De mic copil ma intrebam de ce un oras ca Satu Mare se numeste asa. Pai e oras, de ce ii zice “sat” chiar si “mare” ? Ma rog, in judetul Satu Mare exista o alta contradictie … aici orasul se numeste “sat” (Satu Mare), iar unul din sate se numesote “oras” (exista un sat care se numeste Orasu Nou). Asa ca atunci cand am avut parte de turul ghidat prin municipiul Satu Mare am pus intrebarea ghidului local, d. Felician Pop – de unde numele de Satu Mare. Am aflat ca numele de Satu Mare a fost ideea lui Nicolae Iorga. Numele de Satmar i se parea prea unguresc (de la Szatmar), asa ca a venit cu ideea sa-I zica Satu Mare. Si asa i-a ramas numele din 1918 pana acum. De altfel, nu este singurul oras din Ardeal care a fost botezat la Marea Unire. Nici Tg. Mures nu avea un nume romanesc bine stabilit. Initial s-au gandit sa-I zica orasul Wilson de la presedintele american Woodrow Wilson care a inclus principiul auto-determinarii nationalitatilor printre masurile care trebuiau luate dupa terminarea primului razboi mondial. Nu am fi fost singurii, capitala Slovaciei care se numea Presporok si dupa eliberarea de sub unguri, a primit numele de Wilsonov pentru cateva zile pana cand localnicii au stabilit sa se numeasca Bratislava (insemna “frate slav”). Asa ca nu a aparut nici un oras Wilson in Europa de Vest.
Dar sa revenim la oile noastre, mai precis la ce am mai vazut si descoperit prin judetul Satu Mare.
Dupa ce am plecat din Mediesu Aurit am pornit spre un sat numit Ardud Vii. Am fost la destule pensiuni sau casute care practica turismul rural prin Romania si aproape toate au fost niste experiente minunate. Dar Seva Sana din Ardud Vii este cu adevarat diferita. Nu numai ca e la tara unde e liniste si aer curat si unde poti scoate din tine orice oboseala si stress, dar gazdele, familia Vasvari nu au doar o pensiune, ci si o intreaga “manufactura” de mancare organica, de sucuri ecologice, de uleiuri pentru corp, de wellness natural, practic ai parte de o experienta naturala holistica. Nu au prea multe camere – e doar o casuta cu 3 camere, foarte frumos decorate, curate si unde nu poti decat sa te simti minunat (sincer, mi-ar fi placut sa dorm aici, dar eram deja prea multi si programul foarte dens).
Deci ce e Seva Sana. Este un mini-paradis construit de familia Vasvari cu pomi fructiferi, cu solarii pentru legume si cu laboratoare unde creaza ceaiuri, uleiuri de corp sau balsamuri pentru piele din plantele zonei. Evident, poti sa si cumperi sa le folosesti acasa, dar indiscutabil le vei putea folosi daca te cazezi aici. Apropos, au si un ciubar si multi catei prietenosi. Merita sa te duci sa te de-stressezi la Seva Sana.
Urmatoarea oprire a fost la cetatea de la Ardud. Ati auzit de ea ? Eu, nu si probabil imensa majoritate a romanilor. De altfel cand am postat niste poze pe Facebook si am spus ca e cetatea din Ardud, cineva m-a corectat si mi-a zis Abrud. Nu, nu e Abrud, Abrudul e in Apuseni si are un grad de notorietate mult mai mare. Stiti aia cu Bucharest, not Budapest. Ei bine, Ardud, nu Abrud.
In primul rand, cetatea arata genial. A fost foarte frumos refacuta, are chiar si un mini-muzeu si descoperi ca a jucat un rol extrem de important in istoria Ardealului – atat pentru romani si pentru maghiari. In plus, cand intri in cetate, muzica medievala te transpune direct intr-o alta lume. Acum sa nu credeti ca e cat Castelul Huniazilor sau Cetatea Rasnov, este mult mai mica, dar cocheta si bine aranjata. De ce e importanta pentru romani ? Pentru ca a fost ctitorita de familia nobiliara Dragfy care provine din urmasii lui Dragos Voda, intemeietorul Moldovei. Pe scurt, Principatul Moldovei a fost intemeiat oficial de Dragos Voda si condus de urmasii lui. Dragosestii au fost intotdeauna in relatii excelente cu regii Ungariei. La un moment dat, o alta familie de voievozi ai Maramuresului aflata insa la cutite cu regele Ungariei a trecut muntii si i-a alungat pe Dragosesti. Acestia s-au intors in Maramures unde au primit proprietatile Bogdanestilor. Practic au facut schimb de proprietati – Bogdanestii au dat o parte din Maramures si au luat Moldova, Dragosestii au pierdut Moldova, dar au luat o parte din Maramures. Dragosestii, ortodocsi cam ca majoritatea romanilor au construit biserici ortodoxe, inclusiv manastirea din Peri (un sat peste Tisa, in Ucraina de azi) unde timp de secole a fost sediul Episcopiei ortodoxe a Maramuresului. Dar la un moment dat, Regele apostolic al Ungariei le-a spus nobililor romani ca au de ales – ori trec la catolicism si drepturile lor sunt recunoscute si intarite, fie raman la ortodoxie si pamanturile le vor fi confiscate. Asa Huniazii au devenit catolici (aparent, Iancu a fost primul catolicizat, taica-su a murit ortodox), Candea au devenit Kendeffy, iar Dragosestii au devenit Dragfy. Dar toti si-au pastrat legaturile cu romanii de peste munti. Unul din urmasi, Bartolomeu Dragfy, cel care a ctitorit cetatea Ardud, a devenit voievod al Transilvaniei (nu a fost singurul roman, a mai fost si Stefan Mailat din Fagaras cateva decenii mai tarziu). Dar sangele in apa nu se face, asa ca Bartolomeu a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Stefan cel Mare cu care se pare ca a fost cuscru – fiica-sa lui Bartolomeu s-ar fi casatorit cu Alexandru, primul urmas si mostenitor al lui Stefan, dar care a murit inainte de tatal sau, asa ca nu a ajuns voievod al Moldovei. Dar Dragfy l-a ajutat pe Stefan permanent, fiind inclusiv pe campul de lupta alaturi de cuscru inclusiv la Codrii Cosminului.
Cetatea de la Ardud a trecut dintr-o mana intr-alta dupa stingerea dinastiei Dragosestilor si s-a degradat. A fost renovata sub forma de cetate-castel de un membru al familiei Karoly – cei care au construit si castelul de la Carei intr-un stil romantic.
Ziceam ca e importanta si pentru maghiari. Nu neaparat datorita ca a fost detinuta de familia Karoly la un moment dat, ci dintr-un cu totul alt motiv – aici, in castel s-a insurat Petofi Sandor. Cine e Petofi Sandor ? Daca nu stiti, este echivalentul maghiar al lui Mihai Eminescu, este poetul national al Ungariei care a murit misterios in lupta de la Albesti de langa Sighisoara in timpul Revolutiei de la 1848 – 1849. Spre deosebire de Eminescu care a luptat doar cu stiloul, Petofi a s-a dus pe campul de lupta de la Albesti (aparent neinarmat si imbracat civil) unde pur si sumplu a disparut. Avea doar 26 ani, dar lasa in urma o opera geniala. Corpul sau nu a fost gasit asa ca a devenit un soi de Elvis Presley al secolului XIX – numeroase legenda spun ca a supravietuit, ca a ajuns in Siberia (batalia de la Albesti a fost pierduta in fata rusilor), altii zic ca a fugit cu o rusoaica in Rusia, altii zic ca s-a ascuns in zona si nu a mai aparut niciodata. Ei bine, Petofi s-a casatorit aici, la Ardud (locul este pastrat in cetate, iar altarul in fata caruia s-a casatorit se afla in Palatul Episcopal Romano-Catolic din Satu Mare) cu Julia Szendrey, fiica mult prea intelectuala al administratorului mosiei si castelului Ardud detinut inca de d-alde Karoly. Cand a auzit ca un parlit de poet o vrea pe fiica-sa, d. Szendrey s-a facut foc si para, dar pana la urma n-a avut ce face – casatoria a avut loc in secret in castelul de la Ardud unde exista o reprezentare gen Madame Tussaud a celor doi amorezi – aparent cele mai frumoase poezii de dragoste ale lui Petofi Sandor au fost scrise dupa casatorie, dar el a intrat in istorie mai degraba pentru poeziile sale mai degraba sovine.
In fine, revenind la Ardud, cum ziceam, exista o expozitie foarte interesanta – acopera principalele subiecte legate de cetate – de la Bartolomeu Dragfy la Petofi Sandor, de la Unirea cea Mare la evolutia castelului – totul printr-o multitudine de exponate. In curte, era o gasca intreaga de tineri ciclisti din Ungaria. Venisera sa vada unde s-a insurat Petofi Sandor.
Pe sub cetate, exista o serie intreaga de tuneluri. Nu, nu sunt dacice, nu leaga Ardudul de Constantinopole, New York sau planeta Marte, dar e o retea densa unde se pot face multe – de la party-uri underground la evenimente… visul autoritatilor locale este sa se filmeze aici vreun film gen Urzeala Tronurilor. Nu iti trebuie doar locatia, iti trebuie si banii, dar daca exista ambitie si profesionalism, sigur Ardud-ul poate aparea mai serios pe harta turistica. Si nu va mai fi confundat cu Abrud.
Urmatoarea oprire a fost la crama Nachbil. Sincer, nu sunt mare bautor de vin, dar nu auzisem in viata mea de vin de Satu Mare. Avea sa mi se confirme si de ce – exista crame in Satu Mare, chiar foarte multe, am inteles ca doar in satul Beltiug unde se afla crama Nachbil ar fi chiar un numar mare, dar atunci mi-a fost clar – sunt multe si marunte – asa ca e greu avand o suprafata redusa si productie mica sa sparga piata pana la Bucuresti. Dar,exista pe vremuri o carte celebra de economie numita “Small is beautiful”. Ei bine, daca nu au productie de masa cu tone si tone de vin, atunci crame precum Nachbil si-au indreptat atentia spre calitate, spre ideea de a fi o crama-boutique. Iar Nachbil in mod special nu e doar o crama-boutique, este chiar o crama care face vinuri ecologice. Are certificat ecologic pentru ca nu folosesc ingrasaminte si alte cuceriri ale industriei chimice, asa ca in consecinta, producatia este cert mai mica, dar cum ziceam – small is beautiful, iar vinul este facut cu mare atentie, migala si dragoste – ca atunci cand ai ceva mic de care ai grija personal, Iar pasiunea celor de la Nachbil e mare, am avut la un moment dat senzatia ca sunt atenti la fiecare sticla produsa si la fiecare ii stie povestea.
Doamna Csilla Serli, enologul cramei a fost greu de scos din priza. Ne-a povestit despre fiecare soi de vin, despre fiecare cupaj, despre problemele de la fiecare bucata de pamant in parte – ei or cultiva strugurii intr-un mod ecologic, dar vecinii nu. A vorbit cu o pasiune rar intalnitia – fiecare soi avea o poveste, asa ca, incet, incet, Nachbil s-a transformat intr-o adevarata epopee. Evident, cu degustare ca nu se putea altfel si cu greu i-am oprit sa nu ne dea absolut toate cupajele si soiurile la degustat. Si sincer, m-am bucurat tare mult sa descopar vinurile de la Nachbil in hotelul in care am stat in seara respectiva la Satu Mare. Vorba aceea daca te duci undeva, e musai sa mananci ceva local si sa bei si ceva local. Iar Satu Mare aparent are o gramada de vinuri locale, dar mai putin faimoase la nivel national.
Si la final, nu am putut sa nu va povestesc despre capitala judetului – Satu Mare. Oras la circa 100,000 locuitori (sa vedem acum cu ocazia recensamantului daca mai sunt 100,000 sau sunt mai putini). Un oras vechi care are doua centre – centrul vechi, provenind din perioada Habsburgilor cu cladiri tipic central-europene cu un parc nu prea bine intretinut in centrul orasului si un centru nou, asa-zisul Centru Civic din mijlocul careia se inalta nu stiu daca cea mai inalta cladire administrativa din Romania asa cum am auzit in Satu Mare, dar in mod cert, una dintre cele mai urate – aduce cu un soi de racheta esuata din ceva film Battleship Galactica, o mostra de prim ordin a stilului arhitectonic numit “brutalism socialist”. In fata ei este insa o piata care este folosita pentru evenimente. Exista si o strada pietonala cu cateva magazine si apoi piata veche a orasului.
Zona veche este linistita si simpatica. Inteleg ca cea mai frumoasa cladire din piata este Hotelul Dacia care este pavoazat de ani de zile cu o carpa peste fatada – este intr-o continua renovare. A fost cu adevarat un palat construit la inceput de secol XX la insistentele primarului urbei Herman Mihaly care a demolat vechea primarie taman pentru a face loc acestui hotel-palat cu care voia sa se mandreasca in tot imperiul (in 1903 a si fost declarat cel mai frumos hotel din Imperiu). Fiind construit in perioada de glorie a Art Nouveau-lui, a fost si el construit in acelasi stil, dar din pacate este ascuns si se afla intr-o indelungata suferinta. Actualmente este detinut de un controversat om de afaceri din Ungaria care de cele mai multe ori joaca rolul de paravan pentru Viktor Orban, dar stau sa ma intreb – la cati bani are Viktor Orban, chiar nu are bani si de hotelul Dacia ? Ceva e putred acolo. Ce s-o ascunde nu stiu, cert este, ca din pacate Satu Mare nu are parte de cea mai frumoasa cladire din oras.
Un alt obiectiv turistic cu o poveste interesanta este Turnul Pompierilor (intrare 10 lei). Daca va duceti prin Ardeal, o sa vedeti ca primariile in general au un turn inalt, cea mai inalta structura din oras. Acolo stateau pompierii care vegheau sa vada unde mai aparea un foc si sa intervina prompt. Era o vreme in care nu existau telefoane, da, a existat si o astfel de perioada. Cand d. primar Mihaly s-a apucat sa construiasca o primarie noua, pompierii au fost mutati intr-unul din turnurile catedralei catolice care era cea mai inalta structura din Satu Mare. Episcopului nu i-a convenit pentru ca baietii nu erau calugari sihastrii – se distrau ca toti baietii, faceau galagie, mai bagau si niste vinisor, asa ca slujbele erau uneori deranjate. In schimb, constructia primariei nu inainta cu prea mult spor. Episcopul se tot ducea la primar ca hai, mai repede, primarul il domolea. Intr-o zi, super nervos, episcopul a urcat in turn unde a gasit o fetiscana dezbracata in mainile dragilor de pompieri.
A plecat ca o furtuna la primar si l-a intrebat pe primar cat ar costa un turn al pompierilor. Primarul stia ca o sa se ajunga acolo, asa ca avea studiul de fezabilitate deja facut. 20.000 coroane i-a raspuns primarul, Maine ii ai a raspuns episcopul Gyula Meszlenyi. Cu o finantare generoasa si cu rugaciunile episcopului, turnul a fost terminat in mai putin de 1 an, iar pompierii si-au luat fetele si s-au mutat in noul turn care a fost prezentat ca un cadou al Bisericii pentru comunitatea locala. Din pacate, episcopul a mai trait in liniste si fara pompieri in biserica inca doar 6 luni.
Astazi, turnul pompierilor nu mai este al pompierilor, este un obiectiv turistic si poti sa te urci sus pentru a admira intreaga panorama a orasului. Si ai ce vedea – biserici, case, blocuri, poti arunca un ochi pana hat, in Ungaria. Edificiul are o inaltime de 47 metri, dar este destul de ingust, asa ca de multe ori trebuie sa astepti pana coboara viziatorii care sunt deja in varf. Nu e greu sa ajungi in varf, sunt doar 145 scari. Aici in perioada comunista era instalata Securitatea lui Ceausescu pentru a putea controla mai facil populatia orasului care se intreba de ce in Ungaria populara este carne, curent electric si caldura iarna, iar in Romania socialista, nu.
Un alt obiectiv turistic interesant este Muzeul Orasului. Adapostit intr-o cladire de epoca, rosie, aici descoperi povesti din istoria judetului, dar si expozitii temporare. De asemenea, Satu Mare are si o sinagoga imensa construita in stil maur de unul dintre cei mai faimosi arhitecti evrei de la sfarsitul secolului XIX. Daca ati vazut filmul Unorthodox de pe Netflix, povestea e in jurul unei secte fondate in Satu Mare (de altfel asa si se numeste neoficial “secta hasidica de la Satu Mare”) formata din evrei ultra-religiosi. Ei bine, comunitatea aceasta ultra-religioasa cu obieceiuri tipice Evului Mediu provine din Satu Mare din aceasta imensa sinagoga. De altfel, tot Satu Mare a ramas cu gura cascata in 2021 cand un avion charter de tip B787 Dreamliner al companiei aeriene poloneze LOT a aterizat la Satu Mare cu o cursa directa New York – Satu Mare – a adus vreo 200 de evrei din acestia ultra-religiosi pentru inaugurarea unei sinagogi in Sighet.
Dar daca vreti sa vedeti o sala cu adevarat impresionanta, atunci duceti-va la Filarmonica Dinu Lipatti, una din institutiile culturale fundamentale ale orasului. Daca pe dinafara, nu pare cine stie ce (cladirea e practic lipita de suferindul Hotel Dacia), interiorul, mai ales sala de concerte te teleporteaza in timp intr-o alta lume, a elegantei, a elitei, a bunului gust. Da, e retro, dar e retro-cool.
Cam asta a fost povestea mea in judetul Satu Mare. Cum ziceam, o regiune care adaposteste atatea locuri faine, care are un potential enorm, dar care e atat de putin cunoscuta. Sincer, sper ca acei oameni frumosi si entuziasti pe care i-am gasit isi vor putea coagula energiile si cu un eventual ajutor de la autoritatile locale (hmm, la asta sunt mai sceptic) vor putea sa aduca Satu Mare pe harta turistica a Romaniei – da, in Satu Mare se agata harta in cui, dar si pe langa astfel de cuie, sunt locuri minunate.
Si o ultima informatie. Unde am stat. Am dormit o noapte in Hugo Boutique Hotel, un business hotel elegant, modern, aerisit, cu un serviciu foarte bun si un mic dejun bogat. Toate atmosfera m-a facut sa-mi aduc aminte de diverse business hoteluri la care am stat prin diverse colturi de Europa.
Nota
Am fost in judetul Satu Mare in cadrul proiectului GO52 – 52 Carpathian Lifestyle Experiences in cadrul unui program organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura a Judetului Satu Mare, partener al programului sub conducerea Danielei Culic si de agentia Simbotours condusa de Dana Rentea, cunoscuta in turismul romanesc drept mama infotripistilor.
Imagini Satu Mare – Tara Satmarului
Seva Sana – Manufactura de sanatate
Casute mici, dragute din lemn
Depozitul de ceaiuri 🙂
Mama, mama, ce ciorba a fost
Ioana si laboratorul sau de sanatate
Aici sunt procesate plantele
Si iata ce iese
Uleiuri de corp naturale made in Ardud Vii by Ioana
Seva Sana Retreat
Sa va arat camerele
Poti pune mana si pe o carte
Prin livada
Exista si o sera
Restaurata cetate Ardud
Statuia ctitorului Bartolomeu Dragfy (anecdota – nu exista nici un portret al voievodului transilvanean pe nicaieri, asa ca artistul s-a inspirat din portretul lui …. Decebal). Tunsoarea-castron este insa tipica vremurilor in care a trait ctitorul de la Ardud.
Unul din turnurile vechii cetati
Cam asa a aratat ea pe vremuri
Petofi Sandor si iubita sa sotie
Istoria acestor meleaguri
Sus, este o adevarata sala a cavalerilor
Sub cetate se afla un complex de tuneluri complet restaurat… si cu nume care da bine – Pivnita Misterelor
Cam asa arata… foarte fain
Crama de vinuri Nachbil
Prin beciuri
Colectia de vinuri vechi
Principala marca Nachbil se numeste „La Capela” – o parte din plantatia de vita-de-vie este pe un deal in jurul unei capele – cea din imagine 🙂
Apusul de soare vazut de la crama Nachbil
Hello, Satu Mare !
Streets of Great Village 🙂 Asa s-ar traduce, nu ?
O cladire cam faina. Pacat de vecinul de la parter care o strica 😉
Hotelul Dacia, candva mandria orasului Satu Mare
Turnul Pompierilor. Da, te poti urca in varf
Satu Mare vazut prin ochii unei pompier 🙂
OMG – nu le spuneti scenaristilor de la Star Wars de cladirea aceasta !
O alta mandrie a arhitecturii comuniste – Casa de Moda. Cel putin, aici exista o idee
Eminescu despre Tara Satmarului
Strada pietonala leaga centrul vechi de centrul nou
Catedrala romano-catolica
Filarmonica e chiar wow
Tavanul e fabulos
Sinagoga din Satu Mare – o cladire emblematica pentru oras
Interiorul atent decorat
Din pacate, cam asa arata trotuarele din piata centrala. Asa era cam prin anii 90 in mod normal, nu in 2022 la 15 ani de la aderarea la UE
Aici am dormit in Satu Mare. Un hotel dragut, cochet, modern, aerisit
Asa arata camera. Covorul mi s-a parut chiar interesant
Vinurile Nachbil la restaurantul hotelului Hugo. Bravo lor, ca turist este fain sa gasesti mancare si bautura locala in hoteluri sau restaurantele regiunii in care te duci
Frumos
La revedere Satu Mare. Mentionez „la revedere” pentru ca mai am o MAAAAARE RESTANTA – castelul de la Carei, Pelesul Transilvaniei.