Dezvaluind Kurdistan (ep. 6). Tragedia atacului chimic de la Halabja

Memorial Halabja

Era primavara in Irak. Era 16 martie 1988 cu cateva zile inainte de sarbatoarea de Now Ruz, Anul Nou Zoroastrian sarbatorit in toata Asia Centrala din Kurdistan pana in Tajikistan. Halabja, un mic orasel aflat la doi pasi de granita cu Iranul trecuse prin multe greutati – de 8 ani, Republica Islamica Iran rezista in fata atacurilor sustinute ale Irakului lui Saddam Hussein sprijinit de intreaga lume araba si de SUA, Marea Britanie, Franta si alte puteri occidentale. Chiar si URSS sprijinea tacit regimul lui Saddam cu arme si mai ales avioane (daca Iranul era echipat cu avioane americane mostenite de la sah, Irakul avea un mix de avioane franceze si sovietice). Halabja, o localitate locuita de kurzi sprijinise Iranul in razboi. Guerilele kurde, celebrele Pershmerga luptasera cot la cot cu trupele iraniene impotriva detestatului Saddam Hussein care isi dorea disparitia kurzilor de pe fata pamantului. Trupele iraniene printr-o miscare de commando demna de filme hollywoodiene ocupasera Halabja si se desantasera in spatele liniilor irakiene cu sprijin Peshmerga lovind rafinaria de la Kirkuk si hidrocentralele din zona, dar plecasera din Halabja, insa, indiscutabil, operau prin zona, atat in Iran, cat si in Irak. Dar Saddam Hussein nebun din dorinta de razbunare i-a ordonat varului sau, Ali Hassan al-Majid poreclit “Chemical Ali” (Ali Chimicul, o porecla cu care se mandrea) sa foloseasca arme chimice impotriva populatiei civile din Halabja. Avea sa fie cel mai mare atac chimic asupra unei populatii civile din istorie.

Timp de 2-3 zile inainte de atacul chimic, aviatia si artileria irakiana au lovit zona Halabja in continuu, dar, straniu, fara a crea multe pierderi omenesti sau distrugeri de case. Doar geamurile caselor (facute din sticla, termopanul nu prea exista in anii 80 in Irak) erau facute complet zob. Motivul s-a aflat ulterior –sa nu exista nici o pavaza, nici macar un amarat geam de sticla in fata gazelor ucigatoare.

Era ziua de 16 martie 1988, ora 11:00, era o zi superba de primavara. Japonia se pregatea sa admire ultima eclipsa de soare a mileniului, iar Europa se pregatea de sferturile de finala ale cupleor europene la fotbal (Steaua elimina in acea zi pe Glasgow Rangers si se califica in semifinalele Cupei Campionilor Europeni, Liga Campionilor de azi). In timpul bombardamentelor, mai multe bidoane cu gaz chimic au fost aruncate de avioanele MIG si Rafalle ale Fortelor Aeriene Irakiene. Mii de oameni au murit in chinuri, majoritatea in urmatoarele cateva ore. Mai precis 5000. Sau in jur de 5000. Unii vomau ceva galben-verzui si mureau pe loc, iar martorii povestesc de oameni care radeau ca nebunii si apoi mureau instantaneu. Multi si-au dat seama ca a fost un atac chimic, cu gaze toxice si au incercat sa fuga spre granita iraniana. Multi au fost gasiti morti prin rauri, pe dealuri, unde si-au pierdut suflarea.

Primii care au intervenit in sprijinul celor care inca mai traiau au fost iranienii, mai precis doctorii si asistentele de la Semiluna Rosie Iraniana. Alaturi de ei, reporterii iranieni. Primul reporter Iranian care a ajuns la Halabja, Kaveh Golestan se afla intr-un elicopter militar Iranian la vreo 8 km de Halabja. A vazut avioane irakiene si apoi niste mici trombe de praf care se ridica la cer. A fost printre primii care au sosit in ajutor. Statuia lui se afla langa Memorialul de la Halabja (a murit in 2003 calcand pe o mina de pamant in Kurdistanul irakian). Fotografiile lui sunt unele dintre cele mai atroce fotografii dintr-un razboi. Pot fi vazute la Memorialul din Halabja, iar unele poze au fost transformate in statui. Armata si Semiluna Rosie Iraniana au intervenit in masa, transportand sute si mii de victime in Iran. Au salvat alte mii de oameni in conditii de-a dreptul dramatice. Singurii ziaristi straini care au ajuns in zona au fost britanicii de la ITV, adusi cu elicoptere iraniene. Reactia internationala a fost nula. Saddam era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Reagan, Thatcher si Mitterand. Cu jumatate de gura, CIA a dat vina atacului chimic pe iranieni. Irakienii nu au spus nici ei mare lucru, au repetat ce a zis CIA. Parlamentarilor britanici care au vrut sa ridice problema in Parlamentul de la Londra li s-a sugerat sa taca “Saddam Hussein este cel mai bun prieten al Marii Britanii”. Cel mai mare atac chimic asupra unei populatii civile din istoria omenirii a intrat sub tacere.

 

Evident, dupa ce Saddam s-a transformat din fratele lui Reagan in “macelarul din Mesopotomia” (asta se intampla doar 2 ani mai tarziu), povestea de la Halabja a ajuns si in presa occidentala. Nu au mai fost cazul de ajutoare, de condamnari peste comandamnari, sanctiuni, pentru ca ce s-a putut salva, fusese deja salvat de Republica Islamica Iran. Mii de oameni. Dar datorita faptului ca recunoasterea internationala a genocidului a intarziat vreo 2 ani, supravietuitorii nu au avut parte de prea multe ajutoare. Pentru ca si supravietuitorii au avut de suferit – boli, copiii cu malformatii, probleme psihice. Pana in ziua de azi.

 

Halabja este astazi un oras marisor, are o populatie de aproape 250,000 locuitori. Langa oras se afla un Memorial al Atacului Chimic care comemoreaza mortii si spune intreaga poveste pentru cei care vor sa o afle. Memorialul are pe acoperis forma norilor chimici care au ucis si imbolnavit peste zece mii de oameni, iar deasupra lor parca sunt niste maini care se roaga. Statuile din curte il infatiseaza pe fotoreporterul iranian Golestan, un tata prabusit peste copilul lui (una dintre cele mai dramatice poze surprinse de Golestan) sau camionul cu care un sofer a incercat sa salveze oameni din oras, incercand sa-i transporte probabil in Iran. Masina s-a oprit pentru ca soferul a murit din cauza gazelor chimice.

Intram in cladire. Din pacate, memorialul a fost afectat de o revolta din Halabja in 2007 pentru ca localnicii erau suparati ca banii au fost redirectionati spre acest monument si nu spre ajutorarea lor si multe artefacte au disparut atunci, dar si asa, exista multe lucruri care sa spuna povestea genocidului chimic. Intrarea este calma si draguta – poze alb-negru infatiseaza o Halabja pasnica si zambitoare de dinainte de 1988 – nunti, copii, negustori, sarbatori. Apoi, brusc intram intr-o diorama a agoniei – tatal care isi acopera copilul, camionul cu morti, pana si oi ucise – evident, nici animalele nu sunt crutate de gazele de lupta. Apoi o sala imensa, intunecata, acoperita de straguri ale Kurdistanului. Peretii negri sunt inscriptionati cu numele celor morti. Aflu si povestea unui bebelus care a scapat si a fost adoptat de un cuplu din Iran. Cand avea 21 ani a venit la Halabja si prin teste ADN s-a stabilit cine este. Numele lui se afla pe o piata in cimitir. S-a dus sa-si stearga numele. Era unul din supravietuitorii necunoscuti.

O sala intreaga este plina cu pozele facute de fotoreporterii care au ajuns imediat. Sunt poze inclusiv din timpul bombardamentului cu norii de fum chimic ridicandu-se la cer. Poze cu spitalele improvizate in sali din Iranul invecinat pline cu sute de victime.

Apoi, despre pedepsirea faptasilor. Aici gasesti actul de condamnare la moarte al lui Saddam Hussein, dar acesta nu a fost condamnat pentru Halabja sau pentru alte milioane si milioane de victime, ci pentru masacrul de la Dujail din 1982 (140 oameni au fost executati in aceasta localitate shiita ca razbunare pentru un atentat esuat impotriva lui Saddam). Procurorii si judecatorii nu au mai ajuns la crimele de la Halabja… daca ar fi luat toate crimele lui Saddam in considerare, probabil dictatorul irakian ar mai fi trait si acum si ar fi fost judecat in continuare. In schimb, varul sau, Chemical Ali a fost spanzurat si pentru atacul chimic de la Halabja (a primit cinci condamnari la moarte pentru Halabja, pentru uciderea shiitilor din sudul Irakului in 1991 sau pentru asasinarea Marelui Ayatollah Mohammad al-Sadr). Iar in memorial se afla funia de care a fost spanzurat in anul de gratie 2010 la 22 ani dupa Halabja.

Dar puterea umana este mare. Apar apoi imagini ale supravietuitorilor. Inclusiv mama si fiica in 1988 si acum. Imagini cu oameni salvati in spitalele de campanie iraniene. Oameni care au revenit si si-au reluat viata. Oameni care au zambit, au ras, au sarbatorit, chiar daca pana la moarte au avut sau cei care inca traiesc vor avea cicatrici pe corp si in suflet.

In curte se mai afla tancuri ale armatei irakiene, chiar si a unui avion de lupta sovietic doborat de tipul celor folosite in atacul de la Halabja. Poate chiar unul dintre cele care au aruncat gazele chimice asupra barbatilor, femeilor, batranilor si copiilor de la Halabja.

 

Dar dupa moarte si durere, intotdeauna exista regenerarea si reintoarcerea la viata. Probabil ai acelasi sentiment si la Hiroshima si Nagasaki (nu am fost, nu stiu, dar banuiesc). La memorial, ghidul nostru, Karwan a aflat ca in oras are loc Festivalul Rodiilor. Vrem sa mergem ? Mananci calule, ovaz. Am mers. Si am descoperit Halabja reinviata, o Halbaja vie, o Halabja vesela. Am baut suc de rodii, am mancat rodii, am dat declaratii la o televiziune locala, am admirat costumele vesele ale localnicilor – imbracati in cele mai bune straie. Exista viata si dupa moarte ar spune unii. Exista viata si dupa bombardament chimic. Nu stiu cati dintre cei de la Festival au trecut prin bombardament, probabil unii dintre ei, da… Dar am plecat cu un sentiment de bine din Halabja reinviata. Sunt convins ca mai sunt inca multi care sufera, dar Saddam este deja oale si ulcele, iar localnicii au momentele lor de bucurie.

Imagini Halabja

Memorial Halabja

Memorialul atacului chimic de la Halabja

Steaguri kurde

Steagurile Kurdistanului

Poze vechi

Halabja fara de griji de dinainte de bombardament

Sarbatoare kurda

Petreceri populare

Femei kurde

Doamne in straiele de vineri

Diorama Halabja

Si brusc, intram in diorama ororilor

Tata si fiu ucisi

Tatal si copilul imbratisati in moarte

Camionul mortii

Camionul mortii

Oi gazate

Nici animalele nu au fost crutate

Steag kurd

Sala centrala

Nume kurde

Numele celor care nu mai sunt

Poze genocid

Pozele dramatice de imediat dupa bombardament. Tata si sotia isi descopera familia

Oameni gazati Halabja

Morti si supravietuitori

Poze Halabja

 

Morti atac chimic

Fara cuvinte

Refugiati in Iran

 

Poze Halabja

 

Actul de condamnare la moarte Saddam Hussein

Condamnarea la moarte al lui Saddam

Funia lui Chemical Ali

Funia cu care a fost spanzurat Chemical Ali

Mama si fiica

Mama si fiica – refugiate in Iran si ani mai tarziu

Spital Iran dupa atac chimic

Supravietuitorii ororii tratati in Iran

Cadouri copii gazati

Ce a mai ramas de la cei gazati

Statuia gazatilor

Tatal cu copilul

Fotoreporter iranian

Omagiu fotoreporterilor care au avut curajul sa povesteasca lumii

Camionul mortii Halabja

Masina mortii

MIG doborat

Un avion al fortelor aeriene irakiene

Rodii Halabja

Dar exista si viata si bucurie in Halabja de azi. Cum ar fi Festivalul Rodiilor

Rodii Kurdistan

Rodii si capsuni ! Unele dintre fructele mele favorite !

Interviu la TV Kurdistan

Am dat interviu si la o televiziune kurda 🙂

Vanzatoare bijuterii

Imagini din targ

Vanzatoare haine kurde

 

Sos de rodii

 

Festivalul Rodiilor Halabja

 

Vanzatoare kurda

 

Costum kurd

 

Fata Kurdistan

 

 

Categorii:
- Kurdistan

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii