Circuit America Centrala

Catedrala Leon

Daca ati urmarit ultimele mele articole sau pozele de pe Facebook, sunt convins ca ati observat ca in ultimele saptamani am bantuit prin America Centrala. Mai fusesem si acum trei ani, dar am simtit nevoia sa revin pentru ca si atunci, ca si acum, am fost incantat de aceasta zona a Globului atat de pitoreasca, dar si de diversa. Da, pare ciudat, privit de departe, dar tarisoarele astea din America Centrala sunt atat de diferite atat ca atractii, vibe, cat si ca oameni sau climat. Singura variabila standard este limba – peste tot, se vorbeste spaniola, dar si aici exista niste diferente – pe coasta caraiba traiesc mai mult negri jamaicani anglofoni si mai putin urmasi ai colonistilor spanioli combinati cu localnicii mayasi, nahuatl sau alte etnii locale. De data asta, nu am ajuns pe coasta caraiba, dar am ajuns data trecuta la Tortuguero, in Costa Rica, si m-am simtit ca in insulele dominate de negri si creoli anglofoni si mai putin ca in zonele post-coloniale latino-americane.

Nici nu venisem bine acasa (cred ca la primele intrebari am raspuns cand de abia ajunsesem in Nicaragua si prinsesem un pic de net), ca au si inceput sa curga intrebarile cu privire la cum sa vizitati America Centrala. Promit sa revin cu detalii mult mai detaliate pentru cei care vor sa vada America Centrala de capul lor – cu vize, cazari, transport, pericole etc., dar pana atunci am dorit sa va semnalez, celor care au un timp limitat si vor sa vada aceasta superba parte a Planetei intr-un cadru organizat, ca Paralela 45 tocmai organizeaza un circuit in America Centrala, in perioada imediat urmatoare, mai precis, in martie. Iar martie este cea mai buna perioada din an sa vizitezi America Centrala – este sezon secetos peste tot, inclusiv pe coasta caraiba si zona Arenal, unde sezonul “less rain” este extrem de limitat – adica, fix in luna martie. Asta nu inseamna ca soarele este garantat 100%. Acum am fost in cinci tari – Guatemala, Salvador, Honduras, Nicaragua si Costa Rica –,am avut 100% soare, mai putin in Costa Rica (zona Arenal), unde a fost nor si m-a plouat. Dar localnicii mi-au spus la unison ca daca vreau soare chiar si in aceasta perioada extrem de ploioasa, sa vin in martie. Fix cand e circuitul Paralelei acolo.

Sunt multe de spus despre America Centrala, am mai scris, voi mai scrie, vreau doar sa trec in revista ce aveti de vazut in circuit.

Panama – veti ateriza in Panama, acesta fiind cel mai mare hub aviatic al Americii Centrale. Este un oras foarte americanizat, singurul cu blocuri de tip zgarie-nori din regiune, cu numeroase fast-fooduri americane, dar si un flavour latino-american… este un soi de SUA latino-americana. La cativa kilometri de Panama City, se afla una dintre cele mai impresionante opere ingineresti din istorie – canalul Panama, construit la final de secol XIX pentru a lega cele doua mari oceane care uda coastele Americii – Atlanticul si Pacificul. Sunteti sau nu pasionat de mari lucrari ingineresti, e musai sa mergeti la Miraflores Locks, pentru a admira aceasta opera incredibila, sa asistati la procedurile prin care vasele trec prin canal (din cauza diferentelor de nivel, sunt “ridicate” sau “coborate”).

Desi ziceam ca Panama este foarte americanizat, sa stiti ca a mai ramas o enclava coloniala a vechiului Panama. Este orasul vechi, se numeste “Casco Viejo” si, pe cateva strazi, chiar ca iti imaginezi ca poate aparea vreun calaret imbracat in zale de dupa colt. Este singura urma istorica din intreaga tara, asa ca daca ajungi pe acolo, ar fi fain sa o vezi, eventual mai bei un mojito, mai mananci ceva.

Nicaragua – e una dintre tarile mele favorite din America Centrala, asa ca nu pot sa nu scriu la superlativ despre ea. Daca Panama reprezinta niste SUA latine, iar Costa Rica este si ea un pic americanizata, dar cu o natura incredibila, Nicaragua, numita si “Tara apei si a focului”, este America Centrala autentica – aia cu autobuze scolare nord-americane pictate in culori vii si folosite ca mijloace de transport in comun, cu orasele coloniale multicolore, cu catedrale in stil spaniol, cu vulcani fumegand, cu lacuri care te imbie sa sari in ele chiar si imbracat. Aici, natura nu este la fel de luxurianta ca in Costa Rica, dar ai parte de un alt avantaj – in perioada sezonului uscat (decembrie – aprilie), ai extrem de putine “sanse” sa te ploua. Am fost de doua ori, am stat, cumulat, vreo doua saptamani, cred ca am avut parte de o ploicica doar o dupa-amiaza. Iar anul acesta, a fost soare, cald non-stop!

Ce veti vedea in Nicaragua? Cele doua orase istorice coloniale care au dominat (in mod negativ) istoria si politica Nicaraguai si care azi, mult mai pasnice, se bat pentru cat mai multi turisti. Leon a fost si este orasul liberal, non-conformist, deschis si dornic de experienta, Granada este orasul boieresc, nobiliar, cu case masive, vile cu patio-uri pline de verdeata, cu calesti domnesti si multa culoare.

In apropierea lor, poti sa descoperi o gramada de experiente in natura, dar in turul Paralelei 45, cei de acolo au ales doua cu adevarat speciale si nu foarte dificile din punct de vedere fizic (de fapt, absolut deloc). E vorba de a vedea vulcanul activ Masaya, aflat intre capitala Managua si Granada, si de o tura pe la insulitele de pe lacul Nicaragua, tot in apropierea Granadei.

Vulcanul Masaya este, probabil, unicul vulcan din lume unde poti ajunge cu masina fix pana in buza lui, la doi pasi de crater. Exista o sosea impecabil asfaltata care te duce de la autostrada pana sus, la crater, unde poti sa vezi la doi pasi de tine fumul care iese permanent din crater. In plus, incearca sa te departezi doi pasi de grup si asculta cu atentie. Vei auzi pamantul, vei auzi clocotul vulcanului… o amintire de neuitat. Isletas inseamna un grup de insulite care s-au format in urma unei eruptii majore a vulcanului Mombacho, care domina orasul Granada. Te vei plimba cu barcuta printre zeci de insule de dimensiuni variabile – exista o zona naturala, neatinsa de mana omului, un soi de Delta tropicala, si o zona unde cei mai bogati oameni din Nicaragua si-au construit rezidente…

 

Costa Rica – nu exceleaza prin orase, niciunul nu e cine stie ce, in schimb are, probabil, cel mai spectaculos cadru natural din toata America Centrala. Parcurile nationale sunt o nebunie de flora si fauna si, in plus, chiar daca vezi mai multe, vei descoperi ca sunt foarte diferite de la unul la altul.

Eu am fost in cinci parcuri nationale – Corcovado, Manuel Antonio, Tortuguero, Arenal si Rincon de la Vieja, si am descoperit ca fiecare are ceva special. In circuitul Paralelei 45, veti merge in doua dintre acestea – Tortuguero si Arenal. Am fost chiar surprins ca se merge in Tortuguero, dar merita cu varf si indesat. Si asta, pentru ca se ajunge ceva mai greu – masina, apoi cu barca, e ca accesul in Delta Dunarii, dar odata ajuns in acest satuc, vei fi vrajit imediat. Aici, nu mai este America Centrala aceea spaniolofona, vei descoperi un soi de Jamaica – majoritatea locuitorilor sunt negri, se vorbeste engleza si parca te-ai afla intr-un cantec de-ale lui Bob Marley. In plus, plimbarea pe canalele de langa Tortuguero te va face sa descoperi flora luxurianta si fauna Caraibelor. In mod normal, vei avea un luntras localnic, care te va uimi ce ochi are sa descopere iguana si nu stiu ce pasari bine ascunse printre frunze.

Arenal este THE park of Central America. Zona este dominata de un vulcan activ (nu si zilele acestea) si este capitala turismului costarican – sunt numeroase parcuri naturale unde poti sa descoperi unul dintre cele mai variate ecosisteme ale lumii – orhidee, arbori, pasari, broaste si multi, multi fluturi. Anul acesta, am fost la Hanging Bridges (de neratat!), parcul Arenal Natura, in tur de bird watching (dis-de-dimineata, am inceput la 5!) si in tur de noapte. Nu am ajuns la izvoarele termale – dar vad ca sunt incluse in program. Cum am zis, Arenal poate fi considerat un paradis pe pamant. Si, in plus, aveti cea mai mare sansa de soare! Am fost de doua ori la inceput de ianuarie, si vremea nu a fost cine stie ce, toti localnicii spunandu-mi ca martie este unica luna insorita in Arenal!

 

Cand sa mergi in America Centrala ?

Cam peste tot, perioada de sezon secetos este decembrie – aprilie, exceptand coasta caraiba si zona nordica din Costa Rica (Arenal / Monteverde), cand cel mai bine este sa mergi in luna martie. Zona respectiva este de cloud, respectiv rain forest, si de aceea ploua mult, foarte mult.

 

Vize America Centrala

Nu ai nevoie de viza pentru nicio tara din America Centrala. Costa Rica cere uneori dovada iesirii de pe teritoriul ei – bilet de avion sau de autobuz. Atentie, se platesc taxe de intrare/iesire in Nicaragua.

 

Nivel de siguranta

Panama, Nicaragua si Costa Rica sunt tari sigure – evident, exista anumite zone din capitalele lor care trebuie evitate, dar in general sunt OK si nivelul de criminalitate este redus.

 

Tururi organizate

Cum ziceam, Paralela 45 are un tur organizat in martie, cu un program foarte bine facut – adica, chiar se vad cele mai faine locuri din cele trei tari. Se pleaca pe 20 martie si e un tur de 15 zile. Se zboara cu Air France – la dus, in Panama, la intors, se pleaca din San Jose, beneficiind de faptul ca firma franceza are zboruri si spre Panama, si spre Costa Rica, iar pretul este de 2.830 de euro, incluzand toate zborurile (mai sunt vreo doua zboruri in America Centrala), taxele aeroportuare, cazari, transport, intrari la obiectivele mentionate si destul de multe mese. Pe langa ce am povestit eu, se mai sta un pic la plaja pe malul Pacificului, la Tamarindo.

Aici afli toate informatiile ———-> circuit America Centrala.

Imagini America Centrala

Casco Viejo Panama

Strazile din Casco Viejo, vechiul cartier din Panama

Panama Modern

Si Panama cel modern, cel americanizat

Panorama Panama

 

. Miraflores Locks

O lucrare inginereasca incredibila – Canalul Panama

. Miraflores

Si aici navele sunt ridicate la etajul superior 🙂

. Canal Panama

Gata de a intra in ecluza

Plaja Tortuguero

Plaja salbatica la Caraibe. Aici, Tortuguero

Tortuguero Costa Rica

Cu barca prin Tortuguero

Iguana

Iguana la soare

Pasare De Apa

Costa Rica – un paradis pentru bird watchers

Hanging Bridges

Hanging Bridges – unul din cele mai faine parcuri naturale din zona Arenal

Hanging Bridges Arenal

 

Catedrala Leon

Catedrala din Leon, Nicaragua

Desene Murale Leon

Plini cu picturi murale din perioada Revolutiei sandiniste

Leon Magazin Ambulant

Un magazin mobil 🙂

Casa Leon

Coloratele cladiri ale Leonului

Vulcan Masaya

Masaya, vulcanul activ pe care urci cu masina 🙂

Masaya

 

Vulcan Nicaragua

Asa arata craterul

Granada

Piata centrala din Granada

Granada America Centrala

 

Granada Nicaragua

Panorame din Catedrala din Granada

Strazi Granada

Strazile din Granada

Isletas

Isletas – un paradis natural

Isletas Granada Nicaragua

 

Granada America Centrala

Turla catedralei vazuta dinspre lacul Nicaragua

Tripsta-logo

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii