Călătorii sabatice – Anca Onuţa: „Recomand oricui o pauză de sistem, la un anumit interval”

09-lima-peru

După ce a luat numeroase interviuri de la oameni plecați în aventuri sabatice (sabatice, nu sălbatice!), Diana a hotărât să își ia și ea o perioadă sabatică și a plecat prin America de Sud. Între timp, a revenit acasă și acum reluăm ciclul de „Interviuri sabatice”. De data asta, cu o cunoștință comună, Anca Onuta, care a bântuit și ea mult, foarte mult prin lume. 🙂

 

Pe Anca am cunoscut-o la recomandarea Imperatorului :), pe când călătoream în America de Sud, în timpul propriei mele perioade sabatice. Anca mi-a plăcut mult pentru că acţionează, nu stă foarte mult pe gânduri până să înfăptuiască ceva. Am băut multe cafele împreună, mi-a arătat Miraflores, cartierul mai procopsit al Limei. Am ţinut legătura şi am discutat mai multe despre călătoriile ei.

D.P. Cum ai pornit la drum? Descrie puţin contextul.

A.O. Ani întregi, am visat la asta aproape în fiecare zi: „Într-o zi de vară, am să mă îmbarc cu un rucsac într-un zbor doar dus spre America Latină”. Şi, într-o zi, s-au aliniat stelele ­şi am găsit oferta de zbor doar dus pe care o căutam de mult. Ȋncetul cu încetul, totul a început să se aşeze. Am plecat împăcată, cu toate contractele încheiate şi cu gândul de a trăi doar în prezent, de a trăi fiecare moment din acest vis.

 

D.P. Călătoria asta sabatică parcă nu a fost prima… Ce alte călătorii mai mari ai făcut? Care au fost învăţămintele?

A.O. Am mai fost în 2010, jumătate de an în Asia de Sud-Est şi Europa (cu InterRail). Pe vremea respectivă, îmi încheiasem contractul de muncă în Mumbai, India, şi am profitat să călătoresc „în drum spre casă”. A fost o excursie în care am învăţat foarte multă istorie. Vizitam toate muzeele de istorie ale oraşelor prin care treceam, vorbeam cu oamenii despre asta. Am descoperit couchsurfing, hostelurile, ofertele de avion. Am învăţat foarte multe lucruri logistice: despre vize, termenii şi condiţiile companiilor aeriene, cum funcţionează sistemele de transport local, trenurile din Europa, wifi, birourile de informare turistică şi toată infrastructura pentru turişti.

 

D.P. Ce ai pus în bagaj în America de Sud? Câte kilograme?

A.O. Am plecat cu aproape 20 de kilograme, dintre care vreo 6-7 erau laptopul și accesoriile de care ştiam că voi avea nevoie (şi am avut), dar nu voiam să investesc într-o tabletă sau în ceva mai uşor. Ştiam că asta mă va forţa să nu cumpăr lucruri de care nu aveam nevoie, dar şi să merg mai încet, să petrec mai mult timp în locurile prin care ajung. Am pus cele mai vechi haine pe care le aveam în casă şi pe care aveam de gând să le las pe drum, la un moment dat (deci rucsacul devenea din ce în ce mai uşor sau făceam loc de cadouri). Ȋn plus, aveam lucrurile de hiking – bocanci, geacă, mănuşi, lanternă etc.

 

D.P. Care a fost planul (traseul) iniţial? Te-ai ţinut de el?

A.O. Planul meu a fost să explorez munţii din America Latină. Aveam idee ce munţi sunt şi ce e de făcut, dar nu am avut un traseu exact. Am avut doar biletul de avion Bucureşti-Lima şi prima noapte de cazare rezervată exact în ziua plecării. Am făcut mult mai multe decât îmi doream iniţial, mult mai mulţi munţi, și am explorat locuri în care nu credeam că voi putea ajunge.

 

D.P. Ţi-ai stabilit nişte reguli? O cheltuială pe zi sau o limită de buget la cazare? De exemplu, eu îmi propusesem să nu iau autobuze care să ajungă seara târziu la destinaţie…

A.O. N-am avut reguli sau un buget impus. Pentru mine, a fost important să fac ceea ce mi-am propus, nu sunt în general persoana care să arunce banii aiurea, nu eram presată de timp, îmi doream să văd natura şi asta, de obicei, nu prea costă mult, ştiam că bugetul îmi va permite, aveam o asigurare de călătorie care îmi acoperea mai orice risc şi, în caz că se întâmpla ceva grav, eram pregătită mental oricând să iau un zbor spre casă.

Dar, da, urmam oarecum nişte „reguli”: îmi rezervam cea mai ieftină cazare decentă (de exemplu, fără gândaci de pat – la care sunt alergică), cu mic dejun inclus (dar asta e cam regulă în America Latină), drumul îl făceam doar noaptea, ca să mai economisesc o noapte de cazare, şi, de obicei, era şi mai ieftin autocarul, preferam să mai stau o zi într-un loc şi să prind un preţ mai bun, foloseam transportul public, plecam cu suficient timp înainte încât să nu am probleme, uneori luam un prânz mai târziu şi nu mai era nevoie să iau cina. Am zburat şi la 5 dimineata pentru un bilet de avion la jumătate de preţ şi aşa mai departe.

 

D.P. Cum a fost? Ce ai făcut preponderent?

A.O. Am descoperit natura: de la înaltul munţilor până în adâncul mărilor – munte, junglă, deşert, mare. Am făcut foarte multe drumeţii – vreo cinci luni, am mers în deşertul Atacama cu bicicleta, am făcut scufundări pe unde am prins, un semimaraton în Chicago şi am învăţat surfing în Peru.

 

D.P. Ce întâmplări te-au marcat?

A.O. M-au marcat peisajele pe care le-am văzut. Cu adevărat unice.

 

D.P. Nişte oameni deosebiţi pe care i-ai cunoscut?

A.O. Am cunoscut mulţi oameni frumoşi cu poveşti inspiraţionale. Mi-am făcut noi prieteni, mi-am revăzut prieteni mai vechi.

 

D.P. Ce a fost mai dificil decât te aşteptai? Ai avut şi surprize neplăcute?

A.O. Cuba a fost o ţară prea puţin pe placul meu. Alte experienţe – am avut laringită la peste 4.000 de metri altitudine şi a durat vreo câteva luni, probleme cu două măsele, mi-am descoperit noi alergii, am primit nişte amenzi substanţiale de parcare în SUA exact înainte de întoarcere şi cam atât, nimic grav.

 

D.P. Ce ai învăţat lunile acestea? Crezi că te-ai schimbat în vreun fel?

A.O. Cred că am învăţat foarte mult să trăiesc în prezent, să mă bucur de momentul de acum, fără grija zilei de mâine. Am învăţat că alimentaţia corectă şi de calitate este extrem de importantă. Fie plătesc pentru mâncare bună acum, fie plătesc dublu pentru medici şi medicamente mai târziu. Am învăţat spaniolă şi să fac surfing. Cred că învăţarea unui sport sau a unei limbi străine este ceva extraordinar, cu care rămâi o viaţă întreagă.

După o asemenea schimbare în viaţa mea, totul e diferit: mă simt un om cu vise împlinite, cu multă energie să construiesc pentru viitor şi să mă bucur de ceea ce am acum.

 

D.P. Spune-mi puţin şi despre blog(-uri).

A.O. Am un blog personal de pe vremea când m-am mutat în India. Am dorit să împărtăşesc cum era viaţa mea acolo, ca un fel de jurnal. Dar cum în timp acel blog s-a transformat într-un blog de călătorii, am zis să fac separat un blog inspiraţional de călătorit. Aşa a apărut travelmore.live. Ȋi invit pe toţi cei care vor să se inspire sau să îi inspire pe alţii să îşi/îmi scrie, să îşi împărtășească experienţele, să lărgim orizontul celor care doresc să călătorească.

 

D.P. Noi am băut câteva cafele în Miraflores, dar nu mi-ai spus niciodată cum ai ajuns să te muţi în Lima…

A.O. Mi-a plăcut Lima din a treia zi: parcul verde în care alergam se termina într-o coastă dramatică, iar jos era oceanul, mereu cu valuri mari numai bune de surf. De peisajul ăsta m-am îndrăgostit. Mergeam pe stradă şi mă gândeam: oare cum o fi să trăiesc aici? Reveneam iar şi iar în Lima. Ȋmi făcusem prieteni, cunoaşteam oraşul, mă simţeam acasă. Ȋntr-o zi, mi-am dat seama că făcusem cam tot ce voiam să fac în călătoria mea în America de Sud şi mi-am zis: „Ce-ar fi să mă mut în Lima, în loc să mă întorc acasă? Şi am zburat spre Lima. Mereu am avut visul ăsta: să rămân într- un aeroport doar cu un rucsac şi să mi se zică: asta e tot ceea ce ai, trebuie să îţi faci o viaţă aici doar cu ceea ce eşti. Cam aşa a fost cu Lima.

 

D.P. Foarte interesant cum îţi dai tu teme singură.

A.O. A fost o experienţă faină. M-am mutat într-un apartament pe care îl împărţeam cu alţi străini, mi-am găsit un job, mi-am făcut prieteni care locuiau în Lima, aveam o viaţă acolo.

 

D.P. Ce ţi-a plăcut şi ce nu ţi-a plăcut acolo?

A.O. Mi-au plăcut mâncarea, faptul că Lima e un oraş cosmopolit, cu mulţi străini, Miraflores – un cartier aşa cum visam eu – cu verdeaţă, coastă, mare, cu străini, cu zgârie-nori, cu case, baruri, cafenele. Cu valurile am avut o poveste de iubire-ură. Le iubeam de la depărtare şi le uram când mă întorceau pe toate părţile şi mă izbeau de pietre, dar după multă zbatere am ajuns să le iubesc şi să îmi fie dor de ele. Nu mi-a plăcut traficul în Lima şi lipsa unui transport public decent. Lima e în mijlocul unui deşert, e o oază, şi ideea de a trăi izolată pe termen lung nu m-a încântat.

 

D.P. Tu vorbeşti spaniolă, dar cum a fost integrarea ta?

A.O. Da, vorbesc spaniola cu naturaleţe şi cred că asta face o mare diferenţă. Ȋmi făceam prieteni foarte uşor, puteam să întreb pe oricine despre toate curiozităţile mele (şi am unele dintre cele mai trăsnite), nu m-au înşelat, puteam negocia, mă puteam mişca în orice loc, fără constrângeri. Din punctul ăsta de vedere, aveam un mare atu şi m-am integrat ca un localnic peste tot pe unde am fost.

 

D.P. Cum îţi petreceai timpul acolo, în Peru?

A.O. Ȋn excursii. Dacă nu eram pe munte, îmi făceam aclimatizarea – mergeam mult pe jos, în drumeţii mai scurte, prin pieţe (ador pieţele!), de vorbă cu oamenii. Când eram la mare, făceam scufundări şi apoi mai stăteam o zi, două pentru decompresie, mă relaxam, mai luam legătura cu prietenii de acasă. Ȋn marile oraşe, de obicei mai rezolvam lucruri practice: spălătorie, vize, rezervări de cazare sau avioane.

Ȋn Lima: după ce m-am aşezat la casa mea (închiriată), mă duceam dimineaţa la surfing (era la zece minute de mers pe jos), lucram pe terasa casei şi seara ieşeam la alergat (mă pregăteam pentru maraton), apoi stăteam la un pahar de vin cu colegii de apartament sau ieşeam cu diferite grupuri de prieteni pe care mi-i făcusem.

 

D.P. Care crezi că ar fi principalele diferenţe între sud-americani și europeni (sau români vs peruani)?

A.O. Eu mi-am petrecut timpul ori cu europeni, ori cu sud-americani. Pe munte eram doar cu europeni, cum coboram eram doar cu sud-americani. Sud-americanii nu erau interesaţi să descopere natura, ei se duceau să facă excursii cu autobuzul, să mănânce, la piscină… mai statici, mult prea statici pentru gustul meu. Erau calzi, primitori și, vorbind atât de bine spaniola, deveneam instant de-a casei. Ceea ce nu mi-a plăcut e că, în general, oamenii nu se ţineau de cuvânt– stabileau ceva (între prieteni buni) şi… cam atât, nu se şi întâmpla. Ȋn timp ce în Europa/România, aceşti oameni nu sunt apreciaţi de societate, în America Latină erau consideraţi normali.

 

D.P. Vrei să povesteşti şi despre munca ta?

A.O. Eu sunt Project Manager, o meserie pe care dacă o faci bine îţi asigură o pâine bună oriunde în lume. Ȋmi place ceea ce fac. Când m-am mutat în Lima, mi-am găsit un job care îmi permitea să lucrez din orice loc. A trecut mai bine de jumătate de an de atunci şi încă simt că sunt într-o continuă vacanţă (plătită).

 

D.P. Care crezi că e următoarea aventură? Ce ai în plan pe termen lung (de învăţat, destinaţii, experienţe)?

A.O. Plec in Portugalia să fac surfing.

 

D.P. Sunt fanul tău! 🙂

A.O. Da, îmi permite vremea. Apoi, în iarnă poate mă mut vreo lună într-o staţiune de schi, încă mă gândesc. Ȋmi propun să rămân în Europa în perioada următoare şi să îmi fac câteva economii (pentru pensie, haha!), până mă hotărăsc ce să fac mai departe.

 

D.P. Altceva? Ceva ce nu am întrebat, dar vrei tu să detaliezi sau să accentuezi?…

A.O. Recomand oricui o pauză de sistem, la un anumit interval. Fie că se duce să călătorească, fie că stă acasă, îşi face casa sau orice altceva, dar schimbare să fie. O asemenea experienţă te ajută să vezi viața altfel, îţi adună forţele, te regenerează. Iar celor care se gândesc să îşi ia rucsacul şi să plece în lumea largă le zic: dragilor, momentul perfect nu există, plecaţi să vă trăiţi visul sau visul va pleca din viaţa voastră.

 

D.P. Anca, forţa fie cu tine!

A.O. Mersi! 🙂

 

 

01-canionul-valle-de-la-muerte-chile

Canion Valle de la Muerte – Chile

02-valea-luniivalle-de-la-luna-chile

Valle de la Luna – Chile

03-salar-uyuni

Salar de Uyuni, Bolivia

04-huayhuash-trekking-peru

Trekking Huayhuash – Peru

05-huayhuash-trekking-peru-1

Tot prin Huayhuash

06-canionul-colca

Canionul Colca, Peru

07-ciudad-perdida-lost-city-colombia

Ciudad Perdida, Columbia

DCIM100GOPROGOPR1330.

Semi Maraton – Chicago

Categorii:
America de Sud · Interviu

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii