Desi iulie este in toiul verii, nu ai garantia ca vremea va fi insorita non-stop… S-au mai vazut si maxime de 10 grade in mijloc de iulie in Rusia, dar, cel putin pana acum, am avut bafta de vreme buna. Trezirea este dis-de-dimineata, in mod normal, dupa program ar fi trebuit sa o taiem direct spre palatul de la Tsarskoe Selo (inseamna „Satul Tarului” in rusa), care intre timp a fost botezat cu numele lui Puskin, dar pentru ca in prima zi nu am „facut” St. Petersburgul, urma sa-l „facem” in dimineata asta. Adica sa ne oprim la doua biserici mai rasarite din metropola lui Petru.
Toate lumea la timp, autocarul gata de plecare, asa ca am tulit-o spre centru. Ghida era cu noi, asa ca nu am bananait din cauza necunoasterii drumului si am ajuns destul de rapid langa catedrala Sf. Isaac. Poate n-ati auzit de Sfantul Isaac, ca nici eu nu am auzit, dar se pare ca era sfantul patron al tarului fondator, acesta fiind nascut in ziua hramului Sfantului Isaac, un sirian care s-a dus sa-l certe pe imparatul bizantin Valens care trecuse la arianism si acesta l-a aruncat in inchisoare. Cum Valens avea de furca cu gotii, i-a spus lui Isaac sa se duca sa-i bata pe goti si ca o sa-l omoare cand se intoarce… Dar conform previziunilor lui Isaac, Valens a murit „in flacari” in urma bataliei pierdute de la Adrianopol. Urmasul lui Valens, Teodosie I, l-a eliberat pe Isaac si a renuntat la arianism.
Catedrala Sf. Isaac este cea de a patra reincarnare si a fost construita in secolul 19 de un arhitect francez care fusese pana atunci in serviciul lui Napoleon. Dupa ce bolsevicii au preluat puterea, a fost transformata in Muzeul… Ateismului, iar apoi, in Muzeul Catedralei, colectii atee fiind transferate in Muzeul Istoriei Religioase din catedrala Kazan, cea de a doua mare catedrala din St. Petersburg. A fost redeschisa si functioneaza ca biserica abia dupa 1990.
Cand am fost prima oara in 2010, am vizitat biserica, dar m-am si urcat in jurul turnului pentru o panorama extraordinara a orasului, probabil cea mai buna panorama din St. Petersburg. Ei bine, de data asta am avut ghinion… Era o zi de miercuri si catedrala era inchisa! Puteai sa te urci sus, in varf, dar asta cerea timp, iar timpul era cam neindestulator in cazul unui tur organizat… Asa ca am luat-o la picior spre Piata Senatului, in fata Muzeului Ermitaj, pentru niste poze si apoi ne-am intors la autocar.
Urmatorul stop era, de fapt, prima escala din traseul nostru rusesc – la catedrala Petru si Pavel, aflata in centrul fortaretei omonime… Daca, in prima zi, am ajuns prea tarziu, inchizandu-se, de data asta am avut noroc. Era miercuri si, in mod normal, trebuia sa fie inchisa, dar, in mod exceptional, vara, in mijlocul sezonului turistic, catedrala este deschisa non-stop, asa ca am putut intra si vedea mormintele tarilor, tarinelor si ale unor mari duci de dupa Petru cel Mare. Dupa ce Petru a mutat capitala la St. Petersburg, traditia a ramas ca tarii erau incoronati la Moscova, intr-o biserica din Kremlin, in timp ce somnul de veci il dormeau in orasul lui Petru. Toate mormintele arata la fel… albe, stralucitoare, cu o mare cruce de aur. Cu exceptia mormantului tarului Alexandru al II-lea (cel de la Plevna) si al tarinei, care sunt de culori diferite – rosie, respectiv verde. Ca si celelalte biserici, si Petru si Pavel a devenit un muzeu dupa ce Lenin a preluat puterea, dar continua sa fie un muzeu si in ziua de azi, desi sporadic, dupa 1990, mai au loc si slujbe pe aici. Ultimii „chiriasi” sunt tarina Maria, sotia tarului Alexandru al III-lea si mama ultimului tar, Nicolae al II-lea, printesa de Danemarca, una dintre putinele reprezentante ale Romanovilor care au scapat Revolutiei bolsevice si care a reusit sa fuga din Rusia si sa se refugieze in tara de origine, Danemarca, unde a si murit… Aceasta a fost adusa din Danemarca in 2006 si detine cel mai nou mormant ! In schimb, foarte interesanta este si necropola ultimilor Romanovi – executati de bolsevici (tarul, tarina, tareviciul si cele 4 fiice), aflata undeva intr-o capela mai mica, nu stiu daca oasele lor nu sunt cumva amestecate, cert este ca pietrele lor de mormant se afla in picioare, incastrate intr-un zid… iar in mijlocul micii capele se afla o icoana cu imaginile lor cu o aura de sfinti in jurul capului – biserica ortodoxa rusa din exil i-a proclamat sfinti in timpul razboiului rece, in timp ce Biserica Ortodoxa Rusa nu ii recunoaste ca atare… si nici macar moastele lor nu sunt reale, in ciuda tuturor analizelor ADN care confirma acest lucru.
Dupa vizita, am admirat imensa spira din varful catedralei, acel bat aurit care se vede din aproape orice colt al Petersburgului istoric, si apoi ne-am imbarcat in autocar. Urma, in fine, sa ne ducem spre palatul Ecaterinei cea Mare, palatul de la Tsarskoe Selo.
Palatul de la Tsarskoe Selo este legat de numele celor doua Ecaterine – Ecaterina I, sotia lui Petru cel Mare si tarina autocrata pentru inca doi ani dupa moartea sa, si Ecaterina cea Mare. Daca Petru avea niste gusturi cam spartane, sotia sa, desi de origine umila (era fiica unui taran lituanian, casatorita cu un soldat suedez, apoi cumparata succesiv de un general si apoi de un nobil rus pentru a deveni in cele din urma tarina si autocrata), avea niste gusturi destul de extravagante. Fiind nascuta si crescuta intr-un mediu occidental (prin tarile baltice), Ecaterina a urmat dorinta lui Petru de a construi in stil european, in schimb i-a placut aurul, foarte mult aur… Gustul pentru aur l-a mostenit fiica sa, Imparateasa Elisabeta, care i-a cerut arhitectului italian Rastrelli, care a lasat posteritatii numeroase cladiri din St. Petersburg, sa construiasca un palat plin de aur.
Si Rastrelli nu a dat gres. Nu trebuie decat sa urci cateva scari si sa ramai surprins de somptuoasa intrare, cu statui aurite intr-o nebunie de culori… Apoi, trecand din sala in sala, toate inzorzonate cu tot soiul de statui aurite… nu, nu arata tiganeste, totusi sunt de bun-gust… dar, practic, toata lumea pare sa fie atrasa ca fluturii de lampa de celebra Camera de Chihlimbar… A fost denumita drept „cea de a opta minune a lumii” si este cu adevarat magica… E drept, acum, in palatul Ecaterinei se afla o reconstituire. Originalul, oferit in dar de regele prusac Friederich Wilhelm I lui Petru cel Mare, a disparut in zilele sfarsitului celui de Al Doilea Razboi Mondial, pe undeva prin Königsbergul prusac, actuala enclava ruseasca in mijlocul Uniunii Europene. Exista tot soiul de teorii – ca a fost distrusa, ca a fost ingropata, ca a fost furata… Ceea ce e cert este ca a fost reconstruita cu bani germani si reinaugurata in 2003, cu ocazia sarbatoririi a 300 de ani de la fondarea orasului lui Petru.
Ca si in cazul palatului de la Peterhof, si cel de la Tsarskoe Selo dispune de o gradina superba, aparent chiar mai somptuoasa decat cea de la sud de golf. Din pacate, timpul ne presa, trebuia sa plecam spre Novgorod, asa ca am ratat una dintre cele mai frumoase gradini din Rusia… dar, cel putin, stiu ca trebuie sa ma intorc pe cont propriu pentru a o vedea… acum trei ani nu am avut prea multe zile la dispozitie pentru a vizita ambele palate…
A urmat apoi lungul drum spre Novogorod… Ma rog, drumul nu ar fi fost cu adevarat lung daca nu ar fi fost mega-aglomerat si daca nu am fi ratat si drumul din cauza unui GPS… asa ca un drum care pare de vreo 2 ore pe hartie, a devenit un drum de 5 – 6 ore pe final. Mi se par ciudate prioritatile dezvoltarii infrastructurii ruesti – desi exista tren de mare viteza intre Moscova si St. Petersburg, soseaua dintre cele doua orase fundamentale ale Rusiei e un drum national care din cand in cand se ingusteaza sau se largeste. Mai sunt si niste zone unde aduce a autostrada, dar, in rest, ba pe doua benzi, ba pe una… Dar nu drumul m-a obsedat, ci casele de langa el – dupa minunatele palate ale Petersburgului, satele de pe drum erau intesate de case de lemn – unele pe cale sa cada, altele inca in picioare, dar strambe, in fine, o imagine dintr-o alta era… oare cand s-or fi construit casele astea? Pe vremea lui Hrusciov sau inca mai de demult?
In fine, a cazut si obscuritatea, nu intunericul, inca nu eram destul de la sud sa fie intuneric deplin, si am intrat si in Novgorod, unul dintre orasele istorice ale Rusiei de mare insemnatate (de fapt, dinastia fondatoare scandinava a Rusiei si-a avut capitala aici). Am trecut pe langa Kremlin, zona oficialo-religioasa intarita, am trecut podul peste un rau si am ajuns in cele din urma la hotelul Sadko, un hotel chiar OK… si prin camere, si pe holuri, si p-afara. Evident ca, fiind ajunsi cam pe la miezul noptii, nu am mai gasit niciun restaurant deschis, dar, ca si la St. Petersburg, am fost salvati de la inanitie de micul supermarket “Producti” de peste drum… Bine aprovizionat, singurul pacat fiind ca respectau cu sfintenie noul ucaz imperial care interzice vanzarea de produse alcoolice (inclusiv berea) dupa ora 22:00, asa ca unii dintre noi au fost cam bosumflati… dar lasa, un iaurt, niste paine si un salam si asa am rezolvat cu masa pe ziua respectiva.
A doua zi dimineata urma sa vizitam Kremlinul din Novgorod si sa ne continuam lungul drum spre Moscova – inca 530 km… Am adormit tun cu speranta ca vom intalni mai putine camioane pe drum :).
Imagini St. Petersburg si Tsarskoe Selo
Catedrala Sf. Isaac din St. Petersburg
In fata la Ermitaj
Si coada la intrare 🙁
Piata Senatului din fata Ermitajului
Catedrala Sf. Petru si Pavel din St. Petersburg
Unde se afla necropola tarilor rusi de dupa Petru cel Mare
Morminte de Romanovi
Capela in care se afla ramasitele ultimului tar Nicolae II, a tarinei Alexandra si a celor 5 copii ai lor executati de bolsevici
Frumoase sunt cupolele de la Sf. Petru si Pavel !
Al doilea palat de vara de langa St. Petersburg – Tsarskoe Selo
Cupolele in stil rusesc sunt cu adevarat „eye-catching”
In interior, nu s-a facut economie de aur
Portretele tarului Nicolae II si a tarinei Alexandra Fedorovna
Celebra camera de chihlimbar
O frantura din legendarele gradini din Tsarskoe Selo
Si dupa ore pe soselele Rusiei, in fine, ajungem la hotelul Sadko din Novgorod !