Trei luni pentru mine – Australia de Andreea Calugaru. Episod 3: Catre centrul rosu – Uluru

Imagini Uluru:  Stanca sacra Uluru la apus

Din toata calatoria noastra “peste mari si tari”, cea mai controversata alegere a fost aceea de a pune Uluru – stanca sacra din centrul continentului Australian – pe itinerar.  Piatra asta are suficienta aura ca sa nasca dezbateri chiar si la zeci de mii de kilometri departare :). In grupul nostru, parerile erau impartite, considerand dificultatea de a ajunge in desertul “rosu”, costurile semnificative, conditiile vitrege (40+ grade), dar si oferta relativ subtirica de “experiente la superlativ”. Cum sa mergi ore intregi cu avionul si masina ca sa vezi, pur si simplu, o piatra mai mare in mijlocul unui camp rosu?

Trebuie sa recunosc ca si eu am avut o doza de scepticism la mine, dar totusi am fost una dintre persoanele care au sustinut Uluru (sau Ayers Rock) inca de la inceput. Am fost manata de natura aventuroasa care murea de nerabdare sa strabata la pas un desert atat de special J, dar si de curiozitatea de a experimenta cultura aborigena!

Am planificat o calatorie “ca in basme” care presupunea un zbor catre Alice Springs – cel mai apropiat orasel, si o calatorie cu masina de 500 km in fiecare directie (da, o masina cu volanul pe partea cealalta!). Am recurs la aceasta optiune pentru ca la un calcul aproximativ costul experientei ar fi fost mai avantajos. In final socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din desert :), costul nostru final l-a depasit, cred, cu mult pe cel necesar pentru a zbura si a ne caza direct in parcul national Uluru – Kata Tjuta!

Am aterizat in Alice Springs si am preluat masina direct din aeroport – un Hunday alb, confortabil, dar jos si incapabil sa negocieze cu gropile din “outback” :). Am stat cu totii cu inima stransa, atenti la fiecare centimetru de sosea pentru a-l ajuta pe sofer sa ramana pe partea corecta de carosabil… si ne-a luat cam 30 de minute de mers “ca melcul” pentru a ajunge la motelul nostru  – Alice Motor Inn

Am fost multumiti de conditii ..desi locuiam intr-un motel pentru prima data (nu stiu de ce, prin filmele americane motelurile par a fi o mica poarta a iadului :)) am gasit conditii mai bune ca in Sydney. Camerele noastre erau chiar foarte spatioase si curate, aveam mic dejun inclus, carti gratuite (nu as fi avut loc de un ac in plus in bagajul meu, altfel as fi luat una, doua ca suvenir) si conditii excelente pentru o prima tura de spalat/ uscat haine – la asa o calatorie nu aveam cum sa nu “reciclam” din echipament :).

Am petrecut prima zi aruncand cateva ocheade prin micul oras, nu prea aveam ce sa vedem, asa ca ne-am culcat destul de devreme – ziua urmatoare urma sa fie una de anduranta – condus, vizitat, vazut stele, intors – toate intr-un tur de forta de aproape 20 de ore :).

 

O experienta de neuitat la Uluru – Kata Tjuta

Ne-am trezit cu noaptea in cap gata de calatoria catre Uluru. Planul nostru suna cam asa: plecam la 6, in drum spre Uluru facem un ocol catre cateva cratere facute de meteoriti (deh, astronomii si obiectivele lor!!),ajungem pe la 11 la Parcul National, vizitam Centrul cultural aborigen, facem ceva trasee prin desert, vedem apusul pe la 6, apoi iesim din parc, tragem “pe dreapta” (de fapt, pe stanga!!) in desert si ne instalam pentru cateva ore de astronomie (eram cu totii pentru prima data sub cerul sudic), apoi calatorim toata noaptea inapoi spre Alice Springs… Acum ca scriu negru pe alb, pare la fel de nebunesc, nerealist si neinspirat pe cat s-a si simtit, pentru ca nu am luat in consideratire oboseala fizica, caldura halucinanta din timpul zilei si mai ales pericolul (real) de a lovi cate un cangur noaptea pe autostrada.

Condusul pe partea cealalta i-a stresat destul de mult pe cei doi soferi la inceput, dar cu timpul s-au obisnuit cu ideea, considerand ca drumul era foarte lung, drept si mai tot timpul liber. Pentru mine, copilot “de serviciu” pe durata intregului traseu, a fost un pic traumatizant… am stat ore intregi cu atentia incordata la maximum ca sa pot sa avertizez cand ieseam de pe carosabil (se mai intampla cand conduci pe partea aialalta) sau cand mai aparea cate o surpriza in fata masinii (am avut ceva intalniri aproape intime cu iepuri, canguri, dar si cateva treceri pe langa / prin mici incendii de vegetatie).

Curand am ajuns la intersectia care semnaliza accesul catre Henbury Craters. In anii 1890 au cazut cateva bucati de meteoriti in desertul australian, iar informatiile de pe internet insistau ca doritorii inca mai pot gasi acolo fragmente din ei. Eu am fost de la inceput foooarte sceptica, considerand ca multi altii inaintea noastra maturasera zona :). In grup insa, vantul decizional a batut catre “ne incercam norocul”, mai ales ca una dintre domnisoare visa la un inel de logodna facut dintr-o piatra “cosmica”. Poate ca am fi ajuns acolo, poate ca am fi gasit o piatra, doua (desi nu prea stiam exact cum ar trebui sa arate dupa 100+ ani de stat in desert!), dar ploaia din seara precedenta, gropile tip “primavara in Bucuresti”, ca si masina noastra fara pic de spirit de aventura ne-au fortat sa facem cale intoarsa catre autostrada.

Ma intreb daca cineva a sesizat ca scriu despre ploaie in desert :). Ei bine, in ton cu vremea ciudata pe care am experimentat-o in intreaga vacanta, in noaptea anterioara expeditiei noastre a plouat in Alice Springs si imprejurimi ca in povestile cu arca lui Noe (ploaie din aceea cu tunete si fulgere, strazi  inundate si rauri anterior secate alimentate la rang de fluviu in cateva minute). Aproape toata apa a disparut in solul uscat in mai putin de o zi, insa pentru drumul off-road pana la vestitele cratere a fost “picatura care a umplut desertul”. Asa ca, dragi cititori, daca ajungeti acolo si gasiti fragmente de meteoriti, poate ne aduceti si noua cateva :).

Am ajuns la Intrarea in Parcul National Uluru – Kata Tjuta cam la 11, asa cum anticipasem, am platit taxa de 25$ si am intrat super entuziasmati in incinta parcului imens. Uluru este “Anangu land” – un tinut recunoscut UNESCO atat pentru patrimoniu natural cat si pentru cel cultural, find pamant retrocedat aborigenilor si patronat de un “consiliu mixt” care pune la dispozitia turistilor posibilitatea de a experimenta un strop de “intoarcere la radacini”, insa in limitele foarte stricte ale unei exploatari care respecta cu sfintenie (cu civilizatie nespecifica tarii noastre) natura, traditiile si tabuurile locului. Imi amintesc ca panoul de la intrare spunea “Acesta este pamantul nostru si esti primit cu caldura. Priveste, asculta si invata de la cea mai veche cultura de pe pamant”.

Pliantele de la intrare ne sugerau sa incepem cu o vizita la Centrul Cultural. Coboratul din masina (si trecerea brusca de la ~25 de grade la vreo 40-45) a fost traumatizant… Caldura este aproape insuportabila in mijlocul zilei, insa ceea ce deranjeaza cel mai mult sunt mustele si gazele de toate felurile care, innebunite de soare si caldura, isi fac loc in fiecare locusor de umbra, adica in nasul, ochii, gura si urechile tale!! Suuuper…

Am intrat in Centrul cultural aborigen – unde aerul conditionat facea acomodarea noastra un pic mai suportabila.  Cladirea este in forma de sprirala, facuta in stil traditional, este plina de artefacte mai noi sau mai vechi si incarcata cu informatii despre cultura aborigena. Am retinut trei lucruri care m-au impresionat: sunt aici de peste 50.000 de ani (!), au fost si (acolo unde li se permite) sunt vanatori-culegatori extrem de iscusiti, au o afinitate innascuta cu arta (povesti si cantece, pictura, artefacte). In ciuda interferentei culturilor “civizilate”, aici, in zona Uluru-Kata Tjuta, aborigenii inca isi pastreaza (partial) traditiile si obiceiurile stravechi, asa ca poti calatori in timp si experimenta o forma foarte simpla de existenta… pana la urma tot ce suntem noi astazi a inceput intr-un fel similar!

Vreau sa fiu foarte cinstita si sa spun deschis si de bine, si de rau despre aborigeni – nu am vazut nicaieri articole sau carti care sa spuna “pe fata” la ce sa te astepti atunci cand decizi sa interactionezi cu aceasta cultura – si asta e un lucru rau, pentru ca surprizele neplacute pot sa indeparteze.

Mai intai, vreau sa povestesc despre latura pozitiva a acestor oameni – o latura destul de cunoscuta – si aranjata destul de frumos cu multe resurse de marketing si PR.  S-o spunem pe-a dreapta, oricat de primitiva ni s-ar parea noua existenta lor, ai nevoie de niste cunostinte si indeletniciri extrem de complexe pentru a putea supravietui intr-un asemenea loc vitreg timp de aproape 50 de milenii!! Felul cum au stiut sa isi organizeze societatea si sa isi educe copiii generatie dupa generatie in spiritul respectului pentru “Anangu land” si al supravietuirii este, din punctul meu de vedere, fascinant. La fel de fascinanta mi s-a parut latura lor creativa – nu vreau sa ma pronunt cu privire la literatura si muzica pentru ca nu am experimentat nimic in directia asta, insa am vazut foarte multe picturi de provenienta aborigena – unele facute “la colt de strada”, altele valorand sute de mii de euro in galerii si muzee de arta –  toate sunt incredibil de complexe si unice. Un mic tablou facut de o batrana aborigena cu unelte traditionale troneaza astazi un perete din sufrageria mea :).

Dar exista o latura mai dificil de abordat a aborigenilor… si vreau sa stiti despre asta. Sa va spun o poveste, ca sa nu sune atat de frivol 🙂 … Vorbim despre un popor care locuieste de milenii in desert. In desert unde apa este foarte greu de gasit si intodeauna putina. O apa care este tratata cu respect si – atunci cand exista – folosita strict pentru supravietuire. In desert sunt 40+ grade continuu vara. Concluzia este una simpla, igiena nu va fi niciodata o prioritate, nici macar secundara pentru acesti oameni – chiar si pentru cei care au fost scosi din mediul natural si adusi la oras.

Aceasta latura, amplificata de efectele traumatizante ale bolilor mileniului trei  care decimeaza pur si simplu acest popor (tuberculoza, obezitate, alcolism), poate transforma interactiunea cu aborigenii in una destul de socanta. Primii aborigeni pe care i-am intanlit erau cu noi in avion in drum spre Alice Springs. Una dintre femei era obeza, cu corpul plin de bube si cicatrice, si mirosea intr-un mod insuportabil – nu doar in spriritul lipsei de igiena – ci, probabil, din cauza bolilor care o macinau. Vei vedea astfel de imagini atunci cand mergi in centrul Australiei: aborigeni desculti si imbracati in zdrente care intra in supermarket pentru a cumpara alcool, oameni care isi varsa plamanii bolnavi la coltul strazii, certuri si violenta amplificata de saracie, inadaptare si bautura/ stupefiante.  Daca aborigenul ultimilor 49.900 de ani a stiut sa supravietuiasca desertului, descendentul sau din era noastra nu poate face fata junglei urbane, si este o realitate pe care autoritatile din Australia incearca sa o imbunatateasca… dar, oare, nu e prea tarziu?

Am plecat cu toate astea in minte, dar si cu mici suvenire de la centru cultural, si ne-am facut planul pentru partea “exploratoare” a zilei. Am decis ca vrem sa vedem Uluru abia la apus,  asa cum se insista pe toate forumurile si pliantele, asa ca in timpul zilei am pornit catre cealalta formatiune deluroasa – Kata Tjuta. Este un grup de formatiuni spectaculoase care pot fi exploatate partial pe alei bine amenajate – este de o frumusete socanta, dar si de o importanta cruciala pentru aborigeni. Este atat de sfant, incat niciun om alb nu are voie sa stie de ce :).

Am facut un traseu de aproximativ 2 ore prin desert si printre formatiunile de la Katja Tjuta. Exceptand caldura si mustele, totul este la superlativ. Este un parc incredibil de bine amenajat. Esti intr-o libertate aparenta – nu prea sunt garduri sau stalpi care sa iti stea in calea unei poze spectaculoase, dar in fapt accesul in afara potecilor este strict interzis (sa ne reamintim, este pamantul lor sfant, nu poti pur si simplu sa il calci in picioare!). In schimb, nu poti sa pleci dezinformat. Aproape fiecare piatra, planta si copacel sunt explicate cu ajutorul unor placi informative incadrate bine in ambient. Daca ai timp sa citesti, vei afla cam tot ce trebuie sa stii despre acel obiect al desertului, ca sa poti sa intelegi ce rol joaca el in ecosistem si in ritualurile stravechi.

Ne-am intors cam “storsi” la masina si am pornit incet-incet spre Uluru… Pentru ca mai aveam ceva timp la dispozitie, am decis sa facem si un mic traseu la baza stancii – Mala walk. Atentie, Uluru nu se poate escalada… sunt motive de siguranta, de prezervare, dar si de respect pentru traditiile locale, si iti sunt amintite cu fiecare ocazie. Chiar si asa… sunt multi turisti care “uita” ce au citit si incearca sa il escaladeze. Multi reusesc, dar unii mor incercand (peste 35 de decese pana toamna trecuta!).

Am facut Mala walk in stil Mala “fugi cat de repede” pentru ca nu voiam sa pierdem ocazia de a poza Uluru in lumina apusului de la locurile special amenajate aflate cam la 5 km departare. Din pacate, am avut doar 30 de minute pentru a parcurge poate cea mai spectaculoasa parte a parcului. Daca ai timp de un singur lucru in Uluru- Kata Tjuta, atunci trebuie sa fie acest traseu. In cei 2-3 kilometri, am vazut pesteri cu picturi rupestre, locuri pentru ritualuri extrem de complexe, formatiuni spectaculoase de stanca si vegetatie, dar si un ochi de apa complet secat – desi plouase torential cu o zi un urma. Acest ultim popas te intampina cu rugamintea de a pastra linistea, din respect pentru vietatile care ar putea fi deranjate de prezenta noastra intr-un loc atat de important pentru supravietuirea lor.

Am ajuns la “Sunset observation point” exact la timp pentru a aseza aparatele foto si a da drumul la cadre. In rest, am stat pur si simpu si am privit de la distanta Uluru schimbandu-si culoarea, cu fiecare minut, in nuante de galben, rosu, mov, albastru si maro…  Atatea dezbateri, atata efort pentru a ajunge in locul asta, atatea sute de kilometri de condus noaptea ne mai asteptau inapoi  pana la hotel, dar a meritat cu prisosinta!

Imagini Uluru

Cazare Alice Springs:  camera de motel

Alice Springs – camera de motel

Alice Springs - masina noastra de desert

Masina noastra de desert

Alice Springs primii pasi in desert

Alice Springs – primii pasi in „desert”

Drumul spre Uluru: Alice Springs  Cu volanul pe partea cealalta

Cu volanul pe partea cealalta

Soseaua Alice Springs - Uluru

Drumul e lung spre Uluru

Imagini Uluru: Cat de rosu este desertul rosu

Cat de rosu este desertul la Uluru !

Drumul spre Uluru  Am oprit masina ca sa pozam semnul cu atentie canguri.

Atentie, canguri !

Imagini Uluru: Un  loc special explicat in detaliu

Uluru – un loc special explicat in detaliu

Imagini Uluru:  Kata Tjuta in zare

Uluru Kata Tjuta in zare

Imagini Uluru: La plimbare pe langa Kata Tjuta

Pe langa Kata Tjuta

Imagini Uluru: Mala walk pesteri si formatiuni de stanci

Uluru Mala walk – pesteri si formatiuni stancoase

Imagini Uluru: Picturi rupeste pe traseul de la Mala Walk

Picturi rupestre

Stanca sacra Uluru la apus

Stanca sacra – Uluru

Imagini Uluru: Focuri salbatice prin desert

Focuri in desert

[mwi-product sku=”TA003,A5,TA016″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]

Comentarii

  • Trebuie insa mentionat ca se poate zbura si pana in Uluru si nu mai trebuie parcursi cei 500 de km.

    Sabina 7 octombrie 2016 11:51 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii