Cum imi organizez o calatorie pe cont propriu

Ghetar in Patagonia.JPG

Cand scriu aceste randuri sunt la bordul unui avion KLM in drum spre Buenos Aires, cel mai lung zbor din cariera mea de calator… la decolare, am fost anuntati ca vom zbura 14:45 ore, asta in caz ca n-o sa ne mai loveasca vreun vant din fata aparut de te miri de unde, asa ca va fi in mod cert un nou record personal. Precedentul a fost inregistrat tot pe un KLM, dar pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, undeva in 2005, si am zburat vreo 12 ore. Mi-aduc aminte ca, la retur, nu am dormit si am citit “Codul lui Da Vinci” da capo al fine, tocmai cumparasem cartea de la benzinarie pe autostrada. Acum, dupa ce am vazut “Fast and Furious 6”, m-am gandit sa mai scriu niste articole. Si, cum plec in vacanta (suna ciudat sa zic ca plec in vacanta, fiind plecat tot timpul, dar unele excursii sunt, de fapt, calatorii de documentare cu un program strict, de grup, urmat la milisecunda, sau aproape), am zis sa trec in revista pasii relativ la cum imi organizez o calatorie. Si sa luam ca studiu de caz tura asta prin America de Sud.

In primul rand, m-am gandit mai de asta-iarna unde sa merg iarna asta. In Asia am tot fost. Da, este continentul meu preferat, imi place mult de tot acolo, nu ma plictisesc chiar daca revin a nu stiu cata oara la Beijing, Bangkok sau Hong Kong, dar am simtit nevoia unei noi destinatii. Si nu am fost de mult in America Latina – ultima oara am calcat in America Centrala in 2005, iar singura data cand am fost in America de Sud a fost in 2001, cand am vizitat Peru si am oprit vreo 2-3 zile prin Venezuela la un amigo. Planul initial era sa merg in America Centrala – Panama – Costa Rica – Nicaragua, dar presat si de cei cu care mai calatoresc uneori impreuna, am schimbat directia mai la sud… spre Argentina.

Bon, stiu cate ceva despre Argentina, asa ca primul lucru a fost sa pun mana pe un ghid Lonely Planet. Stiu, suna desuet in lumea de azi in care poti sa-ti calculezi si cati pasi faci pe zi intr-o excursie nu stiu unde, dar din punctul asta de vedere sunt mai old-style. Ma lamuresc despre ce vreau sa vad citind Lonely Planet. Din pacate, nici LP nu mai e ce era, de cand a fost vandut de la unii si la altii, calitatea, adica bogatia de informatii, s-a cam dus pe apa sambetei, dar, si asa, pot sa-mi fac o opinie.

In primul rand, Argentina este o tara mare si diversa. Nu am la dispozitie decat trei saptamani si, decat sa alerg pentru a bifa 143 de obiective turistice de la Iguazu pana in Tara de Foc, mai bine ma concentrez pe o zona si o pot vedea in liniste si intelege. Nu e vorba ca o lalai, nu o lalai, alerg de dimineata pana seara, dar simt nevoia sa vad si sa savurez mai profund ceea ce vad. Si, cum din copilarie am fost fascinat de Tara de Foc datorita romanului “Toate panzele sus!”, m-am decis sa plec in cautarea lui Pierre Vaillant.

Bon, in primul rand am dat unda verde Argentinei si pentru ca este anotimpul propice vizitelor. Este cel mai cald in Tara de Foc (adica sunt vreo 10 grade ziua), iar ziua e lunga, in plus, in nord e perioada verii cu mult soare. Ca atare, am zis Argentina si Tara de Foc. Dar Tara de Foc se intinde si in Chile si mi-aduc aminte si ca am vazut pe Discovery sau nu mai stiu unde un documentar despre muntii Torres del Paine. Ma uit pe harta si vad ca nu sunt departe, in plus, de acolo mai sunt vreo trei ore cu autobuzul pana la El Calafate unde se afla celebrul ghetar Moreno pe care nu pot sa-l ratez. Imi schitez ruta: Ushuaia – Punta Arenas – Puerto Natales – El Calafate. Bon, cate zile unde? Asa ca recitesc Lonely Planet, ma uit si pe net si incep redistribuirea – doua zile colo, trei zile dincolo etc. Fac si conexiunile de transport (iti trebuie cam o zi sa mergi cu autobuzul de la Ushuaia la Punta Arenas), iau in consideratie cand pica Anul Nou (ma prinde in Punta Arenas, in Chile) si a iesit planul.

Cam am idee ce fac acolo, dar nu vreau sa fac un plan strict. Cand ajung, ma lamuresc de la alti calatori si de la agentiile de turism locale cam ce e de vazut. Musai pinguini, foci, natura, munti, ghetari, fiorduri. Am o idee ce si unde, dar nu e batut in cuie.

Evident, nu pot rata Buenos Aires. In primul rand, acolo e locul unde aterizeaza KLM-ul, dar este si o metropola care nu poate fi ratata. Cat sa stau? Pai, vreo patru zile, zic eu… asa, sa vad una, alta, sa dansez tangou etc.

Ma uit pe zborurile KLM. Pai, avionul pleaca la 6 dimineata din Bucuresti si ajung la 8 seara in Buenos Aires, adica ora 1 noaptea la noi. Ma uit mai departe la zborurile de Ushuaia (cu autobuzul faci vreo douazile si ceva, nu e o idee prea buna). Ma lamuresc ca zboara LAN Argentina si Aerolineas Argentinas. Ma uit la preturi, la orare, iaca un zbor care pleaca la 6 dimineata din Buenos, ajung in cursul diminetii la Ushuaia. Suna bine, dar nu suna bine a doua zi dupa ce calatoresc 24 de ore! Asa ca decid ca prima zi o voi petrece la Buenos, voi dormi linistit, iar ziua urmatoare plec in Tara de Foc.

OK, cum iau biletele interne? Pai, intru mai intai pe site-urile celor doua companii aeriene. Aerolineas e mai ieftin. Iau la mana agentiile online gen Paravion, Tripsta, Vola etc. Arunc o privire si pe cele de afara gen Edreams, Expedia etc. Descopar ca Paravionul costa fix pix cat am gasit pe site-ul lui Aerolineas, asa ca prefer sa iau de la Paravion, barem am pe cine contacta in caz de probleme. Si probleme sunt cu duiumul intr-o tara a grevelor.

Acelasi proces si pentru zborul El Calafate – Buenos: site companii aeriene, site-uri internationale, site-uri romanesti. Castigator in cazul acesta este Tripsta, care are cel mai bun pret, vreo 10 euro peste ce imi da Aerolineas, dar e OK. De ce Aerolineas? Pai, are un orar care ma coafeaza mai bine si e si parte a Sky Team – am card Flying Blue Gold care e valabil si pe Aerolineas, nu si pe LAN, am mile pe Flying Blue, am si ceva beneficii ca sunt la nivelul Gold – mai mult bagaj, prioritate la imbarcare, check-in la biroul de Buisness Class, ma rog, e mai bine.

A, sa nu uit… demult voiam sa ajuns si la Montevideo. Tot de mic mi se trage. Nu numai “Toate panzele sus!” m-a fascinat, ci si cartile lui Ioan Chirila. Iar una dintre ele, “Si noi am fost pe Conte Verde”, relateaza povestea echipei nationale de fotbal a Romaniei, participanta la primul Campionat de fotbal din istorie, in 1930, in Uruguay. Asa ca e musai sa merg si la Montevideo, care e peste apa de Buenos, la vreo trei ore de mers cu vaporul. Tot cercetand, descopar ca pot sa fac o tura si prin oraselul Colonia, un orasel colonial al Uruguayului, asa ca bag si o tura prin Uruguay in program. Biletele de vapor le iau la fata locului (se pare ca sunt mai ieftine decat pe net).

Am rezolvat problema cu traseul, transportul, hai la cazare. Pun mana pe Booking, Expedia si altele. Parca Booking e mai bun, da si hosteluri, e OK. Studiez fiecare oras in parte, ma uit la locatie ca nu vreau sa stau la cuca macaii, preturi, conditii, notele de pe Booking (mai de incredere decat cele de pe Tripadvisor). Asa ca iau hotel dupa hotel. Stiu, unora le place sa nu aiba nimic rezervat, sa vada cand ajunge. Mie nu imi place sa pierd timp bantuind din hotel in hotel – au, n-au loc, pretul e OK sau nu. In plus, sunt in perioada in care toata Argentina calatoreste (e vacanta de vara combinata cu cea de Anul Nou), asa ca nu e cazul sa risc sa dorm in parcul central din Ushuaia la 0 grade.

Bifat si asta. Bani. Asta in general, e simplu, am un card de debit Visa Electron, scot din perete de pe unde ma duc. Il am din 2001 si e super OK. Dar descopar ca in Argentina sunt probleme. Guvernul a cam dat cu economia de pamant si in haloimesul financiar de aici au impus tot soiul de limitari transferurilor valutare din si spre Argentina. Ce e rezultat? O criza enorma de valuta si o inflatie galopanta. Este la mintea cocosului ca, in conditiile astea, e probabil sa fie o piata neagra. Pun mana si studiez si presupunerea mi se confirma. Rata oficiala (inclusiv la banca sau la casele de schimb este cam de 5-6 peso la dolar), in timp ce pe piata albastra (habar n-am de ce i se spune Blue Market si nu Black Market), dolarul se tranzactioneaza cu 9-10 peso la dolar. Aha… Argentina e scumpa, asta o face mai ieftina. Mai sap si descopar ca argentinienii au un fetis cu bancnotele de 100 de dolari mai noi de 2006, dar in niciun caz cu dolarii aia noi colorati care nu sunt de incredere. Ma duc la banca in Romania si schimb niste lei in dolari, nu mai vechi de 2006, nu mai noi de 2010. Restul, in Chile si Uruguay, economii normale, rata de schimb oficiala este rata de schimb reala, asa ca ma voi servi din bancomate. Trebuie sa am grija cand plec din Argentina sa scap de toti peso pentru ca e interzis sa-i schimb inapoi in dolari.

Next – probleme de siguranta. Tara pare sigura, in Buenos Aires se pare ca sunt niste cartiere off-limits. Fain, unul, Boca, trebuie vazut, dar numai strada principala, cum faci un pas mai la stanga, ai cutitul la gat, asa ca ma voi duce doar ziua si cu localnici (intre timp, am gasit amici pe aici, cunostinte ale cunostintelor etc). Oricum, in Buenos nu e bine sa stai cu aparatul de foto agatat de gat si nici sa te joci cu telefonul mobil – guvernul a impus niste taxe vamale imense la telefoane mobile si electronice, asa ca smartphone-urile sunt o rara avis in tara care acum vreo 60 de ani era una dintre cele mai bogate din lume. Asa ca telefonul la ascunzis. De fapt, cand ajungi in tara, trebuie sa-l declari la vama cu serie, model, data cumpararii, ca sa fie siguri ca pleci cu el si nu il vinzi pe milioane in Argentina… unde, oricum, e mai ieftin sa-ti cumperi o vila decat un telefon mobil :). Sau, ma rog, aproape.

In rest, mi-am mai repetat cunostintele de spaniola (putina lume vorbeste aici engleza), mi-am printat Wikitravelul si mi-am facut copie la paginile relevante din Lonely Planet (doar nu m-oi cara cu toata cartea!), mi-am facut asigurare de calatorie si cam atat… Restul mai vad si pe acolo, d-aia m-am dus, sa explorez… Avionul zboara deasupra Atlanticului si eu visez inca la cea de a 91-a tara…

Si apropos, voi, cum va organizati excursiile ?

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii