Alina a plecat pe bicicleta spre Indonezia

Alina Ene - cu bicicleta in Bulgaria.jpg

Acum cateva luni, am publicat aici, pe blog, un articol despre Alina Ene care aplicase pentru o bursa in Indonezia si planuia sa plece incolo pe … bicicleta ! Ei bine, intre timp, Alina a primit bursa si a plecat pe bicicleta. In momentul acesta, ea se afla in Turcia, dar acum cateva zile mi-a trimis o scurta corespondenta pentru ca am rugat-o sa ma (si va) tina la curent cu temerare ei excursie. Planul este sa mearga pe bicicleta pana la Teheran, apoi sa zboare pana la Bangkok si sa-si continue drumul spre Indonezia pe bicicleta (evident, va lua si un ferry la un moment dat). Va invit sa ii cititi scurta corespondenta si sa ii tineti pumnii 🙂

Am inceput sa ma pregatesc pentru cicloexpeditie din februarie. Directia a fost data de faptul ca am aplicat la bursa Darmasiswa acordata de statul indonezian tuturor tarilor cu care se afla in relatii diplomatice. La momentul respectiv doar aplicasem. Raspunsul l-am primit cu o zi inainte de plecare.

Pe 4 iunie m-am urcat pe bicicleta cu gandul sa ajung in Teheran, Iran, si de acolo cu ajutorul Traveo sa zbor in capitala Thailandei, din Bangkok pana in Singapore urmand sa-mi continui drumul tot pe doua roti.

Asta era traseul pe care il pregatisem in eventualitatea in care luam bursa. Pe 3 iunie am primit raspunsul. Acesta este traseul pe care il voi urma 🙂 Pe 28 august trebuie sa fiu in Jakarta iar din septembrie voi studia, timp de un an, artizanatul indonezian in cadrul Institutului de Arta din Padang Pajang.

In acest moment va scriu din Varna, unde inca mai exista internet rooms din fericire. Umblu cu o tableta dupa mine si depind de wireless. Sa scrii insa de pe tableta e o provocare in sine.

Am 88 de zile la dispozitie sa strabat 5633 de km prin 10 tari: Romania, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Iran,  Thailanda, Malaezia, Singapore şi, desigur, ţara de destinaţie, Indonezia.  Asta inseamna o medie de 64 de km pe zi. Azi e a cincea zi si au mai ramas 5183.  Dar urmeaza trecerea granitei intre Bulgaria si Turcia cu o diferenta de nivel considerabila. Va fi o urcare de pomina care o sa imi inmoaie incheieturile.

Cicloturismul tine de anduranta spiritului. Poate suna simplu sa te plimbi pe bicicleta. Si o fi daca urmezi trasee cicloturistice gen Eurovelo si te cazezi in fiecare noapte. Dar cand te abati pe drumuri secundare ca sa eviti traficul drumului cel mai scurt si ai casa in spinare (cort) se schimba un pic ecuatia.

Dar oricat de stresant ar fi gasitul locului de campare, incarcatul si descarcatul zilnic al bagajelor, igiena personala precara (dusul de zi cu zi este lux), scartaitul de incheieturi, arsurile de pe interiorul coapselor… momentul in care ma  urc pe bicicleta face totul sa merite.

Se schimba zarea in permanenta. Sunt doar eu cu mine. Eu si cu Nelu, cum mi-am botezat bicicleta si Nicusor, fotograful de serviciu. Invatam lucruri noi zilnic.

Am plecat la drum o „habarnista” Habar n-am sa umblu cu arzatorul si umblu cu instructiunile dupa mine. GPS-ul stiu sa-l folosesc cat sa incarc harta si sa ma orientez unde sunt si pe unde s-o iau. Dar el poate mult mai multe.

Nicusor inca mai are taine sa-i dezleg.

Un lucru e clar: fie acest drum ma va vindeca de orice dor de duca, fie nu mai e nevoie de lecuire fiindca pe duca fi voi mereu.

Insa acest drum nu ar fi fost posibil fara cei care au contribuit la campania de crowdfunding si, mai ales, fara sponsori: Nikon, Traveo, Mountain Shop, iCycle, Sprint Bikes, Cool Sport, Shillex, Unior Tepid, KTM.

Categorii:
Corespondențe

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest