Singapore – orasul leu de la capatul uscatului. Episod 1

Pentru unii, Singapore reprezinta paradisul ordinei, disciplinei si curateniei – unde altundeva s-ar putea gasi un cartier indian stralucind de curatenie ? Pentru altii, Singapore este un oras steril, conformist, fara culoare, fara miros, fara gust, un oras pentru robotei. Amandoua partile au dreptate. Orasul-stat din Peninsula Malay este un apogeu al linistei, ordinei si disciplinei intr-o parte a lumii extrem de colorata si vibranta. Dar si aici, atmosfera se liberalizeaza si se relaxeaza, iar de cand guvernul de fier al Singapore-ului a mai relaxat anumite practici (de exemplu, dansatul pe bar a fost decriminalizat acum cativa ani, iar ora de inchidere a barurilor a fost prelungita pana la miezul noptii in timpul saptamanii si 2 noaptea vinerea si sambata), distractia a intrat in forta in oras.

Se spune ca Singapore este la capatul lumii, iar Australia este dincolo de acest cap. De fapt, Singapore se afla la capatul imensei mase euro-asiatice, practic poti sa ajungi cu masina din Romania pana in Singapore. Nu ne despart decat 8 tari – Bulgaria, Turcia, Iran, Pakistan, India, Myanmar, Thailanda si Malaezia, dar mai bine de 10,000 kilometri. Ultimii kilometri ii parcurgi pe un pod numit Causeway, deoarece Singapore este o insula despartita de continent printr-un brat marin numit stramtoarea Johor.

Povestea Singapore-ului este de data recenta. In 1819, un anume Sir Stamford Raffles a debarcat intr-un loc unde acuma se afla statuia lui din marmura alba. In Singapore, nu exista decat un sat de pescari locuit de vreo 150 de suflete detinut de prea-puternicul sultan din Johor. Cand Raffles a sosit in zona, sultanul a murit, iar Raffles s-a amestecat in succesiunea acestuia, sprijinind-ul pe castigator, iar in 1824, Raffles a obtinut palma de pamant pentru Marea Britanie pentru vesnicie. A fost o afacere excelenta – Singapore se afla la capatul peninsulei Malay, un punct predestinat prosperitatii datorate comertului –drumul obligatoriu al vaselor comerciale dintre Europa si China, unul din principalele fluxuri de marfuri ale omenirii.

Intreprinzatorii englezi s-au pus pe treaba deindata ce au debarcat in Singapore. In numai doi ani, aproape 10,000 de colonisti chinezi, malay si indonezieni au venit in noua asezare, iar Sir Raffles a inceput constructia de strazi largi, porturi, biserici si a unei gradini botanice punand bazele a ceea ce intr-o zi Raffles avea viziunea sa devina “un loc de o considerabila magnitudine si importanta”. Pentru mai bine de un secol, Singapore s-a dezvoltat sub steag britanic, iar aici s-au asezat numerosi europeni, chinezi, indieni si malay. Astazi, aceste patru grupuri etnice reprezinta cele mai importante natiuni constituente a Singapore-ului. Chinezii reprezinta natiunea dominanta cu circa 70% din populatie.

Linistea si prosperitatea asezarii a fost insa spulberata in decembrie 1941 cand cu cateva ore inainte de atacul de la Pearl Harbour, japonezii au debarcat in Malaezia la Kota Bharu. Dupa mai putin de doua luni, trupele velo-purtate ale japonezilor (da, armata japoneza a cucerit peninsula pe biciclete!) au ajuns in fata stramtorii Johor. Imensele tunuri de aparare ale orasului-insula erau indreptate catre un potential agresor care venea de pe mare, nimeni nu se astepta la un atac dinspre uscat, asa ca Singapore a cazut intr-o singura noapte. Japonezii au schimbat numele orasului din Singapore (Singha inseamna leu in majoritatea limbilor sud-est asiatice) in Syonan (“Lumina Sudului”), iar guvernatorul japonez, generalul Yamashita i-a inchis pe europeni in iadul inchisorii Changi, mii de chinezi fiind de asemenea executati in primele zile ale invaziei. Trupele japoneze din Singapore nu se vor preda decat in septembrie 1945 dupa bombardamentele atomice de la Hiroshima si Nagasaki.

Anii 50 au fost dominati de dorinta Malaeziei si Singapore-ului de independenta. Malaezia a obtinut Merdeka – Independenta in 1957. In Malaezia peninsulara, partidele malaeziene au preluat puterea deoarece guerilele chineze pro-comuniste care reprezentau populatia majoritara au fost distruse de englezi. Pentru ca malaezienii sa detina o majoritate chiar si fragila, fostele sultanate din Borneo ale Sabah si Sarawak s-au unit cu peninsula formand Federatia Malaeziana, iar etnicii malay au inceput sa fie favorizati de catre guvern pentru ca sa preia puterea economica din mana chinezilor. Singapore-ul, insa, majoritar chinez a reactionat votand partidul socialist al Actiunii Poporului condus de tanarul licentiat la Cambridge Lee Kuan Yew. Malaezia a devenit independenta, Singapore a ramas insa colonie britanica, Malaezia nedorindu-si o republica comunista in coasta, “o Cuba dincolo de Causeway”, in conditiile in care guerilele comuniste erau inca extrem de active in peninsula. In 1961, primul ministru malaezian Tunku Abdul Rahman a propus Singapore-ului sa se alature Federatiei Malaeziene, lucru care s-a intamplat de altfel in 1963. Aceasta unire nu a functionat. Singapore a refuzat sa aplice privilegiile constitutionale acordate malay-lor de noua federatie care ii transforma pe chinezi in cetateni de rangul II, doi ani mai tarziu, Singapore fiind expluzat din federatie in ciuda lacrimilor primului-ministru Lee Kuan Yew.

Timp de trei decenii, Lee Kuan Yew a condus Singapore cu o mana de fier ducandu-l la prosperitate. Desi in 1965, Lee credea ca Singapore-ul nu are nici o sansa, a strans din dinti si s-a pus pe munca. De altfel, motto-ul lui Lee Kuan Yew a fost “nu exista alta alternativa decat sa muncim mai mult si mai greu decat oricine altcineva”, motto preluat de voie, de nevoie de intreaga natiune. Si s-a muncit din greu – facilitatile portuare si serviciile financiare, infrastructura continuu adusa la zi si forta de munca extrem de calificata au facut din Singapore unul dintre cele mai dezvoltate tari ale lumii. Realizarile acestea nu ar fi fost insa posibile credea Lee decat printr-o adevarata dictatura in educatie – orice absenta la scoala ducea la pedepse dure pentru copii si parinti. De altfel, Singapore a fost construit prin dictatura, dar o dictatura luminata cum ii placea lui Ion Iliescu sa spuna acum peste un deceniu. Partidele de opozitie au fost scoase in afara legii, chiulul a fost sever reprimat, ordinea si disciplina au fost instaurate in mod draconic (de exemplu, fumatul in locuri publice este interzis, strada fiind un loc public. Oricine vrea sa fumeze, poate sa fumeze doar la el acasa sau in masina proprie cu geamurile ermetic inchise si cu un aparat care sa reconditioneze fumul). Barurile si cluburile au fost inchise pana recent la ora 10 punct, guma de mestecat a fost interzisa prin lege, s-a introdus politica unui singur copil, scuipatul pe jos costa 100 euro, aruncatul de gunoaie pe strada vreo 500 euro, iar traversarea pietonilor pe culoarea rosie sau la mai mult de 50 de metri de zebra te usureaza de alti 25 euro). Singapore a fost si este poreclit – “statul – dadaca” pentru ca isi controleaza si educa cetatenii exact ca o dadaca severa, dar iubitoare.

Planificarea pe termen lung si stabilitatea politica a fost si este gandita ca fiind esentiala, iar urmasul primului-ministru este pregatit timp de ani de zile pentru a prelua postul. Cand Lee Kuan Yew a parasit postul in 1990, urmasul sau, Goh Chok Tong, fusese anuntat ca va prelua puterea inca din 1985, iar Lee Kuan Yew a fost numit „senior minister”, pozitie care o mentine si in ziua de azi la varsta de 86 ani. Urmatorul prim-ministru singaporez, Lee Hsien Loong este fiul lui Lee Kuan Yew, a preluat puterea in 2004, iar numirea lui a fost pregatita din 1990 de la retragerea tatalui. Dupa cum probabil banuiti, Goh Chok Tong este si el „senior minister” pe viata.

Regimul Goh Chok Tong s-a dovedit mai liberal. Astazi guma de mestecat fara zahar poate fi cumparata de la farmacii, numarul de baruri si cluburi au proliferat, iar strainii care au parul lung nu li se mai interzice accesul in conformista republica si nu mai primesc stampila de SHIT (“Suspected Hippy in Transit”) in pasaport care le asigura interdictia permanenta de a intra in Singapore. Opozantii politici nu mai sunt aruncati direct in puscaria Changi, ci mai intai li se intenteaza proces pentru defaimare. In ciuda relaxarii, din 5 in 5 metri sunt placute care iti reamintesc amenzile pentru scuipat, aruncat gunoaie pe strada, traversare prin locuri nepermise si transportul de durieni (fructe specifice zonei, extrem de dulci, dar cu un damf ingrozitor) in mijloace de transport in comun. Guvernul singaporez continua sa functioneze ca si conducerea unei multinationale profesioniste. Ministrii singaporezi sunt cei mai bine platiti din lume pentru ca leafa lor este egala cu 75% din leafa directorilor generali ale celor mai importante firme singaporeze sau straine cu sediu in republica. Un ministru are un salariu anual de milioane de euro, dar trebuie sa creeze valoare de miliarde de euro! Daca va intereseaza job-ul, salariul primului ministru singaporez este de 1,9 milioane euro pe an, spre deosebire de Obama care castiga doar 285,000 euro !

Poate pare amenintator, dar daca te comporti asa cum te-au sfatuit parintii tai in primii 6 – 7 ani de acasa, nu vei avea nici o problema in Singapore. Si inca ceva – detinerea chiar si unui gram de cocaina, heroina sau alt drog iti asigura condamnarea la moarte. Spre deosebire de Thailanda unde mai scapi cu o comutare la 10 – 15 ani de inchisoare, in Singapore pedepsele capitale chiar se executa indiferent daca esti singaporez, indian, american si australian. Se pare ca acum un deceniu, unul dintre cei executati a fost ruda cu primul-ministru australian. Nu a contat, a fost spanzurat!

Hotelul Raffles – un clasic !

CBD – Central Business District

Statuia lui Raffles

Cladire de birouri… cu o tara de natura

Statui care redau istoria Singapore

„Durianul”

Merlion, simbolul orasului

La Multi Ani, Singapore

Bugis

]Intr-un oras aproape fara tigari 🙂

Orchard Road

Aeroportul Changi

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii