Despre
Salutare!
Numele meu este Cezar Dumitru, dar mai repede cunoscut pe net sub numele de Imperator. De unde vine Imperator ? Simplu. In 2006 sau 2007, cand am intrat prima oara pe online-ul turistic romanesc, am facut-o pe forumul Softpedia. Am incercat sa ma intregistrez cu numele meu – Cezar. Era luat. Am incercat diverse versiuni cu Cezar, ghinion, toate erau luate… Si, intr-o secunda, m-am gandit sa folosesc nick name-ul „Imperator” care in acel moment era si parola mea la Yahoo! (nu incercati, ca nu mai e de mult :)). Era liber. Asa ca am devenit Imperator de pe softpedia.
In 2009, eram deja destul de cunoscut pe Softpedia unde se inchegase o comunitate foarte faina de calatori prin lumea larga. Si cum foarte multa lume, atat online (cei de pe Softpedia), cat si offline (prieteni, cunoscuti), ma batea la cap sa deschid un blog, am zis ce-ar fi sa…
Al doilea motiv a fost ca trebuia sa invat online-ul. Toate viata am lucrat in marketing & comunicare, dar, desi aveam la activ zeci de reclame TV, promotii nationale, evenimente si lansari de marci prin toate tarile din Balcani, experienta mea in internet era nula. Si asta era un handicap. Asa ca m-am decis sa invat pe blogul propriu.
Dar, inainte sa termin povestea blogului, iata cate ceva despre mine. Dintotdeauna mi-a placut sa calatoresc. Cred ca prima calatorie am facut-o la 9 luni de la Bucuresti (da, recunosc, sunt bucurestean) la Fagaras (de unde e bunica), men best replica watches dar mare lucru nu mi-aduc aminte. Imi aduc aminte, in schimb, pe la 3 ani, cand eram la mare si mama ma ducea la un mic hipodrom unde sareau caii peste obstacole. Cred ca e prima amintire din calatorii.
Apoi, am calatorit prin scoala si liceu prin tara, iar in clasa a XII-a a venit Revolutia. Desi mi-as fi dorit enorm sa ma duc la Coppa del Mondo, in Italia, aveam examen la facultate si era mult mai important. M-am razbunat in 1998, cand am fost la Campionatul Mondial de Fotbal din Franta si in 2008 la Campionatul European din Elvetia.
Prima iesire din tara a fost la 19 ani, cand am plecat la bursa in Olanda. Prima iesire, primul zbor (Bucuresti – Constanta – Amsterdam), primul oras vizitat (Maastricht) si o lume fascinanta, complet diferita de cea pe care o experimentasem timp de 19 ani. Ziua de 1 septembrie o consider drept inceputul maratonului meu. In Olanda, am descoperit ca a calatori nu este cine stie ce filosofie, in plus, nu trebuie sa-ti vinzi casa, masina si nevasta pentru a avea bani de calatorit, se poate si ieftin. Asa ca am inceput sa bat Europa cu trenul, folosind bilete in circuit Inter Rail.
Dupa terminarea facultatii, am obtinut un job la multinationala si m-am trezit responsabil pe 7 tari din Balcani. A fost o perioada incredibila din punct de vedere profesional (am invatat enorm, am facut si foarte multe lucruri, avand destul de multa libertate) si am calatorit printr-o regiune plina de convulsii. Am calatorit cu jobul, am acumulat mile si, cu milele respective, imi faceam vacantele departe, departe, unde era ieftin, dar biletul de avion pana acolo era scump…
Am schimbat joburi, am lucrat la diverse companii, dar peste tot am avut destule oportunitati sa calatoresc in interes de serviciu, vacantele erau sfinte, iar timpul dintre joburi a fost fructificat la maximum: ba doua luni prin India, ba o luna si jumatate prin Indonezia – Malaysia – Thailanda.
Pana acum, am vizitat 137 de tari de pe intreg mapamondul. Care sunt acestea? Vizionati filmul de mai jos
Ce caut in calatorii? Diverse… in primul rand, locuri frumoase, locuri din care pot invata, locuri in care gasesc istorie si culturi diverse, locuri unde sa am diverse experiente. Calatoriile trebuie sa-ti aduca experiente cat mai diverse, care apoi sa se transforme in amintiri. Cred ca as scrie pagini intregi cu experiente, dar hai sa adaug aici cateva dintre cele mai memorabile.
– Am privit rasaritul de soare in fata Everestului.
– Am vizitat cea mai inchisa tara din lume – Coreea de Nord.
– Am luat masa cu niste calatori afgani pe jos, in aeroportul Sharjah. La sfarsitul mesei, seful lor, vorbitor de engleza, m-a invitat “Vino la mine, la Jalalabad, intreaba de Mohamed si vei fi oaspetele meu” (cred ca jumatate din populatia masculina a Jalalabadului se numeste Mohamed :)).
– Am vizitat triburile sud-etiopiene, aflate inca intr-o epoca demult apusa.
– Am sarit din atol in atol in Maldive.
– Am luat o bere cu Arkan, seful trupelor paramilitare sarbe din Bosnia.
– Am zburat la First Class peste Atlantic cu British Airways.
– Am calatorit la o clasa inferioara in India, imediat dupa ce am luat masa in unul dintre cele mai opulente palate din subcontinent in Jodhpur (masa m-a costat… 15 euro!)
– Am dat interviuri mass-mediei mondiale inaintea meciului Romania – Anglia de la Campionatul Mondial de Fotbal Franta – 1998 (eram unul dintre putinii suporteri romani)
– Am dormit sub cerul liber pe varful Moise, in Sinai.
– Am dansat toata noaptea la 4.000 de metri altitudine intr-o carciuma de pe lacul Titicaca.
– Am calatorit vreo 3 zile prin desertul marocan de la sud de muntii Atlas, ascultand o singura caseta audio – “Khaled, Rachid Taha si Faudel, live in Bercy”. De atunci, sunt fan rai :).
– Am impins autobuzul pe soselele fara asfalt ale Cambodgiei.
– M-am dat cu caiacul in Laos, facand diving in Mexic si rafting in Nepal in conditiile in care nu stiu sa inot!
– M-am dat drept un intelept musulman la ora 2 intr-un taxi din Cairo
– M-am jucat cu un tigrisor in Thailanda.
– Am calatorit pe Axa Raului: Coreea de Nord – Siria – Iran si m-am simtit superb.
– Am zburat cu un avionas in Nepal spre Annapurna si Romania peste lacul Snagov
– Am participat la o slujba in satul Moni din insula indoneziana Flores, distrugand practic slujba… credinciosii, toti, nu mai erau atenti la preot, se uitau la noi, strainii ciudati care veniseram la biserica din sat
– Am mers prin fabuloasele sate din Pays Dogon, Mali.
– Am admirat norii ridicandu-se peste Macchu Picchu
– Am simtit energia emanata de Piramida Lunii de la Teotihuacan, Mexic
– Am calatorit in Albania in timpul Razboiului din 1999
– Am cumparat cartea Kama Sutra in Teheran.
– Am fost la karaoke cu chinezi in Malaysia unde am behait diverse hituri in toate limbile
– Inchinandu-ma lui Maximon, zeul pagan din muntii Guatemalei.
– Am facut autostopul prin Sahara tunisiana
– Am schimbat cateva cuvinte cu presedintele sirian Bashar El-Assad la manasirea Sf. Takla din Siria.
– Si multe, multe altele
Despre acestea, dar si despre multe alte patanii, intamplari, locuri frumoase sau interesante, puteti sa cititi pe blog.
Si sper ca acest blog sa va ajute si sa va inspire sa calatoriti si voi cat mai mult… mai ales ca lumea in care traim este o lume minunata… Doar ca trebuie sa o traim.