Kyrgyzstan | Lacul Issyk-Kul, litoralul kyrgyz cu submarine sovietice

Distribuie articolul:

Vulturi si vanatori la Issyk Kul

Kyrgyzstanul (ca si Tajikistanul, de altfel) nu are iesire la mare, iar celelalte stane au in cel mai bune caz, iesire la Marea Caspica care este de fapt un imens lac fara legatura cu Oceanul Planetar. Pe vremuri, mai exista si Marea Aral care e aproape complet secata datorita folosirii celor doua mari fluvii care o “adapau” in scop de irigatii. Dar si asa, chiar daca Kyrgyzstanul nu are iesire la mare, are un soi de Litoral. Ca si Macedonia de Nord a carei coasta este lacul Ohrid, la fel si Kyrgyzstan are Litoral la un lac. Lacul se numeste Issyk-Kul (in limba kyrgyza, inseamna “lacul cald”) si asa cum i spune si numele, este un lac cald – desi iarna Kyrgyzstanul are parte de friguri siberiene, lacul nu ingheata niciodata. Iar caldura neobisnuita nu vine de la vreun vulcan cum se mai intampla prin alte colturi de lume, ci datorita faptului ca este extrem de sarat. De altfel, se spune ca nu ingheata niciodata (exceptand la inceputul lui ianuarie 2023 cand datorita unor temperaturi scazute care au persistat o perioada indelungata, o mica parte din lac a inghetat). Si asta chiar daca se afla la o altitudine de 1600 metri !

Datorita faptului ca nu ingheata niciodata, dar si pentru ca este extrem de adanc (maximum atins este de circa 700 metri) si destul de mare (este cel de-al doilea lac montan ca marime din lume dupa lacul Titicaca) – are o suprafata de 6200 km patrati (182 km in lungime si maximum 60 km in latime), lacul a fost si este folosit de rusi inca din perioada sovietica drept poligon de testare de … submarine si torpile !

In perioada URSS, desi era cea mai intinsa tara de pe glob, rusii nu puteau sa-si testeze submarinele inclusiv cele atomice departe de ochiii americanilor – Marea Neagra o imparteau cu turcii, membrii NATO, Marea Baltica avea si tarmuri NATO (RFG sau Danemarca, iar Suedia si Finlanda care nu erau membrii NATO in anii Razboiului Rece colaborau cu americanii cu mare drag), iar la Marea Caspica se afla Iranul, bun prieten cu SUA pana la Revolutia din 1979. In rest, rusii aveau un litoral imens la Oceanul Inghetat, dar unde era cam dificil sa testezi tehnologii noi. Asa ca submarinele rusesti si torpilele lor si-au gasit loc de testare in lacul aflat in RSS Kyrgyza la 1600 metri altitudine intr-un lac care nu ingheata niciodata si unde era destul de mult loc de testat. Si cum Kyrgyzstanul este in continuare un mare prieten si un aliat pretios al Rusiei putiniste de azi, rusii continua sa detina o baza navala la lacul Issyk Kul.

Dar pe langa baza militara (putin vizibila insa), lacul Issyk-Kul a fost folosit in perioada URSS si ca zona turistica si baza de tratament, fiind un soi de Mare Moarta sovietica. In consecinta, orasul aflat pe coasta nordica, Cholpon-Ata (inseamna literal “Tata Venus” datorita unor zeitati antice) a devenit un soi de statiune turistica. Evident, s-a prabusit complet spre finalul perioadei sovietice, in anii 80, s-a facut praf si pulbere in anii 90, dar in ultimii ani a inceput sa-si revina – au reaparut niste mici unitati de cazare cochete, au aparut agentii de turism capabile sa ofere numeroase experiente turistice si am mancat la un restaurant chiar cochet – nu este unicul.

Pe drumul dinspre Bishkek, capitala Kyrgyzstanului, se afla unul din principalele obiective istorice ale tarii. Desi, Kyrgyzstanul s-a aflat pe fabulosul Drum al Matasii pe care au curs numeroase bogatii de-a lungul milenilor si desi si aici s-au construit orase faimoase, au mai ramas foarte putine urme – orasele au fost distruse de navalitori, iar apusul Drumului Matasii dupa descoperirea Drumului spre Indii pe mare de catre portughezi au readus Kyrgyzstanul la stadiul de un taram al nomazilor, unde “cladirile” erau reprezentate de efemerele iurte. Pe drumul dinspre Bishkek se afla turnul Burana, urmele unui maret minaret, singura urma evidenta a orasului Barasagun, un oras fabulos fondat in secolul IX de o dinastie locala, un oras multi-cultural si multi-religios (a fost centrul crestinilor nestorieni), dar care a fost distrus in timpul navalirii mongole si abandonat in urma declinului Drumului Matasii. Din el au ramas cateva urme intelese doar de arheologi si acest turn frumos, restaurat in perioada sovietica. Exista chiar si o legenda un pic trista – un han local a aflat de la un prezicator ca frumoasa sa fiica tocmai nascuta urma sa moara pana la varsta de 16 ani datorita unui paianjen veninos, asa ca pentru a o proteja, a construit acest turn extrem de inalt unde fiica sa a trait sub supervizarea stricta a slujitorilor hanului. Cand ea a implinit 16 ani, tatal sau a venit sa ii aduca un cos de fructe drept cadou (acum, i-ar fi adus un Ferrari), dar nu a vazut un paianjen extrem de veninos ascuns intre fructe. Evident, profetia s-a indeplinit, fata a fost muscata si a murit, iar tatal sau distrus de durere a urlat asa de tare ca s-a produs un cutremur si o buna parte din turn s-a prabusit (cutremurul e real, povestea cu paianjenul, evident, o legenda).

Am oprit un pic pe la turn. In principiu, se poate urca in varful turnului, dar usa era incuiata, asa ca cei cativa turisti care bantuiau prin zona doar se plimbau de jur imprejur. In departare, se vad muntii care in cea mai mare parte a timpului au varfurile acoperite de zapada, iar pozele cu muntii pe fundalul turnului istoric atrag indeobste o gramada de like-uri pe social media. Tot, langa turn se afla o expozitie de petroglife provenind din perioada samanista.

In Cholpon Ata unde exista si cateva plaje am oprit pentru destul de prafuitul muzeu al orasului, pentru un restaurant chiar fain, dar si pentru un camp amplu plin de astfel de petroglife. Pe stanci sunt pictate sau scrijelite diverse figuri de animale, inclusiv unele rare cum ar fi oaia Marco Polo sau leopardul zapezilor, dar gasesti si asa-numitii balbal – statui umane. Astfel de reprezentari umane tipice civilizatiei scitice care s-a intins din Kyrgyzstanul de azi pana in Dobrogea si Moldova inainte de nasterea lui Hristos se pare ca nu reprezinta stramosii localnicilor cum ar fi normal, ci figurile dusmanilor ucisi. Invingatorii se temeau ca spiritele dusmanilor ucisi se vor intoarce cu inca si mai mare furie si ii vor tortura pe ei si pe urmasii lor, asa ca le ofereau cea mai mare onoare – le sculptau figurile pentru ca atunci cand spiritele se intorceau sa fie multumite de onoruri si sa nu se mai razbune. E drept, alti istorici cred taman contrariul, sunt reprezentarile eroilor proprii – rude sau nu, cert niste razboinici a caror sprite continuau sa traiasca o perioada alaturi de cei vii. Ca o fi una, ca o fi alta, istoria Kyrgyzstanului si a intregii Asii Centrale are foarte multe mistere, asa ca nimeni nu baga mana in foc care era rolul statuilor. Un lucru, este cert, statuile ii ajuta pe cercetatorii contemporani sa reconstituie moda vremii :).

La capatul estic al lacului, spre China se afla orasul Karakol, capitala regiunii, un mic orasel uitat de vremuri cu un puternic aer rusesc. A fost fondat in 1869 ca o mica baza militara ruseasca dupa ce China a cedat Rusiei tariste lacul Issyk-Kul si regiunea inconjuratoare. Orasul a atras numerosi refugiati din China in timpul diverselor persecutii – dunganii (chinezii musulmani) care si-au construit aici o moschee foarte interesanta, dar si uigurii. De altfel, aici am luat masa la o familie uigura care ne-a gatit mancaruri traditionale. De-a lungul Kyrgyzstanului, exista familii de diverse etnii (noi am fost la kyrgyzi, uiguri si uzbeci) care isi deschid usile caselor si ofera de mancare turistilor – evident, totul trebuie aranjat in avans pentru a gati si a se pregati, asta am aranjat-o prin agentia de turism locala – partenera a Explore Travel care a organizat tot turul din Kyrgyzstan.

Fiind un oras fondat de rusi la capatul lumii, cel mai cunoscut fiu al orasului nu este un Kyrgyz, ci, surprinzator, un polonez nascut in Rusia tarista. Il cheama Nikolai Przhevalski, unul din marii exploratori ai Asiei (si spioni ai Rusiei) care a explorat o buna parte din acesta regiune si al carui vis suprem a fost sa ajunga la Lhasa, in capitala Tibetului. Desi intr-una din expeditii, a ajuns la doar 260 km de Lhasa, a fost intors din drum de autoritatile tibetane care nu apreciau vizitele exploratorilor straini, asa ca Prjevalski a trebuit sa se intoarca in China si apoi in Rusia. Dar expeditiile lui au adus numeroase cunostiinte despre cultura, civilizatia si popoarele unei regiuni complet necunoscuta europenilor, dar si noutati despre fauna – numele lui este pastrat de specii aflate pe cale de disparitie cum ar fi caii Przhewalski (i-am vazut in Mongolia). Przhevalski a murit de tifos in Karakol inainte de a incepe cea de-a cincea expeditie, iar localitatea i-a purtat numele pana in 1921 cand la cererea localnicilor, a devenit Karakol. In anii 30, Stalin a ordonat rebotezarea Karakolului in Przevalsk, iar atunci nimeni nu a avut nimic de comentat pana in 1991 cand a revenit la numele de Karakol. De fapt, una dintre cele mai interesante legende cu privire la Przhevalski este ca ar fi tatal adevarat al lui … Stalin. De fapt, cei doi seamana incredibil de bine, iar discutiile au fost interzise in perioada sovietica pentru a nu se pune pe tapet promiscuitatea mamei lui Stalin care zica-se a practicat cea mai veche meserie din lume. Multe documente ale lui Przhevalski au disparut in perioada in care Stalin a ajuns la putere, iar acesta l-a declarat ca un erou al poporului sovietic, desi era, desigur un “burghez imperialist”. Astazi, in Karakol exista un muzeu dedicat lui, un muzeu extrem de interesant, care releva Asia Centrala la final de secol XIX intr-un parc foarte bine intretinut, construit in perioada sovietica. Poate, poate, ceva o fi adevarat…

Din Karakol, poti sa admiri o buna parte din lac si sa realizezi un pic deosebirile dintre cele doua tarmuri. La nord, acolo unde se afla si Cholpon Ata, exista o campie mai lata, unde se poate practica un pic de agricultura, in consecinta, aici existand mai multe sate. Dupa acesta fasie de campie, incep superbii munti Tian Shan, munti cu zapada permanenta care ating si inaltimi de 7000 metri si care creaza o bariera naturala intre Kyrgyzstan si Kazahstan, respectiv China. De altfel, Alma Aty, capitala economica a Kazahstanului se afla foarte aproape de lacul Issyk Kul asa cum zboara vulturul, dar nu exista drumuri care sa lege Issyk Kul de metropola kazaha – pentru promovarea turismului (sunt convins ca o sosea ar aduce o crestere exponentiala a turismului in zona Issyk Kul), o sosea ar fi vitala si aparent, exista planuri. Bani nu prea exista. Oricum, pana in ultimii 2-3 ani, nici drumurile din jurul Issyk-Kul nu erau cine stie ce, dar in ultimii ani, noul presedinte al Kyrgyzstanului, Sadyr Japarov a nationalizat mina de aur Kumtor (visul vietii lui) si legenda spune ca din banii de la Kumtor a inceput sa construiasca sosele moderne intr-o tara unde asfaltul nu prea era cunoscut. Ca or fi banii de la Kumtor sau nu, nu stiu, cert este ca am vazut sosele nou noute, impecabile atat la nord de lacul Issyk Kul, cat si spre o trecatoare care face legatura cu China. Si asta-vara, se lucra de zor si la soseaua de la sud de lac. Zica-se, tot cu banii de la Kumtor.

La sud de lac, sunt de asemenea alte cateva obiective turistice unde orice turist venit aici vrea sa le vada – in special este vorba despre o zona cu niste munti incredibil de spectaculosi – Canionul Skazka (numit in scop de marketing “Canionul de Poveste), dar si demonstratia de vanat cu ajutorul vulturilor, o veche traditie central-asiatica.

Canionul Skazka este o zona hai sa zicem deluroasa aflata la sud de lac. In regiune, sunt o gramada de dealuri multi-colore de diverse forme care cu un pic de imaginatie se pot “transforma” in diverse fiinte. Daca ati fost in Cappadocia, si pe acolo exista astfel de formatiuni stancoase, dar aici, in Kyrgyzstan, sunt parca mai multi-colore, rosul e parca mai pronuntat, iar vaile si schimbarile de directie, fac din drumetia in canion o adevarata incantare… Sa nu uit sa mentionez ca atunci cand te urci pe dealuri, descoperi pe fundal, albastrul lacului Issyk-Kul, verdele campiei litorale si albul zapezii de pe culmile lui Tian Shan. O incantare.

Cealalta experienta (care trebuie rezervata din timp) este sa vezi cum se vaneaza cu ajutorul vulturilor, un obicei milenar din zona. Si am avut parte de cei mai buni vanatori – castigatori la Jocurile Olimpice ale Nomazilor, un eveniment foarte inteligent creat de Kyrgyzstan pentru a promova turismul in zona – sportivi veniti din toata Asia Centrala s-au adunat la lacul Issyk Kul pentru a se intrece in diverse sporturi tipice – calarie, tras cu arcul de pe cal, lupte, polo cu lesul de capra, dar si vanatoare cu vulturi. Sincer, cred ca World Nomads Games a fost o idee geniala care a atras multa atentie, dar si turisti in Kyrgyzstan (a fost organizata in 2014, 2016 si 2018 in zona Cholpon-Ata), dar ultima editie din Turcia din 2022 (evident, 2020 nu s-a tinut din motive de Covid) a fost un mare fas. In 2024, inteleg, ca Jocurile Nomazilor se vor intoarce acolo unde e normal, in Asia Centrala, de data asta in Kazahstan, la Astana.

Am ajuns undeva pe o vale la doi pasi de lac. Un peisaj de poveste. Cei doi vanatori au venit cu vulturii lor si evident, a fost o sesiune foto alaturi de vulturi si stapanii lor. Inteleg ca acestia cauta pui de vulturi aurii in cuiburile lor si ii cresc – asa ca vulturii incep sa ii considere ca un soi de tati. Cand cresc, vulturii aurii ating si 6 – 7 kg, dar si o amplitudine a aripilor de mai bine de 2 metri. In general, vulturii de vanatoare sunt de fapt vulturite, sunt femele, considerate mai agresive. Le folosesc doar 10 ani si apoi le dau drumul in salbaticie unde pot trai pana la 50 ani. In perioada sovietica, rusii au cam interzis obiceiul, nefiind pe placul lor, dar dupa eliberare, vechii mesteri i-au invatat pe tineri cum sa prinzi, sa dresezi si sa folosesti un vultur auriu, asa, ca incet, incet, obiceiul renaste – nu stiu exact cat de folositor mai este pentru hranirea localnicilor, in schimb, cred ca fac mai multi bani din turism.

Pentru a ne arata exact ce si cum, pe langa vulturi, cei doi vanatori au adus si un iepure. Parea o victima sigura si a si fost. Ghida ne spune ca a mai vazut un iepure mult mai inteligent care s-a prins care e treaba si cum il lasau in camp deschis, imediat fugea sub o masina. Nu astepta vulturul, o lua imediat la fuga si nu iesea de sub masina pentru nimic in lume. Si cica a fost adus sa fie vanat nu odata, ci de 3 ori si de fiecare data, s-a salvat sub masina. Asta micul, insa, nimic. A stat nemiscat, pana cand vulturul caruia i-a fost dat drumul de dupa un deal, l-a reperat (vulturii vad de 8 ori mai bine ca oamenii, putand vedea un iepure sau o vulpe la peste 2 km distanta) si l-a luat in gheare, despicandu-i burta. Inteleg ca o parte din prada ii revine vulturitei care stie ce sa lase vanatorului…

Dupa zona Issyk Kul am plecat in directia unui alt lac, aflat insa la o altitudine mai mare, lacul Son-Kul. Aflat la peste 3000 metri altitudine, Son-Kul poate fi atins doar prin niste trecatori montane absolut fenomenale. Loc preferat de nomazi, nomazi adevarati cum inca mai exista ici si colo prin Kyrgyzstan, lacul Son-Kul a devenit in ultimii ani o destinatie preferata de turistii straini care vor sa descopere cultura nomazilor kyrgyzi si sa doarma intr-o iurta. Lucru care l-am facut si noi. Dar despre asta, in episodul urmator.