Acum mai an, vă recomandam o nouă carte de călătorii lansată în România. Era scrisă de colega într-ale publicităţii Raluca Feher şi se numea “America dezgolită de la brâu în jos”. Am citit-o ..
Hey, azi este 1 Iunie şi azi e ziua noastră, a tuturor. E Ziua Copilului, dar sper că astăzi cât mai mulţi dintre voi să vă simţiţi ca de Ziua Voastră. Cu alte cuvinte, chiar dacă aveţi buletin, ..
Pe vremea când eram copil, nu aveam prea multe opţiuni de excursii. Graniţele României erau ferm închise, iar cine evada în ţări precum Bulgaria sau Ungaria era privit cu invidie. Pentru că, mai ales ..
E greu să alegi o zonă care să zic că e mai cu moț în Spania. Îmi place Catalunya, mai ales datorită Barcelonei, îmi place foarte tare și regiunea din jurul Madridului, dar parcă niciuna nu este ..