Acum câteva zile, am primit un cadou prin curier. Un cadou zic eu neașteptat – era un pachet cu mai mulți cactuși (cineva cumva știa că îmi plac cactușii – atât acei mititei de îi ții în casă, cât și cei gigantici care îi vezi în zone semi sau de-a dreptul deșertice), dar și cu pachete de cafea de la Davidoff. Am citit și scrisoarea și am descoperit că e vorba de o nouă ediție limitată de cafea – Davidoff Café Topaz. Limitată, adică e una specială, care este disponibilă doar o perioadă de timp limitată, în cazul Davidoff Café Topaz fiind o cafea de sezonul toamnă-iarnă – adică va fi vândută până în ianuarie 2020. Mi-au atras atenția mai multe lucruri – în primul rând, că are la bază cafea de Columbia (și eu plec spre această țară în câteva zile), că are o notă subtilă de mandarine (care îmi plac mult) și de ciocolată (din nou, sunt cioco-fan). Apoi, lucrul care m-a inspirat cel mai mult a fost că inspirația gustului noului Topaz a provenit din explorarea comorilor naturii și am primit o provocare – ce comori ale naturii am explorat și mi-au plăcut.
Am stat un pic să mă gândesc – păi eu zic că am explorat multe comori ale naturii – fie că au fost vorba de munții României sau orezăriile din Luzonul Filipinelor, fie că a fost drumul plin de colb al Mustangului sau jungla costaricană, am avut parte de sute, poate mii de experiențe de explorare a comorilor naturii. Și m-am inspirat și eu din provocarea celor de la Davidoff Café Topaz și să mă gândesc despre ce comori ale naturii nu am scris pe blog. Palawan ? Bifat. Sossuvlei ? Bifat. Autostrada militară din Caucazul georgian ? Bifat. Bali ? Sigur că am scris.
Și tot aruncând o privire pe blog, am descoperit că nu am scris despre Atacama din Chile, zona San Pedro de Atacama, podișul deșertic de la 3.000-5.000 de metri pe care l-am vizitat acum câțiva ani în drum spre Salar de Uyuni (încă o comoară a naturii !).
Să spun câteva lucruri despre San Pedro de Atacama. Este unul dintre cele mai interesante orașe din Chile, o țară imensă, care se întinde pe vreo 6.500 km din buza Antarcticii până în deșertul Atacama. Dacă nu ar fi înconjurat de atâtea comori ale naturii, probabil ar fi rămas un sătuc cu case de chirpici uitat de lume prin deșertul Atacama, cel mai arid deșert din lume ! Dar pentru că de jur-împrejur sunt niște locuri care te fac să te simți în spațiul extraterestru, un cer de obicei incredibil de clar și niște culori pe care cu greu le găsești în altă parte de lume, San Pedro de Atacama a devenit o destinație pentru mulți iubitori de natură și de aventură. Pe o rază de câțiva zeci de kilometri dai de lagune, câmpuri de sare, vulcani stinși, canioane, vai, și câte și mai câte.
Dar care sunt cele mai faine locuri din zonă
Lagunas Altiplanicas – sunt niște lacuri apărute Dumnezeu știe cum în aceste ținuturi profund aride. Au niște culori absolut extraterestre – unul de un albastru profund, altul un azuriu bătând (în funcție de poziția soarelui) spre un topaz blând. Aceste lagune se numesc Miscanti și Meniques și, deși San Pedro de Atacama este vizitată de mulți turiști (aș spune poate chiar mai bine de 1.000 în perioada de vârf), pe aici cu greu găsești mai mult de 5-10 suflete. Așa că pe drum vei întâlni, fără doar și poate, foarte simpaticele, dar și timidele vicunas și guanacos – rude apropiate ale mult mai cunoscutelor lame, dar am avut baftă și de o vulpe gri – destul de rară la vedere.
Celălalt punct de interes este Laguna Chaxa, care face parte din Salar de Atacama. Sigur, mulți dintre voi ați auzit de Salar de Uyuni, acea mare albă de sare aflată în sud-vestul Boliviei. Ei bine, o astfel de mare de sare, dar trebuie să recunosc, nu la fel de spectaculoasă și tulburătoare este și lângă San Pedro de Atacama și este o bună introducere la ce ai putea să vezi în Bolivia învecinată (de fapt, mulți dintre vizitatorii de aici se pregătesc să treacă în Bolivia peste pasuri de 5.000 de metri spre Salar de Uyuni). Aici, poți să descoperi atât delicații, dar și rezistenții flamingo. Am văzut prima oară flamingo prin Africa, în Kenya și niciodată nu mi-aș fi imaginat că acestea sunt păsări care să reziste în condiții climatice dure de la 4.000 de metri prin Atacama sau deșertul înalt bolivian, dar, da, există și pot fi admirați. Atenție – în timpul zilei poate fi foarte cald și ați simțit nevoia să vă dezbrăcați în tricou și pantaloni scurți. Datorită soarelui puternic, aerului rarefiat și reflexiei date de deșertul de soare, puteți să vă înroșiți ca un rac în mai puțin de o jumătate de oră! Depinde, evident, și de ce piele aveți!
Valle de la Luna – ai visat vreodată să calci pe urmele lui Armstrong pe Lună? Foarte puțin probabil că vei putea, atâta timp cât nici un picior de ființă umană nu a mai călcat pe Lună din decembrie 1972 (Apollo 17) și nici nu cred că vor mai fi misiuni lunare în viitorul imediat, dar poți să descoperi un peisaj cu adevărat selenar foarte aproape de San Pedro. Se numește, cum altfel, Valle de la Luna. Este un tur să-i zicem simplu – e o drumeție ușoară pe vârfurile unor dealuri, dar ceea ce vezi este cu totul și cu totul dintr-o altă lume… pășești pe buza muntelui și oriunde te uiți, vezi stânci de diverse forme, care chiar și o minte mai puțin creativă le poate compara cu animale, dinți, personaje supranaturale. Deși există tururi și dimineața și după-amiaza, vi le recomand pe cele de după-amiază – ai parte de un apus de soare memorabil pe Valea Morții, unde culorile cerului și ale pământului se schimbă la fiecare două minute!
Geizerele El Tatio – pentru astea trebuie să te școli foarte de dimineață, pe la 3 sau 4, nu mai rețin exact, dar merită cu vârf și îndesat. Sunt cunoscute că fiind geizerele aflate la cea mai mare altitudine din lume. Altitudinea este de 4.320 de metri (San Pedro de Atacama este la 2.400 de metri), așa că poți să ai niște mici probleme de altitudine. Dar răsăritul de soare de acolo, prin acel fum de vapori ridicându-se la cer, este de neuitat… nu am înțeles exact de ce cele 80 de geizere devin cert mai active când răsare soarele (când m-am dat jos, bine zdruncinat de drumul de pământ pe care am fost, am fost inițial un pic dezamăgit, dar ce a urmat a fost fabulos), cert este că atunci când soarele luminează, lunca plină cu geizere devine un peisaj de filme post-apocaliptic. Evident, la altitudinea aceea când răsare soarele, temperatura sare cu vreo 5-6 grade în câteva minute, plus căldura emanată din subsol… dintr-odată te încălzești și simți nevoia să îți arunci hainele de pe ține. Iar mulți și le aruncă pe toate (sau, mă rog, cu greu își mai păstrează chiloții pe ei) înainte de a se arunca în ochiurile de apă termală. Mă rog, afară continuă să fie frig, dar în apă este indiscutabil cald și foarte, foarte aglomerat. Dacă răsăritul de soare nu ar fi fost atât de memorabil, v-aș fi recomandat să veniți mai târziu J Deși ideal este să vii cu mașina închiriată, să poți aștepta până pleacă tururile.
Indiscutabil, mai sunt și alte lucruri de făcut, dar noi ne grăbeam spre Bolivia, spre Salar de Uyuni. În mod indiscutabil, o tură la marile telescoape din Atacama ar fi interesantă (deși înțeleg că trebuie să îți rezervi loc cu vreo trei luni înainte, iar vizitele au loc doar ziua, nu și noaptea), dar există tururi de noapte pentru a admira stelele (și, credeți-mă, cerul emisferei sudice, admirat de la o altitudine de aproape 3.000 de metri, este spectaculos), există tururi călare, existau și ridicări cu balonul, dar din câte știu au fost sistate la cererea populației locale. Și indiscutabil, sunt impresionant de multe comori ale naturii care pot fi descoperite.
Și pentru că am revenit din nou la ideea de comori ale naturii și la inspirația acestui articol, vreau doar să vă spun că ediția limitată Davidoff Topaz este disponibilă (cum vedeți și în poze) în două versiuni – cafea prăjită măcinată și cafea instant. Mai multe informații puteți să le descoperiți aici. Savurați-o … sau mai bine zis Disfruta Topaz ;).
Cadoul de la Davidoff Cafe
Valle de la Luna
Ai senzatia ca mergi pe urmele lui Armstrong
Ma rog, a mai multor Armstrong
Panorame de neuitat
Ce m-as fi dat ca pe derdelus 🙂
Munti selenari ? Da, dar pe Pamant
Apus de soare
Apusul de soare aduce o nebunie de culori
La drum spre Lagunas Altiplanicas
Niste rude ale lamei
Foarte eleganta 🙂
La 4000 de metri 🙂
Wow… primul lac 🙂
Culori extraterestre
Un contrast de neuitat
Prin desertul de sare
Flamingo… atat de dragute, atat de puternice