Distribuie articolul:

Toată lumea a auzit de Marea Barieră de Corali și de faptul că aceștia sunt foarte sensibili la emisiile de dioxid de carbon. Din păcate, poluarea aerului amenință coralii cu extincția. Poarta spre Marea Barieră de Corali este orășelul-stațiune Cairns, situat în nord-estul Australiei.

Între principalele orașe ale țării trebuie să călătorești cu avionul (nu e musai, dar e indicat dacă nu vrei să conduci câteva zile bune), distanțele fiind destul de mari. Cei aproape 2.300 de kilometri dintre Melbourne și Cairns i-am parcurs cu avionul în trei ore și jumătate. Noi am beneficiat de serviciile companiei naționale Qantas, dar sunt și mulți operatori low-cost care oferă zboruri între principalele orașe, precum Jetstar și Virgin Australia (nu putea lipsi compania lui Richard Branson din fosta colonie engleză). Și ce mi-a plăcut la Qantas: pe lângă serviciile de calitate, am avut wi-fi gratuit tot zborul și la o viteză destul de bună, putând astfel să „ne” urmărim pe Flight Radar24. Așa am observat că înaintea noastră, pe aceeași rută și pe același culoar de zbor era și un avion al Virgin Australia. Chiar mă gândeam că dacă îl ajungem din urmă și ne tamponăm, „înțelegerea amiabilă” nu mai e necesară și nici posibilă :). Dar totul e bine gândit și pus la punct în domeniul aeronauticii: zburam pe același culoar, dar la altitudini diferite.

În fine, am ajuns cu bine la Cairns. Orășelul-stațiune cu 150.000 de suflete a fost fondat în anul 1876 și botezat după William Wellington Cairns, guvernator al provinciei Queensland în acea perioadă. Cairns a devenit cunoscut prin faptul că e poarta spre Marea Barieră de Corali, așa cum spuneam la început, de aici se pleacă cu vaporașe operate de diferite companii.

Cairns e un orășel drăguț și cochet. Merită să faci o plimbare prin centrul localității, pe faleza care poartă numele de Cairns Esplanade. De aici poți admira Marea Coralilor, oarecum parte a Oceanului Pacific. Cu toate că e o localitate pe malul oceanului, nu există plajă amenajată fiindcă din cauza fenomenului de flux marea ajunge până la faleza pietonală, iar în timpul refluxului între mare și faleză este o distanță destul de mare. Însă accesul persoanelor nu e permis, deoarece în timpul refluxului aici își duc veacul diferite specii de păsări sălbatice protejate, aflate pe cale dispariție.

Iar pentru că un oraș pe malul oceanului trebuia musai să aibă un loc de scăldat, a apărut Cairns Lagoon, un ștrand în aer liber cu acces gratuit, cu cabine și toalete.

Dacă ajungi la Cairns și ai timp, merită să intri la Cairns Aquarium, unde poți vedea vietăți marine și să afli mai multe despre viața oceanică și Marea Barieră de Corali. Un adult plătește aproximativ 25 de euro. Dar programul de vizitare e destul de restrâns, doar între 9 și 17.

După prima noapte la Cairns, am plecat spre portul Marlin Wharf, de unde urma să înceapă aventura la Marea Barieră de Corali. Pe drum, am văzut un arbore plin cu lilieci care făceau un zgomot infernal. Vorbim desigur despre acei „șoricei înaripați” și nu despre frumoasa floare de primăvară.

Ajunși la Marlin Wharf, ne-am prezentat la „Reef fleet terminal”, adică la terminalul destinat vaselor care te poartă în larg către Marea Barieră de Corali. Despre Marea Barieră de Corali s-a vorbit mult în mass-media și pe internet și se va mai vorbi. S-au făcut foarte multe documentare, mai ales datorită faptului că existența ei este pusă în pericol din cauza poluării și a emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă.

Marea Barieră de Corali are o lungime de 2.300 de kilometri și se află la o distanță între 16 și 160 de kilometri de țărmul estic al Australiei, de provincia Queensland. Patrimoniu Mondial UNESCO din anul 1981, Marea Barieră de Corali este cea mai mare structură din lume formată din organisme vii și, totodată, cel mai mare sistem de recif de corali de pe Planetă.

Însuși navigatorul și exploratorul James Cook s-a întâlnit cu Marea Barieră de Corali în anul 1770, rămânând o zi întreagă blocat în recif cu a sa navă. Echipajul a reușit într-un final să elibereze vaporul aruncând în mare peste 50 de tone de marfă.

După îmbarcarea pe vas, fiecare a dat o declarație pe proprie răspundere cu privire la abilitățile de a înota, iar apoi au urmat, desigur, „safety instructions”, adică protecția muncii, instrucțiuni de securitate ca înainte de decolare. A urmat prezentarea costumului de scafandru și a accesoriilor. Ulterior, un biolog marin ne-a prezentat modul de formare a Marii Bariere de Corali și ne-a informat care sunt cauzele care pot duce la dispariția coralilor. Tot aici, am putut vedea și pipăi un coral mort. Practic, coralii sunt nevertebrate care trăiesc în colonii formate din mai mulți polipi. Polipii sunt uniți între ei prin canale calcaroase, iar după moartea lor, pe schelet cresc alți polipi vii. Așa s-a format reciful de coral. Trebuie știut că aceștia trăiesc doar în ape calde, nepoluate și limpezi, deoarece algele care se află în țesuturile lor au nevoie de lumină pentru fotosinteză.

Cam două ore și ceva a durat călătoria de la portul din Cairns până la Michaelmas Cay, un fel de atol format de-a lungul timpului din rămășițe de corali, scoici și alge. Vasul a staționat la câteva sute de metri de atol. Aici am putut opta pentru o călătorie subacvatică, cu submarinul, în care am putut vedea live (și ultra full HD) reciful de corali, dar și vietățile marine. A fost impresionant să vedem aceste „plante-animale” pe care le știam din documentare. Nu erau însă așa viu colorați cum îi știam de la televizor (din câte am înțeles, aceia sunt coralii din Marea Roșie). A meritat cu prisosință călătoria subacvatică, coralii semănând mult cu conopida murată de mama la borcan, pentru iarnă.

După un prânz delicios la bordul vasului, a urmat etapa de cunoaștere a coralilor face-to-face: cine a dorit a putut opta pentru scuba diving sau snorkeling. Pentru cine nu știe: snorkeling-ul e un fel de scufundare făcută la suprafață folosind un costum de scafandru, ochelari și un tub prin care inspiri aerul de deasupra apei. Acesta era gratuit. Pentru scuba-diving (care era contra cost) e nevoie de niscaiva experiență – primești un tub de oxigen, iar cu ajutorul unui scafandru profesionist cobori în adâncimea oceanului pentru a-l explora. Subsemnatul a optat pentru varianta „free” nefiind un foarte experimentat înotător.

De la vasul care staționa în larg, un „Beach Buggy” ne-a purtat până la atolul Michaelmas Cay. „Beach buggy” s-ar traduce prin „trăsura de plajă”, este de fapt un feribot. Pe insulă ne așteptau cormorani, pescăruși, chire și corbi de mare precum Sula Sula (bine, doar pe ăsta l-am ținut minte, nu aveam cum să îl uit J). Aici este un parc național, iar speciile de păsări sunt protejate. Este permis accesul persoanelor într-o zonă destul de restrânsă, restul atolului este „Protected Area”, adică arie protejată.

Din păcate, și parcul național are program de funcționare: accesul e permis de la ora 9 și jumătate dimineața până la ora 3 după-amiaza. La ora 3 „trecute fix”, „Beach Buggy”-ul a fost prezent pentru a ne duce înapoi la vasul cu care am venit. Boarding și înapoi la Cairns.

Împrejurimile Cairns-ului

Dacă am ajuns la Cairns, era musai să explorăm și împrejurimile. Ce bănuiam s-a adeverit: Australia a investit enorm în turism și în infrastructură, iar rezultatele se văd. Nu există loc pe această țară-continent unde să nu ai ce vedea sau vizita.

Una dintre atracțiile principale la Cairns este călătoria cu „Kuranda Scenic Railway”, trenul panoramic care te poartă de la Cairns la Kuranda, un fel de mocăniță sau „Semmering” australian.

Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, calea ferată are o lungime de 37 de kilometri, străbătând munții prin 15 tunele și trecând peste 30 de poduri. Noi am urcat în trenul retro la stația „Freshwater” (așa se numește suburbia orașului Cairns unde se află stația feroviară). Timp de două ore, am admirat frumusețea naturii călătorind prin pădurea tropicală.

La un moment dat, trenul a făcut o haltă la „Barron Falls Train Station and Lookout”, un loc de belvedere de unde am putut admira şi fotografia „Barron Falls”, Cascadele Barron cunoscute de aborigeni sub numele Din Din. Cascadele se află pe râul Barron (numit după şeful poliţiei din Brisbane de la jumătatea secolului al XIX-lea) şi au o înălţime maximă de peste 100 de metri şi o lăţime de aproximativ 250 de metri.

După un sfert de oră de pauză pentru fotografii, călătoria noastră a continuat până la Kuranda, o micuţă localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de Cairns.

Imediat ce am coborât din tren, am întâlnit un aborigen care cânta la didgeridoo, acel instrument muzical specific aborigenilor, populaţia băştinaşă de la antipozi. În funcţie de zona din Australia, acesta are diferite nume, dar denumirea generică este „Didgeridoo”. Numele nu are legătură cu vreun cuvânt aborigen, ci este o onomatopee care sugerează sunetul produs de acest instrument muzical. De fapt, nu se suflă în el, ci sunetele se formează prin vibrarea buzelor. Acest instrument muzical din lemn de eucalipt are în mod normal o lungime între 1 şi 1,5 metri şi este pictat cu motive tradiţionale. La început, populaţia aborigenă a găsit în pădure lemn de eucalipt având miezul mâncat de termite. Aşa s-a născut acest instrument muzical cu origini străvechi, de 1 500 de ani. Acesta este deja prezent în toată lumea.

Şi pentru că e un loc turistic, în Kuranda există o stradă plină cu magazine şi restaurante. Poţi găsi suvenire pentru toate gusturile, dar poţi şi servi o masă delicioasă. Aici am avut ocazia să vizităm un „Didgeridoo Shop”, am rămas doar la faza de vizită, deoarece preţurile începeau de la câteva sute de dolari. Dar erau autentice, nu „Made in China”. Tot aici, am avut ocazia să intrăm într-o biserică anglicană, mică şi cochetă, unde vasul cu apă sfințită era de fapt o scoică. Păi și normal, eram doar pe malul oceanului.

După o plimbare prin Kuranda, ne-am îmbarcat în Skyrail Rainforest Cableway, un teleferic care ne-a purtat deasupra pădurii tropicale având cabine cu fund de sticlă. Telefericul face oprire la Barron Falls Skyrail Station, stație unde este un punct de belvedere asupra frumoasei cascade. De-a lungul călătoriei cu telefericul, am avut o impresionantă panoramă asupra pădurii tropicale, de-a lungul celor 7 kilometri și jumătate pe care i-am parcurs. Iar la sosire în staţia de teleferic din Smithfield, o suburbie a orașului Cairns, înainte să coborâm o tanti ne-a făcut o poză pe care apoi ne-a vândut-o într-un frumos album. Așa, ca să nu uităm vreodată experiența. Aproape la toate obiectivele turistice era cineva care ne fotografia pentru ca apoi să vândă pozele în albume-suvenir. Evident că la punctul de sosire era şi un shop de unde puteai cumpăra suvenire. De fapt, toate punctele turistice au shop şi restaurant, semn că australienii ştiu să facă bani.

Aici, în suburbia Smithfield, se află Tjapukai Aboriginal Cultural Park, un parc tematic care prezintă istoria celei mai vechi civilizații din lume, cea a aborigenilor, datând de acum peste 65 000 de ani. Mai întâi, am aflat pe scurt istoria aborigenilor dintr-o prezentare 3D însoțită de personaje umane. Ulterior, am asistat la o scenetă cu dansuri tradiționale. În final, nu putea lipsi punctul culminant: cursul despre bumerang. Mai întâi, ne-au prezentat tipurile de „boomerang”, modul de utilizare a acestuia și modul corect de aruncare. A urmat proba practică: aruncarea. M-am dovedit un aruncător de bumerang de nota 7 spre 8. L-am aruncat eu corect, dar el a virat la stânga fără să se mai întoarcă la mine.

Bumerangul este confecționat din lemn și poate avea mai multe forme. Cele mai multe sunt în forma literei L în diferite unghiuri. Dar există și bumeranguri în formă de cruce. În general, ele sunt fabricate din lemn, dar vechii aborigeni foloseau și bumeranguri fabricate din oase. Bumerangurile au apărut acum zeci de mii de ani, fiind utilizate pentru luptă și vânătoare nu doar în Australia, ci și în Egipt, Europa veche și America de Nord – chiar dacă nu se numeau așa. Numele provine din limba aborigenă și înseamnă „obiect de aruncat care se întoarce”. Corect aruncat, el trebuie să se întoarcă, dacă nu lovește un obstacol. Se fixează între degetul mare și cel arătător sau se ține cu toată mâna, asta nu e așa de important, cum e mai comod. El însă trebuie ținut cu marginea rotunjită spre stânga și cu cealaltă aripă în sus. După ce este aruncat corect, aripile bumerangului creează forțe aerodinamice care îl determină să urmeze un traseu eliptic și să se întoarcă. Astăzi, bumerangul este un obiect îndrăgit pentru recreere.

Părăsim Tjapukai Aboriginal Cultural Park și, totodată, frumosul Cairns, pentru a ne întoarce în sudul Australiei, în „capitala” economică și culturală a Australiei, Sydney.