Eram in ianuarie in Sharm-el-Sheikh cu prietenii de la Hello Holidays cand Madalina imi spune asa deodata – “Hai la Dalaman la vara, in iunie cand dam drumul la primul charter”. “Dala ce … la Dedeman ? Sa cumpar ciment ?”. “Pfff”, pufneste Madalina. “Dalaman, Dalaman, nu Dedeman, pe langa Marmaris”. Ahaaa… De Marmaris am auzit. Da, de ce nu… Pentru ca despre Marmaris si Fetiye avusesem niste referinte de la niste prieteni turci pe care ii stiu. Si nu de ieri, de azi, de mai bine de 20 ani. La un moment dat, prietenul Levent imi spune ca pleaca in vacanta. Asta era prin 2000. “Unde, in Antalya ?” il intreb eu candid. Atunci nu auzisem decat de Antalya. “Neah” zice Levent. “Acolo e doar pentru rusi. Eu merg in Marmaris sau Fethiye. Nici nu stii ce plaje, dealuri, golfuri, frumuseti sunt acolo. Absolut minunat. Acolo mergem noi, turcii”.
De cand Levent mi-a spus ce frumoasa este coasta aceea de vest a Turciei, m-am mai desteptat si eu. Nu am ajuns, dar am mai citit, am mai auzit de la altii care au fost, am mai vazut poze pe bloguri si filme pe Youtube. Zona e pur si simplu geniala. Acum ca m-am intors, trebuie sa-l sun pe Levent si sa-i zic ca dupa 22 ani ii dau dreptate – Oludeniz, golful de la Marmaris, plajele din zona peninsulei de la vest de Marmaris, sunt absolut minuntate. Si pentru cei iubitori de all inclusive, nu aveti teama, sunt all inclusive-uri si in zona Marmaris – Fethiye. Dar pentru cei care urasc all inclusive, sa stiti ca spre deosebire de Antalya, sunt o groaza de hoteluri care nu ofera servicii all-inclusive – cel putin orasul Marmaris este plin de hoteluri non-all inclusive, unele pe plaja, dar din care poti sa sari in oras sa te distrezi. Sau sa inchiriezi o masina si sa bantui pe niste coclauri minunate.
Dar sa revin – ce e Dalaman asta ? Simplu – Dalaman este aeroportul. Nu exista aeroport Marmaris sau Fethiye, exista doar aeroportul Dalaman care este fix intre cele doua zone turistice – Marmaris si Fethiye (+ Oludeniz). Este un aeroport destul de mare, modern si acolo anul acesta (si sper ca si anii viitori), in fiecare duminica aterizeaza zborul TAROM, inchiriat ca charter de Hello Holidays. Toate ofertele lor, le puteti vedea aici: pentru Marmaris fa click aici, pentru Fethiye, fa clic aici.
Promit cu mana pe cravata rosie de pionier ca o sa revin cu mai multe amanunte, dar asa, ca in avantpremiera, as vrea sa va spun in mare ce si cum despre fiecare zona. Promitand ca voi reveni cu amanunte.
Zona Marmaris este centrata evident in jurul orasului Marmaris, un oras care a “explodat” in ultimii 30 ani cand turcii au hotarat sa se ocupe serios de turism. Pana prin 1980 – 1990, era un sat adormit de pescari, iar astazi este ditamai orasul – iarna, orasul are vreo 40,000 locuitori, pe cand vara sare spre 3 – 400,000 de oameni, in anii buni, desigur, nu in cei pandemici.
Orasul mi s-a parut nou nout, ca scos din tipla. Logic ai zice, a aparut in ultimii 30 ani, dar si asa – putea fi un shanty town, construit in graba pentru a caza miile de oameni care deservesc industria turistica. Ei bine, nu e un shanty town – cine s-a ocupat de dezvoltarea orasului Marmaris, s-a ocupat bine. Orasul e frumos, de-a lungul plajei sunt hoteluri, mall-uri, restaurante foarte faine, iar langa zona veche se afla mai multe strazi unde distractia dureaza pana dimineata. Cand ma gandesc la Marmaris, primul cuvant care imi vine in minte este ordonat. Exista o strada plina de restaurante sub vechea citadela, de-a lungul coastei unde sunt parcate zeci si zeci de barci turistice si un pic mai departe este Bar Street unde pe o strada destul de ingusta, se insiruie zeci de baruri si cluburi. Are un vag de Asia de Sud Est, nici nu-ti dai seama ca esti intr-o Turcia musulmana din ce in ce mai islamist-conservatoare. In stanga, discoteci cu animatoare semi-dezbracate, in dreapta, fete zambitoare, iti ofera shot-uri la botul calului. Marmaris este indiscutabil, capitala clubbingului si distractiei pe Riviera Turceasca.
Ce este spectaculos in zona Marmaris ? Insulitele si dealurile care fac din intreaga regiune un basm. Cea mai populara activitate si pe bun cuvant este sa iei o croaziera si sa te plimbi printre insulite. Ai absolut orice optiune – poti opta pentru vase mari de “pirati” (Piratii din Caraibe par sa fie foarte populari pe aici pentru ca apar pe toate vasele – fie ca e vorba de Jack Sparrow sau Davy Jones, figurile lor apar imense pe prora vaselor – nu cred ca platesc vreun drept de autor, drepturile de autor sunt facultative in Turcia, tinand cont de muntii de produse false care se vand peste tot). Dar poti sa inchiriezi si vase mai mici pentru tine si pentru prietenii tai – chiar si foarte mici, daca sunteti doar 2 sau 3 – ai toate optiunile posibile, dar cele mai ieftine sunt cele mai mari vase care in plus ofera si un pranz-bufet. Nu cine stie ce, dar umpli stomacul.
De asemenea, merita sa inchiriezi o masina pentru a descoperi coasta – orasele linistite pe malul marii, sate care mi-au adus aminte de Grecia (deh, coasta asta a fost locuita de greci timp de milenii), cascade, privelisti absolut fantastice de care sa te deprinzi cu greu, cascade revigorante.
Unde nu am fost si mi-as fi dorit, dar nu am ajuns este in delta raului Dalyan. Era destul de sus pe lista personala, dar n-a mai fost timp. Niciodata nu ai timp destul, v-o spun din experienta. Dar sper sa revin candva…
Fethiye ca oras nu pot spune ca e ceva deosebit. Spre deosebire de Marmaris, Fethiye nu traieste pentru turism. Exista un bazar care nu e cine stie ce (nu ca cel din Marmaris ar fi mai interesant, cel putin acela e mai mare), doar niste morminte excavate in stanca cum sunt cele de la Petra, Al Ula sau Persepolis (evident, nu la fel de spectaculoase) din perioada licienilor pot atrage turistii.
In schimb, la cativa kilometrii distanta, zona Oludeniz este pur si simplu MI-NU-NA-TA. Oludeniz propriu zis este un oras turistic tipic, cu o tona de restaurante, baruri si hoteluri de toate dimensiunile si stelele, dar regiunea inconjuratoare este pur si simplu fantastica. Fantastic este sa urci pe muntele Babadag care domina coasta si sa sari cu parapanta. Chiar daca nu sari cu parapanta, este obligatoriu sa iei telecabina (sau daca esti mai in forma, o poti lua si pe jos) si sa admire culorile marii de la picioarele muntelui. Langa Oludeniz este o laguna absolut fabuloasa. Sincer, mi-ar fi placut la nebunie sa fi sarit cu parapanta si apoi sa fi revenit pe munte si sa cobor pe jos, dar cum ziceam… timpul era limitat, nu puteam face de toate. Nu departe de Oludeniz se afla un obiectiv turistic parca nepamantean Livissi (Kayakoy) – ruinele unui oras grecesc abandonat in graba cand grecii au fost evacuati in 1923 – un oras-fantoma cocotat pe dealuri, cu case care au atatea povesti de spus, dar tac. Unul din acele locuri unde sa te duci si sa contemplezi… si sa-ti imaginezi cum ar arata modernele noastre orase de azi daca peste noapte ar disparea omenirea…
In zona Fethyie am mai avut o experienta super haioasa. Initial ai zice ca e penibila, ca e patetica, dar trebuie sa spun ca am dat in mintea copiilor si m-am distrat la culme. In zona Fethiye printre ofertele turistice este si asa-numitul “jeep safari”, Practic te urci intr-un jeep (cu straini daca nu sunteti o gasca sa umpleti un jeep) sau intr-un van (eu am nimerit “van safari” de fapt), inchiriezi niste puscoace cu apa si te “impusti” cu apa cu turistii din alte masini – e un soi de Songkran turcesc. Cum ziceam, pare ridicol la prima vedere, dar devine super-distractiv. In plus, pe langa baile repetate, vizitezi un canion spectaculos, un soi de mini-Techirghiol sa te dai cu namol sau sa faci un pic de drumetie cu picioarele printr-un rau spre o cascada. Dar promit ca o sa revin cu amanunte 🙂
Cum poate va dati seama, m-am intors incantat din zona Fethiye – Marmaris. Da, deservita de aeroportul Dalaman. Si sigur ma voi mai intoarce pentru ca este o zona plina cu atractii faine, dar si de plaje de nota 10. Iar oferte, ca la turci – nici prea scumpe, nici penibil de ieftine. Dar intotdeauna oferind mai mult decat te-ai astepta. Pentru Marmaris, uite-te aici, iar pentru Fethiye si Oludeniz, arunca o privire aici.
Nota
Am fost pe Riviera turceasca la invitatia Hello Holidays care opereaza saptamanal (duminica) zboruri charter directe din Bucuresti spre aeroportul Dalaman. Dalaman, nu Dedeman ! 😉
Imagini Riviera Turceasca
O parte din portul Marmaris. O promenada plina de restaurante care sunt pline noaptea
O frantura din portul Marmaris
Cetatea Marmaris
Prin orasul vechi
Strada restaurantelor noaptea
Bar street
Croaziera printre insulele din Marmaris
Vasul Davy Jones, unul din multele cu pirati 🙂
Vasul nostru – oprire la o plaja
Coasta Rivierei Turce … din orasul grecesc antic Amos
Cum sa te desprinzi de aici ?
Cascada Turgut. In ciuda atentionarii, destui sareau 🙂
Jesus Beach
Incredibilul Oludeniz
Sa tot plutesti peste aceste frumuseti
Pe langa Oludeniz
Livissi (in turceste – Kayakoy), un oras grec abandonat
Prin apa – in canionul Saklykent
Mad Max in Fethyie 🙂
Toata ziua cu picioarele prin apa – de data asta spre cascada Gizlikent