Pledoarie pentru Laos – episod 2

Sa continuam deci preregrinarile Varului Cristea prin Laos… De data asta pe apa, pe maretul Mekong, fluviul in jurul caruia traiesc mai multe tari din Asia de Sud Est. Nu dintre cele mai bogate, dar dintre cele mai frumoase.



Mekong
Si m-am dat pe Mekong. Si am avut dreptate, tara asta e fabuloasa. Tara asta spulbera orice contracandidat din zona ca frumusete. E ABSOLUT INCREDIBIL.

Asta e o tara facuta pentru cinematografie, pentru filme.

Oriunde intorci capul munti salbatici acoperiti din cap pana in picioare de jungla deasa, totul pastrat ca la inceputuri, Mekongul de ciocolata facandu-si loc printre munti, deasupra norii pictati, la varful muntilor ceata si fum. Apoi sunt oamenii care te fac sa te simti la capatul lumii nu doar geografic. Un stil de viata agrar in care tehnologia si occidentalizarea nu si-au facut locul, totul e extrem de simplu si de relaxat. In care calugari buddhisti de la copiii de 10 ani pana la batrani zburda pe stradute printre pasari, animalute, flori. Totul e atat de pitoresc si de frumos ca uneori iti sare inima din piept. Te doare mintea.

Am vazut si Ha Long Bay si e doar un preview ce paleste in fata frumusetii acestei tari. Cred ca nimic in Europa, nici macar fiordurile Norvegiei nu pot emite pretentii la peisaje in fata Laosului.
Pot sa spun raspicat: Laosul intrece absolut tot ce am vazut pana acum. Nu intrece. Spulbera !!! Azi a fost cea mai frumoasa zi din toate excursiile din toate tarile din Asia SE. E unul din ultimele colturi de paradis lasate de Dumnezeu pe pamant sa avem grija de el. Depinde cat de mari vor fi interesele si in ce sens va avea loc modelarea acestei tari atat de sarace. Occidentalizarea. Pentru ca tara asta va fi vedeta Asiei SE in curand, cu cat portile se deschid mai mult si turistii o sa se inmulteasca. Vorba lui Bourdain:
„A place this beautiful can not stay hidden forever”.
Totul e incredibil de bine pastrat.

Azi am mai avut o mare surpriza. Pe la jumatatea excursiei pe Mekong, barca a tras pe dreapta intr-un sat traditional lao unde se fabrica whisky. Totul e extrem de saracacios, cea mai crunta saracie in cele mai uluitoare peisaje. Niciodata nu m-am simtit atat de departe de civilizatie. Satul asta pe marginea Mekongului e cat de departe de casa cat isi poate cineva inchipui. In granguritul de gaini de pe marginea drumului aud in spatele meu in cea mai pura limba romaneasca:
„Ia uite ce frumoase sunt papuselele la astia”
Am fost muscat de doua ori de un tantar aseara si cred ca deja am inceput sa delirez. Malaria ! Febra Dengue ! Pribegia ma face sa imi imaginez ca oamenii vorbesc in romana. O sa mor in curand. Aud al doilea glas in romana. Pe urma al treilea. Toti oamenii din jurul meu rad si vorbesc in romana. Doamne ai mila de mine sa nu ma prabusesc.
„Sunteti romani ?”
Baba din fata mea mai sa faca atac de cord. Nu o invinovatesc. O iau mai usor, o strang in brate sa isi revina.
„Da, de la Constanta”
„Si cati sunteti ? Cum ati ajuns pana aici ?”
„Vreo 14. Pai cu excursie din tara.”
„Excursie din tara ????????????????? In Laos ????????????????? Se poate ?????????”
„Pai de ce sa nu se poata. Suntem in circuit: Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Laos. Auziti dar stiti cumva in Birmania cum se ajunge ?” E deja prea mult. Patru pensionari din Constanta, Romania ma intreaba de viza de Myanmar intr-un sat izolat de pe marginea Mekongului in Laos. Sa mai zica cineva ca lumea asta e mare. Oricum si ei isi face zeci de mii de cruci cand le povestesc ca sunt singur si am venit singur pana aici. Dupa ce le mai dau detalii, le mai povestesc, le spun ca sunt din zona, isi mai revin si ei.

Prin jungla
M-am dat prin jungla vreme de 8-9 ore, de dimineata pana la intuneric

Nu o sa mint:
A fost ingrozitor de greu. A fost dureros. Pe alocuri a fost umilitor sa te duci la vale neputincios prin namol. A fost epuizant. Toate hainele folosite azi sunt atat de impregnate de namol ca nu cred ca mai pot fi folosite vreodata. Dupa o jumatate de ora de spalat intensiv cu sapun, mainile imi sunt tot tuciurii.
Sunt aproape sigur ca a fost cea mai grea zi din viata mea. Imaginati-va o nesfarsita carare foarte ingusta plina de namol. Adidasii la un moment dat nu te mai ajuta. Sandalele la un moment dat nu te mai ajuta. O iei in picioarele goale printre noroi amestecat cu buruieni. Uneori la coborare schiezi prin namol ajutat de un singur bat si in picioarele goale.Alteori strabati rauri care curg la vale. O jumatate de ora de urcus abrupt prin namol in care totul aluneca sub tine. Dureaza si cinci minute sa faci cinci pasi in sus. Nu mai stai sa te mai gandesti ca prin buruienile de care te sprijini pot fi serpi sau alte animalute. E chiar ultima chestie care te poate preocupa. Prima e sa iti tii echilibrul.
Ca un chill-out moment, o iei printre rauri zeci de minute in piciorele goale, atent la fiecare piatra. Cred ca am o mostra, un feeling de ce inseamna gherila prin jungla. Urli, injuri de toti sfintii ca sa te mai racoresti. Si incerci sa iti mentii calmul printre tufisuri ce te izbesc in fata.
O portiune de coborare fara namol pare dar de la Dumnezeu.
Dupa lasarea intunericului cand auzi glasuri intr-un sat nenorocit de pe marginea drumului zici ca ai dat de cea mai avansata civilizatie.
Jungla din Laos nu e o plimbare de placere gen Bucegi sau Retezat. Pentru mine a fost foarte greu. E adevarat ca niste Conversi amarati nu sunt echipament adecvat de jungle trekking. Imi asum greseala.
Am fost intr-un tur organizat de Green Discovery Laos. Cinci turisti (eu, doua nemtoaice, si un cuplu olandez-englezoaica) plus doi serpasi lao. Care nu au absolut nicio problema sa strabata jungla in papuci. Care nu au absolut nicio problema ca sub ploaia cea mai crunta sa isi termine masa copioasa formata din broaste. Si care sunt extrem de ocrotitori la adresa noastra. Baieti de fala.
Am vazut si cateva sate izolate de munte. Triburile Hmong si Khamu (revin daca nu e corecta scrierea si dau mai multe detalii). Printre cei mai saraci oameni zambitori din lume. E absolut socant sa vezi asa ceva pe lumea asta in 2008. Daca ma bucur pentru ceva in urma zilei de azi e ca o buna parte din banii dati azi pe excursia asta ajung la acesti oameni care isi cara casa in spate barna cu barna prin jungla. Acolo unde e nevoie cel mai mult. Dar 25 USD * 5 turisti schimba cu prea putin situatia. M-as bucura sa stiu ca banii din turismul pe care aceasta tara fabuloasa ii va produce (si ii va produce cu siguranta) ajung si la aceasta patura sociala.

Peisajele de pe drum sunt de vis.. Din pacate am tras prea putine poze pentru o ocazie atat de speciala (cred ca 30 de instantanee in total). Dar cele pe care le-am facut sunt indeajuns de exemplificative pentru ce a fost azi.

O zi de repaus
Azi am luat la picior relaxat Luang Prabang-ul. O zi de repaus in comparatie cu ce a fost ieri. Am intrat in vreo cateva temple, am fost si la palatul regal. Probabil cel mai neobisnuit si exotic muzeu in care am intrat vreodata. Cu siguranta unicul pe care l-am vizitat in picioarele goale, fiind nevoit sa ma descalt la intrare. E o casa boiereasca, un conac cel mult. Pana si straiele reginei, si dormitorul regal, si sala de mese .. nimic nu epateaza.

Asta nu e un castel din Franta sau Palatul Dolmabahce din Istanbul. Un sultan ar rade cu lacrimi de opulenta afisata de regele Laosului. Ar zice: „Saracul, a primit si asta in dar o farfurie din Vietnam si doua picturi din China si Thailanda si si-a tras muzeu”. Doua chestii ies in evidenta in tara asta.

Unu: influenta Frantei care continua si acum intr-un sens total ilogic impotriva oranduirii actuale care pare sa dainuiasca multa vreme de acum inainte. Atata timp cat China va fi comunista, la fel va fi si Laosul. Cu toate astea la mare cinste in palat e o camera cu carti in franceza: editii princeps din „In cautarea timpului pierdut”, istorii ale Frantei, imagini cu cantareti de jazz, tot bun-gustul parizian a fost transferat la curtea regala. E de remarcat de asemenea ca regimul la putere nu reneaga trecutul istoric al tarii, cumva la antipod ca principii de viata si de conducere. Tot ce tine de vechea monarhie sau de colonialismul francez e la vedere. Laosul e o tara cat Romania ca intindere, populata de 6 milioane de locuitori. Sa zicem ca pe vremea colonistilor Laosul avea patru milioane de locuitori. Ei bine aceasta tara a fost condusa din interior de un aparat guvernamental francez format din … 600 francezi. Din care jumatate foarte mobili. 300 de oameni care veneau aici pentru 2-3 ani cat dura o prima etapa in diplomatie. Laosul era pentru ei un fel de munca de jos in urcarea ierarhiei profesionale.

The French population in Laos was still only around 600 by 1940, more than half living in Vientiane. Most were officials for whom a posting in Laos was no more than a step on the ladder of promotion. For many their terms of service was tedious, if undemanding. They ‘kept up appearances’, socialized and gossiped. A few succumbed to the charm of the country and made Laos their home. (Lonely Planet Laos guidebook)

Va dati seama cat de linistiti si de la locul lor erau localnicii daca nu puneau sub semnul intrebarii o oranduire conducatoare formata din cateva sute de oameni. Ei isi vedeau de agricultura si de Buddha, francezii se bateau in piept ca ii conduc. Nicaieri nu am intalnit oameni atat de la locul lor. Nicaieri nu am fost atat de putin agresat de localnici ca in Laos. Chiar ma enerveaza ca ma ignora. 🙂

Ceea ce ma aduce la al doilea lucru remarcabil din tara asta, de fapt cam singurul care conteaza cu adevarat in mentalul localnicilor: Buddha. Buddha e peste tot si in toate si el e adevaratul lider, nu regimul politic. Nu am vazut nicaieri atat budism ca aici. Elementul asta si fervoarea cu care e practicat transforma tara asta pentru un strain intr-o tara enigmatica. Nu poti sa penetrezi cultura locala. E mult prea indepartata cultural si mult prea diferita fata de occident. Cum pentru mine Laosul o sa ramana enigmatic si dupa ce il voi parasi si cum nu am pretentia ca o sa inteleg cultura Laosului, pot macar sa ofer ochiului cateva mostre de cultura laotiana. Cateva temple din Luang Prabang.

Impresiile Varului de prin Laos vor urma si intr-un episod 3… maine !

Comentarii

  • Foarte frumos. Citisem articolele mai demult, dar tot mi-au placut si acum.

    Razvan Pascu 15 decembrie 2009 10:17 Răspunde
  • Exista blog separat?

    Iulius 15 decembrie 2009 18:44 Răspunde
  • E blogu lu varu… vezi ca e la mine in blogroll.

    Imperator 15 decembrie 2009 21:38 Răspunde
  • Din pacate ignoranta nu ne lasa de multe ori sa vedem dincolo de Europa.Fascinanta descriere.Sunt sigur ca sufletele acelor oameni sunt mult mai linistite decat ale noastre.La ei bogatia o reprezinta mancarea si natura.Excelent.

    FlorinM 9 aprilie 2010 13:06 Răspunde
  • da asai florine

    gabi 16 iunie 2012 21:31 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii