Inceputul maratonului meu. Episod 2

Zburam pentru prima oara… Mi-a placut. Era o cursa Tarom si zburam cu un Rombac 1-11, mandria industriei socialiste romanesti. Am decolat si am aterizat dupa cateva minute la Constanta. Vreo doi-trei turisti olandezi se intorceau acasa de pe litoralul romanesc si Taromul facea un ocol sa-i ridice… De la Bucuresti la Constanta m-am simtit ok, dar de la Constanta cand Rombacul s-a ridicat la 10.000 metri mi s-a facut extrem de rau – sa fi fost sampania, sa fi fost emotia ? Cert este ca deasupra Amsterdamului, avionul a facut un looping evitand coliziunea cu un alt avion care se ridica de pe Schiphol si atunci… am umplut punga…

Dupa ce am pus rotile, a fost primul soc… Rombacul nostru parea ca se poate strecura pe sub avioanele cu doua etaje ale KLM-ului sau a altor companii aeriene… In plus, nici nu am coborat pe vreo pista sa ne ia autobuzul asa cum era la Bucuresti… am ajuns direct in terminal printr-un burduf… Eram intr-o alta lume… Era ca la televizor (noroc ca aveam Telecolor de 3 ani !). Am trecut prin vama fara probleme, iar fetele vamesilor nu pareau ca vor sa ne manance, ci erau niste pusti pusi pe sotii… Au venit bagajele… Ne-am uitat prin jur, oamenii foloseau niste carucioare… Super. Am luat si eu unul. Al naibii, nu mergea… Iau un al doilea, nici al doilea nu mergea ca lumea… Ce ghinion ! La omul sarac, nici boii nu trag. Dupa ce m-am chinuit rau de tot sa-l imping, mi-am dat seama ca acest carucior high tech avea frana… trebuia sa apas bara cu care il impingeam…

O alta aventura a fost sa gasim mijlocul de transport spre gara din Amsterdam. Cineva care tocmai fusese vara precedenta prin Amsterdam ne-a spus ca de sub aeroport, trebuie sa luam un trenulet care ne duce direct la gara centrala. Doi dintre noi au plecat in expeditie de explorare. Au venit complet confuzi – sub aeroportul din Amsterdam era ditamai trenul, nu un trenulet… Asa ceva e imposibil, un tren sub aeroport, asa ca m-am dus sa ma conving cu ochii mei… da, era ditamai trenul !

In fine, am ajuns cu toate bagajele in tren. Am dat o poala de bani pe bilet, 4 guldeni si 25 centi !!!! Si asta de persoana. Cum ocupasem tot vagonul cu bagaje am stat in picioare sa nu ne zica ceva nasul… Care oricum n-a venit.

Odata, ajunsi in gara din Amsterdam, eram déjà “destepti” – am descoperit carucioare, dar le puteam lua doar daca bagam o moneda de 1 gulden… d-aia luasem monezi de 5 lei de acasa sa nu mai aruncam un gulden pretios pe carucioare, stupefiant, am gasit si un lift. Din pacate, unuia dintre noi I s-a facut sete rau de tot, asa ca s-a dus sa caute tasnitorile din gara.. .Ghinion, in tara asta unde se pare ca au de toate, nu aveau tocmai tasnitori in gara. Penibil ! Iar la bufetul garii, apa costa 2 guldeni ! Sa dea ei 2 guldeni ca noi n-o sa dam…!

In fine, ajunsi in trenul de Maaastricht care face cam doua ore si jumatate pana la Maastricht, aflat la 250 km… pare SF. Trenul ca trenul, dar descoperim ca angajatii Cailor Ferate Olandeze (Nederlandse Spoorwagen) sunt niste tipi cam sadici… odata la vreo 5 minute se plimba cu un carucior cu bauturi, napolitane, chipsuri si alte minuni… iar apa costa aici 3 guldeni, nu 2 !!! Asa ca cel putin doi dintre noi vor inghiti in sec.

Ajungem in final la Maastricht… Vad niste telefoane publice si ma gandesc sa vad daca se poate suna acasa… direct, nu prin operatorul plictisit de la international. Cica asa e in Occident. Ei bine, dupa ce citesc toate informatiile din cabina telefonica, imi incerc norocul… 09… si apoi prefixul de Romania si prefixul de Bucuresti… Stupefactie, conecteaza imediat, dar guldenul bagat dispare in cateva secunde…

La gara, suntem asteptati de cativa student si coordonatorul studentilor straini. Am intarziat, dar se stia ca sosim, asa ca ne-au asteptat la fiecare tren care sosea in ultimele cateva ore. Probabil cu o bere Brand in fata la pub-urile de peste drum. Fac niste ochi cat cepele cand ne vad bagajele, dar ne inghesuim in masini in cel mai pur stil est-european. Din gara, suntem transportati la un youth hostel in Maastricht unde dam nici mai mult, nici mai putin decat 27,50 guldeni !!! Imens… Noroc ca a doua zi micul dejun are zeci de feluri de mancare si infulecam pentru vreo trei zile si mai luam si salamul cu noi…

Vor urma niste zile pline de descoperiri – cum se taxeaza in autobuze, ce e aia un ATM si de ce “scuipa” bani, cum folosim carduri de tras foi la xerox… Dar mai ales cum este in Vest, cum va fi si la noi candva, voi descoperi o lume fascinanta care merita descoperita, cum poti calatori fara frica, cum poti obtine informatii… This was the beginning of a beautiful friendship intre mine si Planeta… Viata este o calatorie spunea un scriitor irlandez de secol XVIII. Calatoria inceputa pe 1 septembrie 1991 continua si va continua…

Aterizarea la Schiphol.. in drum spre tren

Sosirea la gara din Maastricht

Pe chestia asta dau aproape 30 guldeni ???? Youth hostel-ul Sportel de Dousberg in Maastricht

Atatea fructe nu am vazut in viata mea !

Maastricht – mon amour

Comentarii

  • bestial povestesti :)))

    vezi ca in noul template ai niste "edit me", "edit me"…

    Anca 30 martie 2010 8:27 Răspunde
  • Multumesc… stiu de butoanele alea, dar nu stiu cum sa le editez sau sa le sterg 🙁

    Imperator 30 martie 2010 9:03 Răspunde
  • din blogger dashboard, la layout ar trebui sa le poti edita

    Anca 30 martie 2010 9:15 Răspunde
  • Sa stii ca seria asta de articole inceputa pe blog imi place foarte mult…

    Razvan Pascu 30 martie 2010 9:50 Răspunde
  • Asta e de departe cel mai bun articol al tau (urmat indeaproape de cel legat de Moldova-Odessa, la care m-am amuzat copios)!

    Intru in fiecare dimineata si ma "intristez" atunci cand vad ca nu ai postat nimic nou:).

    Astept cu nerabdare continuarea povestirii din Olanda…

    Adi 30 martie 2010 9:57 Răspunde
  • @Adi – nu o am scrisa si zilele astea nu prea am timp sa scriu (in general, scriu o "baterie" de articole si le dau drumul unul cate unul). Promit insa probabil in weekend sa scriu urmarea povestii din Olanda si s-o postez saptamana viitoare.
    @ Razvan – ma gandesc sa scriu niste "jurnale de calatorie" – chiar daca nu sunt live… probabil primul serial va fi Iranul 🙂
    @ Anca – exact asa am procedat, dar nu pot sa rezolv 🙁

    Imperator 30 martie 2010 10:10 Răspunde
  • tare povestea 🙂
    Mi se pare mie sau este o mica diferenta de greutate in ceea ce te priveste intre pozele astea si cele mai recente? 😀

    Andor Marton 30 martie 2010 19:03 Răspunde
  • Foarte tare.

    sssss 30 martie 2010 19:12 Răspunde
  • @ andor – astea sunt scanate… sunt poze din 1991. 🙂

    Imperator 30 martie 2010 19:31 Răspunde
  • Da, e bun articolul "Amintiri din copilarie" si da, cel cu Moldova-Odessa a fost excelent !

    metalactual 30 martie 2010 20:41 Răspunde
  • Deci, tu ai fost curajos rau !!! Eu, in perioada aia (aproximativ) mi-a fost frica sa ma imprumut de bistari sa merg la Michael (lucru care-l regret si acum …) si tu, o luai hopa tropa Europa ! Pai, acum realizez cum ti s-au dilatat papilele gustative turistice ! Si inca ceva : Pun ramasag cu tine ca-n 20 ani maxim ( mark my words young man !!!) tu o sa te dai peste cap ca Fat Frumos si ori o sa prinzi vreo oferta la scufundaceala pana la fundul Gropii marianelor , fie prinzi vreo oferta de zbor extraterestru !!! Nu glumesc, man ! 20 ani !!! I'll be watching you. Pentru cei sceptici … le reamintesc cum cascam toti ochii cand apasau pe emblema federatiei membrii Star Trek si vorbeau free in anii '80 , ok , noi vedeam serialele dupa '92-92 si … doar cu 3-4 ani in urma multumita tehnologiei bluetooth, oricine poate proceda identic nowadays !

    Vanilla GxG 30 martie 2010 23:09 Răspunde
  • :))) Eram curajos ca ma aruncam pe o bursa marisoara :)))

    Imperator 31 martie 2010 12:37 Răspunde
  • Ce frumos. Ai avut ceva aventuri.. Dar ai rămas cu nişte amintiri superbe din acele timpuri.

    Dia Ungureanu 6 aprilie 2010 12:39 Răspunde
  • Foarte frumos articol imi place foarte mult mai ales fraza sub poza cu hostelul :)))

    totuldesprehostel 19 aprilie 2010 23:33 Răspunde
  • Desi ma invart pe blogul tau de ceva vreme, imi scapase serialul asta! Probabil ca nu am cum sa-mi dau seama , pentru ca in 91 aveam 7 ani, dar mi se pare ca in anii aia un roman ajuns in occident era la fel de picat din cer ca si un etiopian sau malgas. Superb serialul…si aproape emotionant privind retrospectiv.

    Dudian 30 iunie 2011 15:05 Răspunde
  • Fain articol 🙂 Exact la fel am patit si eu cu carucioarele in aeroport 🙂

    Seba 1 septembrie 2012 14:08 Răspunde
  • Pingback: Ghid de acomodare în Thailanda

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii