Cu bicicleta spre Indonezia. De ce Indonezia? De ce pe bicicleta? De ce solo?

Alina Ene spre Indonezia

Intotdeauna mi-a facut mare placere sa prezint aici, pe blog, proiecte de calatorie mai mult sau mai putin indraznete, mai mult sau mai putin nebunesti (de fapt, nici o calatorie nu este chiar 100% nebuneasca si fiecare calatorie are un dram de nebunie in ea), asa ca astazi am placerea sa va prezint calatorie pe bicicleta a Alinei spre Indonezia. Da, Indonezia si, da, pe bicicleta. Nu vreau sa mai adaug ceva, o las pe ea sa scrie, ce si cum. Bafta, Alina !

Urmeaza-ti drumul si drumul va avea grija de tine.

Anul acesta m-am hotarat ca vreau sa ajung pe bicicleta in Indonezia. Decizia a venit in mod natural, dar perioada anterioara luarii deciziei a fost incarcata de tensiuni si conflict interior. In momentul in care am recunoscut fata de mine ca asta e ce imi doresc, lucrurile si-au reintrat in ritm. Subconstientul vorbeste clar si raspicat, dar isi mascheaza intentiile.

Directia a fost data de faptul ca am aplicat pentru bursa Darmasiswa, acordata de statul indonezian tuturor tarilor cu care se afla in relatii diplomatice. Bursa imi ofera un interval de timp in care sa operez. Totul a capatat consistenta si “intr-o zi” a devenit termen-limita.

Bursa ramane insa un pretext. In ianuarie am aplicat, dar raspunsul il primesc in aprilie si, indiferent daca e da sau nu, sunt hotarata sa intreprind aceasta cicloexpeditie. Am incredere insa in sansele mele, asa ca planificarea o fac in eventualitatea unui “da”.

Plecarea va fi cel mai devreme la sfarsit de aprilie si pana in septembrie 2014 trebuie sa fiu in Jakarta. Am estimat intreaga distanta undeva la 14.185 km, dar numai 7.263 km ii voi parcurge pe bicicleta.

Tarile din itinerar sunt: Romania, Bulgaria, Georgia, Armenia, Iran, Pakistan, India, Nepal, Mynamar, Malaysia, Singapore, Indonezia. Ma imaginez debarcand in Batumi, Georgia; explorand orasul de piatra Vardzia din muntii Georgiei; afland despre genocidul armean la muzeul tematic din Yerevan; cum admir formatiunile de marna in drum spre Teheran; cum ma ratacesc prin Marele bazar, moscheile din capitala Iranului; in multimea care asista la ceremonialul de schimbare a garzii de la Wagah, punct de granita intre Pakistan si India; cum mi se taie rasuflarea la vederea palatului Taj Mahal…

Lumbini, locul de nastere al lui Buddha, in Nepal; Bagan, orasul antic din Myanmar sunt alte doua puncte esentiale pe traseu. Sper doar sa am timp sa ma bucur de ele.

Mi-am schitat un itinerar, dar flexibilitatea mi se pare importanta. Daca in septembrie trebuie sa fiu in Jakarta, atunci voi suplimenta cu alt mijloc de transport in functie de cum ma descurc pe bicicleta. In Asia de Sud-Est este vreme musonica. Pentru Pakistan se obtine dificil viza. In Myanmar este posibil sa pot intra doar cu avionul. Sunt multe variabile la mijloc.

Ce mi se pare fascinant la mersul pe bicicleta este faptul ca te poti opri cam unde vrei si cand vrei. Te deplasezi intr-un ritm suficient de alert cat sa simti ca efectiv te deplasezi, dar in acelasi timp iti da timp sa digeri experienta, sa traiesti ceea ce vezi.

Ce imi rezerva drumul? Habar n-am. Incerc sa nu-mi creez asteptari de niciun fel. Ma documentez si ma pregatesc in scop preventiv si, mai departe, ma incred drumului.

Nu mi-am propus, neaparat, sa intreprind aceasta cicloexpeditie solo. Daca ma intersectez cu alti cicloturisti n-o sa-i alung. Dar nu mi-am propus sa gasesc pe cineva cu care sa impartasesc experienta. Sa te insotesti presupune o adaptare de ritm, o sincronizare. Nu-mi plac compromisurile la drum lung, dar intai sa ma pornesc :).

  traseu-final.jpg

Mihai-Culescu (2).JPG

foto-personala.jpg

IamWOW!.jpg

profil.jpg

ro to indo.jpg

Categorii:
Diverse

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii