Se apropie Cupa Mondiala – Rusia 2018. Ce se intampla dincolo de stadion. Partea 1

. Toulouse Romania Anglia

Poate nu am scris prea mult de-a lungul timpului, dar pe langa calatorii, sunt pasionat si de sport. Tin cu Steaua de aproape 40 de ani (da, i-am vazut pe Marcel Raducanu, Marius Lacatus, Gheorghe Hagi sau pe Adi Ilie jucand fotbal) si, evident, cu tot ce inseamna performanta romaneasca – din pacate, in zilele noastre, mai insemnand ceva doar CSM Bucuresti si Simona Halep, dar de-a lungul anilor le-am tinut pumnii Andreei Raducan, Ecaterinei Szabo sau lui Nicu Vlad. Si, evident, am calatorit uneori sa particip la anumite competitii sportive – am fost la Jocurile Olimpice de la Beijng 2008, am fost la Campionatele Mondiale de Atletism de la Osaka in 2007, am fost la un meci Sevilla – Steaua pe legendarul Ramon Sanchez Pizjuan (de cate ori ma duc la Sevilla, e musai sa ajung sa ma inchin la sus-numitul stadion) si am fost de trei ori inclusiv la turnee finale de campionate europene si mondiale – Franta 1998, Elvetia 2008 si Franta 2016. Si cum, peste cateva zile, incepe cel mai mare eveniment sportiv al anului, Cupa Mondiala (World Cup) din Rusia, m-am gandit sa povestesc un pic despre cum se vede o astfel de competitie fiind alaturi de ea.

Este evident ca mass-media, dar si social media vor fi inundate de imagini, comentarii, dezamagiri, dar si de bucurii in jurul unui astfel de eveniment. Romania neparticipand la „the world’s biggest show”, va trebui sa tinem cu Germania, cu Spania sau cu Anglia, sau, de ce nu, cu Iran, cu Panama sau cu Uruguay (la nu mai stiu ce campionat mondial, multi tineau cu Trinidad-Tobago 😊), dar urmarind meciurile la televizor. Dar sa stiti ca a trai un Campionat Mondial este complet diferit la fata locului, decat sa urmaresti meciuri la televizor… Asa ca m-am gandit sa va povestesc un pic din ce am vazut si trait la precedentele campionate mondiale si europene, la care am participat.

 

Franta – Coupe du Monde 1998. Cand iar am batut Anglia

Pentru nationala Romaniei, era un alt timp. In echipa, erau un Hagi, un Gica Popescu, un Adi Ilie sau un Dan Petrescu. Ne calificaseram fara emotii si, in plus, eram cap de serie. Nu la preliminarii, ci la turneul final. Anglia se oftica ca era prima sub linie. Da, Romania era cap de serie, iar Anglia era in grupa a 2-a valorica. Si fix cu Anglia am picat in grupa. Mi-l aduc si acum aminte pe Glenn Hoddle, fostul mare jucator al Angliei si antrenorul nationalei la respectivul campionat mondial, cum raspundea foarte parsiv, inaintea meciului cu Romania de la Toulouse, ca favorita indiscutabila este Romania, ca de aceea era cap de serie. Evident, nu credea o secunda, dar gura pacatosului adevar graieste… in minutul 90, Dan Petrescu (pe atunci, jucator la Chelsea) inscria si arunca Anglia pe locul al 2-lea in grupa, confirmand cine era cap de serie si cine nu.

Am fost atunci dupa echipa nationala timp de trei saptamani. Primul meci a fost la Lyon, cu Columbia. Am ajuns in dimineata meciului, cu trenul venind, hat, din Romania. In 1998, nu existau low-costuri, ma rog, existau Ryanair si Easyjet, dar erau privite ca niste ciudatenii haioase care zburau pe cateva rute. Mi-am cumparat un bilet de tren de tip InterRail si aveam libertatea de miscare, timp de o luna, in anumite zone ale Europei, inclusiv prin Franta. Aveam si viza Schengen, Europa era a mea.

Campionatul Mondial din Franta a fost un bazar imens, inaintea fiecarui meci se puteau cumpara bilete de meci de pe piata neagra. Fie erau smecherasi locali, fie erau suporteri din tarile respective care, dintr-un motiv sau altul, renuntau sa mearga pe stadion. Meciul Romania – Columbia nu era o afacere, biletele se vindeau la pretul oficial – foarte putini suporteri romani, stabiliti in Europa (aproape nimeni din tara, pe cont propriu) si cativa columbieni. Cum ziceam, erau ceva suporteri columbieni prin oras, dar foarte nesuferiti – nu puteai intra in vorba cu niciunul si asta era unul din lucrurile faine la o astfel de competitie – suporterii din fiecare tara incearca sa fie originali. Columbienii, deloc… toti, imbracati in tricourile nationalei lor, dar atat, mergand doar in grup, nu ii interesa nimic. Nici macar bere nu beau. Hmmm… in schimb, am dat peste niste englezi chiar haiosi, cu care m-am pozat (desi inca nu aparusera aparatele foto digitale, era la mare moda sa se fotografieze suporterii din tabere adverse) si cam atat.

Piata centrala din Lyon era relativ goala, niste francezi si niste englezi, asa ca m-am ocupat pana la ora meciului cu vizitarea orasului. Mai fusesem cu patru ani inainte, dar e un oras fain, care merita vizitat.

Dupa victoria asupra Columbiei, mai aveam o saptamana pana la meciul urmator, de la Toulouse, cel cu Anglia. Am stat cateva zile la niste prieteni la Grenoble, apoi m-am pozitionat in Aix-en-Provence, pentru a vizita Provence (am fost cu un pic de teama si in Marseille, cu cateva zile inainte, la meciul Anglia – Tunisia, englezii se batusera cu nord-africanii pe o plaja ca in „Sapte pacate”), si apoi am taiat-o spre Toulouse, pe care l-am fixat ca baza de vizitare – am fost la Albi, vechi oras istoric unde era cantonata echipa Romaniei, la cetatea locuita de la Carcasonne si la Bordeaux in ziua meciului Belgia – Mexic 2-2. A fost o zi superba, suporterii mexicani dadeau adevarate concerte mariachi, facand coride cu belgienii, mascati in draci rosii, pe post de tauri. Pe malul raului, se incinsese o fiesta mexicana cu mici accente belgiene (mai ales, bere), se dansa, se canta, mexicancele isi etalau fustele, baietii cantau la chitari… era o atmosfera superfaina.

In schimb, la Bordeaux, cu cat se apropia ziua meciului, valuri, valuri de englezi luau cu asalt orasul. De fapt si cand m-am dus la Carcasonne, francezii erau deja o minoritate. Pe toate cladirile erau steaguri engleze si din fiecare bar se auzea „England, England, England!”.

Ziua meciului. 22 iunie 1998. Stateam intr-un hotel, Etap, din Toulouse, de cateva zile. La micul dejun, doar englezi. Eu eram singur, nu prea m-am bagat in vorba si, oricum, pana in ziua meciului, purtam haine „neutre”. In ziua meciului, mi-am imbracat tricoul cumparat in Franta (in Romania nu gasisem niciun tricou al nationalei), sortul galben de acasa, mi-am pus tricolorul pe umeri si am coborat la micul dejun. Micul dejun era intr-o camera care avea o usa spre receptie. Facand pasi spre usa, auzeam zeci de voci britanice animate, vorbind, cantand, strigand. Cand am intrat pe usa, s-a facut o liniste mormantala. Se auzea musca. „Doar” cateva zeci de perechi de ochi pe mine. M-am facut ca nu vad, nu aud, mi-am luat niste branza si mezeluri, m-am asezat la o masa. In acel moment, un copil englez de vreo 10 ani vine la mine, se uita ca si cum ar fi vazut un extraterestru si ma intreaba rar si apasat sa fie sigur ca inteleg ceva „Excuse-me, Sir, are you Romanian ?”. „Yes, definitely, I do”. In acel moment, sala a izbucnit in urale si am fost luat cu asalt de englezi sa dau noroc cu ei (chiar si cu juice de portocale) si sa facem poze. Ne-am promis ca ne vedem la micul dejun de a doua zi si ca vom fi victoriosi.

M-am indreptat spre piata centrala din Toulouse, unde de obicei se strangeau suporterii. In mod normal, faceam vreo 20 de minute. Am facut cam doua ore pentru ca, la fiecare pas, englezii voiau sa se pozeze cu mine, sa strangem mainile si sa ne promitem 3-0 la pauza. Altii se plangeau ca sunt catalogati drept hooligans, dar nu e adevarat, sunt doar cateva poame stricate, ei sunt foarte ok si urasc violenta. Am cumparat un L’Equipe. Presa franceza estima ca aproape 200.000 de englezi urmau sa vina la Toulouse. Tot orasul avea cam 750.000 locuitori, iar stadionul, o capacitate de 33.000 de spectatori. Ce mai conta? Veneau pentru distractie, pentru acest carnaval plin de voiosie, care e campionatul mondial. Preturile pe piata neagra erau astronomice. Primeam oferte intre 15 si 20 de ori pretul biletului. Altii imi ofereau aparatul lor de fotografiat, iar o suportera mi-a oferit o partida de sex oral pentru bilet.

In piata centrala, o mare de englezi si o mana de romani. Cum spuneam, cred ca erau toti din afara tarii, doar eu venit din Romania – erau veniti din Italia, Spania, Germania, Olanda, chiar si din Canada. Cu cel din Canada, ne-am intalnit 18 ani mai tarziu la Lyon, la meciul Romania – Albania. De-a lungul pietei, zeci de dube ale televiziunilor din toata lumea erau pregatite sa transmita in direct bataia dintre suporterii romani si cei englezi. Erau dezamagiti ca nu aveau parte de breaking news. Unii mi-au spus ca li s-au oferit bani sa incinga o bataie cu niste englezi. Au refuzat. In schimb, fiind un atol rosu-galben-albastru intr-un ocean alb-rosu, am devenit favoritii posturilor de televiziune si radio. Am dat declaratii pentru posturi englezesti si am fost invitat la o masa rotunda cu suporteri din mai multe tari, pentru televiziunea braziliana O Globo – live din Toulouse pentru studiourile din Rio de Janeiro. Pe atunci, internetul era o chestie exotica si futurista, totul se transmitea la umbra palariilor de parabolice indreptate spre satelitul brazilian, cu traducere simultana efectuata la Paris intr-un triunghi Toulouse – Paris – Rio. Parea SF.

Seara, cum ziceam, am invins. In galeria romaneasca, erau mai multi englezi decat romani. Suporterii romani, oameni avand vreo 50 – 60 de ani, si-au vandut biletele. Oricum, prin oras, erau imbracati in alb, de frica sa nu-i bata englezii, si vorbeau in soapta. Doar cei cativa veniti pe cont propriu arboraseram tricolorul pe strazile din Toulouse si in autobuzul spre Stade de Toulouse. Langa mine, statea un englez supersimpatic si un roman complet taciturn. Evident, tot meciul am chibitat cu englezii, iar stewarzii erau ingroziti de cati englezi erau in galeria romaneasca. Le era frica de bataie. Nu a fost.

Primul gol a fost al lui Viorel Moldovan, dupa o pasa maiastra a lui Hagi. Am sarit in bratele englezului, urland „gooool!”. Era minutul 46. Apoi, englezii s-au pus pe noi. Stadionul nu mai era stadion, era o sala de concert incredibila… se canta cum numai englezii mai canta la meciuri… Ti se facea pielea ca de gaina. EN-GE-LAND, EN-GE-LAND, EN-GE-LAAAAND. In minutul 81, Owen scapa nesupravegheat in mijlocul careului nostru si egaleaza. Englezul de langa mine imi sare in brate. E egalitate. FUCK!

Si cand meciul parea sa curga incet, incet spre remiza, iar Beckham isi aranja freza, Dorinel Munteanu prinde o pasa din aceea luminoasa, il gaseste demarcat pe fundasul Dan Petrescu, tinut tocmai de colegul sau de camera de la Chelsea, Le Saux. Dan ii baga un cot in gura, dar si mingea printre picioarele portarului David Seaman. GOOOOOOOOL! Stadionul a amutit, dar al meu a explodat. Sar peste englez, practic ne prabusim amandoi, ne ridica un steward speriat, dar ce mai conta. „GOOOOOOOOL. Am invins Anglia. Ne calificam in optimi!”

Pe drumul spre casa insa, mi-am dat tricoul jos si mi-am ascuns steagul. Erau destul de multi englezi furiosi si cu multa bere la bord, care pareau dornici de caft. I-am driblat precum Hagi. In centru, in drum spre hotel, l-am agatat pe romanul-canadian cu care ma imprietenisem cu cateva ore inainte. Nu avea cazare, iar eu mai aveam un pat in Etap. L-am luat la mine. A doua zi, am savurat un croasant la o cafenea din oras – pe prima pagina a ziarului L’Equipe, poza unui Viorel Moldovan, triumfator dupa primul gol. Cred ca mai am ziarul acela pe undeva.

I-am urmat pe tricolori la Paris, unde au jucat vopsiti blond pe Stade de France, in egalul plicticos cu Tunisia (1-1). Intre meciuri, am vizitat castelele de pe valea Loarei si m-am plimbat prin Paris. Apoi, am luat TGV-ul spre Bordeaux, pentru meciul cu Croatia. Grupurile din tara platisera doar pentru grupe, calatoreau in cadru organizat si atat aveau sejurul. Cei cativa pe cont propriu au ramas. Imi calculasem si urmatorul pas… sferturile cu Germania ar fi fost la St. Etienne. Din Bordeaux, as fi luat un tren de noapte la Marseille, de acolo, spre Grenoble, unde sa dorm la prietenii mei, iar apoi sa merg in ziua meciului la St. Etienne. Dupa meci, aveam tren spre Lyon, apoi prindeam ceva la Orange care ajungea dimineata la Nice, de acolo, tren de noapte spre Venetia si, mai departe, sa ajung luni la birou, mi se termina si mie vacanta. Dar, din pacate, Suker, cu ajutorul arbitrului, ne-a eliminat si am pierdut ocazia de a ajunge in sferturi. Am vazut cum croatii au maturat cu nemti pe jos in McDonald’s-ul din gara Ljubljana, in drum spre casa. Ce-ar fi fost la St. Etienne!

 

Elvetia, Euro 2008. Biletul de meci era si bilet de tren

Aveam sa revin la un turneu final (de data asta, de campionat european) in 2008, in Elvetia. Nu ne mai calificaseram de opt ani (nu am ajuns la Euro 2000 in Olanda/Belgia), iar Hagi, Popescu, Petrescu si Moldovan erau deja istorie. Era generatia lui Chivu, Mutu, Goian. Intre timp, aparusera low-costurile, asa ca am zburat la Milano cu Easyjet. Am dormit o noapte in Milano (Elvetia e aberant de scumpa, mai ales in conditii de Campionat European) si am intrat la helveti in ziua meciului. Elvetienii, megaorganizati, totul mergand ceas. Posesorii de bilete de meci aveau gratuitate pe toate caile ferate elvetiene in ziua meciului pana a doua zi la ora 12:00. Biletul de meci tinea loc de bilet de tren. Am cumparat bilet de tren de la Milano Centrale la Chiasso, prima gara elvetiana, si de acolo am taiat Elvetia pana in Zurich, unde urma sa jucam cu Franta. Era o grupa a mortii – noi, Franta, Italia si Olanda.

Zurich-ul era superpavoazat. In gara, se aflau statuile gigantice a patru jucatori din cele patru echipe din grupa noastra. De la noi, un Chivu gigantic. Toate strazile erau ornate, tricolorul nostru, peste tot, si spre deosebire de Franta 1998, erau mai bine de zece mii de suporteri romani. Nu mai eram suporterul singuratic de la Bordeaux (unde cred ca am fost 20 de romani in tot stadionul, inconjurati de scutieri ca sa ne protejeze de cei 20.000 de croati). Eram, cred, la egalitate numeric cu francezii.

In schimb, totul era mai organizat si formalizat. Aparuse un Fan Zone – o zona centrala unde suporterii se puteau duce, intalni, bea ceva, cumpara suveniruri, obtine informatii, canta etc. Da, atmosfera era OK, dar cam pustiu, asa ca era mai fain pe strazile orasului, asa ca m-am plimbat pana la ora meciului. Transportul in comun era gratuit pentru posesorii de bilete de meci. Ne-am inghesuit romani, elvetieni si francezi in tramvaie si am plecat la meci.

Au intrat echipele si ne pregateam sa se cante imnurile. Imi era teama ca dupa versurile „Desteapta-te romane din somnul cel de moarte” sa urmeze traditionalul la-la-la-la. Dar, intre timp, aparusera tabelele digitale si, in mod surprinzator, versurile imnului Romaniei (ca si ale imnului francez, de altfel) au curs pe tabela ca la karaoke. Sincer, cum a rasunat „Desteapta-te Romane” atunci, pe stadionul Letzingrund, nu am auzit niciodata. Am crezut ca se prabusesc tribunele. Erau insa elvetiene, au rezistat. In comparatie, Marseilleza a sunat ca un cocorezat speriat. Meciul a fost anost. Si unii, si altii au jucat oribil. Rezultatul reflecta cu totul un meci nul, din toate punctele de vedere: 0 – 0.

Mi-am pus baza in orasul Luzern de langa Zurich si am dormit in fosta puscarie, transformata in hotel. De acolo, am calatorit prin Elvetia si am fost si la al doilea meci, tot la Zurich, de data asta, cu Italia. Italienii jucau mizerabil, asa ca aveam sanse. Toate strazile Zurichului rasunau de vocile romanilor italianofoni, „arrivederci, Italia, arrivederci!”. Nu a fost sa fie. Nu a vrut Mutu, care a batut un penalty mai prost decat l-as fi batut eu, si s-a terminat egal. Apoi, m-am intors acasa si bine am facut … decat sa merg la Berna, unde olandezii s-au chinuit sa ne ajute sa-i batem, iar noi fugeam de poarta lor ca dracu’ de tamaie…

Insa, din nou, atmosfera de Campionat European mi-a ramas undeva in suflet… asa ca atunci cand ne-am calificat ca prin miracol la Campionatul European din 2016, din Franta, am zis ca e musai sa ma duc din nou. Dar despre asta in episodul de maine 😊

Imagini – Coupe de Monde Franta 1998

. Romania Columbia La Lyon

Romania – Columbia pe Stade de Gerland in Lyon

. Suporteri Romani La Toulouse

Piata centrala din Toulouse – cei cativa suporteri romani

. Suporteri Englezi La Toulouse

Fata de zeci de mii de englezi

. Toulouse Romania Anglia

Pe Stadionul Municipal din Toulouse. Aici, in 1938, tricolorii fusesera eliminati umilitor de Cuba, in 1998, invingeam Anglia !

. Cu Un Suporter Englez

Galeria romaneasca era plina cu englezi. Cel putin asta de langa mine era simpatic

. Castel Valea Loarei

Intre meciuri si eu, ca omu … pe Valea Loirei

. Turnul Eiffel

Sau la Turnul Eiffel

. Paris Romania Tunisia

Pe un Stade de France proaspat construit, meciul Romania (blonda) – Tunisia

. Trenul De Bordeaux

In TGV spre Bordeaux

. Cu Suporteri Croati

Am fost 10 romani contra 10.000 croati

. Bordeaux Romania Croatia

Dar cel putin pe strazi, au fost prietenosi

. Suporteri Romani

Doar cativa romani am ajuns la Bordeaux, la optimile de finala

Euro 2008 – Elvetia

Euro Zurich

Am sosit la Zurich… Pentru cei cu un pic de spirit de observatie, port acelasi tricou ca si in 1998 🙂

Suporteri Romani Euro

De data asta, Zurich-ul era sub ocupatie romaneasca

Suporteri Japonezi Pentru Romania

Cu noi tineau toti, chiar si japonezii 🙂

Gara Zurich

Gara din Zurich pavoazata de Euro

Cristi Chivu

Un Chivu imens

Strazi Schaffhausen

Euro era prezent prin toata Elvetia, inclusiv la Schaffhausen

Fan Zone Zurich

A aparut si un Fan Zone, e drept, destul de mic

Restaurant Fan Zone

si cam pustiu

Suveniruri Euro

Magazine de suveniruri

Romania Italia Euro

Meciul 2 – Romania – Italia

Tricou Zurich

Tricouri, tot ce trebuie

Suporteri Romani Si Italieni

Pe strazi, romani si italieni

Tramvai Zurich

Ne inghesuim in tramvai spre stadion

Galeria Romaniei

Iar stadionul era plin ochi cu romani. Cand s-a cantat Desteapta-te romane am crezut ca batranul stadion Letzigrund (construit in 1925) se va prabusi

Echipa Nationala

Au intrat tricolorii pe teren

Mascote World Cup

Mascotele Euro 2008

Tripsta-logo

Comentarii

  • Așa-i…când am avut echipa,n-am avut suporteri, când avem suporteri, nu prea avem echipa.

    ik 7 iunie 2018 9:59 Răspunde
  • Confirm ca ai fost in Elvetia 2008 🙂 . Te-am intilnit in Lucerna si am petrecut impreuna citeva ore foarte agreabile

    petschovschi 7 iunie 2018 16:54 Răspunde
    • Cum sa nu 🙂 Evident ca mi-aduc aminte. Ne stiam de pe softpedia 🙂

      Imperator 7 iunie 2018 17:45 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii