Weekend la Sinaia (ep. 2). Bucegi, muntele pentru toți

39. Panorama Caraiman

Știu că poate voi jigni mai mulți munțomani, dar consider că trebuie să existe undeva și un munte “pentru toți”. Trebuie să existe un munte accesibil, dar și pitoresc, unde să începi să urci când ești copil și, de asemenea, trebuie să existe unul sau mai mulți munți unde accesul să fie facil, iar cei care nu pot sau nu vor să iasă prea mult din zona lor de confort să poată descoperi frumusețile munților. Pentru aceștia, există Bucegiul. Pentru ceilalți, există 33% din teritoriul României :). Așa că am încercat să revăd Bucegi, masivul care m-a făcut să iubesc muntele.

Am fost prezent la prima telecabină, de dimineață. Doar câteva suflete. Telecabina de la Sinaia la Cota 1.400 zici că a făcut războiul – geamurile sunt atât de scrijelite și bătute de vânturi de aproape nu mai vezi prin ele, iar cabina pare rasă de orice culoare. Însoțitorul îmi spune că va fi recondiționată în zilele următoare. Să dea Domnul, că, de când au făcut-o Amitore și Fanfani în 1970, nu cred că s-au mai băgat prea mulți bani în biata telecabină. Și e păcat. Pe de altă parte, telecabina a doua, cea de la Cota 1.400 la 2.000, e într-o formă mai bună. Cel puțin, poți vedea prin geamuri.

Sus, la 2.000, pustiu. Se plângea cineva că Bucegiul e bulevard și că sunt prea mulți oameni? Mă uit de jur-împrejur și de abia dacă văd câteva suflete. Așa că am luat-o la picior spre culmea Muntelui Furnica, în vârful căruia a apărut de câțiva ani buni un teleschi. Evident, nefiind zăpadă (mă rog, nefiind zăpadă de schiat, mai încolo, la peste 2.000 de metri, erau destul de multe “petice” de zăpadă, la Babele fiind prezenți chiar și niște boarderi), instalațiile de teleschi par niște ruine industriale. Dar imediat ce am depășit culmea muntelui și am avut la picioare tot platoul Bucegi, cu o vizibilitate perfectă spre Babe și Cruce, am uitat de aceste clădiri care vara sunt triste rău (mă rog, iarna presupun că funcționează).

Începutul de iunie nu aduce temperaturi de să mergi în pantaloni scurți pe munte. Era frig, chiar tare frig, m-am felicitat că mi-am luat cu mine polarul și o geacă de iarnă, dar în merită din plin să te urci pe munte datorită florilor. Este perioada în care tot platoul este inundat de micile și delicatele flori de munte, dar niște flori cu culori vii, culori cu adevărat și cu adevărat speciale. Florile de pe Bucegi mi-au adus aminte de florile din Patagonia și Țara de Foc, o altă zonă în care vegetația are un timp destul de scurt să-și expună ce are mai frumos, iar florile, dacă vor să atragă puținii polenizatori, trebuie să aibă culori cât mai sexy J.

Între timp, coborârea de pe Furnica a început să devină mai animată, se vede că aceia dornici de o zi pe munte începuseră să se trezească, dar m-au depășit în mare viteză. Eu făceam un pas să admir încă o nouă floare și încă una, și încă una. Extraordinar. Mă rog, așteptam și un pic de soare. Deși Valea Prahovei strălucea în soare, deasupra platoului erau nori care îmi aduceau aminte că un munte este întotdeauna un munte și că niciodată să nu te urci nepregătit. Am avut totuși noroc că în afară de câțiva stropi în a treia zi, nu a plouat deloc.

M-am pierdut apoi în pădurea de jnepeni de la Piatra Arsă, am remarcat cu bucurie că totuși complexul sportiv de aici, de la înălțime, este în continuare folosit de sportivi. Și apoi am luat-o spre cabana Caraiman, de unde poți admira una dintre cele mai frumoase panorame din Bucegi… deasupra văii Jepilor care coboară vijelios și abrupt spre Bușteni. Din păcate, cabana Caraiman pare de departe o ruină abandonată, dar odată ajuns lânga ea, am descoperit că mai pâlpâie un pic de viață… este deschisă și poți cumpăra o apă, o cola sau un croasant. Oare a cui o fi, de se prezintă în halul acesta? Am urcat apoi spre cabana Babele, inclusiv pe zăpadă (buni bocancii la casa omului!), și apoi am decis să cobor cu telecabina. E drept, am stat cam o oră la coadă, ca în vremurile bune (încă îmi aduc aminte de când am ajuns prima oară la Babele și am stat la coadă până la miezul nopții… și nu am fost ultima cursă!).

A doua zi, am hotărât să văd cum se prezintă nou-construita șosea prin Bucegi. Aveam în minte că șoseaua este până la Babele, dar nu, nu ajunge acolo, se oprește undeva la câteva sute de metri de cabana Piatra Arsă. Am citit și opinii pro, și contra. Pro – că, iată, mult mai mulți oameni au acces la munte, contra – că strică muntele. Probabil, ambele părți au dreptate. Dar mai bine ar fi dacă acești oameni care ajung mai ușor pe munte ar învăța regulile muntelui și l-ar respecta. Că nici nu e foarte greu.

Șoseaua peste Bucegi a existat de ani buni, doar că nu era asfaltată. Mi-aduc aminte când am mers spre Peștera acum mai bine de 30 de ani pe o șosea forestieră, plină de hârtoape și cum ne-a apucat o ploaie d-aia sănătoasă, de munte. Șoseaua tot pe acolo trece, dar acum e asfaltată. Trebuie ca la ieșirea din Sinaia spre București să nu o iei drept spre capitală, ci la dreapta, pe drumul de Târgoviște. Cum ieși din Sinaia, dai peste niște gropi serioase în asfalt, dar după câțiva kilometri, o iei la dreapta (nu mi-aduc aminte să fi văzut vreun semn rutier, clar ca ăla e drumul spre Peștera sau Piatra Arsă). Inițial, am ezitat… lângă cabana Cuibul Dorului, fix la începutul șoselei erau indicatoare cât o tonă care spuneau că drumul nu e gata, accesul e interzis etc., etc., dar după ce vreo zece mașini au pornit-o încolo, fără măcar să încetinească în dreptul indicatoarelor, am zis că ăsta o fi prea-lăudatul drum. Între timp, m-am prins ce e cu indicatoarele acelea de avertizare. Șoseaua e gata, e asfaltată și încă bine, în schimb nu există bariere și opritoare și, pe ici, pe colo, șoseaua merge pe muchia muntelui. Așa că autoritățile vor să se spele pe mâini în caz că cineva pică cu mașina în prăpastie. V-am spus, nu?

Cum ziceam, drumul e foarte pitoresc. Ici și colo, ai parte de panorame splendide (la un moment dat, există o panoramă de unde am putut vedea în zare și un pic în ceață combinatul Petrobrazi de lângă Ploiești), iar șoseaua șerpuiește impecabil. Am intrat și în județul Dâmbovița, aici am simțit că autoritățile județene sunt mai interesate în dezvoltarea zonei de agrement montan, spre deosebire de Prahova. Indicatoare mai multe, exploatarea a tot ce au – valea care duce spre Peștera ține de Dâmbovița, o zonă mai sărăcuță în obiective turistice de prim ordin, cum sunt în Prahova.

La intersecție, am decis să o iau spre Peștera și să las Piatra Arsă pentru mai târziu. Nu mai fusesem la Peștera de ani. Am întrebat un nene care perpelea niște mici la o terasă plasată strategic fix la intersecție. “Da, drumul e bun până la Peștera”. Așa că am pornit-o cu încredere. A avut parțial dreptate. Da, șoseaua e asfaltată bine, dar există câțiva kilometri de drum forestier. Dacă ai asfaltat vreo 30 – 40 km, nu se mai putea găsi asfalt pentru încă 3 km?

M-am oprit, evident, pe malul lacului de acumulare de la Bolboci, un lac de o culoare splendidă, mai ales când norii se joacă de-a v-ați ascunselea cu soarele pe luciul lacului, am oprit și în marea poiană de la Padina (deși locul era plin de picnicari, milioane de flori râdeau în soare) și, în fine, am ajuns și la Peștera. Din păcate, peștera este închisă, e în proces de reamenajare (sper, totuși, că va ieși ceva spectaculos), în schimb am descoperit noua mănăstire care practic acoperă întreaga gură a peșterii. Mănăstirea nu e de ieri, de azi pe aici, e o ctitorie a lui Mihnea cel Rău, efemerul domn al Țării Românești care se poate lăuda doar prin faptul că era fiul lui Vlad Țepeș, dar clădirea actuală este nouă, construită fix după Revoluție. Nu pot spune că pictura murală m-a dat pe spate, dar imaginea aceea cu mănăstirea parcă înghițită de gura muntelui este memorabilă.

După ce m-am mai învârtit prin zonă, am decis să merg totuși și spre Piatra Arsă. Planul inițial era să merg cu mașina până la Piatra Arsă și apoi s-o iau pe jos spre Cruce. Nu eram condiționat de vreun program al telecabinei, iar noaptea vine târziu la început de iunie. Dar planurile aveau să se încurce din motive tehnice… în timp ce conduceam liniștit, admirând frumusețea muntelui și încercând să descopăr din priviri punctele-cheie cum ar fi Muntele Furnica, am simțit că nu-mi mai intră în viteză. Și nu intră, nu intră. A trebuit să opresc și să plec din a treia. Pfff… să nu zici că mi s-a stricat ambreiajul taman aici, la 1.900 de metri altitudine?! Cu chiu și vai, mai mult din inerție (și din faptul că am ajuns printr-un miracol în viteza a treia), am ajuns la parcarea de la Piatra Arsă și… când e să ai noroc, chiar ai! Fix când am ajuns în locul unde se închide drumul, tocmai pleca o mașină, așa că am reușit să parchez fără să fie nevoie de nici cea mai mică manevră. Până acum a fost OK, dar de-acum înainte? M-am uitat la ceas, era încă devreme, tot am ajuns aici, era musai să merg totuși la Babele. În schimb, trebuie să renunț la planul cu Crucea, pentru a putea pleca relativ devreme… eventual, poate trebuie să vină vreo mașină să mă tracteze.

În fine, am luat-o la picior (inclusiv prin zăpadă) spre Babele, cu gândul la ambreiaj. Mi-am zis să mă consult cu un amic pasionat de mașini și, după ce i-am explicat simptomele, prin telefon, mi-a dat diagnosticul pe care uram să-l aud – s-a rupt ambreiajul. Mi-a explicat că pot pleca în a treia și cu grijă, pot ajunge la Sinaia fără să schimb viteza. Mă rog, el zicea și de București, dar nu ăsta era planul meu. Bănuiesc că și la Sinaia există ateliere de reparații, ce naiba. În fine, am ajuns la Babele, am fotografiat iconicele stânci, evident, am dat cu nasul și pe la Sfinx, m-am uitat cu jind spre Cruce, lăsând-o totuși pe altă dată – probabil, cea mai frumoasă panoramă din Bucegi este de la Cruce – poți admira toată valea Prahovei de la Predeal până dincolo de Sinaia, spre Comarnic. Dar n-a fost să fie. Așa că am revenit și, cu ajutorul unor oameni de bine (cum se zicea pe vremuri), am pornit-o la vale într-o cavalcadă pe care nu o voi uita… am coborât în viteza zero până la intersecția de la intrarea în Sinaia. Unde, evident, a trebuit să mă opresc să cedez trecerea, dar, cum necum, am ajuns la vila Camelia.

Restul poveștii a fost simplu. Am reușit să pornesc de la vilă a doua zi de dimineață, cei de la Camelia mi-au explicat unde pot găsi un atelier de reparații auto (în caz că aveți vreodată nevoie, deși vă urez să nu, e fix unde se întâlnește șoseaua care vine din centrul Sinaiei cu șoseaua de centură) și unde am găsit niște buni profesioniști care mi-au reparat-o. Nu chiar într-o zi, pentru că era lunea Rusaliilor și nimeni nu le aducea piesele de schimb, dar a doua zi a fost gata :). Și pe această cale, le mulțumesc.

Cu toată aventura cu mașina, două zile pe Bucegi m-au odihnit și relaxat cât două săptămâni zăcând pe vreo plajă din lume. Și nu pot să vă sugerez decât s-o faceți și voi. Că o fi Bucegi, că o fi alt munte, dar încercați vara aceasta să vă petreceți cel puțin un weekend la munte. Plimbându-vă, mai urcați, mai coborâți. Nu la mici sfârâind pe grătare ;).

 

Am fost la Sinaia la invitația Vilei Camelia. Vila Camelia este o clădire din secolul al XIX-lea, cu un aer de epocă, iar ofertele de cazare încep de la 70 lei de persoană pe zi.

Imagini Bucegi

01. Telecabina Sinaia

Telecabina de la Sinaia

02. Telecabina Sinaia - Cota 1400

Baremi sa fi fost vopsita

03. Cota 2000

Al doilea salt, spre Cota 2000

04. Teleschi Bucegi

Teleschiul de la Valea Soarelui

05. Platoul Bucegi

Panorama platoului Bucegi

06. Flori Bucegi

Si acum o serie de flori absolut superbe

07. Flori de munte

08. Flori de munte Bucegi

09. Flori violete

10. Flori de munte rosii

11. Flori

12. Flori albastre de Bucegi

13. Flori ca in Patagonia

14. La drum prin Bucegi

15. Cabana Piatra Arsa

16. Spre Cruce

17. Cabana Caraiman

Cabana Caraiman – o ruina 🙁

18. Busteni

Dar de aici, ai o panorama faina a Busteniului

19. Prin zapada de iunie

Desi e iunie, trebuie sa mergi si prin zapada

20. Snowboarding Bucegi

Se mai poate face si boarding

21. Sosea Bucegi

A doua zi, soseaua prin Bucegi

22. Spre Bucegi

Si masina mea cu cateva ore inainte de a se imbolnavi 🙂

23. Panoram

Panorama spre Muntenia

24. Lacul Bolboci

Lacul Bolboci

25. Padina

Padina

26. Zona Padina

27. Biserica de la Pestera

Manastirea de la Pestera

28. Manastirea Pestera

Chiar spectaculoasa manastirea din gura pesterii

29. Biserica din Pestera

Chiar in gura pesterii

30. Parcare Piatra Arsa

Parcarea de la Piatra Arsa

31. Piata Arsa - Babele

La drum, spre Babele

32. Caraiman

Pfff, ce as fi vrut sa merg la Cruce

33. Cabana Babele

Dar cu masina bolnavioara… m-am multumit doar cu Babele

34. Babele

35. Sfinxul

si cu Sfinxul

36. zona de jnepeni

Celebrii jnepeni din Bucegi

37. Skoda Fabia

Hmmm… o sa reusesc sa cobor fara ambreiaj ?

38. Vila Camelia - Sinaia

Ei bine, da… am ajuns cum necum pana la Vila Camelia, in Sinaia

Comentarii

  • Fosta cabana Caraiman este de ani buni proprietate privata, apartine acum unui englez care trece pe acolo o data pe an.

    Humbert 22 iunie 2015 11:10 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii