„Marco Polo Express”, jurnal de China – Vrajit prin tinutul Avatar. Episod 4

Obiective turistice China: telegondola Zhangjiajie

Din momentul in care m-am ridicat de pe scaun la Multiplex dupa filmul Avatar, nu am putut sa exclam decat wow … ce locuri splendide, incredibil. Se vede ca totul a fost facut in studio. Si eram convins ca totul vine din minte stralucita a unor art directori de la Hollywood. Cateva luni mai tarziu aveam sa aflu, surprins, ca planeta Pandora din Avatar exista in realitate. Acest loc se afla in China si avea un nume imposibil de pronuntat – Zhiangjiajie (am reusit sa-l pronunt abia dupa ce m-am intors din China, prin cine stie ce miracol)… Avatar nu a fost filmat in Parcul National Zhiangjiajie, dar producatorii filmului au vizitat locul si au facut mii si mii de poze… iar planeta extraterestrilor care se luptau cu cotropitorii a fost construita pe baza acestor imagini.

Cand am lucrat cu prietenii de la Exact Travel pe programul turului, am propus sa includem si Avatar (intre timp, pentru scopuri de marketing, locul a fost redenumit Muntii Avatar J) in programul turului. Judecand dupa poze, era un loc prea frumos ca sa-l ratam, oricum era musai sa cunoastem si ceva din China naturala, nu numai cea a trecutului istoric sau a prezentului high tech, iar Zhiangjiajie era musai. Am mai cautat pe net sa vad daca Zhiangjiajie a fost inclus in vreun program al tururilor agentiilor romanesti din China si nu am gasit nicaieri. Ne-a confirmat si ghida… nu mai auzise de tururi cu romani, desi ea lucra de vreo 6-7 ani in bransa. Ei bine, am fost niste deschizatori de drumuri… daca stau sa ma gandesc la ce am vazut in cele 10 zile petrecute in China, parca, parca Zhiangjiajie este locul care mi-a ramas in suflet… e minunat!

Dis-de-dimineata m-am aruncat sa dau perdeaua la o parte… Cerul era senin, dar soarele nu rasarise. Wow… ne astepta o zi superba. Topaiam prin baie, bucuros ca un copil… era ziua in care as fi dat orice sa fie soare. Si a fost. Am facut bagajele rapid, micul dejun printre o multime de chinezi si gata de drum. O intrebasem pe ghida cum stau cu turismul in zona inainte si dupa Avatar. Pai, inainte era OK, aveau vreo 5-6 milioane de turisti pe an (caaaaat??? Romania nu cred ca are mai mult de 1 milion pe an, turisti-turisti, nu oameni in tranzit), dar dupa film numarul acestora a crescut spre 9 milioane! Incredibil… de altfel, aveam sa imi dau seama pe potecile arhiaglomerate ca spunea adevarul.

Ne-am instalat comod in autocar si am tulit-o spre marea intalnire cu muntii din Avatar. De jur imprejur, munti cu forme ciudate ne incalzeau pentru marea intalnire. Asa am descoperit si satul Zhiangjiajie, acum ditamai statiunea turistica, cu hoteluri, restaurante, magazine de suvenire si chiar si un maret spectacol à la Hollywood (cand ajungeam in sat, tocmai ieseau sute de spectatori din sala, blocand soseaua). Dar, slava Domnului, niste minti mai organizate au incercat si au reusit sa faca ceva ordine prin haosul inerent unor astfel de mase de oameni. In primul rand, in parcul national nu intra nimeni cu masina / autocarul propriu. O parcare gigantica este disponibila si dupa ce am trecut de portile de sub un soi de pagoda, o copie reusita a unei pagode traditionale chinezesti, ne-am imbarcat la bordul unui autobuz al parcului national care a slalomat printre niste bolovani supli ca niste arbori, care tasneau spre cer… vreo 100, poate 200 de metri. Si, uitandu-ma in sus de sa-mi rup gatul, am ajuns pana in dreptul primului stop… era prima urcare spre Paradisul Avatar.

Si pentru ca eram in lumea filmului, am avut un al doilea déjà-vu. Ati vazut filmul „2012”? Ala cu sfarsitul lumii. La un moment dat, lumea era salvata de niste nave imense, adevarate arci ale lui Noe, care fusesera construite in timp-record evident de chinezi (de cine altii?) si erau incastrate undeva in niste munti care in film se aflau in Tibet. Ei bine, cam asa arata liftul lipit de stanca ce te catapulteaza in varful muntilor Avatar…

Evident, the name of the game in China este sa stai la coada, asa ca am stat cuminti la niste cozi interminabile prin niste coridoare subterane, pentru ca in cele din urma sa ne urcam spectaculos cu ajutorul liftului bine ancorat de abruptul stancii… si cum liftul avea un perete de sticla, am avut ce vedea!

Primul lucru dupa ce ies din lift, tusti la panorama… intr-adevar, drept spus-au chinezii… E chiar ca in Avatar… un peisaj carstic incredibil, o padure de stanci inalte de sute de metri, cu vegetatie in varf ca niste uriasi cu pomi si tufe pe post de par… Nu pot decat sa trag poza dupa poza si minute in sir pe videocamera. Ghida vine si ne da pas de voie… vreo ora urmeaza sa facem un traseu pe jos, pe o poteca de unde se vedeau zeci, poate sute de colturi de stanca zvelte, inalte, un peisaj de vis in care te asteptai sa vezi na’vi sarind din stanca in stanca dupa caii lor zburatori… Din pacate, ce nu era deloc de vis era aglomeratia infernala de pe ingustele alei… Zhiangjiajie este unul dintre acele locuri in care realizezi ca China are totusi peste un miliard de locuitori :)… si unora dintre ei le place sa calatoreasca…

Am fost cel mai lent din tot grupul. Pe langa pozat si filmat, voiam sa si admir in liniste peisajul… E drept, peste tot chinezi, dar incepusem sa nu mai bag de seama puhoiul de langa mine… Parea ca joc intr-adevar intr-un film 3D, de fapt 5 sau 6D. A fost una dintre cele mai frumoase promenade pe care le-am facut vreodata.

Dar orice vis are un final, asa ca la sfarsitul trailului ne astepta disperata ghida ca evident ca nu ne incadrasem in timp. Si mai aveam inca foarte multe locuri de vazut. Da, stiu, e o zi lunga! Cum e ora pranzului, e şi timpul mesei… Conform programului initial, ar fi trebuit sa iesim din parc, sa ne ducem la un restaurant din oras, sa mancam si apoi sa revenim. Dar cum statusem prea mult pe trailuri, ghida a zis ca ar fi mai bine sa mancam in parc. „Nu e un restaurant pentru turisti” spune. Hm… banuiesc ce vrea sa spuna. Si totusi locul nu arata chiar atat de rau pe cat ma asteptam (e drept, unora dintre noi li s-a taiat pofta pe loc), dar mancarea chiar a fost buna… Mai o strachina de inox, mai un ibric mai ciudat… si vorba aia … cand te duci in lumea a treia nu intra niciodata in bucatarie! 🙂

Cu burta relativ plina cu orez, supe, legume si carnuri neidentificate, pornim din nou la drum… si aici, o panorama similara – stanci spectaculoase, sute, poate mii… desi este „same, same”, sincer nu cred ca m-as putea plictisi prea repede.

Urmeaza coborarea, de data asta cu un teleferic. Inainte de a pleca in China, am vazut niste poze super, cu telefericul strecurandu-se printre aceste formatiuni geologice uimitoare. Si asa si este… telefericul plonjeaza spectaculos printre stanci, intr-un joc terifiant pentru unii, minunat pentru altii, dar in mod cert memorabil pentru oricine…

Ajunsi la baza muntelui, ne tragem putin sufletul cu o unda de regret, dar nu avem timp de asteptat… Ghidusa noastra mai are planuri… La nici 1,50 metri, e ca o zvarluga, ne trage intr-unul din autobuzele parcului national si vom ajunge la o noua atractie foarte chinezeasca… nu cred ca exista vreo atractie cat de mica prin China care sa nu aiba vreun trenulet, vreun soi de bob (cum e pe Marele Zid) sau ceva de genul asta… Ei bine, Zhiangjiajie are parte de un trenulet care te plimba vreo 2 km printr-un peisaj interesant, dar departe de spectaculozitatea locurilor vizitate deja, pana intr-un loc de unde vezi un pinten de munte cu trei capete… Ajungem, pozam, cumparam ceva de baut si hop! cu trenul inapoi…

De data asta am terminat ce era planificat in parcul national… dar aflu ca mai avem un teleferic in program. Wow… asta e extra, nu stiam ca avem atatea ascensiuni… foarte tare. Dupa ce revenim in parcarea cu pagoda, ne reperam autocarul care goneste catre o alta municipalitate alaturata care si-a creat, si ea, Avatarul ei. Padurea de stanci zvelte se intinde pe zeci sau sute de kilometri patrati si toata lumea trebuie sa profite. Si aici avem parte de un teleferic care parca e inca si mai spectaculos…. ne apropiem la cateva palme de stanca, trecand ca printre dintii vreunei creaturi mitologice… Avatar am vrut, Avatar avem…

Sus insa, suntem intampinati de un mare panou rosu cu secera si ciocanul… in multimea de panouri rosii cu Coca-Cola, mai ai nevoie din cand in cand de niste semne care sa ne reaminteasca ca suntem totusi in … Republica Populara! Dar marele spectacol al stancilor este aici pus in penumbra de spectacolul pus in scena de tribul local de maimute… cu pui, fara pui, batandu-se, harjonindu-se, devin mari consumatoare de chipsuri si biscuiti… si se vede ca sunt rudele noastre cele mai apropiate – desi primesc pungi inchise cu chipsuri, le desfac cu o dexteritate umana.

Evident, dupa distractia cu maimute, urmeaza ultimele poze si amintiri cu acesti munti minunati… soarele apune incet, asa ca lumina invaluie doar capetele muntilor… o imagine de neuitat…

In program mai exista si un trek de cativa kilometri (oare ce credea mica noastra chinezoaica? Ca am venit aici la raliuri), dar cum seara cobora incet si parcul urma sa se inchida, nu mai avem timp decat de o mica plimbare pe aleea care serpuieste alaturi de un rau printre stanci. La un moment dat, aflam de pe un panou despre virtutile reflexoterapiei si respectiva alee oferea reflexoterapie gratis – trebuia doar sa te descalti si sa pasesti in picioarele goale peste niste pietre puse savant sa imiti reflexoterapia… cateva fete decid ca e timpul si pentru ceva sanatate, asa ca o iau lipa-lipa, oftand si chiraind peste pietrele cam colturoase totusi… nu cred ca au ajuns vreodata pe mana vreunui chinez batran care face reflexoterapie… orice tortura pare floare la ureche… am avut parte de un chinez d-asta cu maini de fier intr-un mall popular din Singapore… el era foarte relaxat si vorbea incontinuu hands free, dar avea niste maini ca niste ciocane, de imi venea sa ma urc pe pereti… dar si ce bine mi-a fost dupa asta.

Sfarsitul zilei il petrecem prin metropola… prin Zhiangjiajie City, aflat la vreo 50-60 km de parcul national. Cum avionul este destul de tarziu in seara asta, avem timp de o cina in liniste intr-un restaurant european… O parte dintre noi au ales sa se duca la un restaurant local, dar dupa cateva zile de orez cu chinezarii, parca aveam pofta de ceva mai familiar…!

Aeroportul ne-a intampinat cu surprize-surprize… ca si in seara precedenta, avionul avea intarziere. Cam vreo ora si ceva, care s-a transformat totusi in vreo jumatate de ora… Oricum, am decolat dupa miezul noptii, iar zborul a fost prea scurt ca sa dormim… poate o motaiala scurta. Aterizam la Xi’an, orasul soldateilor din teracota, capitala primelor dinastii imperiale ale Chinei. Daca la Shanghai si Zhiangjiajie, lasasem in urma o vreme splendida, Xi’an ne astepta cu o ploaie zdravana, calda, ca o ploaie tropicala si o umiditate de te facea sa crezi ca te deplasezi intr-o oala gigantica de supa… Noroc ca autobuzul avea aer conditionat, iar hotelul avea din nou toate conditiile – inclusiv aer conditionat. In plus, si ghidul era foarte dragut… un om cald, cu zambetul pe buze, vorbind cea mai buna engleza auzita pana acum… Dar nu asta era foarte important, nu stiu, radia bunatate… o rara avis intr-o tara plina de badarani…

Noapte buna, a fost o zi lunga si grea, dar una din acele zile care imi vor ramane pentru totdeauna in memorie. Urma o zi concentrata si scurta… zborul de a doua zi era destul de devreme si trebuia sa vedem una dintre cele mai uimitoare descoperiri arheologice ale secolului 20… pam, pam… impresionanta Armata de Teracota a Imparatului Qin Shi Huang!

Nota:

Acest tur l-am facut in parteneriat cu Exact Travel care mai organizeaza o excursie similara la primavara. Pana atunci, va invit sa mergem impreuna in sudul Africii la sfarsit de noiembrie.

Imagini Zhangjiajie National Park – Avatar 🙂

Imagini China: Dimineata din hotel

Buna dimineata, Zhangjiajie… mi se impleticeste limba-n gura !

Pagoda chinezeasca

Pagoda de la intrarea in parcul national

Imagini China: Intrarea in Zhangjiajie National Park

Multimi de turisti

Imagini Zhangjiajie - Avatar: liftul lipit de stanca

Si primul stop… la liftul incastrat in piatra care imi aduce aminte de filmul 2012

Imagini China: gata de a urca in Avatar

Ridica-ma la ceeeeeeer !

Imagini Avatar: spre lifturi

Drumul spre lifturi este anevoios, plin cu chinezi si prin semi-obscuritate

Imagini din Avatar

Taman bine sa ne pregatim pentru un peisaj magnific

Stanci calcaroase karstice

Ladies and gentlemen, welcome to Avatar !

Imagini din tinutul Avatar

Avatar

Pasare din Avatar

Nu putea sa lipseasca pasarea-avion de vanatoare din Avatar

O traducere comica

sau mesaje comice

Imagini Avatar: minoritati etnice China

dar si fete imbracate in costume mai mult sau mai putin traditionale ale minoritatilor din zona

Mancare chinezeasca scarboasa

Si cum a venit ora mesei, am zis sa nu ne atingem totusi de porumbeii astia la gratar

Restaurant chinezesc pentru localnici

si sa mancam intr-un restaurant pentru localnici

Imagini Avatar: Zhangjiajie National Park

A mai urmat o cura de peisaje fascinante

Zhangjiajie adevaratul Avatar

Transport pe cablu in China: telecabina Zhangjiajie

Pentru a cobora pana la urma cu o telegondola printr-un peisaj spectaculos

Imagini din China: trenuletul Avatar

Trenuletul Avatar lucreaza si el din plin

Trei stanci

Pentru a ne duce sa vedem trei fratiori de stanca

Imagini China: autobuz prin Avatar

Si apoi, parasim Parcul National Zhangjiajie

Planeta Avatar: telegondola Zhangjiajie

Pentru a ne duce intr-un alt loc invecinat si cu o telegondola trecand parca printr-un peisaj inca si mai spectaculos !

Imagini Zhangjiajie: telecabina Avatar

Partidul Comunist Chinez

Unde ne intampina niste chemari la lupta de clasa (probabil :))

Fauna China: maimuta mananca biscuiti

dar mai ales niste maimute iubitoare de crackers

Imagini China: maimuta mananca chipsuri

si chipsuri

Avatar la apus

Avatar la apus de soare

Imperator in avatar

Incantat de tot ce am vazut toata ziua

Munti in China: La revedere, Avatar

Si o ultima geana de soare pe Planeta Avatar !

Terapeutica traditionala chineza - mersul descult !

Locul unde poti sa faci auto-reflexoterapie 🙂

Orase in China: Zhangjiajie City

Seara, o petrecem insa in Zhiangjiajie City – evident, cu multe lumini stridente

Magazin chinezesc

si firme de magazine haioase

Zhangjiajie Airport in China

Iar seara, ca de obicei in ultimele 3 zile, la aeroport !

Comentarii

  • O variantă mai puţin populată există pe acolo? sau un sezon mai „liber de turisti” ? 🙂

    Alex Farca 24 septembrie 2012 16:30 Răspunde
    • Da, exista niste zone mai libere de turisti, cumva de cealalta parte a muntelui. Iarna e sezon mai mort, dar e cu multe ceata 🙂 Nu cred ca e si zapada ca ar arata genial 🙂

      Imperator 24 septembrie 2012 16:35 Răspunde
  • Ce am observat eu in China este ca cel mai simplu mod de a scapa de hoardele de turisti chinezi este sa alegi mersul pe jos. Nu am fost in Zhiangjiajie dar m-ar surprinde sa nu se aplice si acolo aceeasi regula. Chinezilor nu le place sa mearga pe jos. Hikingul este o chestie pe care o privesc cu un ridicat sceptic de spranceana si nu inteleg si basta de ce ai vrea sa mergi atat pe jos cand exista solutii mai simple. Pe Emei, de exemplu, la telecabina si chiar si la autobuze era aceeasi nebunie ca in pozele lui Imperator. Efectiv se astepta cu orele. Noi am ales sa facem drumul pana sus pe jos (dureaza si este destul de solicitant) si nu am intalnit in cele 8 ore de urcat decat maxim 10 turisti si un maturator (matura treptele la 2800 m altitudine).

    adela 24 septembrie 2012 18:11 Răspunde
    • Asa e… daca e sa-i pui sa urce 100 metri, se dau toti batuti… de aceea, peste tot sunt telecabine, lifturi, telegondole, cate si mai cate. Problema cu Zhiangjiajie este ca intr-adevar este foarte greu sa ajungi in varf si iti trebuie foarte mult timp si skill-uri (e cam abrupt), iar pe unde se merge, era destul de plat (ma rog, 10 scari in sus, 10 in jos). Despre ce spui tu, am experimentat la Marele Zid. Am fost de 2 ori la Marele Zid la Badaling unde sunt telecabine si un soi de piste de saniute. Iarna, in decembrie la -20 de grade, nu era nici naiba. Vara, era cam jumatate de miliard de vizitatori calare pe ziduri 🙂 Acum, am fost vara si am insistat sa nu mergem la Badaling, asa ca am ajuns in Tourgot Pass unde se urca de pierzi cateva kile… Surprise – pustiu, dar niste clase de scolari 🙂 Si aia gafaiau din greu 🙂

      Imperator 24 septembrie 2012 23:03 Răspunde
  • Chiar mai devreme am citit articolul din Playboy despre calatoriile din Asia de SE, si ma gandeam pe cand un articol despre femeile „cunoscute” de-a lungul calatoriilor tale.Cred ca s-au intamplat ceva peripetii de-a lungul timpului. Ar fi chiar misto sa le impartasesti si cu noi!
    Respect

    metalheart 25 septembrie 2012 4:43 Răspunde
  • Pingback: In umbra marelui Shanghai. Episodul 6 – Go China Summit

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii