După articolul despre Ujgorod, Eugen mi-a mai trimis un articol, despre un alt orășel mai puțin cunoscut – Vârșeț. Trebuie să recunosc că, în anii 1990 – 2000, am trecut de zeci de ori prin Vârșeț, între Timișoara și Belgrad, dar nu m-am oprit niciodată. Deh, eram cu treabă… eram în delegație. Dar orășelul ăsta la doi pași de granița cu România pare interesant. Vă invit să citiți articolul.

O destinație ideală pentru a petrece o frumoasă zi de weekend, nu departe de Timișoara, la doar o aruncătură de băț, este orășelul sârbesc Vârșeț. În limba română Vârșeț, în limba maghiară Versec, în limba germană Werschetz sau Hennemannstadt, această urbe se află la aproximativ 80 de kilometri de Timișoara.

Cu o populație de aproximativ 40.000 de suflete, este cel de-al optulea oraș al Voivodinei si al patrulea al Banatului sârbesc, una dintre provinciile țării vecine Serbia. Există dovezi istorice și artefacte care atestă că această zonă era locuită încă din neolitic, dar primele atestări documentare sunt din secolul al XV-lea. În perioada Imperiului Habsburgic, datorită colonizării masive, aproape jumătate din populație era formată din cetățeni de etnie germană. Până la Tratatul de la Trianon, Vârșețul făcea parte din județul Timiș.

După o călătorie de aproximativ o oră și ceva cu mașina, iată-ne ajunși în micuțul, dar cochetul orășel al țării vecine. Deja cu puțin înainte de graniță se vede Dealul Vârșețului, pe vârful căruia tronează falnic celebra culă, unul dintre cele mai importante simboluri ale micuțului orășel din Voivodina. În prezent, cula de la Vârșeț este considerată un monument de importanță majoră în Serbia.

Primul punct pe ordinea de zi e musai vizitarea acestui obiectiv. Drumul până spre vârful dealului unde se află cula este cel al vinului, „Vinski put” sau „Wine route”, așa cum apare pe toate indicatoarele. Și pe bună dreptate se numește „Drumul vinului”, deoarece pe deal există hectare întregi de plantații de viță-de-vie. Este cea mai mare zonă viticolă din sud-estul Europei. Însuși scriitorul, geograful și exploratorul otoman Evliya Çelebi, cel care în secolul al XVII-lea, timp de 40 de ani, a cutreierat teritoriile deținute de Imperiul Otoman, călătorind prin Vârșeț a remarcat că „în partea de est a orașului, urcând spre orașul vechi, există dealuri pe care este plantată vița-de-vie. Strugurii rubinii sunt foarte delicioși”.

Dar până să ajungi în vârful dealului merită să faci un popas la Biserica „Sfântului Teodor”, edificiu ridicat în anul 2002 în memoria episcopului Teodor Nestrovic, cunoscut și ca Teodor de Vârșeț, ucis de pașa de la Timișoara la sfârșitul secolului al XVI-lea. Și de aici ai o frumoasă panoramă asupra Vârșețului, dar și a zonei limitrofe.

Cula este o rămășiță a unei fortificații din secolul al XV-lea, probabil un turn cu rol de apărare. Întregul ansamblu poartă și azi numele de Cetatea Vârșețului. Se spune că, o perioadă, însuși Iancu de Hunedoara ar fi locuit aici. Evliya Çelebi spunea că acest ansamblu ar fi fost ridicat în jurul anului 1439 de către despotul sârb Brankovic. Cetatea a fost ocupată ulterior de către otomani, iar fortificația a fost distrusă în timpul atacurilor antiotomane, rămânând în picioare doar cula și câteva ruine care mai pot fi văzute și astăzi. În anul 2009, cula a fost restaurată și redată circuitului turistic. Merită cu prisosință cei 100 de dinari (mai puțin de 1 euro) pentru a vizita falnica fortificație. Pentru că dacă mergi la Vârșeț și nu vizitezi cula, nu poți spune că ai fost la Vârșeț. În plus, de acolo de sus, din vârful culei, ai o panoramă splendidă asupra orășelului. De aici am putut admira frumoasa Sală Polivalentă a orașului, având o suprafață de 4.000 de metri pătrați și o capacitate de 3.600 de locuri. Nu cred că la noi un oraș de dimensiunile Vârșețului se poate mândri cu așa ceva. Dar sârbilor le place distracția, le place și sportul. Așa că era neapărată nevoie de această sală, unde pot avea loc atât concerte, cât și competiții sportive, Serbia fiind cunoscută ca o putere în domeniul sportiv, fiind aproape în orice sport un adversar redutabil.

Dar hai să coborâm în orașul vechi, unde Vârșețul are și aici multe lucruri frumoase de oferit. Vârșețul ar putea fi numit, din punctul meu de vedere, și „Orașul celor trei biserici diferite”. În centrul vechi, se află Catedrala Catolică Sf. Gerhard, construită în stil gotic în secolul al XIX-lea.  Acest lăcaș de cult poartă numele episcopului martir Gerhard, fiul regelui Ștefan I al Ungariei, fost episcop de Cenad, ucis în timpul revoltei păgâne de la Budapesta. Tot în centrul orașului, se află Catedrala Ortodoxă Sârbă, în imediata vecinătate a Palatului Episcopal. Este cea mai veche biserică ortodoxă din oraș, ridicată în anul 1785. Cel de-al treilea lăcaș de cult din zona veche a orașului este Catedrala Ortodoxă Românească, construită în anul 1913 (cu hramul Înălțarea Domnului). Poarta metalică de la intrare are ca ornament două frunze de viță-de-vie și un strugure, semn că ne aflăm desigur într-o zonă viticolă importantă.

O plimbare prin centrul vechi îți dă posibilitatea să admiri Palatul Episcopal Sârb, recent renovat, construit după mutarea Episcopiei Vârșețului de la Caransebeș la Vârșeț, în anul 1750. Tot aici, în centrul vechi, se află clădirea Primăriei, construită în stil neo-gotic în anul 1859, după mai bine de 60 de ani de la unirea celor două municipalități: Vârșețul Sârbesc și Vârșețul German.

Lângă Primăria orașului, se află hotelul Srbjia, un hotel actualmente de trei stele, construit în perioada comunistă. Chiar dacă în interior a fost modernizat, la exterior a rămas aspectul arhitectural specific acelei perioade. Poți opta însă pentru o cazare și la Villa Breg, un complex de patru stele situat pe Dealul Vârșețului, unde te poți bucura de o baie în una dintre cele două piscine, interioară sau exterioară.

Revenind în centrul orașului, merită să vizitezi Muzeul Farmaciei, care funcționează în spațiul unde există din 1784 cea mai veche farmacie din oraș, numită „Farmacia pe scări”. Din 1971, funcționează aici un interesant Muzeu al Farmaciei, unde poți admira obiecte specifice din istoria acestui punct farmaceutic. Iar pentru o taxă de 100 de dinari (mai puțin de 1 euro), chiar merită o vizită. Accesul în farmacie se face urcând mai multe trepte, de aici și numele de „Farmacia pe scări”. În apropierea acestui obiectiv se află și Consulatul României.

Chiar dacă parcul auto al orașului s-a înnoit, încă există celebrele mașini vechi iugoslave Zastava, care erau date exemplu la școala de șoferi alături de Pobeda și Moskvich deoarece aveau viteza maximă admisă cu 10 kilometri sub celelalte autoturisme.

După ce am epuizat cât de cât partea istorică a orașului, este obligatorie o sesiune de shopping. Există chiar la intrarea dinspre România un fel de mini-mall intitulat Stop-Shop, unde sunt diferite magazine aparținând brandurilor internaționale existente și la noi. Apoi, poți face o oprire la magazinul de prezentare a firmei Swiss Lion, cei care, pe lângă dulciuri, au preluat afacerea locală Vrsacki Vinogradi, având ca obiect de activitate producția de vinuri și băuturi spirtoase. În oraș există mai multe supermarketuri: Maxi (în imediata vecinătate a pieței agroalimentare, deținut de belgienii de la Louis Delhaize, un fel de Mega Image local), Univerexport (situat în vecinătatea gării, un lanț local), Gomex (aflat în centrul vechi, tot un lanț local) și Dis (un lanț local de hypermarketuri). De aici poți cumpăra produse sârbești, dar și internaționale. Atenție însă la alcool și la țigări, deoarece la întoarcere vameșii sunt foarte vigilenți. Dar poți cumpăra pentru acasă un vin bun de Vârșeț, doar suntem în cea mai mare zonă viticolă din sud-estul Europei. Poți alege un vin roșu, roze sau alb, produs în celebrele crame Vrsacki Vinogradi, astăzi parte a grupului Swisslion-Takovo. Fie alegi un Vrsacki Frankovka (roșu), un Banatski Rizling sau un Rizling Italijanski, vei fi sigur mulțumit. Sau, de ce nu, ceva cu „cifră octanică”, adică o băutură spirtoasă precum Pelinkovac (un fel de Jagermeister local produs din cunoscuta plantă medicinală – pelin), Vrsacki Grapa sau Loza (rachiuri fabricate prin distilarea strugurilor), sau un vinars Vinjak.

Merită o plimbare și la piața agroalimentară, mutată de câțiva ani într-o locație modernă, construită din fonduri europene. Deci se apropie aderarea Serbiei la UE – personal, mă bucur, fiindcă vecinii noștri chiar merită să facă parte din marea familie europeană. În piața agroalimentară, poți găsi delicioase ouă, legume și fructe din producția autohtonă.

Iar lângă piața agroalimentară, dar nu numai acolo, surpriză! Kineski butik „Kineska kuca”, adică magazinul chinezesc „Casa Chinezească”. Nu mare mi-a fost mirarea să îi aud pe chinezi vorbind sârbește, chiar peste așteptări de bine. Doar că ei nu pot pronunța litera „R”, ei spun „L”. Așa că mi s-a părut foarte drăguț când chinezul mi-a recomandat un tricou [:velica bloi] adică „velika broj”, care se traduce în limba română prin „număr mare”.

Merită, dacă nu e chiar obligatoriu, să faci o oprire la o PEKARA, adică la o brutărie, unde poți să deguști celebrele plăcinte sârbești BUREK, umplute cu carne sau cu brânză.

Așa cum se spune – după muncă, și răsplată. Că tare am muncit și ne-am obosit în această dimineață. Merită făcut un popas la una dintre terasele aflate în centrul vechi al orașului, în Piața Sfântul Teodor Vârșețeanul, frumos împodobită cu flori. Aici, în centrul vechi, se află și „statuia pivnicerului” (nu știu dacă așa se numește, dar eu așa i-aș pune numele). Acesta are în mâna dreaptă un ciorchine de struguri, în mâna stângă, o sticlă, iar la gât, o cheie, probabil, cheia prețiosului loc de păstrare a licorilor bahice.

De ani buni, noi am ales „Cafe Fontana”, pentru că acceptă plata cu cardul. Dar la ora actuală cred că majoritatea teraselor acceptă modernul instrument de plată din plastic. Dar dacă nu vrei să plătești cu cardul, sunt destule case de schimb valutar unde poți schimba bani. De remarcat faptul că a treia valută acceptată la casele de schimb este coroana suedeză. Se pare că Suedia este a doua casă pentru sârbi, există o diasporă semnificativă în acest stat scandinav.

La terasă, poți alege dintre un cappucino, o ciocolată caldă („jedan topla čokolada”), o înghețată („jedan sladoled”), dar te poți delecta și cu un pahar de „Banatski Rizling” sau cu o bere. De remarcat faptul că ei traduc fonetic, adică scriu denumirile străine așa cum le aud. Dintre berile locale ale Serbiei, cele mai apreciate sunt Jelen Pivo, „berea cerbului”, brand aflat în portofoliul grupului care deține la noi în țară berea Bergenbier. Sau poți savura una dintre berile draft Potpis sau Kamarad. Trebuie doar să ceri chelnerului „jedan velika toceno pivo”, adică o bere mare draft. Iar chelnerul știe mai departe ce are de făcut.

De departe cel mai cunoscut loc unde poți lua masa de prânz sau cina în Vârșeț este Etno Kuca Dinar, Casa Etno Dinar, restaurant tradițional unde vin românii de peste graniță să mănânce, majoritatea fiind timișoreni, dar nu numai. Și unde fără programare nici nu are rost să bați la ușă, pentru că în orice moment al anului restaurantul este „plin ochi” la ora prânzului. Acest local iese în evidență prin stilul rustic, inedit, aș spune, de unde și numele „Etno”. Localul deține mai multe săli: sala etno, sala de piatră, crama cu vinuri, grădina cu trăsuri, dar și o grădină de vară, toate, împodobite cu articole tradiționale din casele de la țară: vase ceramice, unelte, roți de lemn, chiar și mesele și scaunele sunt sculptate, din lemn. Este un local care te atrage nu doar prin preparatele delicioase, dar și prin aspectul său inedit.

Aici poți alege dintre diferitele preparate tradiționale sârbești, sârbii fiind cunoscuți în întreaga lume pentru abilitățile lor culinare. Există o legendă care spune că faimoșii mititei românești au fost inventați chiar de către un bucătar sârb, care lucra într-un restaurant bucureștean și care, la un moment dat, a rămas fără mațe pentru prepararea cârnaților. E adevărat că la începutul secolului trecut maeștrii bucătari din restaurantele bucureștene erau, mulți dintre ei, sârbi, dar se spune că erau suficient de bine organizați astfel încât să nu rămână fără mațe de cârnați sau alte ingrediente. Dar… e posibil orice.

Revenind la preparatele acestui vestit local, meniul este extrem de bogat. Ca aperitiv, poți servi o porție de ajvar, acea zacuscă sârbească bazată pe ardei dulce, ardei iute și bulion. Ca fel principal, poți comanda începând de la burger, plescaviță sau mușchiuleț umplut, până la tradiționalul platou Dinar, care este o provocare chiar și pentru gurmanzi. Acest platou este un mix format din cotlet umplut, mușchiuleț împletit umplut și cartofi prăjiți, tot acest platou fiind acoperit cu un delicios sos de smântână. Poți alege una dintre multele salate din meniu – personal, am ales salată sârbească cu roșii, castraveți și, bineînțeles, ardei iute. Poți amorsa înainte de masă papilele gustative cu un pahar de țuică de gutui, de pere sau de prune, sau, de ce nu, cu un Pelinkovac sau cu un pahar de Vrsacki Grapa. Iar la o mâncare așa de bună poți alege din variata gamă de vinuri fie un vin local, sârbesc, produs chiar aici, la Vârșeț, sau în altă podgorie din Serbia, fie un vin internațional din Spania, Italia sau din Republica Moldova. Sau, de ce nu, poți savura „više velike toceno pivo”, adică mai multe beri draft.

O zi la Vârșeț nu înseamnă doar o incursiune în istoria acestui mic, dar cochet orășel, în tradițiile nealterate ale poporului vecin, dar și o incursiune culinară în bucătăria sârbească, poate una dintre cele mai bune bucătării ale lumii, alături de un vin local, produs chiar aici, în inima Voivodinei, în cea mai mare zonă viticolă din sud-estul Europei. Și, de ce nu, putem spune că acest orășel liniștit poate fi oricând o oază de relaxare, departe de agitația unui mare oraș precum Timișoara.

Imagini Vârșeț

Kula din Vârșeț

Panorama orasului Vârșeț

Vârșeț

Prin centrul orasului

Statuia pivnicerului

Biserica romaneasca din Vârșeț

Intrarea cu struguri

Interiorul bisericii romanesti

Biserica Sf. Gerhard

Biserica Sf. Teodor

Palatul episcopal din Vârșeț

Hotel Srbja

Hai noroc cu Jelen

Dar zona este mai degraba vinicola

Primaria din Vârșeț

Si Etno Kuca Dinar

Plin de oaspeti

Burek

Zastava, aceasta Dacia 1300 a sarbilor