Distribuie articolul:

Acum am fost pentru a treia oara in Maramures. Odata, demult (acum mai bine de 20 ani), iar a doua oara, mai recent, acum 5 ani cand am fost cu celebra mocanita de la Viseu, am urcat de la Borsa spre Cascada Cailor intr-un tur al celor de la Scorilo, dar luna trecuta, a treia mea oara in Maramures, am fost la munca – sa vizitez si sa filmez artizani din Maramures in cadrul proiectului ViaGastroCarpathia. Dar, evident, nu pot spune ca nu am vazut chiar nimic, am avut ceva timp liber si in plus chiar si in zilele de filmare m-am oprit ici si colo. Hai sa va spun ce am vizitat pentru ca sa luati in considerare cand va duceti in Maramures. Dar, atentie, nu este un ghid exhaustiv – mai sunt multe lucruri de facut si vazut in Maramures.

Baia Mare – actualul judet Maramures este de fapt creatia comunistilor. Istoricul comitat (sau judet) Maramures a avut dintotdeauna Sighetul drept capitala care se afla in inima Maramuresului. Taierea in doua a Maramuresului in 1918 (partea majoritar romaneasca in Romania, partea majoritar ruteana in Cehoslovacia) a facut din Sighet un oras pe granita (Ocna Slatina, orasul de peste Tisa a “picat” dincolo), dar a ramas in continuare capitala pana cand comunistii au venit la putere si au creat regiuni dupa model sovietic. Dupa reforma din 1968, cand Romania a revenit la vechea impartire administativa bazata pe judete, comunistii s-au gandit sa pedepseasca Maramuresul si Sighetul, asa ca au creat un judet format din 4 “tari” – Maramures, Lapus, Chioar si Codrului, iar Baia Mare a devenit capitala. Sighetul si Maramuresul “de dincolo de deal” era pedepsit, devenea o zona de mana a doua (cam ca Fagarasul de altfel). Capitala judetului a fost proclamata Baia Mare care nu prea avea nici in clin, nici in maneca cu Maramuresul istoric, in plus, in perioada interbelica, Baia Mare a fost parte din judetul … Satu Mare, iar istoric face parte din ceea ce se numeste Tara Chioarului.

In fine, ce a fost a fost, ce este acum conteaza mai mult. Am petrecut cateva ore in Baia Mare impreuna cu Florian, caruia ii multumesc pentru orele dedicate. Datorita lui pot spune ca am vazut cele mai faine locuri din Baia Mare intr-un timp limitat. Mai intai, mi-a placut enorm parcul de langa stadionul de fotbal Viorel Mateianu unde pe vremuri a jucat si Real Madrid, dar unde actualmente se joaca doar meciuri din liga 3 (actuala echipa fanion a orasului, Minaur Baia Mare tocmai a pierdut meciul de baraj pentru promovarea in liga 2 in fata echipei din Zalau – nici Zalaul nu a reusit sa intre in liga 2 pentru ca a fost invins in meciul decisiv de Unirea Dej care a promovat in liga 2). Daca stadionul se vede ca e a unei echipe de liga inferioara, in schimb pajistea de langa cu un gazon absolut impecabil imi aduce aminte mai degraba de Marea Britanie. Iar in varful micul deal se afla o cladire impresionanta – Muzeul Judetean de Etnografie si Arta pe care din pacate nu l-am vazut.

Cum sunt pasionat de panorame, am plecat destul de repede din parc in directia turnului lui Stefan, o veche clopotnita a fostei catedrale Sf. Stefan inceputa de Iancu de Hunedoara si terminata de fiul sau, Matei Corvin. De altfel, prezenta Corvinilor in Baia Mare este reflectata si de existenta unei case a Huniazilor din centrul vechi al orasului. Catedrala nu a supravietuit pana in ziua de azi (se vad niste ruine in mica piateta de sub turn, a fost demolata complet in 1867), dar turnul a fost reparat si refacut de mai multe ori – inclusiv recent de cand a fost redeschis si redat circuitului turistic – mi-aduc aminte cea mai mare frustrare care am avut-o in 1998 cand am vizitat pentru prima oara Baia Mare era ca turnul era inchis. Acum nu era inchis, era deschis si, in plus bine aranjat si gratuit ! Asa ca m-am catatat pana sus pentru o panorama completa a orasului – in continuare cea mai inalta cladire din oras este celebrul turn al combinatului chimic (e cel mai inalt din tara – are o inaltime de 351 metri, e mai inalt decat Turnul Eiffel, ca idee) care avea scopul ca sa disipeze din poluarea care afecta Baia Mare – ideea era ca sa fie inalt sa polueze o zona cat mai larga, nu doar orasul… idee pur comunista, ganditorii pesedisti care l-au construit nu se gandeau ce puteau reduce poluarea prin tehnologii noi – ideea a fost – hai sa nu-i omoram doar pe baimareni, sa-I omoram si pe cei din satele din jur (turnul a fost finalizat in 1995).

Slava Domnului, astazi fostul combinat chimic este inchis, dar turnul a ramas ca un simbol al orasului. Ar fi pacat sa-l darame. Este totusi cea mai inalta structura din Romania si una dintre cele mai inalte din Europa, dar cred ca ar putea fi folosit intr-un fel pentru a promova turismul. Cel mai inalt cos de noxe din Europa se afla in Slovenia, are doar 10 metri in plus si este deja folosit pentru cataratori.

La picioarele Sfantului Stefan se afla doua biserici – una catolica, cealalta ortodoxa, dar am fost mai atras de stradutele centrului vechi. Si Baia Mare are un centru vechi cu ulite inguste, cu o piata centrala unde dupa mai bine de un an de covid, in fine, se intrampla ceva (un festival de gastronomie … turceasca), cu restaurante si cafenele. Am mancat la Butoiasu’ cu Bere, un stabiliment cunoscut de decenii – era locul unde sa te imbeti in perioada comunista, apoi am inteles ca a avut parte de o perioada cam trista, acum fiind un loc tare fain unde merita sa iei masa.

Cum ziceam, din pacate, nu am putut sta prea mult, dar pot sa va zic ca mi-a placut Baia Mare. Verde, linistita, cu cladiri stralucitoare, e drept era si duminica cand orice oras din Romania devine dragut si linistit J.

Sighetul Marmatiei – de fiecare data cand ajung in Sighet, imi doresc sa am mai mult timp la dispozitie, sa-l iau la pas. Am vazut niste cladiri frumoase prin centru (deh, Sighetul a fost capitala de comitat in perioada habsburgica si de judet in perioada Romaniei Mari), dar nu am avut timp sa le iau descopar nici de data asta. Mai sunt si scheletele unor biserici gigantice (cred ca sighetenii sunt gelosi pe turnul combinatului din Baia Mare) lasate in paragina si mai stiu ca este la doi pasi de orasul Ocna Slatina din Ucraina, orasul din Maramuresul de Nord cu majoritate romaneasca, orasul ucrainean fiind parca o suburbie a Sighetului. Dar asa a fost sa fie, sper ca data urmatoare cand voi ajunge in Maramures sa mai am timp la dispozitie si pentru Sighet si, de ce nu … Ocna Slatina.

Principalul motiv pentru care orice roman trebuie sa viziteze Sighetul este pentru a vizita Memorialul Victimelor Comunismului si a Rezistentei – gazduit in fosta puscarie a orasului in care s-au stins mari patrioti, politicieni sau intelectuali ai Romaniei precum Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, Constantin IC Bratianu, Constantin Argetoianu, general Henri Cihoski, Daniel Ciugureanu, episcopul greco-catolic Ioan Suciu, presedintele Academiei Romane Alexandru Lapedatu si multi altii.

De altfel, povestea acestora, dar si povestea tuturor lucrurilor distruse de comunisti (cum ar fi invatamantul, scriitorii, religia, istoria, medicina, ma rog, in general, totul) este spusa in fiecare din celulele lugubrei inchisori (a fost construita ca inchisoare in perioada habsburgica). La fiecare celula, afli povestea taranilor deposedati de pamant, intelectualilor aruncati in inchisoare, muncitorilor ucisi, preotilor persecutati, un loc de unde nu poti sa iesi decat cutremurat. Un loc care trebuie vizita de orice cretin care sustine ca pe vremea comunismului era mai bine.

Si ca sa nu pleci cu ganduri negre din SIghet, va recomand sa mai faceti cativa pasi pe straduta pietonala cu baruri si restaurante de pe care intri in memorial si descoperi Monumentul … Cuiului ! Mi se pare o opera geniala de auto-ironie. De ani de zile, cand multi ne referim la Sighet (dar si Siret, Dorohoi, Carei) spunem ca este acolo “unde s-a pui harta in cui”. Ei bine, sighetenii au preluat aceasta zicala si a transformat-o intr-o auto-ironie de zile mari – la capatul strazii Corneliu Coposu se afla fix cuiul batut pentru a tine harta. Genial.

Sapanta – un sat mare si prosper la doi pasi de Sighet unde se afla celebrul Cimitir Vesel. Ideea a venit unui sculptor in lemn local care din 1935 s-a apucat sa ciopleasca cruci “vesele” – au culoarea albastra (asa-numitul “albastru de Sapanta”), unde figura decedatului este pictata, iar viata sa este redata in cateva versuri (mai mult sau mai putin rimate) ironice. Sculptorul numit Stan Ioan Patras a murit in 1977, dar traditia a fost continuata pana in ziua de azi de ucenicul si urmasul sau, Dumitru Pop-Tincu care creaza cruci pana in ziua de azi in acelasi stil ca ale maestrului. Nu rata pe langa cimitirul propriu-zis ca vizitezi si casa memoriala Stan Ioan-Patras aflata in spatele cimitirului si in care traieste si lucreaza urmasul sau (care iti poate povesti mult mai multe decat ti-ar spune orice ghid).

Biserica Sapanta – Peri. In 1391, biserica inaltata cu cateva decenii inainte de urmasii lui Dragos Voda care se intorsesera in Maramures alungati de Bogdan Voda din Moldova devenea “stavropighie patriarhala” – adica urma sa tina direct de Patriarhul de la Constantinopole, iar egumenul local primea titlul de “exarh al Plaiurilor” – adica jurisdictia canonica se poate intinde dincolo de limitele administrative traditionale (de exemplu, astazi, Mitropolitul Basarabiei este Exarh al Plaiurilor, adica are sub jurisdictia lui si alte regiuni din afara Basarabiei, practic asupra tuturor comunitatilor romanesti de la Est de Nistru, din fosta URSS). Tot la Peri a functionat si Episcopia Maramuresului timp de secole. Aici se spune ca s-ar fi publicat primele carti in limba romana (in 1391, deci cu 130 ani inainte de celebra scrisoare al lui Neacsu din Campulung Muscel), dar nu este deloc sigur. Documentul a supravietuit (a fost gasit in podul bisericii din Ieud dupa Marea Unire), dar pe el apar doua date – 6900 de la facerea lumii (adica 1391 -1392), dar si anul 6000 de la facerea lumii (491 – 492), cand indiscutabil nu puteam vorbi de limba romana cu caractere chirilice (Chiril si Metodiu s-au nascut mult mai tarziu, vreo 400 ani mai tarziu). Analiza hartiei demonstreaza insa ca textul a fost scrie pe o hartie de origine poloneza produsa pe la 1600). Manastirea Peri din pacate a fost distrusa in timpul rascoalei curutilor din 1703 si obstea calugareasca a disparut, iar lipsa de cercetari arheologice fac ca sa nu cunoastem exact locul unde s-a aflat aceasta manastire fundamentala pentru istoria romanilor. Un lucru e clar, era in satul Peri din dreapta Tisei, astazi in Ucraina.

Cum in Peri nu poti cauta si nici construi manastiri romanesti, atunci cuiva i-a venit ideea ca sa construiasca pe malul stang al Tisei, la vreun kilometru de raul-frontiera o manastire numita Sapanta-Peri. Sapanta ca este de fapt langa Sapanta, Peri pentru ca se doreste continuatoarea manastirii construite de urmasii lui Dragos Voda. Ei bine, biserica manastirii este speciala – turla bisericii are nu mai putin de 78 metri si se spune ca este cea mai inalta constructie de lemn din Europa (cert este cea mai inalta manastire de lemn). Motivul este ca turla sa poata fi vazuta de romanii de dincolo de Tisa, din Maramuresul de Nord, chiar din satul Peri aflat la cativa kilometri in linie dreapta (unde acuma 97% din locuitori se declara ucraineeni).

Zona este extrem de pitoreasca. Aflata intr-o padure, cu constructii doar din lemn, cu flori in ferestre, cu alei ingrijite si un parc inflorit in jur, merita sa faci o oprire in zona daca ajungi in zona Sighet – Sapanta.

Manastirea Barsana – construita pe un deal care domina satul cu acelasi nume, manastirea Barsana a fost reconstruita dupa Revolutie si este o oaza de frumos. In jurul unui parc paradisiac, cu mai multe cladiri construite din lemn, manastirea Barsana doreste sa fie continuatoarea unei biserici ctitorite ca si Peri tot pe la 1390 de urmasii voievodului Dragos. Ca si Peri, a prosperat sub protectia voievozilor romani ai Maramuresului. In perioada prigoanei catolice, calugarii de la Barsana si-au abandonat vechea manastire si s-au refugiat peste munti, in Moldova, la manastirea Neamt, acolo aducand si vechile carti si documente. Actuala manastire a inceput sa fie construita in 1993 si este nou nouta. Foarte straniu mi s-a parut ca imensa biserica de la intrare are textele pictate pe pereti in romaneste cu litere slavone. Inteleg ca ortodoxia la noi a venit pe filiera slavona, dar totusi, de vreo 200 ani, am renuntat la aceasta grafie. Am incercat sa dau de cineva de la manastire sa intreb, dar nu am dat pe nimeni. Maicile erau la rugaciune probabil.

Trebuie sa subliniez ca in Barsana se afla si o veche biserica din lemn aflata in patrimoniul UNESCO, dar nu se afla in complexul manastirii noi, ci ceva mai incolo, la cativa kilometri. Din pacate, nu am avut timp sa merg pana acolo, dar data viitoare e musai.

Biserica Rogoz – este una dintre cele 8 biserici din lemn maramuresene care au intrat in patrimoniul UNESCO in 1998. Din nefericire, nu am vazut-o decat pe cea de la Surdesti, aceasta e a doua, asa ca mai am doar 6 de vazut – iata ca mai am un motiv de a reveni in Maramures :). Biserica Rogoz nu se afla exact in Maramuresul istoric, ci peste deal, in Tara Lapusului, dar tot parte din Maramures este. Biserica de lemn provine din 1663, aparent reconstruita dupa ce fusese arsa de tatari intr-una din ultimele lor navale din Transilvania, in 1661 (ultima navala care a dus la distrugerea a numeroase biserici din Maramures a fost in 1711, dar tatarii nu au trecut prin Lapus). A fost pictata in 1785.

Desi este falnica si inalta, intrarea este mica. Nu pentru ca oamenii erau mici pe vremea aceea, ci pentru ca oricine ii calca pragul, vrea, nu vrea, era obligat sa intre pe jos si nu calare si de asemenea era obligat sa se inchine (altfel s-ar fi dat cu capul de intrare). Dupa camera de la intrare, prin niste mici nise decupate putem vedea interiorul bisericii. Usa de intrare in biserica propriu-zisa are forma unui coif … tatar. Se zice ca aceasta forma stranie ar fi avut darul sa-I imbune pe tatari sa nu le mai arda rogozenilor biserica. De altfel, se pare ca tatarii nu au mai navalit, in schimb au navalit fratii lor intr-ale distrugerilor, austriecii, dar biserica din Rogoz a scapat miraculos in perioada in care sute de lacase religioase ortodoxe din Transilvania au fost distruse de armata habsburgica.

Picturile sunt clar dintr-o alta perioada, sunt picturile acelea usor naïve ale pictorilor tarani, acele picturi autentic rasaritene, acele picturi dintr-o vreme in care ortodoxia nu se masura in aur si Mercedesuri, ci in rugaciuni si lumanari in biserici umile, pictate cu mijloace modeste de artisti-tarani mi se par cele mai autentice. Este una din acele biserici in care cumva te conectezi cu stramosii si intelegi rezistenta lor de a ramane ortodcsi in ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei. Una din acele biserici pe care nu poti decat sa le iubesti. Pentru ca vorba cantecului “Lui Dumnezeu ii place lemnul si spatiile mici”. Nu ratati in spatele bisericii niste banci lungi, lungi. Se numeste “masa mosilor” si aici familiile avute si batranii sfatosi din sat se intalneau pentru a judeca pricini si a autoriza vanzari sau schimburi de proprietati. Locurile erau ereditare si numele famililor care “detineau” locul sunt marcate pe lemnul bisericii.

Acesteau au fost obiectivele pe care le-am vizitat. Nu este o lista exhaustiva. Mai sunt 7 biserici de lemn aflate in patrimoniul UNESCO, mai e mocanita, statiunea Borsa, mai sunt artizanii-mestesugari care inca mai fac clopuri, opinci si opere din lemn, mai sunt milioane de locuri pitoresti, mai sunt oamenii care inca se imbraca in haine traditionale, mai e partia de schi de la Cavnic, mai sunt multe lucruri de vazut, o gramada. Poti sta si o saptamana, si o luna pentru a descoperi in liniste judetul Maramures – judetul celor 4 tari – Maramures, Lapus, Chioar si Codru. Si mai e si Maramuresul de Nord dincolo de Tisa. De altfel, probabil cea mai veche biserica maramureseana de lemn inca in picioare se afla in satul Apsa de Mijloc de dincolo de Tisa (probabil construita in 1428).

Via Gastrocarpathia este o rută turistică transfrontalieră realizată în regiunea proiectului: Maramureș – România, Borsod-Abauj-Zemplen – Ungaria și Transcarpathia – Ucraina. Ruta face parte din proiectul KRA’GAS, un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020 (https://huskroua-cbc.eu/) și se bazează pe derularea unei analize antropologice care dorește să evidențieze asemănările și deosebirile legate de meșteșuguri și sfera gastronomiei. Liderul proiectului este Camera de Comerț și Industrie Maramureș, iar partenerii sunt: Universitatea Babeș-Bolyai (România), Universitatea din Miskolc (Ungaria), Universitatea Națională din Uzhhorod (Ucraina), Camera de Comerț și Industrie Borsod-Abaúj-Zemplén (Ungaria) și Transcarpathian Enterprise Support Fund – TES Fund (Ucraina).