Trei luni pentru mine – Noua Zeelanda de Andreea Calugaru. Episod 3. Tongariro National Park si vulcanul buclucas

 Tongariro Crossing - Lacurile de smarald.

Pentru mine, Noua Zeelanda a insemnat tot timpul munti si vulcani – a fost cam singura informatie pe care o aveam despre aceasta tara si motivul pentru care m-am gandit sa ajung acolo. Daca scrii numele tarii la “google images”, vei gasi imagini rupte din basme cu munti spectaculosi, foarte inalti, golasi si usor suprarealisti… Ei, atunci trebuie sa ajung sa vad asa ceva!

Am ales Tongariro National Park pentru ca este zona cu cei mai multi munti/vulcani din Insula de Nord, dar si pentru ca am gasit intr-o carte turistica si pe internet informatii cum ca “Tongariro mountain crossing” este cel mai spectaculos traseu montan de o zi din Noua Zeelanda si poate cel mai spectaculos din lume… Pai Tongariro sa fie!!

Am aranjat cu cei de la cabana noastra – Howards Mountain Lodge –  logistica pentru traseul de a doua zi. Tongariro corssing nu este un traseu circular. Se porneste dintr-o parte a muntelui si se termina in cu totul alta parte, asa ca ai nevoie de un autocar/transport care sa te aduca la “start” dimineata si sa te culeaga la “finish” seara, contra unei sume de 30 NZD.  Tot de la cabanier am aflat si ca vulcanii activi din Tongariro nu sunt activi doar asa, cu numele. In urma cu doua luni a avut loc o explozie vulcanica si o noua atentionare a fost emisa de curand… Waaaait!!! Care munte sta sa erupa, intreb usor stupefiata, aratand spre harta parcului national? Domnul zambeste cu subinteles “All of it, really! We are sitting on top of a big vulcanic chamber… ”. Hm…

Ne-am trezit foarte devreme pentru a prinde autocarul si am ajuns la punctul de inceput al traseului undeva pe la ora 7:30 dimineata. Vremea era exceptionala, soarele incepuse sa se aprinda de dupa vulcani, iar in parcare turistii misunau ca furnicile… Sa fi fost cam 1.000 de oameni acolo (intr-o zi de miercuri!), care mai de care mai preocupat de legarea bocancilor, aranjarea rucsacurilor si pregatirea aparatului foto. Traseul are 19,4 km si promite sa te plimbe prin vai de lava, piscuri de munte, cratere, lacuri  vulcanice, paduri cu arbori indigeni. Trebuie insa sa depui ceva efort, pentru ca 19,4 km de munte nu sunt chiar “o mica plimbare”, iar vulcanii au rigorile lor…

Pentru ca nu aveam chef sa stam “la coada” pe poteca in urma sutelor de turisti, am plecat destul de rapid din parcare,  si am inceput incet-incet sa strabatem prima partea a traseului, o urcare usoara (ca de incalzire) printr-o pasune subalpina. Vegetatia este destul de putina si cam anemic colorata, insa piscurile celor doi mari vulcani (Tongariro si Ngaruhoe) stralucesc in soarele foarte puternic si iti taie respiratia cu spectaculozitatea lor. Traseul este incredibil de bine marcat si amenajat. De cele mai multe ori ai la dispozitie o poteca ingusta, dar sigura, cam greu sa te accidentezi sau sa te pierzi pe meleaguri neozeelandeze – mare diferenta fata de traseele de la noi :).

In curand insa  s-a terminat distractia, pentru ca ajungem la o scurgere abrupta de lava numita sugestiv “Devil’s Staircase”. Totul in jur este negru/cenusiu, urcarea in zigzag este solicitanta, iar exact in fata Ngrauhoe iti zambeste in toata splendoarea – acesta este muntele celebru “Mordor” din trilogia Stapanul inelelor, o corelatie suficient de sugestiva :).

Traseul poate fi facut, dar cu ceva anduranta fizica sau vointa de fier la bord. Fiind un traseu lung si cam dificil, cu aer mai rarefiat din cauza altitudinii, am vazut in jurul meu multi oameni un pic transfigurati de efort :). Am apreciat insa hotararea tuturor si modul in care se incurajau turistii din grupuri diferite pentru a parcurge cu bine urcarea cu pricina. Cred ca in conditii meteo acceptabile (asa cum au fost si in ziua aleasa de noi pentru urcare) oricine ar putea sa termine in cele din urma toata calatoria, insa complexitatea vine din faptul ca ai doar 8 ore la dispozitie pentru a-l termina, altfel risti sa pierzi autocarul la intoarcere.

Imi amintesc o agitatie de nedescris la capatul acestei ascensiuni. Toata lumea sarbatorea incheierea primei etape de urcare. Toti trageau cadre dupa cadre cu “muntele Mordor”, alimentau ceva “benzina” la bord – energizante si ciocolate sau se jucau cu zapada pentru ca ajunsesem la o altitudine semnificativa si aveam parte de asa ceva. Pe harta spunea ca ne indreptam spre “South Crater”, asa ca pornim la pas pe poteca neagra din care ieseau aburi, initial, in mod inexplicabil. Mergem ceva timp si ne tot intrebam unde este South Crater, pentru ca eu, una, nu prea vad nimic care sa semene cu asa ceva… dupa alte 20-30 de minute de mers avem o mica revelatie. Nu mergem spre South Crater, ci suntem in el … intr-o imensitate de gaura marginita de versanti, iar aburul misterios de pe poteca iese din pamant pentru ca, ei bine, hai sa nu ne mai gandim la asta!!

Dupa South Crater urmeaza o alta bucata zdravana de urcat pana la Red Crater. Mai un “hai ca se poate”, mai o oprire, mai o bucata de ciocolata si ajungem la capatul urcarii de unde se vede in toata splendoarea pe o parte South Crater si pe alta Red Crater, mai mic, foarte rosu si… urat mirositor, pentru ca din el bolborosesc, din cand in cand, cate putin abur si gaz vulcanic.

Poze, mancare, asezat un pic pe jos pentru “reculegere”. Am cam terminat cu urcatul, asa ca ar trebui sa fim ‘in grafic’. Au trecut ceva ore, dar speram ca vom merge chiar si mai repede la coborare, deci nu ne facem griji. Curand ajungem sa vedem cele trei lacuri vulcanice “Emerald lakes” care arata pur si simplu senzational. Au o culoare imposibila de “smarald”, datorita compusilor chimici scursi de pe versantii de lava, asa ca nu ratam ocazia si tragem zeci de poze cu ei :).

Dupa alte doua ore de coborat, am crezut ca partea cea mai spectaculoasa a traseului a trecut. Ajungem insa la o pancarta care zice ceva cu “atentie“, facand uz de multe cuvinte scrise cu rosu. Citim si aflam ca urmeaza sa ne apropiem de Te Maari, micul vulcan care a erupt in urma cu doar doua luni si care sta sa erupa din nou in orice moment. Suntem rugati insistent sa parcurgem urmatoarea ora din calatorie “cat de repede posibil, fara opriri”,  insa eu nu ma pot abtine sa ma opresc… fac poze, trag chiar si un filmulet pentru ca mi se pare fascinant sa fiu asa de aproape de un crater care arata destul de suparat. Sa numim asta inconstienta sau privire pozitiva asupra fortelor naturii, pentru ca nu am crezut in niciun moment ca as fi in pericol… nici cand am citit anuntul, nici cand am privit de aproape craterul plin de gaze si aburi si nici macar cand am trecut pe langa bolovani imensi aruncati la 1 kilometru distanta de crater de suflul exploziei. M-am gandit pur si simplu ca, daca ar fi sa erupa, lumea stiintifica ar sti despre asta in avans si nu ar fi permis miilor de turisti sa isi faca de cap la umbra lui… Am gresit mult in toata aceasta logica , pentru ca, ei bine, doamnelor si domnilor, Te Maari a erupt in ziua urmatoare, cam pe la aceeasi ora la care eu spuneam spre camera “cica ar sta sa erupa din moment in moment, hi hi hi” :).

Cam pe la kilometrul 17 am intrat intr-o padure spectaculoasa, si ea marcata cu multe avertizari de hazarde despre care nici nu auzisem pana atunci. A fost momentul in care am inteles cu totii ca suntem cam la capatul puterilor si ca orele s-au cam scurs… in jurul nostru vedeam oameni sfarsiti care stateau pur si simplu asezati pe cate o buturuga, dar si turisti speriati ca ar putea sa piarda autocarul care alergau disperati cu fata transfigurata de efort. Noi insa am decis sa nu alergam, ci sa mergem in ritm sustinut, pentru ca mi se parea imposibil ca noi sa fim singurii intarziati. Doar nu vor pleca fara jumatate de autocar… nu-i asa?

Am ramas surprinsi atunci cand am terminat traseul, dupa fix 8 ore si 1 minut, ca eram printre primii ajunsi la autocarul nostru (desi alte autocare erau mai pline). Ne-am asezat pe iarba la soare, bucurandu-ne de endorfinele eliberate de corp un astfel de efort fizic si psihic. Cat de multe lucruri deosebite am vazut, ce traseu minunat, am si vazut (si mirosit) un vulcan activ!!

Finalul zilei ne surprinde cu imaginea unui turist care lesina din cauza efortului chiar langa autocar… se fac in jur eforturi disperate pentru a-l trezi la realitate, se suna la ambulanta si toata lumea pare ca intelege brusc riscul destul de real la care ne-am expus… Parcarea e plina de pliante care te instruiesc (cam tarziu :)) ce sa faci daca erupe Te Maari. Multi din jur sunt transfigurati de efort sau in stadii diferite de ameteala, greata si dureri… Un traseu fantastic, dar si o experienta din ciclul “am nevoie de putina adrenalina ca sa imi condimentez existenta”!

In ziua urmatoare, auzind la radio ca Te Maari a erupt, am avut un sentiment de panica, e drept, combinat cu unul de introspectie… Poate ca, uneori, trebuie sa respecti natura si fortele sale, poate ca ar fi fost bine sa nu plecam din parcarea de la “start” asa, in graba, fara sa citim informatiile si pliantele de acolo, si, nu in ultimul rand, poate ca n-ar fi stricat sa renunt la cateva poze si filmulete in zona de “no stopping”.  Eu traiesc intr-o tara in care hazardurile naturale nu sunt chiar asa dese sau semnificative, dar acum eram in Noua Zeelanda, o tara aflata pe cercul de foc al Pacificului. Sa luam deci aminte…

Imagini Tongariro National Park

Tongariro, in living la Howards lodge

In livingul de la Howard’s Lodge

Tongariro Crossing - sa pornim la drum

Sa pornim la drum, deci

Tongariro Crossing, catre Mordor

Tongariro Crossing – pe drumul spre Mordor, hi, hi !

Tongariro Corssing, prin zona inca usor de strabatut

Inca e usor de mers pe jos

Tongariro Crossing, un pic de urcare adevarata

Un pic de urcare adevarata

Tongariro South Crater - o potentiala bataie cu zapada

South Crater – o potentiala bataie cu zapada

Tongariro NP - South Crater - cu Ngaruhoe in zare

South Crater cu Ngaruhoe in zare

Tongariro Crossing - Lacurile de smarald

Lacurile de smarald

Tongariro Crossing, niste mici hazarde ne asteapta

Cica nu e de bine 🙂

21 Tongariro Crossing ....sa meergem repede deci, dar ... trebuie sa facem niste poze.jpg

Trebuie sa mergem repedeeeee… nu inainte de a face poze, evident !

Tongariro Crossing, craterul Te Maari la mai putin de 24h inainte sa erupa din nou

Craterul Te Maari – la mai putin de 24 de ore de o noua eruptie

Tongariro Corssing ...am ajuns la km 17

Am ajuns la kilometrul 17 !

24 Tongariro Crossing, prin padurea de la finalul traseului.JPG

Padurea de la terminarea traseului

Tongariro Crossing, punctualitate romaneasca la finalul traseului

Punctualitate romaneasca la final de traseu

Adaptor electric Australia / China / Noua Zeelandă și altele Adaptor electric Australia / China / Noua Zeelandă și altele
29,00 RON

la Imperator Travel Shop

Adaptor electric Universal 150+ țări Adaptor electric Universal 150+ țări
69,00 RON

la Imperator Travel Shop

Portofel ascuns pentru talie Portofel ascuns pentru talie
49,00 RON

la Imperator Travel Shop

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii