Am ajuns in Puno noaptea, dupa o “plimbare” de sase ore cu autocarul. In Peru toate drumurile cu autocarul sunt lungi, insa e cumva normal, statul sud-american fiind de sase ori mai mare decat Romania. Este, de altfel, al 20-lea cel mai extins stat din lume. Cand autobuzul a ajuns noaptea in Puno, am gasit orasul amplasat strategic pe malul lacului Titicaca imbracat in straie de sarbatoare. Parea ca, pentru o noapte, a devenit el orasul luminilor, furandu-i titlul mult mai cunoscutului Paris.
La lumina zilei insa, Puno isi pierde din stralucire, fiind un oras aglomerat, murdar si in continua miscare. Piata centrala este mica, insa are ceva ce nu am gasit in niciun alt oras din Peru. Are gelaterii multe si ieftine, iar inghetata din Peru este una dintre cele mai bune pe care le-am mancat, la intrecere cu cea din Italia. O alta inghetata care nu ar trebui ratata este queso helado, in traducere branza inghetata. In realitate, este o inghetata de lapte delicioasa, pe care am gustat-o in Arequipa. Nu pot sa spun unde poate fi gasit-o, dat fiind ca eu descoperit-o intamplator, la colt de strada, in galeata unei localnice. Din galeata ei de 10 litri mi-a pus cu lingura intr-un pahar de plastic. Cand ai in fata un asemenea deliciu, cine se mai gandeste la igiena?:)
Dis-de-dimineata am plecat de la hotelul nostru din Puno – Balsa Inn – amplasat in centrul orasului catre lac, de unde am luat barca pentru a vizita insulele Uros si Taquille. Calatoria cu barca este lunga (circa trei ore doar dus) si, dupa o vreme de admirat lacul, prinde bine o carte sau o revista care poate fi citita la inaltime, incalzit de razele soarelui, pe “acoperisul barcii”. Cand ajungi la Titicaca ai senzatia ca ai in fata o mare si nu un lac. Se intinde cat vezi cu ochii. Dupa ce ochii s-au mai obisnuit sa vada doar albastru, la orizont incep sa se profileze insulele Uros, aflate la circa cinci kilometri de tarm.
Prima oprire in drumul nostru a fost Uros, un grup de insule create artificial de peruani, din stuf. Circa 2.000 de persoane locuiesc pe aceste insule, in grupuri de 4-10 persoane, in case de stuf, cu paturi de stuf si barci de stuf. Ce te socheaza in prima instanta pe aceste insule este faptul ca sunt de stuf, create de locuitorii lor care traiesc pe ele tot timpul anului.
Inainte sa cobor din barca mi-a fost frica ca s-ar putea scufunda dupa ce grupul nostru de circa 20 de persoane va cobori si va pasi pe insula. M-am convins rapid ca nu se scufunda, insa am continuat sa privesc sceptica tot ce vedeam in jur. Mi-era greu sa cred ca fetele cu cosite pana la brau si cu haine colorate traiesc acolo zi si noapte, merg la scoala pe o alta insula plutitoare si isi traiesc practic toata viata pe o insula de stuf in mijlocul lacului Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare inaltime din lume, peste 3.800 de metri. Fiecare insula este inlocuita dupa circa trei luni, ciclul normal de viata al unei constructii din trestie, spun localnicii care traiesc din pescuit si turism.
De altfel, de cum barca a oprit langa insula, localnicii si-au intins tarabele si si-au expus figurinele de stuf, tesaturile si celelalte suvenire. Nu am cumparat nimic, insa mi-a facut cu ochiul altceva. Pentru 20 de soli (5 euro) poti sa primesti o calatorie cu barca de stuf, creata tot de localnici pentru a-si spori veniturile din turism. Calatoria a meritat. Locuitorii insulelor Uros folosesc o barca mai moderna din lemn pentru a merge la pescuit, pentru a merge la taiat stuf si pentru calatoriile zilnice la scoala sau in Puno la cumparaturi.
Din Uros barca noastra “de ultima generatie” prin comparatie cu cea din stuf ne-a dus mai departe, in insula naturala Taquille, una dintre cele mai turistice din Titicaca. Din locul unde acosteaza barca pana sus, in piata centrala, ai ceva de mers, insa te poti consola cu gandul ca, odata ajuns sus, te poti bucura de o masa traditionala in zona – o supa de quinoa si un pastrav proaspat pescuit din Titicaca. Masa este, de altfel, inclusa in pretul excursiei. Pretul nu il stiu, pentru ca noi am platit toata excursia in Peru, la o agentie locala, insa aceste detalii le voi explica la finalul povestii mele peruane.
Ce pot spune insa este ca a fost cel mai bun peste pe care l-am mancat vreodata. Si nu e doar parerea mea :). Pentru vegetarieni, sa stiti ca au un alt meniu, la fel de gustos, din auzite.
In Taquille, pe langa mancarea deosebit de buna, se remarca barbatii de pe insula, care isi petrec timpul crosetand. De altfel, toti barbatii poarta pe cap o caciula facuta de ei insisi. In functie de culoarea caciulii, iti dai seama daca barbatul este casatorit sau burlac. “Pe aceasta insula femeile sunt cele care aleg, si atunci cand aleg un barbat, nu se uita dupa frumusete sau avere, ci dupa cat de bine a stiut sa isi croseteze caciula”, explica ghidul. La inceput pare totul desprins dintr-o poveste a fratilor Grimm, insa, dupa cateva zile in Peru, realizezi ca, la capatul acela al lumii, barbatii sunt cei care croseteaza, iar oamenii chiar locuiesc pe insule de trestie, in case de trestie si paturi de trestie.
Imagini Titicaca
Pe lacul Titicaca
Un cer de vis
Barca cu care am facut turul
Una din insulele plutitoare „crosteta” din stuf pe care locuiesc indienii Uros
Localnici de toate varstele 🙂
Poti face o plimbare cu o barca traditionala pe Titicaca
Inca Cola, bautura Perului 🙂
Titicaca are si insule „adevarate”, nu doar facute din stuf – cum ar fi insula Taquille
Foto credit: Mihai Buduleanu
Sper ca l-ati aplaudat pe presedintele insulei, ca asa se face…:))…pe fetita cu fusta verde, mi se pare ca o cheama Rosalinda si sta pe isla San Pedro, prima debarcare practic. Ia zi, v-au spus la sfarsit „hasta la vista baby”?
L-am aplaudat, doar ca la mom respectiv erau chiar 2 presedinti :))