În primul sfert al fiecărui an, în Asia de Est au loc două evenimente importante care atrag numeroși turiști – Anul Nou Chinezesc (anul nou lunar), care este sărbătorit în toată zona – nu numai în China, Taiwan, Hong Kong, Macao și Singapore, țări și regiuni locuite într-o mare majoritate de chinezi, ci și în celelalte țări din jur, unde există importante comunități chineze, unele de secole, și Sakura – momentul magic în care înfloresc cireșii.
Dar, stai, nu au loc în același timp… Anul Nou Chinezesc e în general în ianuarie sau început de februarie (în fiecare an, pică în altă dată, fiind vorba de anul lunar), iar Sakura e prin martie. Da, e adevărat. Dar Sakura nu are loc doar în Osaka și Tokyo, acolo unde se înghesuie milioane de turiști veniți din toată lumea, ci are loc în toată Japonia. Sakura începe în sud, din Okinawa, undeva prin ianuarie, și se termină, hăt, prin mai, în nord, în zona Sapporo. Okinawa – ianuarie? BINGO! Asta e!
Ideea este că vă invit într-o EXCURSIE 2IN1 – să descoperim și cum este sărbătorit ANUL NOU CHINEZESC în Hong Kong și să ne bucurăm de SAKURA în Okinawa, o destinație mai puțin cunoscută, dar o insulă cunoscută pentru centenarii ei și pentru atmosfera ei mult mai relaxată decât restul Japoniei care trăiește la viteza de shinkansen. Când? La început de februarie 2024.
Am mai fost o dată de Anul Nou Chinezesc tot la Hong Kong. Este o amintire cu adevărat memorabilă – am descoperit templele pline de mirosul bețișoarelor parfumate și murmure de credincioși. Am asistat la un spectacol în genul Carnavalului de la Rio (evident, nu la aceeași scară) cu care alegorice, dansatori și dansatoare. Am văzut, din păcate cam de departe, spectacolul de artificii, așa că pot spune că aproape l-am ratat. Dar de data asta nu-l vom mai rata! 🙂
Care e planul de bătaie ? Vom pleca din frigul de România pe 1 februarie cu un zbor Turkish Airlines spre Hong Kong (evident, via Istanbul). Vom ajunge pe seară în Hong Kong, unde vom dormi o noapte, iar a doua zi dimineața, vom zbura spre Naha, capitala insulei Okinawa, acolo unde ne vor întâmpina… primăvara și cireșii înfloriți – în Okinawa, temperatura nu scade niciodată sub 15 grade, iar în perioada în care ne vom duce, să ne așteptăm la un 20 de grade ziua, poate chiar mai mult. La fel și în Hong Kong. În plus, este și sezonul secetos, cu o cantitate redusă de precipitații.
În Okinawa, vom descoperi castelul Nago, un castel tradițional de secol XIV, înconjurat de dealuri roz – pline de flori de cireș. Zilele următoare vom descoperi florile de cireș înflorite prin toată insula și vom descoperi castelul Nakijin (aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO), muntele Yae, cunoscut pentru niște portocali tipici insulei Okinawa. Vom vizita și Okinawa World, un parc tematic dedicat culturii din Okinawa (deși astăzi Okinawa este parte a Japoniei, iar locuitorii se consideră japonezi, limba lor ancestrală este diferită – cu toate că este din familia de limbi japoneze, iar cultura și tradițiile sunt diferite. Okinawa a făcut parte timp îndelungat din Regatul Ryukyu și nu din China sau Japonia – a fost ocupat definitiv de Japonia în 1872, când, după Restaurația Meiji, aceasta a început expansiunea teritorială, ocupând pe lângă Regatul Ryukyu (arhipelagul de azi Okinawa), Taiwanul (pe atunci, numit Formosa), Coreea și Manciuria… vom descoperi și un sat tradițional Ryukyu, Oceanariul cu toată viața submarină de lângă Okinawa, dar și strada Kokusai Dori, stradă plină de restaurante, baruri, magazine. Sigur, se găsește tot ce cauți – are 1,6 km lungime, iar în traducere înseamnă… strada internațională.
După cireșii înfloriți din Okinawa, vom reveni în Hong Kong pentru a descoperi unul dintre cele mai spectaculoase orașe ale Asiei – un oraș unde pata coloniala britanică o găsești cam peste tot, amestecându-se cu tradiția chinezească, dar și modernismul tipic metropolelor asiatice. Vom vizita împreună Victoria Peak, muntele care domină orașul și de unde se poate admira una dintre cele mai spectaculoase panorame urbane din lume, plaja Repulse Bay și satul pescăresc Aberdeen, unde vom face o plimbare pe apă cu sampanul (o barcă tradițională din lemn).
Ziua următoare vom face o excursie de o zi în Macao, orașul cu trei fețe pe care le vom vedea pe toate – Macao-ul portughez cu pasteis de nata, clădiri galbene și biserici catolice, Macao-ul chinezesc cu străzi tradiționale pline de magazine (e vorba de Rua de Felicidade, fostul cartier roșu al orașului, astăzi o frenetică stradă comercială) și în fine Macao-ul cazinourilor pline de culori și lumini. Înapoi în Hong Kong, nu vom rata insula Lantau, unde se află o statuie imensă a lui Buda, parada de Anul Nou, o plimbare prin Kowloon – zona unde se află cel de-al doilea cel mai scump teren din lume – așa-numita Golden Mile.
În acest moment nu este confirmata ziua / ora artificiilor, dar ne vom lămuri cum le putem vedea cel mai bine.
Acest tur este făcut împreună cu prietenii de la Exact Travel (cu care am colaborat mai de mult făcând tururi în Iran sau Indochina) și Explore Travel, cu care colaborez pentru a crea o grămadă de circuite împreună cu prieteni.
Dacă despre Explore Travel am scris de multe ori, să știți că dacă există o agenție care chiar știe Japonia ca pe buzunarul propriu aceasta este Exact Travel – proprietara a lucrat în Japonia, știe japoneza perfect, știe totul despre cultura japoneză și în general lucrează cu ghizi români care vorbesc japoneza și au locuit acolo o anumită perioadă. Și de câte ori sunt întrebat de cineva cu ce agenție să se ducă în Japonia, atunci există un singur răspuns – EXACT TRAVEL. Și evident că, pentru un tur care cuprindea și Japonia, era obligatoriu să colaborez cu cei mai buni de pe destinația respectivă 🙂
Date logistice:
Perioada de desfășurare: 1 – 13 februarie 2024
Preț: 3790 euro
Ce acoperă: zborurile intercontinentale București – Hong Kong – București, cu Turkish Airlines (cu bagaj de cală, bagaj de mână, mâncare la bord), zborul dus-întors între Hong Kong și Okinawa (nu știu cu ce companie aeriană, dar în principiu trebuie să fie un zbor direct, sper), cazare în hoteluri de 3, 4 și 5 stele, toate mic-dejunurile + o cină, ferry Hong Kong – Macao – Hong Kong, toate intrările si transportul terestru peste tot.
Viza: Cetățenii români nu au nevoie de viză nici în Hong Kong, nici în Japonia (Okinawa).
Pentru mai multe informatii: da-ti-mi un mail la imperatortravel@yahoo.co.uk
Mai multe amănunte: https://exact.travel/vacanta/circuit-okinawa-hong-kong-imperator/
Imagini Okinawa & Hong Kong
Sakura in Okinawa
Okinawa de Sakura
Pestera Gyokusendo
Sat traditional Ryukyu
Zidurile castelului Nakijin, Okinawa
Plajele din Okinawa – Phuket-ul Japoniei 🙂
Hong Kong by night
Una dintre cele mai spectaculoase panorame urbane din lume – de pe Victoria Peak, Hong Kong
Statuia lui Bruce Lee, eroul cinematografiei hongkongeze
Rugaciuni pentru Anul Nou
Specialitati de Hong Kong
Tramvaiele suspendate din Hong Kong
Insula Lantau
In Hong Kong, marketingul de magazine se bazeaza pe fete frumoase, muzica si dans 🙂
Statuia lui Buda de pe insula Lantau
Lantau
Parada de Anul Nou Chinezesc – stewardezele dansatoare de la Cathay Pacific
Traditionalul dans al dragonului
Si ceva influenta americana 🙂
Macao. Pe strazile portugheze ale fostei colonii
Fatada bisericii Sf. Paul, simbolul orasului Macao
Fostul cartier rosu din Macao, azi o strada cu restaurante cu specialitati de Macao
Nu, nu e Venetia. Este The Venetian, unul din marile cazinouri din Macao !
tramvaie suspendate sau cu etaj ? 😀