Pledoarie pentru Laos – episod 1

Exista o vorba din strabuni:

Vietnamezii planteaza orezul, cambodgienii se uita cum creste orezul, laotienii asculta cum creste orezul. Laosul e ultima frontiera din Asia SE, un taram unde timpul pare ca a incremenit in loc. Foarte putin zgomot in aer.


Laosul face parte din cateva liste triste: unul din ultimele 5 regimuri comuniste din lume (alaturi de China, Vietnam, Coreea de Nord si Cuba) si (la prima vedere) una din cele mai sarace tari din Asia. In plus Laosul detine titlul nefericit de cea mai bombardata tara din istorie, fara macar sa aiba vreo vina la treaba asta.


In razboiul impotriva Vietnamului, Laosul a primit in dar de la americani mai multe bombe decat s-au folosit in tot al doilea razboi mondial intre toate tarile combatante !!! Fara gluma si cu cifre. Si asta fara ca Laosul sa fie oficial in vreun razboi. Pur si simplu avioanele americane au mers pe principiul „ba baieti … daca simtiti ca e pericol la aterizare, desertati toate bombele in Laos”. Si au dat, nu s-au jucat. Intre 1964 si 1973, armata americana a aruncat doua milioane de tone de bombe in 580000 de raiduri aeriene: o bomba la fiecare 8 minute, timp de 24 de ore pe zi, timp de noua ani consecutivi.


Ca o slaba consolare in timp, Laosul a fost declarata de catre New York Times destinatie turistica numarul unu din lume in 2008 intr-un top controversat care incepe cu Laos si se termina cu New York. Cam greu ca o tara saraca de 6 milioane de oameni sa sustina turistic un numar de oameni egal macar cu un sfert din tirajul New York Times.


Pentru ca aici se gaseste cel mai nealterat ecosistem si cea mai intacta cultura. Aici e Asia aia din filmele clasice, Asia fara zgarie nori. E o tara in care occidentalizarea de abia isi face aparitia. Incet, dar sigur. O tara fara McDonalds, fara Starbucks, fara KFC, cu foarte putine ATM-uri si in marea ei majoritate … fara asfalt.

Bine ati venit in Laos.

(Acest articol este scris de Varu Cristea. Este un articol care mi-a placut extrem de mult asa ca l-am rugat sa-l posteze si pe blogul meu. Si dragut cum e de obicei, mi l-a dat:) Pentru alte povesti de-ale Varului Cristea din Asia, Orientul Mijlociu si nu numai):
http://mihaicristea.blogspot.com/

Vientiane

M-am trezit in hotel in Kuala Lumpur, Malaezia, m-am imbracat, am luat taxi, am luat avion, m-am trezit in Vientiane, Laos, am luat taxi, m-am dus in guesthouse, m-am culcat la loc. Cred ca din primele 24 de ore petrecute in Vientiane, am dormit 16 ore. Probabil ca va intereseaza impresii din celelalte 8 ore.

Vientiane si Laosul nu seamana cu nicio tara de pana acum. Totul e atat de linistit si de pasnic si de somnolent. Aproape ca nu iti vine sa crezi ca te gasesti intr-o capitala. E o capitala unica a lumii, probabil cea mai linistita si cea mai relaxata. Nu degeaba are supranumele de “cel mai mare sat al Asiei”.

Din punct de vedere al nivelului de trai, ma asteptam la ce e mai rau, adica o saracie crunta.

Nu e nici pe departe asa. Cred ca Vientiane nu se califica in primele 5 locuri cele mai sarace in care am fost pana acum. Nu arata ca o tara saraca: strazile sunt impecabile, largi, spatioase, putin circulate. Pe marginea drumului vezi show-roomuri Toyota si Peugeot ca la noi. Pe strazi masini de tot felul, inclusiv mertane de ultima ora. Arata ca un orasel de provincie de pe la noi, unul cochet si putin zgomotos.

A doua prejudecata care mi-a fost spulberata: niciun semn nu arata ca ar fi o tara comunista. Nu exista panouri de propaganda cu recolta la hectar, nu exista un Ceausescu local prezent peste tot in tablouri (habar nu am cine e seful partidului), cultul personalitatii este egal cu ZERO. Nu exista blocuri comuniste si cartiere muncitoresti gen „cutii de chibrituri”. Nu exista blocuri ! NICI UNUL! Eu cel putin nu am vazut si am luat cam tot Vientiane-ul la pas.

Doar case sau vile. Pana si sediile ministerelor si ambasadelor care toate sunt pe strada unde sunt cazat arata ca o casa sau ca o vila, dar una de bun simt, nu una de neam prost de pe la noi.

In schimb influenta statutului de fosta colonie franceza e prezenta la tot pasul, toate panourile sunt bilingve: lao (succesiune de bastonase ca la clasa intai) si franceza. Majoritatea restaurantelor au meniu frantuzesc. Sunt foarte multi francezi turisti. Si peste toate astea, au un Arc de Triumf mostenire de la francezi si un bulevard spatios delicat supranumit „Champs d’Elysée de Lao”. Un „Champs d’Elysée” in care cucoanele purtatoare de ultimele tendinte in moda sunt inlocuite de calugari budisti in robe portocalii austere.

Bastarzii francezi colonialisti si-au lasat amprenta chiar si asupra denumirii orasului. Vechiul Viang Chan si-a schimbat denumirea si fonetica in Vientiane-ul de azi. Asadar capitala Laosului poate fi considerata (foarte) micul Paris de la tropice

Daca tara comunista nu se infatiseaza a fi, un lucru e cert: e tara budista in care religia e infipta adanc in viata de zi cu zi si in care partidul nu s-a bagat sa schimbe cutumele. Oamenii sunt liberi sa il venereze pe Buddha si o fac cu o piosenie care te lasa masca. Multi calugari peste tot, temple la fiecare colt. In fata calculatorului e un calugar budist imbracat in roba portocalie, asa cum se vede in filmele de secol 18-19. Mai exotic de atat nu se poate. Aici sfanta treime este secera, ciocanul si Buddha. Care pare ca va dainui mult timp de acum inainte.

Din punct de vedere al securitatii, nu m-am simtit nicaieri atat de sigur ca aici, cred ca nici macar in Singapore. Asa cum scrie in toate ghidurile si asa cum pot confirma de la fata locului, Vientiane are una din cele mai mici rate ale criminalitatii intre orasele lumii. In plus hartuirea turistului e zero in orasul asta, absolut nimeni nu trage de tine sa te intrebe sau sa iti ofere ceva. Din punctul asta de vedere prefer Vientiane-ul de 1000 de ori Bangkokului. De fapt prefer Vientianul de 1000 de ori Bucurestiului.

E adevarat ca e si tara unde localnicii stau cel mai prost cu engleza.

Internet nu am la guesthouse si nu gasesc pe toate drumurile, dar acolo unde se gaseste e necenzurat, la liber.

Luang Prabang

Am ajuns in Luang Prabang gratie unui sicriu zburator chinezesc promotia 1970 sau pe acolo. Multumim profesionalismului de care a dat dovada Lao Airlines, de departe cea mai exotica linie aeriana cu care am calatorit si o sa calatoresc vreodata. Totusi, pe bune daca era nevoie de un slogan al unei linii aeriene de genul: ”Fly safe with us?” “Why mention?”

Luang Prabang e un orasel de munte, fosta capitala regala si gazda a catorva zeci de temple buddhiste in cel mai pur stil arhitectonic lao. E plin de calugari pe aici, ii intalnesti la tot pasul incercand sa isi faca loc neobservati printre turistii avizi de instantanee fotografice exotice.

Cateva din temple sunt vechi de pe la anul 1500 si au rezistat vicisitudinilor vremurilor, printre care casapirea totala a laotienilor de catre regatul siamez (Thailanda de azi) pe la anul 1828. Altele nu au rezistat si au fost refacute dupa planurile initiale, uneori cu bunavointa UNESCO care a plasat Luang Prabang in lista patrimoniului universal. Oricum am vazut cateva din ele si pot sa declar ca sunt adevarate bijuterii. Nu e o frumusete din aceea gen „grandoare absoluta, maretie pana la cer, proportii grandomanice”. Nimic din genul asta. Mai curand o frumusete umila si delicata, un templu e egal in marime sau chiar mai mic decat o biserica de la noi din Moldova cum ar fi Voronet. Genul asta de frumusete si de detaliu al picturii. Numai ca aici sunt adunate toate in acelasi oras, nu trebuie sa strabati o provincie intreaga.

In comparatie cu Luang Prabang, un oras mediu de la noi gen Slatina sau Alexandria pare o adevarata metropola. Privit de sus, Luang Prabang apare ca o vagauna protejata de jungla, de munti maiestuiosi printre care se unduiesc ca doi serpi Mekong si Nam Khan.
Nu zic ca templele nu iti pot ocupa linistit doua zile prin Luang Prabang. Dar ceea ce iti spulbera ochii si simturile e frumusetea salbatica a muntilor din jur si serpuirea Mekongului. Inca o data: ce face natura nu e in stare sa faca mana (de geniu) a omului. Asa ca am incercat sa profit cat mai mult de habitatul inconjurator prin excursiile si tururile organizate la indemana. La botul calului (sau la botul elefantului, ca sa ma exprim mai corect in context).

Luang Prabang

Luang Prabang

Luang Prabang – fluviul Mekong… pe care Varu o sa mearga, dar in episodul 2 !

Comentarii

Destinatii