Jurnal malaezian… by Varu. Episod 5

Malaezia are si niste plaje inegalabile.. iar unele chiar ieftine…. asa ca haideti sa-l urmam pe Varu Malaezian si pe plajele din peninsula. Mai intai la Pangkor… where life is a beach.

Pangkor – life is a beach
Vineri seara, centrul KL-ului era impanzit de zeci, sute de motociclete. De la scutere la harleyuri, in grup sau strecurate printre masini, claxonand asurzitor la fiecare stop. Il intreb pe italianul fan MotoGP (pentru el a fost a treia cursa MotoGP pe anul asta, dupa Italia natala si Olanda). „Asa o sa fie si duminica la Sepang ?” Imi zambeste: „Nu, asta e un demo”
Ooook, am plecat de aici. Asta nu e distractie pe gustul meu. Nu sunt fan al masinilor si nu fac parte dintre oamenii care se aduna la o masa si discuta ore in sir despre airbagurile si aerul conditionat de la masinile lor personale. Pentru mine o masina merge ca are patru roti. Mi-e de ajuns.

Nu mai aman escapada de weekend intr-o insula a Malaysiei. Pentru 2 zile singura optiune e Pangkor. Din KL cam patru ore cu autocarul pana la Lumut. Un orasel uitat de lume, punct de imbarcare catre Pangkor. In autocar, suntem singurii non-malaezieni. De acolo ne preia un gagiu care vine cu oferta de cazare. 70 RM pe noapte de om cazarea intr-o casuta langa plaja. Cam cea mai buna cazare din insula. ‘Eftin, merge ! Trebuie mentionat ca e omul guvernului, face parte din programul de turism la nivel national „Visit Malaysia – Celebrating 50 years of nationhood” si a alergat dupa noi de pe strada in intampinare sa nu ne ia vreun „rechin” neautorizat. Fara rezervare, noi veniti acolo la plezneala, cu Lonely Planetul in mana, bezmetici. Ne-a poftit in biroul lui, iar oferta a facut-o la un pret super-corect, nu a fost nicio secunda vreo tentativa de jecmanela. Raman uluit la respectul pe care il acorda tara asta turistului, cum stiu sa se promoveze si ce diferenta uriasa e fata de Thailanda. Au mai putini bani ca noi, dar ca mentalitate sunt cu 50 de ani in fata noastra. Desi pentru un roman ajuns aici prima impresie si prejudecata ar fi „tara de tigani” dupa cum arata la infatisare malaezienii (ca asa suntem noi romanii la datul cu parerea), asta e o tara care se ridica pe zi ce trece prin calitatea oamenilor din ea si mentalitatea existenta aici.
40 de minute cu ferryboatul spre insula pentru 7 RON. Continuam sa fim singurii „aliens” printre localnici.
In sfarsit, sunt pe insula !!! Asta e o insula, nu „o movila parc de distractii unde s-a defrisat jungle,a s-a aruncat cu nisip si se zice insula” cum a fost Sentosa din Singapore, locul unde am fost prima data si am vazut marea pe aici. Care a avut si ea farmecul ei, de ce sa fiu rautacios ? Dar asta e o insula naturala, nu una creata de mana omului, asta incerc sa spun.

De pe ponton vedem zeci de dube taxiuri care sa te duca la locul de cazare, totul la pret fix, mic, impus de guvern ca politica de stat. Toate identice, colorate cu numele insulei pe ele. Absolut uluitor. Tineti cont ca suntem pe un loc izolat, cam la o ora cu vaporul de ce inseamna Malaezia continentala. Drum si infrastructura pe insula, te duce in 10 minute la locul tau de cazare.
Ne cazam la un loc excelent pentru banii pe care ii dam. Oare unde in Romania pentru 50 RON de om ti se ofera o camera cu pat dublu pentru fiecare om (DA, 2 PATURI DUBLE), baie, apa calda, aer conditionat, tv si frigider, la 20 de metri de plaja ? Si asta in cel mai scump loc de pe insula, in weekend, cand preturile sunt mai mari ca de obicei ? Intr-un loc foarte aproape de paradis ? E absolut penibil de putin pentru ce ofera …
Plaja e aproape pustie, doar pentru noi. Aici a fost plin saptamana asta, cand a fost Hari Raya, dar noi am cazut tocmai bine, dupa sarbatoare. Plaja e splendida, nisip fin, palmieri, jungla in departare cat cuprinde si apa calda a marii. Prindem o baie pe inserat inainte sa inceapa sa ploua. E cea mai apropiata senzatie de Robinson Crusoe. Pangkorul e inca un teritoriu neatins de turismul de masa, dezvoltat si sper sa mai ramana inca asa. N-a fost atinsa de civilizatie prea rau. Un drum cu 5 baraci cu suveniruri, 2 restaurante umile dar cu mancare buna si aceste casute unde suntem noi cazati.
Peste noapte ploua incontinuu. Am crezut ca ne-a ruinat ziua urmatoare. Da’ ca prin minune, duminica ora 10 soare pe cer si noi pe plaja. Turisti foarte putin, noi si cativa gura casca. Inchiriem o barca ce ne duce pe o insula pustie de unde putem sa facem “snorkeling”. Trebuie sa mentionez ca nu sunt un bun inotator, ma descurc elementar si azi a fost prima data in viata mea cand am auzit cuvantul asta. Dar azi am facut „snorkeling”. Si a fost de vis !!! Adica iti pui echipamentul respectiv cu tubul si stai sub apa ca sa admiri sutele de pesti de toate culorile care inoata in jurul tau. De vis toata treaba. Acum mi-a cam intrat microbul “snorkelingului” in sange 🙂 Mai vreau !!!
Cam asta e Pangkorul in cuvinte. O insula „bugetara”, destul de putin populata de straini (nu inteleg de ce; desi se spune ca e mai putin frumoasa decat perlele de pe coasta de est a Malaysiei: Perhentian, Redang, Tioman) si destul de aproape de ideea de paradis.
Eu zic ca merita pe lumea asta sa cauti paradisul sub forma unei insule, numai a ta.

Langkawi – Malaysia’s Geopark

Conceptul e urmatorul: dupa ce iei taxiul de la aeroport la lantul hotelier, intri intr-un „stat in stat”. Cazarea inseamna un sat de casute de lemn, peste o suta, in jungla sau pe malul marii. Drum modernizat si pavat, serpentine prin toata jungla. O masina cum sunt masinile de pe terenul de golf te lasa la casuta ta. Intri in casuta ta personala din jungla: inauntru baie, apa calda, tv, tot confortul. Plus un interfon cu vreo 6 butoane gen „room service = se mai poate o plapuma ?” sau „shuttle service = puteti sa ma aduceti jos la receptie ?”. Si baiatul vine la tine in jungla si iti mai da o plapuma sa nu racesti. Si masina de golf vine, te ia din jungla si te aduce jos. Jos ai piscine, un bar cu fete frumoase la microfon, un restaurant incapator, un spa cu tot felul de masaje si tratamente cosmetice orientale sofisticate, toate la standard de 4-5 stele. Plus o plaja privata de care au grija. Tocmai am descris un complex de vile cum ar fi Berjaya sau Sheraton sau Shangri-La, sunt cateva in Langkawi. Nu e exclus sa dai pe aici din greseala peste vreun George Clooney in vacanta. Am stat si noi vreo 3 ore pe plaja complexului de vile, dar pe urma am iesit din tarcul de lux printre oameni normali sa vedem distractiile d.

Cable Car – conceptul este urmatorul: de la Oriental Village unde s-a filmat partial „Anna and the king” cu Jodie Foster iei telecabina care te duce in varful muntelui. De unde daca nu sunt nori vezi Thailanda in dreapta si Indonezia in stanga. Te freci la ochi, tragi aer in piept si sti ca imaginea asta o s-o tii minte toata viata. Nu degeaba aici se trag filme in stilul epopee istorica. Si un pod suspendat in jungla, printre munti, o minune tehnologica. Un sarpe in aer printre nori. In stanga fum, in dreapta fum, in fata nimic. In fata poate Dumnezeu, cam asta e senzatia pe pod. Stairway to heaven.

Pulau Payar Marine Park – conceptul este urmatorul: te trezesti dimineata la 7, la 8 vine si te ia o duba. Te plimba o ora prin toata insula si vezi un decor rural, salbatic, pana la punctul de imbarcare. Aici mai strang 150 ca tine de prin toate locurile de cazare din Langkawi. Te baga cu toti intr-un ferryboat si te duce in largul marii, intr-o insula pustie, la 35 km de Langkawi. Payar Marine Park. Aici nu exista nimic din ce tine de civilizatie. Nu cumperi nimic ca nu sunt magazine. Nu merg celularele. Iti dau ei mancare la pachet la pranz, ca e inclusa o masa in pretul biletului. In rest pentru 7-8 ore esti intr-o comunitate artificial formata, ca aia din filmul „The Beach”. Poti sa faci snorkeling, desi mareea e cam puternica, multe picioare julite printre stanci. In program e si hranirea rechinilor. Baby sharks. Eu n-am vazut niciunul. Am vazut niste pesti mari inotand. Plus alte sute mai mici.

Langkawi e mai mult decat o plaja, decat o jungla, decat un hotel de lux, decat o insula. E un CONCEPT turistic bine articulat si de mare efect. Pe care UNESCO l-a laudat si premiat.

Poze cu mare, plaja, jungla, „podul lu’ Dumnezeu”, insula pustie, pe flickr.

Bonus:
Cantareata de la bar, intre doua sesiuni, trece pe la fiecare masa si poarta o conversatie protocolara, cu zambetul pe buze, cu fiecare.
„Voi de unde sunteti ?”
„Romania si Italia”
„Bun Romania, Romania … da’ din ce parte a Italiei ?” ;)))

Perhentians – Back to the beach

Nu aduce anul ce aduce sfarsitul de saptamana. Am incercat un an intreg sa ajung intr-o insula de pe coasta de est a Malaeziei. Am reusit abia weekendul asta. Dupa Pangkor si Langkawi in vest, de data asta am ales insulele Perhentian in est. Sunt doua insule: Pulau Perhentian Besar („Insula Perhentian cea Mare”) si Pulau Perhentian Kecir („Insula Perhentian cea Mica”) din Marea Chinei de Sud.

Spectaculos e putin spus. Mai exotic de atat nu se poate. Doua insule in care omul si-a facut treaba doar in primii 100-200 de metri de la mal (plaja, cabane, restaurante), restul fiind lasat la atitudinea junglei. Aproape ca la inceputuri. Plaja fina si apa in culori dementiale, totul arata ca o mare piscina in mare. Cu aceasta ocazie am avut oaspete printre noi si un varan mult prea speriat incat sa stea la poza mai mult de cateva secunde. Oricum aparitia lui la cativa metri de noi a fost un spectacol total, gustat din plin.

Foarte putini turisti desi suntem in mijlocul sezonului, asa ca am avut parte de o atmosfera foarte relaxanta, calma. Am luat o barca pana la o plaja invecinata, Turtle Beach, unde nu exista construit nimic. Doar natura. Apa de culoarea cristalului, limpede cat vezi cu ochii, inoti printre zeci de pesti mici de diferite culori. Demential. Pe Turtle Beach erau inca si mai putini turisti, cat sa ii numeri pe degetele de la doua maini. De altfel la ora 5.30 dupa-amiaza cand asteptam taxiul ramaseseram singuri pe toata plaja.

 

Da, asa se numesc la astia barcile ce te transporta de pe o plaja pe alta: water taxi. Pretul unei astfel de calatorii cu taxi-ul e 2 euro, km cu taxi-ul aici e mult mai ieftin ca in Bucuresti. Insulele sunt atat de putin dezvoltate ca nu exista decat doua cai sa ajungi de pe o plaja pe alta sau de la un capat al insulei la celalalt: pe picioare printr-un drum marcat prin jungla sau pe apa cu taxi-ul.

Mie mi-a placut mai mult in Perhentian decat in mult mai renumita la nivel mondial Boracay din Filipine. Acelasi nisip fin, aceeasi apa minunata, dar totul mult mai salbatic, mai putin dezvoltat si fara hoardele de turisti din Boracay. Domne’ sa fim bine-intelesi: asta e insula, nu balci.
Insulele Perhentian tin de statul Terengganu care e un stat islamic conservator al Malaeziei. Asa ca cine isi inchipuie pe plajele astea gagici in costume de baie minuscule defiland sub hormoni incinsi de soare … sa isi mai puna pofta in cui si sa se multumeasca cu corali si apa de culoarea turcoazului. Domnisoarele de la bar poarta val, iar alcoolul nu e prezent oficial in lista de preturi, dar cere si ti se va da. Noi pentru doua zile ne-am abtinut intru respectarea culturii locului. In Terengganu weekendul e joi si vineri dupa calendar islamic, asa ca sambata si duminica sunt zile de munca. Din punctul asta de vedere, e nasol sa muncesti intr-o tara ca Malaezia unde cand unii mucesc, altii se odihnesc si invers.

Asta nu inseamna ca Terengganu ar fi o zona mai putin turistica, ba dimpotriva. Anul trecut a fost campania nationala „Visit Malaysia 2007” pompata la nivel global. In 2008 campania s-a prelungit la nivel mai mic „Visit Terengganu 2008” pentru ca turistii sa vina aici si sa vada cu ochii lor frumusetile si obiceiurile locurilor. Trecand cu taxi-ul prin tot statul timp de o ora am vazut ca aici lucrurile arata diferit, monocolor din punct de vedere religios, nu am mai vazut multiculturalismul din KL. De multiculturalism am avut parte in aeroport in Kota Bahru, unde noi, doua bucati masculino-latino-europene (un roman si un italian) ne-am bagat in seama pentru trecerea timpului cu doua bucati feminino-latino-americane (o guatemaleza si o mexicanca angajata a ambasadei). Se poate mai multicultural decat atat ? Daca noi aveam ghiozdanele cu laptopuri in spate pe care le-am carat prin aeroporturi si taxiuri, fetele venisera in Perhentian carand prin aeroporturi si taxiuri … doar o sacosa de paie de plaja. Atitudine sud-americana, frate !

Muuuult mai multe poze pe flickr-ul de Malaezia. De fapt, nu trebuie sa fii mare fotograf sau sa ai super-scula de aparat in Perhentian: ajunge sa apesi click in orice directie si colorata e instant gata.

Comentarii

  • Varu', iti sta bine intre tipele cu roz bonbon… 🙂

    Razvan Pascu 21 mai 2010 8:57 Răspunde
  • Super!! abia astept sa ajung si eu 🙂 Multumiri varului pentru poze si povesti!

    Tudor 22 mai 2010 16:15 Răspunde
  • Multam' fain Vere, foarte tare Malaezia in cele 6 episoade. Stau si ma gandesc, doua saptamani am ce face in Malaezia ? Daca ma inspir din episoadele tale, se pare ca da…Am vazut ca sunt zboruri multe si ieftine intre KL si Kota Bahru. Nu stiu daca rezist mai mult de 3 nopti in Perhentian. O sa te intreb odata cum ajung exact pe insule. Cine zboara mai ieftin din EU pana la KL ?

    metalactual 25 mai 2010 21:12 Răspunde
  • @ metalactual – pai Air Asia din Londra… In rest, cand apar oferte, pot fi companiile din Golf (gen Qatar, Emirates, Etihad, Gulf) din Istanbul

    Imperator 26 mai 2010 9:25 Răspunde
  • Tot salbaticia e mai frumoasa 😡

    jurnaldecalator 27 mai 2010 21:55 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii