ar fi dat umbra de friptura cu miros de varza pe foaie de papirus si trei sferturi din excursia la Piramide am fi petrecut-o la unul din cele 1450 Muzee ale Papirusului si 1145 Institute de Cercetare ale Parfumurilor (da, am fost si pe acolo, dar am negociat inclusiv cat stam in fiecare din ele, plus in care din cele 1145 Institute de Parfum pentru ca multe ofera parfumuri care nici cel mai antrenat nas nu le mai percepe dupa 1 ora si 47 minute).

Egiptul este o tara absolut magnifica, dar daca mergi pe cont propriu, trebuie sa fi experimentat, sa ai “nas” pentru tepe si sa negociezi totul la sange, dar atentie – cu zambetul pe buze. Niciodata nervos si niciodata grabit. Negociatul in Egipt nu este o lupta, este un joc de sah, un adevarat dans ritual si iti trebuie un spirit de atentie pentru toate detaliile. Evident, unora le place asta, altora nu. Sunt un negociator feroce si dansul negocierii l-am invatat in Egipt acum 20 ani. Si pentru asta, ii sunt recunoscator Egiptului. M-a ajutat si in India, Thailanda, Tunisia si in multe alte locuri.

 

De data asta, nu a fost cazul, Nu neaparat pentru ca am fost invitat (iar in Egipt, oaspetele este un soi de semi-zeu), ci pentru ca am mers pe optiunea safe – prin gazdele mele de la reprezentantul Karpaten in Egipt. Iar totul a mers ca un ceas elvetian (da, cand vezi haosul din traficul din Cairo, te gandesti cum poate fi asta posibil in Egipt, dar iata ca poate fi), iar amintirile vor ramane mult timp acolo undeva in corazon.

Deci:

Ziua 1, 27 decembrie. Zborul Karpaten ajunge undeva seara, asa ca in afara de transfer si cina nu prea poti face mare lucru. Eu am iesit in gradina superb luminata a hotelului Amarina si m-am uitat cum rasare luna din apa Marii Rosii (apropos, rasariturile la Amarina sunt pur si simplu genial)

Ziua 2, 28 decembrie. Am vizitat hotelul fiind insotit de gazdele mele care mi-au aratat tot hotelul de-a fir a par si am fost si la hotelul de langa, hotel Belina care se afla in managementul celor de la Amarina. Belina este un hotel de 4 stele, Ok, dar era pur si simplu pustiu. Intr-un hotel cu vreo 200 si ceva locuri de cazare, erau fix 6 oaspeti. La restaurant, am intrebat daca e a la carte. Da, mi s-a raspuns, dar daca vom avea minim 30 de oaspeti, vom avea bufet. Am simtit tristetea in vocea managerului… si dorinta de a-si vedea hotelul din nou plin. 2021 va fi un an mai bun, insh’allah.

Ziua 3, 29 decembrie. Am fost sa vizitez El Gouna. Am fost si acum 20 ani la El Gouna si am vrut musai sa revad acest oras minune. El Gouna este practic un oras, construit de 3 frati miliardari – fratii Sawiris (sau de unul dintre ei) si este Monaco-ul Egiptului. Este practic un oras unitar, gandit si construit de unii dintre cei mai importanti arhitecti ai Americii si Europei, avand ca inspiratie liniile arhitecturale ale satelor nubiene – este practic o oaza pentru cei “bogati si frumosi”, cu hoteluri de lux, vile somptuoase, canale ca la Venetia, yahturi in marina. Dar in mod special, este orasul in care te poti plimba la pas – exista zone pietonale, cu baruri, cafenele, terase, magazine si totul, absolut totul este de bun gust. Este cel mai verde si nepoluat colt din Egipt, este locul din Egipt unde nimeni nu claxoneaza si te plimbi prin zone inundate de flori. O sa va povestesc mai multe.

Ziua 4, 30 decembrie. Am fost la Luxor. Intre Cairo si Luxor, am ales Luxor. La piramide am fost de 4 ori, in Luxor doar odata acum 20 ani. Plus, Luxor e mai aproape. Faci cam 3 ore si jumatate din Port Safaga de la hotelul meu, in timp ce spre Cairo, faci si 5 – 6 – 7 ore. Am plecat la 5:30 dimineata pentru ca turistii straini nu pot sa iasa din Safaga inainte de aceasta ora, iar ora maxima de plecare din Luxor este la 16:30. Sunt numeroase controale si checkpointuri pe drum si am mers cu escorta militara. Spre deosebire de acum 20 ani cand erau convoaie inarmate la ore fixe, acum, e mult mai flexibil. Cand au aparut cateva masini cu turisti, am plecat cu masina de politie in fata. Am oprit la colosii lui Memnon, Eram unicul turist, apoi au mai aparut doi. Cand am ajuns la templul lui Hatshepsut, eram singur singurel in toata imensitatea. Cand am plecat, au mai aparut vreo 5 – 10 insi. In Valea Regilor am avut mormintele doar pentru mine. Am fost minute in sir complet singur. Si am ramas complet mesmerizat. Acum 20 ani, afara erau 42 grade, in interiorul mormintelor probabil 35 grade. Te calcai in picioare si pentru a vedea ceva, trebuia sa ai un pic de antrenament rugbystic. Aveam totusi antrenamentul si deprinderile formate in autobuzele ITB ale Epocii Ceausescu cand trebuia sa ai muschi, putere si vointa pentru a te putea urca in autobuz. Dar in conditiile astea, nu pot spune ca am ramas cu o amintire prea buna din Valea Regilor. Acum, a fost superb. Am avut timp sa admir culorile, desenele, picturile, incredibilele culori pastrate de 3500 ani ! Am fost singur in mormantul lui Seti I si am stat acolo jumatate de ora. Am putut trai perioada faraonica. Apoi am fost la templul Karnak. Din nou pustiu. Trei grupuri de romani si cativa turisti de alta natie, pierduti prin imensitatea locului. Din pacate, nu am putut zbura cu balonul peste Luxor (se pleaca inainte de rasaritul soarelui) si nu am putut asista la light & sound show in Karnak pentru ca incepea la 19:00 si noi trebuia sa parasim Luxorul la 16:30. Cel mai mare regret a fost ca nu am dormit cel putin o noapte la Luxor. Dar voi reveni !

Ziua 5, 31 decembrie. Am fost intr-o croaziera pe Marea Rosie. Dupa o oprire de vreo ora la un banc de corali unde lumea a facut snorkeling si chiar diving, am coborat pe insula GIftun in zona Orange Bay unde m-am balacit in cea mai calda apa care am gasit-o acum in Egipt.

Ziua 6, 1 ianuarie. Evident, m-am sculat tarziu dupa petrecerea de Revelion, asa ca am ajuns pe seara prin Hurghada unde am fost in piata, m-am oprit in fata impunatoarei moschei a orasului (nu se poate intra din motive de Covid, dar si ce vezi de afara e o capodopera), am luat-o la picior de-a lungul tarmului marii si am terminat apoteotic seara la restaurantul Star Fish, recomandat de gazda mea ca cel mai bun restaurant de peste si fructe de mare din tot Guvernoratul. Da, am plecat rostogolindu-ne.

Ziua 7, 2 ianuarie. Desert Safari. Ziua adrenalinei. Ne-am dus in desert si timp de aproape o ora ne-am dat cu ATV-urile prin desert, apoi vreo 20 minute cu niste buggie-cars (egiptenii le ziceau spider), am urcat pe un deal care pe cealalta parte avea un perete de nisip – absolut minunat de luat la picior in viteza), apoi am vizitat un sat de beduini (turistic, dar ni s-a explicat din obieceiurile lor). Cine a avut chef, s-a urcat pe camila vreo 5 minute, cine nu, nu. Am urcat pe o inaltime pentru a admira un apus incredibil – ziceai ca erupea un vulcan, iar seara s-a incheiat cu o masa (largely forgettable) si cu un spectacol – o fetita de 8 ani si jumatate a dansat “Tanoura” – asa-zisul dans al “dervisi dansatori” – incredibil cum s-a rotit fara sa se opreasca mai mult de 20 minute, un dans al focului destul de hipnotic si un dans din buric mediocru. Dar fetita aceea, absolut incredibila.

Ziua 8, 3 ianuarie – zborul Karpaten e seara tarziu, asa ca am avut parte de transfer dupa lasarea intunericului. A fost ziua de jacuzzi, masaj, baie in piscina incalzita, baie in mare, frecat netul in hamac si activitati din acestea dificile.

Acesta este o trecere in revista rapida. Promit ca voi reveni cu povesti in amanunt, asa cum v-am obisnuit intr-un serial.

Inchei prin a ma repeta. Daca nu ai fost sau chiar daca ai fost, ACUM este momentul sa te duci in Egipt. Ai zbor direct la Hurghada, vremea e minunata, riscuri relativ reduse. Si e gol, e neasteptat de gol. Nu vom mai avea sansa aceasta. Si Karpaten zboara din Bucuresti spre Hurghada saptamanal pana la final de octombrie.

Pentru mai multe oferte, informatii, orare, hoteluri, arunca o privire aici —–> oferte Egipt 

Imagini excursie Egipt

Amarina Abu Soma

Camera mea de la Hotel Amarina Abu Soma

Hotel Amarina

Ce vedeam pe geam 🙂

Gradina Amarina

Minunatele gradini ale Amarinei

Rasarit Hurghada

Rasarit de soare pe plaja

All inclusive Amarina Hotel

All inclusive-ul de la Amarina include si vin

Masaj Amarina

Exista si spa 🙂

Hotel Belina Abu Soma

Hotelul Belina. Dragut, dar complet pustiu

El Gouna

El Gouna, Monaco-ul Egiptului

Golf El Gouna

Sunt vreo trei terenuri de golf

El Gouna Egipt

O statiune unde te poti plimba

El Gouna Hurghada

 

Yahturi El Gouna

Marina plina de yahturi

Marina El Gouna

Terase in port

Colosii lui Memnon

Colosii lui Memnon

Templul lui Hatshepsut

Templul lui Hatshepsut

Temple Hatshepsut Luxor

Salaam aleikum !

Morminte faraon

Incredibilele morminte faraonice

Luxor

 

Morminte Luxor

 

Faraon Egipt

 

Mormant Ramsus VI

 

Mormant Seti I

 

Templul Karnak

Templul de la Karnak, o minune a Egiptului antic

Templul Karnak Luxor

Fabuloasele coloane de la Karnak

Yaht Marea Rosie

Pe Marea Rosie

Snorkeling Marea Rosie

Snorkeling sau diving

Insula Giftun

Orange Bay pe insula Giftun

Orange Bay

 

Orange Bay Hurghada

Marea de argint

Orange Bay Egipt

sau de smarald

Tanoura

Show de Revelion – tanoura

Dans din buric Egipt

Dansatoare din buric

Party Egipt

Si dans la Amarina

Nuci Egipt

Piata de nuci, alune, etc

Prajituri Egipt

Prajituri orientale

Piata Egipt

Piata din Hurghada

Piata Hurghada

 

Star Fish Restaurant Hurghada

Nebunie de fructer de mare 🙂

ATV Egipt

Desert safari

Buggie Hurghada

 

Jeep Safari Egipt

4×4 in desert

Desert Hurghada

Aceste imagini care nu se uita

Duna nisip

Dupa ce am coborat pe duna

Camila Egipt

Un amic egiptean

Fetita tanoura

Fetita de 8 ani si jumatate si incredibilul ei show

Comentarii

  • Absolut fascinant! Mi-ai transmis asa o mare bucurie citindu-ti articolul iar in mintea mea se invarte acum o intrebare: cum fac sa ma duc iar in Egipt? Am mai surprins Egiptul gol, prin 2015-2016 dupa atentatul aerian din Sinai, dar nu chiar asa. Pentru temple m-as duce mai mult, sa le simt doar ale mele.
    Astept cu nerabdare si urmatoarele articole!

    Angela Tudose 6 ianuarie 2021 17:57 Răspunde
  • Salut si sper ca te-ai intors sanatos.
    Pentru piramide, tinad cont de distanta, e fezabil sa pleci cu un tur de o zi din Hurghada, mai ales daca esti cu puradeii dupa tine? pe la sfarsitul lui februarie, merge de stat la plaja ..la soare , la mare ?

    Elefantul African 6 ianuarie 2021 21:01 Răspunde
    • Sunt 6 ore cu masina. 6 ore dus, 6 ore intors. Tu iti stii puradeii mai bine 🙂 Exista si varianta, evident, mai scumpa cu avionul.
      Nu am fost la final de februarie, dar banuiesc ca e mai cald ca acum. De stat la plaja, se poate sta tot anul.

      Imperator 7 ianuarie 2021 12:03 Răspunde
  • Am vazut ca Egiptul cere ca testul PCR sa fie “stampilat”. Stii cumva daca rezultatul online printat e suficient sau trebuie in original?

    Cristi 13 ianuarie 2021 12:50 Răspunde
    • Da, poate fi printat, dar sa aibe stampila si QR code in documentul pdf primit.

      Imperator 13 ianuarie 2021 13:07 Răspunde

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii