Distribuie articolul:

Mumbai, India

Cred ca una dintre cele mai memorabile excursii care le-am facut de-a lungul timpului a fost in India si Nepal undeva la final de 2003 si inceput de 2004. Am fost plecat in subcontinent cam 2 luni si am batut pe cont propriu parti din India si valea Kathmandu din ce era atunci Regatul Nepalului. Despre experienta in Nepal am scris demult in serialul “Oameni si Zei la picioarele Himalayei”, dar despre India nu am apucat sa scriu. Dar daca m-as apuca sa scriu despre acea calatorie prin India, as scrie un roman, nu un serial pe blog. Am scris asa, un articol despre una din pataniile din India aici, despre cum am inchiriat o masina la Varanasi si drumul spre Khajuraho. Oricui care merge in India ii spun ca va iubi India sau o va ura din tot sufletul, dar indiferent nu il va lasa. Pentru ca India este o tara care te consuma, te acapareaza, te atrage si te repugna. Este o tara cu o experienta unica, indiferent daca vei merge in toate tarile din lume. E adevarat, daca mergi pe cont propriu, o vei simti mult mai puternic, dar si asa. Nu exista o tara cu contraste mai mari si care sa-ti ofere sentimente atat de intense. Eu treceam de la un minut la altul de la o iubire netarmurita la dorinta intense de a avea o bomba nucleara la mine. Si credeti-ma, as fi apasat pe buton fara nici o retinere.

Am mai fost apoi, in sudul Indiei, in Kerala, Tamil Nadu, urcand apoi spre Mysore si Goa, plecand acasa via Mumbai. A urmat o perioada lunga in care nu am calcat in India. Cred ca principalul motiv era obtinerea vizei care era foarte complicata – cu interviu, cu dus la ambasada, cu explicat de ce nu ai vrea sa ramai in India. Inteleg ca unii raman acolo pe termen lung pentru regasirea mai mult sau mai putin spirituala, dar procentajul lor e infim. Nu m-as vedea locuind mai mult de cateva zile in cele mai poluate orase din lume (daca va plangeti de poluarea din Bucuresti, sa stiti ca Bucurestiul e ca un soi de varfurile muntilor Alpi comparativ cu metropolele Indiei, cu un aer de-a dreptul pur). Pana la urma, am ajuns intr-o tura rapida prin asa-numitul Triunghi de Aur la invitatia Qatar Airways. Asta se intampla in 2015. A urmat o perioada lunga fara sa calc in India pana anul trecut, in 2023 cand am fost intr-o tura din seria “Haideti cu Imperator in…” India si Nepal. Da, stiu, nu am scris despre acea calatorie petrecuta in nordul Indiei, in Delhi, Agra si Rajastan, stiu, n-am scris nimic, doar am pus poze pe Facebook si Instagram, dar odata si odata o sa povestesc si despre aceasta calatorie pentru ca orasele din Rajastan sunt absolut superbe, mai ales Jaisalmer despre care vad ca nu am scris nimic pe blog. Mea culpa, o sa corijez.

Ei bine, in autocarul cu care ne miscam prin India, a aparut o discutie printre noi despre Bhutan. “Ce-ar fi sa mergem in Bhutan la anul ?”. In Regatul fericirii. Sigur, am zis, hai tot la final de octombrie / inceput de noiembrie cand vremea in mod normal este superba. Dar nu poti sa mergi doar in Bhutan. De obicei, in Bhutan, se sta 4-5 zile, doar daca vrei sa faci trekking sau sa stai la manastiri budiste stai mai mult. Pentru ca e al naibii de scump – trebuie sa platesti o taxa numita Sustainable Development Fee de 100 dolari pe zi (e 50 dolari pentru copii sub 12 ani). Si, atentie, asta e la reducere, planul este sa o ridice la 150 sau 200 dolari. Dar o sa povestesc mai multe cand ajung la Bhutan. Cert este ca din vorba in vorba, am propus – ce-ar fi sa dam o fuga si prin India, dar nu prin nordul Indiei cum am fost in 2023, ci undeva in sud. Erau zone pe care nici eu nu le-am vazut sau am fost foarte demult. Asa ca am creionat planul pe loc: zburam la Mumbai unde vom vizita nu doar orasele, ci si slum-urile si Bollywood-ul (in Mumbai am fost in 2004, dar nu ajunsesem nici in cartierele sarace, nici la Bollywood, pe vremea aceea nu erau tururi). Apoi, zburam la Aurangabad pentru a vedea unele dintre cele mai spectaculoase temple de pe Planeta – templele sapate in piatra de la Ellora si Ajanta. Apoi un nou zbor, la Goa pentru un pic de plaja la inceput de noiembrie. Fusesem in 2009 si imi placuse tare mult. Apoi m-am uitat de unde sunt zboruri intre India si Bhutan. Erau doar intre Bhutan si Delhi ori Kolkata. Mai erau niste zboruri, dar nu foarte frecvente din aeroporturi minore aflate pe langa Bhutan – in Assam si Darjeeling. Cum fusesem in Delhi cu un an inainte si am descoperit ca in perioada asta este o poluare absolut ingrozitoare (a fost pentru prima oara in viata cand am crezut ca ma sufoc), am decis hai la Kolkata. Nu auzisem lucruri foarte bune despre fosta capitala a Indiei Britanice, dar hai sa ne ducem sa vedem. Stam o zi sa ne lamurim ce si cum. Si daca Goa mi-a lasat o impresie negativa, e departe de ce era, in schimb Kolkata chiar mi-a placut, trebuie sa mai ajung pe acolo!

Asa, ca la sfarsit de octombrie 2024, eram in aeroportul Bucuresti – Henri Coanda impreuna cu mai multi calatori dornici de aventura la sud de Himalaya sa luam zborul spre Mumbai. Am zburat cu Qatar Airways (sigur, ai mai multe optiuni inclusiv Turkish Airlines sau alte companii europene pentru a zbura la Mumbai) si dupa un tranzit destul de scurt prin Doha, am ajuns imediat dupa miezul noptii (ora Romaniei), undeva la 2 noaptea in Mumbai. Viza se ia acum on-line de aici. Se plateste 25 dolari on-line (atentie, e posibil ca unele carduri din Romania sa nu fie acceptate – noi am luat viza, platind cu un card indian) si e valabila 1 luna din momentul in care ai ajuns in India (atentie, se poate intra doar pe cale aeriana si prin cateva porturi maritime). Cu e-visa tiparita pe o hartie (cred ca e posibil si cu ea pe telefonul mobil, dar ca sa fiu sigur, am avut-o tiparita), trecerea prin punctul de la frontiera de pe aeroportul din Mumbai a fost rapida. Apoi ne-am imbarcat in autocar si in 15 minute am ajuns la hotelul The Lalit, un hotel de 5 stele pentru cateva ore de somn pana a pleca sa vizitam Mumbai.

Si daca veni vorba de cazare, trebuie sa stiti ca Mumbai este un oras imens, cu un trafic nebun (Bucurestiul pe ploaie e nimica fata de Mumbaiul in weekend) si distantele pot fi enorme – uneori poti sa faci si 2-3 ore dintr-o parte a orasului in alta. Mumbai este un oras construit peste 7 insule care intre timp au fost “unificate” prin umplerea bratelor cu pamant sau prin poduri. In acest moment, Mumbai este construit pe o peninsula, iar capatul peninsulei se numeste Colaba. Daca ai de gand sa stai mai multe zile in Mumbai, cel mai bine este sa stai in Colaba (care e zona buna a orasului), Fort sau Mumbai Central, undeva pana in gara Victoria Terminus (acum denumita Shivaji Maharaj) pentru ca in zona sunt concentrate cele mai multe atractii turistice. Daca este sa stai un pic si apoi sa mergi mai departe cu avionul, gen 1 – 2 zile, cel mai bine este sa stai in nord langa aeroport sau in zona Juhu Beach.

Mumbai este un oras fundamental pentru India. Nu are istoria lui Delhi sau Agra, dar este capitala economica, financiara si mai ales a cinematografiei indiene. Orasul ca atare a aparut prin secolul XVI – pana atunci, era o comunitate de pescari ce traiau printre insule. Mumbai a aparut prima oara pe harti odata cu venirea portughezilor. De fapt numele colonial de Bombay provine din portugheza – Bom Baim (Golfuletul Bun). Portughezii au cedat zona englezilor in 1661 ca zestre pentru Ecaterina de Braganza, fiica Regelui Portugaliei care s-a casatorit cu Regele Carol II al Marii Britanii. Portughezii s-au multumit cu coloniile din sud – gen Goa, iar englezii au preluat Bom Baim si l-au englezizat in Bombay.

Desi capitala Companiei Indiilor Rasaritene a fost pe partea cealalta, la Calcutta (azi, Kolkata), Bombay a devenit principalul port controlat de britanici, dar si centrul luptei pentru independenta Indiei. Astazi, Bombay genereaza 6% din PIB-ul Indiei, 25% din productia industriala, 70% din comertul maritim si 70% din tranzactiile financiare. Este pe locul 4 in lume si 2 in Asia dupa numarul de miliardari rezidenti (sunt 69 miliardari, fata de doar 62 la Londra).

In prima zi din India, urma sa descoperim cate ceva din Mumbai. In principiu, iti trebuie cam vreo 3 zile sa poti vizita Mumbaiul la pas, sa vizitezi si niste muzee, sa faci o scurta croaziera pana la insula Elephanta unde se afla niste temple hinduse excavate in niste stanci, construite candva in primul mileniu (intre 450 si 750 d.Hr). Este un sit similar cu cele de la Ellora si Ajanta, dar acestea din urma sunt mult, mult mai spectaculoase. De aceea am ales sa nu ne ducem si la insula Elephanta pentru a ne putea bucura de cele mai spectaculoase temple sapate in stanca din India. Dar daca ajungeti doar in Mumbai, nu si la Ellora / Ajanta, este obligatoriu sa luati vasul de langa Gateway of India si sa vizitati templele din stanca. Cand am fost data trecuta in Mumbai, am facut-o, dar atunci nu ajungeam la celelalte temple mult mai spectaculoase.

Dupa un mic dejun imbelsugat luat cam la final, ne-am imbarcat si am plecat la vizitat Mumbaiul. O astfel de metropola are si niste autostrazi urbane, dar care in general sunt arhi-aglomerate. Am avut noroc ca am prins weekend, si autostrazile au fost mai putin aglomerate, dar si asa … nu pot spune ca ne-am miscat in mare viteza. Dar orice calatorie cu masina sau autocarul prin India, sau prin Mumbai este un spectacol – tuk tuk-uri sinucigase, camioane colorate, lume si popor. Am traversat si cartiere de slum-uri cu acoperisurile de tabla ingramadite unul in altul, am traversat si un pod ultra-modern si am vazut si ultimul sat de pescari din Mumbai – care la origine asta a fost, un sat de pescari !

Cum ziceam, Mumbai este o metropola cu institutiile ei de servicii. Una din ele este dhobi ghat – sau spalatoriile de rufe. In trecut, aici se spalau o mare parte din rufele murdare ale milioanelor de locuitori din Mumbai. Mi-aduc aminte, am fost in 2004 si am fost impresionat de imensele suprafete ocupate cu rufe la uscat. Jos, mii si mii de barbati spalau rufele stand pana la brau in niste bazine cu apa plina cu spuma de sapun de rufe, iar mai apoi, lovindu-le de pietre cu o forta neobisnuita, cu rufe aruncate in cuve uriase de amidon clocotit si atarnate sa se usuce. Si ma uitam siderat cum nu se putea pierde nici o rufa intre milioanele de rufe care stateau la uscat sub soarele incetosat al Mumbaiului. Astazi, dhobi ghat nu mai este ce a fost. Este mult, mult mai mic, iar COVID-ul si-a lasat amprenta. Cand a inceput lockdown-ul, spalatorii au fost expediati acasa – unii nu erau din Mumbai desi in dhobi ghat, se locuieste, unii spalatori fiind aici deja la a patra sau a cincea generatie, iar cand activitatea a fost redeschisa, nu s-au mai intors la munca. Atunci, patronii din dhobi ghat au recurs la o inovatie de neconceput inainte de 2020 – au cumparat niste masini de spalat industriale. Da, masini de spalat in dhobi ghat. Da, stiu, este o impietate, este un sacriligiu, dar asta este rezultatul lipsei de forta de munca. Am mai vazut spalatori, nu cred sa fi fost mai mult de doua duzini (inainte cred ca erau mii), iar rufele, aparent lenjerii de la hoteluri se uscau la soare. Pe langa COVID, cererea a scazut si datorita faptului ca indienii castiga din ce in ce mai multi bani si masinile de spalat au devenit o obisnuinta, nu o exceptie in casa indianului mediu. Iar clasa mijlocie a crescut destul de mult in India, mai ales in Mumbai. Am facut niste poze la vechiul cartier de spalat rufe, acum inconjurat de blocuri moderne de aproape 20 etaje si flancat ca intotdeauna de o linie de tren – statia Mahalaxmi este practic zid in zid cu cartierul de spalatorii. Mahalaxmi este zeita bogatiei in religia hindusa, dar aparent nu a imbogatit pe multi dintre spalatori…

Un alt job iconic al Mumbaiului pe cale de disparitie este cel de livrare a mancarii, dabba wallahs. De mai bine de 130 ani, acestia livreaza mancare celor din oras – un prim Glovo sau Uber Eats din istorie. In mod normal, femeile din Mumbai stau acasa unde fac de mancare, spala si au grija de liota de copii in timp ce barbatii lor pleaca la munca pentru a reusi sa puna un pic de orez si legume pe masa, preferabil in fiecare seara. Evident, acestia nici nu s-au gandit vreodata sa manance in oras, asa ca a aparut un sistem mirabolant candva pe la finalul secolului XIX – pentru cativa banuti, acesti dabba wallahs se duc la case, iau mancarea pregatita de nevasta si o livreaza sotului in oras – bine ambulate in cutii din tinichea pentru a le mentine cat de cat calde. Aceste cutii se numesc dabba. Acesti livratori expediaza mancarea pe reteaua de trenuri din Mumbai sau merg pe bicicleta, livrand aproape 100 milioane pranzuri pe an. Traseele si orarele sunt asa de bine puse la punct incat sotii primesc intotdeauna mancarea calda si la ora la care li se face foame. Este un sistem logistic unic in lume si de multe ori luat ca exemplu de marile firme de curierat ale lumii. Nu sunt aceeasi oameni care duc mancarea de la usa nevestei la locul de munca al sotului – exista unii dabba wallahs care ridica mancarea la sfarsitul diminetii de la neveste, le incarca pe trenuri si sunt ridicate la destinatie de livratori. Este o armata cu o organizare impecabila. Pretul serviciului? Infim, 450 rupee (5 euro) pe luna! Sincer si acum, si in 2004 mi-am dorit sa ii vad pe acestia dabba wallahs, dar nu am avut parte – drumurile noastre nu s-au intersectat. Stiu ca exista, acum le-am vazut si statuia din oras, stiu de asemenea ca este o activitate in declin rapid – au aparut livratorii moderni gen Uber Eats si din ce in ce mai multe neveste sunt si ele obligate sa mearga la munca pentru ca orezul de pe masa de seara sa fie ceva mai bogat, asa ca nu mai au timp sa pregateasca mancarea de pranz si s-o predea lui dabba wallah. Daca vrei sa-i vezi, du-te in jur de ora 10:00 la statia de tren Churchgate din Colaba pentru a asista la debarcarea cutiilor de tinichea. Stiu, suna un pic cam trist, dar asta e regula progresului. Nu vi se pare trist ca nu mai exista decat cativa potcovari, iar lampagii, pianistii la cinematograf, dactilografele sau telefonistele au disparut cu totul?

Urmatoarea oprire a fost la Muzeul Mahathma Gandhi din cladirea Mani Bhavan. Gandhi nu e din Mumbai, nu a avut o casa aici, dar a avut o resedinta permanenta in casa unui suporter instarit. Aici, a lucrat din 1917 pana in 1934 atata timp cat era in Mumbai si aici a fost centrul de comanda al luptei pasnice de eliberare. Acum, se poate vizita si este un muzeu cu un aer foarte retro. Pe langa camera spartana al lui Gandhi pastrata asa cum era, in niste camere mai ample se afla figurine redand scene din viata lui Gandhi – sunt gazduite in cadre care au forma unui televizor din alta epoca – figurinele reprezinta momente cheie din viata lui Gandhi – de la nastere, casatorie (cand s-a casatorit, el avea 13 ani, iar nevasta, 14), plecarea la studii in Anglia (lasandu-si nevasta cu copil acasa), momentul in care este aruncat din tren in Africa de Sud pentru ca era indian, plus numeroase din ideile lui de lupta impotriva ocupatiei britanice, totul terminandu-se cu arderea pe rug de la Delhi dupa asasinare. Daca nu esti familiar cu activitatea lui Gandhi, e bine sa ai un ghid care sa-ti povesteasca semnificatia fiecarei scene in parte – eu stiam partial din actiunile lui Gandhi (marsul sarii sau arderea hainelor britanice), dar multe alte actiuni imi erau complet necunoscute.

Am intrat apoi in Mumbaiul colonial, in Mumbaiul care aduce aminte de Bombay-ul britanic. Am oprit in fata superbei cladiri a Corporatiei Municipale (un soi de combinatie de primarie cu o companie care are in grija administratia orasului) – cea mai bogata, dar si cea mai corupta corporatie municipala din India. Desi are in administrare cel mai bogat oras din India, cel putin la prima vedere a unui vizitator in viteza, nu iti dai seama ca ar fi cazul – drumurile sunt pline de gropi, curatenia lasa mult de dorit, traficul este haos, iar in afara de cladirile emblematice, multe zone par in ruina si nu ma refer la slum-uri. In ciuda, incompetentei si coruptiei, este evident ca oamenii nu pot sa lucreze decat in probabil cea mai frumoasa cladire din tot Mumbaiul, vis-à-vis de ea se afla gara iconica a orasului – Victoria Terminus redenumita Chhatrapati Shrivaji din 1996 (cand si Bombay a devenit Mumbai). Nu va chinuiti sa ii retineti numele indianizat (denumirea vine de la un maharaja din zona), eu nu am reusit niciodata, iar daca te referi la ea ca Victoria Terminus, toata lumea stie la ce cladire te referi. Se afla pe lista UNESCO si a fost construita intr-un stil gotic victorian cum sunt numeroase cladiri coloniale din Mumbai, a fost finalizata in 1888 si denumita in cinstea semicentenarului reginei Victoria (statuia reginei a disparut prin anii 1950 si nu se stie exact unde a disparut). In schimb, este una dintre cele mai aglomerate gari din lume – zilnic aproape 3 milioane de oameni trec prin ea. Am intrat, am admirat cupolele sale gotice, casele de bilete multi-seculare (intre timp, au mai aparut si niste case de bilete automate, iar recent caile ferate indiene au intrat in epoca digitala cu bilete emise on-line). Am rememorat scenele din Slumdog Millionaire filmate aici, dar si m-am gandit la sangerosul atentat terorist din 26 noiembrie 2008 cand doi atacatori pakistanezi au ucis 58 oameni si au ranit 104 intr-un atac care a durat mai bine de o ora, iar fortele de ordine indiene au fost incapabile de reactie.

Urmatorul popas a fost tot intr-un loc legat de atacurile din 26/11 (asa cum au fost botezate de presa indiana, copiind cumva ideea de 9/11 din SUA). Este vorba de hotelul Taj Mahal Palace din Mumbai, hotelul emblematic nu numai pentru Mumbai, dar si pentru intreaga Indie. Construit in 1903 (turnul nou a fost deschis in 1972) de Jamsetji Tata, fondatorul celui mai important grup de business din India – Tata Group. Legenda hotelului spune ca Tata nu a fost acceptat sa intre in hotelul Watson pe atunci cel mai important hotel din Bombay-ul britanic si a decis sa construiasca un hotel asa de luxos incat Watson sa para o prabusitura. Si l-a calcat in picioare. La 17 ani dupa deschiderea Taj, Watson a trebuit sa isi inchida portile si sa isi schimbe numele si activitatea. Taj a ramas de atunci, din 1903, un landmark de baza al orasului si un simbol al hotelariei indiene. Am intrat in receptie, ne-am plimbat pe culoare pline cu poze de celebritati care au stat aici (nu, nu ma aflu printre ele!) si intr-un final, am zis sa mancam ceva – niste prajituri ne faceau cu ochiul dintr-un galantar. Din pacate, fiind weekend, restaurantele erau pline si fara o rezervare in prealabil, puteai astepta mai bine de o ora si nici atunci nu era nimic garantat.

Asa ca am facut cativa pasi pana la Gateway of India, cladirea-simbol a Mumbaiului (ma rog, vine la pachet cu Taj Mahal Palace). Da, e la doi pasi, dar dupa atacurile din 26/11, accesul nu este asa de simplu. Trebuie sa ocolesti si sa treci prin porti de securitate ca la aeroport. Gateway of India arata ca un soi de Arc de Triumf si a fost construita in 1911, la cativa ani dupa hotel pentru ca Regele Marii Britanii si Imparatul Indiei, George V sa aibe un loc special langa care sa debarce in India. George V era primul monarh britanic care venea in India (bunica-sa, Regina Victoria nu a calcat in India desi a fost Imparateasa a Indiei timp de decenii, iar tatal sau, Regele Edward VII a vizitat India doar in calitate de Principe Mostenitor). Ma rog, ce vedeti acum nu a vazut si Regele George V. Atunci a fost ridicat un arc de triumf in viteza din carton pentru ca, deh, venea Majestatea Sa, actualul monument fiind terminat in 1926. Ajuns aici, am gasit o mare multime de oameni. Langa Gateway se afla un mic debarcader de unde pleaca vasele spre insula Elephanta si de asemenea, localnici si turisti se ingramadesc sa isi faca poze. Ca peste tot prin India, apar si niste comercianti cu obisnuitele suveniruri, snacks-uri si bauturi, cel mai original fiind un tip care inchiria binocluri… sincer, nu stiu la ce sa te uiti ca nu prea am vazut cine stie ce privelisti in larg. Sau poate sa spionezi prin camerele de la hotelul Taj ;).

Dupa o oprire pe esplanada din fata hotelului Oberoi de unde se pot vedea ceva mini-zgarie nori in zare, am pornit spre hotel, dar cand am ajuns la hotel, mi-a venit o idee dup ace am aruncat o privire pe harta – ce-ar fi sa ne ducem la Juhu Beach. Cam la jumatate de ora. Puteam prinde relaxati si apusul de soare. Dar, evident, in India, orarul dat de GPS nu prea se regaseste in realitate si dupa ce am realizat ca jumatate de oras parea sa se duca fix atunci spre Juhu Beach, am ajuns dupa ce soarele s-a ascuns sub Marea Arabiei. Initial am fost un pic dezamagit, dar tot raul spre bine – am descoperit ca de fapt am ajuns fix cand trebuie – nu stiu cat de grozav a fost apusul pentru ca o pacla de vapori a acoperit cerul Mumbaiului toata ziua, dar in schimb culorile post-apus au fost fantastice. Rar mi-a fost dat sa vad un cer violet. Si da, la Juhu Beach am ramas cu gura cascata, uitandu-ma la cerul violet. Juhu Beach este o plaja cu nisip fin de vreo 6 km lungime, dar partea centrala este mega-populara. Desi putini se avanta in apa (si atunci ca sa se dea cu niste salupe care taie valurile pentru a crea senzatii tari), o gramada de oameni se trantesc pe nisip si stau si povestesc sau mananca. Inutil sa spun ca locul era plin de vanzatori ambulanti care vindeau orice, iar la doi pasi de plaja se afla un food court unde poti gasi toate exemplele de street food din Mumbai – de data asta nu pe strada, ci intr-un cadru hai sa zic un pic mai curat si igienic (daca te astepti insa la standarde elvetiene, vei ramane in mod cert nemancat). Dar pe langa cerul violet si mancarea variata, Juhu beach mai ales seara este locul unde sa simti cu adevarat atmosfera de relaxare si odihna a orasului care nu doarme niciodata. Este locul in care sa te benoclezi la familiile de indieni, la cuplurile mai mult sau mai putin indragostite iesite la plimbare (desi locul nu mi se pare deloc romantic, cel putin pentru standardele europene), la copiii care alearga incantati prin apa si sa simti ca intr-adevar esti in India. Tara pe care o vei iubi sau o vei ura, dar nu te va lasa indiferent…

A doua zi, urma sa avem un program gen de la agonie la extaz. Sau mai precis de la saracie extrema la industria viselor. Urma sa vizitam unul din slum-urile atat de celebre din Mumbai (facute inca si mai celebre de filmul Slumdog Millionaire), dar si studiourile de la Bollywood unde filmeaza cei frumosi si faimosi… Dar despre asta, in episodul urmator…