Vizitand Iranul pe bicicleta. Corespondenta de la Alina Ene

Kashan (4).jpg

Ma bucur ca reportajele scrise de Alina Ene au fost atat de bine primite (judecand dupa numarul de like-uri :)). Si cred ca Alina merita asta, pentru ca nu e usor sa pleci fata singura pe bicicleta spre Indonezia. Intre timp, Alina a strabatut Iranul, a vizitat cateva locuri foarte frumoase (ajung si eu acolo peste mai putin de 2 luni – de abia astept :)) si cu ajutorul Traveo a zburat de la Teheran pana in Kuala Lumpur, in Malaysia, deoarece drumul dupa Iran este fie periculos (in Pakistan, situatia este scapata de sub control in numeroase provincii). Dar va invit sa cititi povestile Alinei din aceasta tara fabuloasa – Iran !

Am parasit Iranul cu un sentiment de usoara tristete, dar si de relaxare. Aveam sa-mi simt iar pletele fluturand si sa-mi admir maretul posterior in reflexele vitrinelor. Glumesc acum, am parul scurt. Insa pe aeroport esarfa atarna greu. Abia asteptam sa scap de ea. E amuzant insa cum turistii au ajuns sa identifice Iranul cu hijabul. Codul vestimentar pentru femei zice ca trebuie sa-ti acoperi si fundul, dar in Isfahan am vazut numeroase turiste care purtau doar esarfa, avand soldurile complet la vedere. Nu parea nimeni scandalizat. Personal consider acest lucru lipsa de respect fata de iranience care nu se pot bucura de aceleasi libertati. Am aflat cu surprindere ca in Iran femeile nu pot pedala in oras. E vorba doar de localnice insa. Am fost intrebata de acest lucru chiar aici pe blog. Stiind de experientele altor cicloturiste solo, am zis ca nu e adevarat.

Iranul este insa minunat cu turistii. Am auzit de nenumarate ori “Thank you for visiting Iran”, “Welcome”. Realmente sunt recunoscatori pentru ca le vizitezi tara si se straduiesc din rasputeri sa-ti faca sederea cat mai placuta.

Douazeci si trei de zile m-am bucurat de Iran. Am intrat pe 18 iulie, dinspre Armenia. Habar n-aveam ce ma asteapta. Singura mea temere erau motociclistii care ar fi incercat sa ma atinga, fiind avertizata asupra lor. N-am avut patanii de genul. La vreo 15 km de Jolfa ma opresc intr-o balta de umbra sa ma odihnesc. Era in jur de ora 16:00 si suportam cu greu caldura. Un camion opreste si soferul se ofera sa ma lase in Jolfa. Stiind ca sunt doar 15 km, refuz initial, dar accept ceaiul. Insa cand m-am vazut in cabina, la racoare… Am calculat ca e suficienta distanta dintre mine si sofer si am acceptat. Pe drum imi zice ca locuieste in Marand si daca vreau poate sa ma duca pana acolo. Mi-am zis sa profit de ocazie.

In Marand am petrecut prima zi de repaus dupa sapte zile de pedalat, sase prin Armenia, ultimele doua cu urcari considerabile. La momentul respectiv am simtit ca nu mai pot continua in acelasi ritm. De cand m-am pornit de acasa n-am luat mai mult de o zi de repaus o data. Sunt locuri in care as fi ramas cu zilele. Cicloturismul presupune sa te bucuri de ceea ce vezi, insa eu simteam ca am facut totul cam pe fuga.

Asa ca am renuntat sa includ Thailanda in itinerar. In Tabriz am ales sa campez intr-un parc destinat special turistilor, desi aveam posibilitatea sa stau la gazda. Am simtit nevoia sa ma intalnesc cu alti calatori. Ultimul cu care m-am intersectat a fost inainte de Batumi, un britanic care pedala inspre casa. In parc l-am cunoscut pe Daan, care dorea sa vada Iranul de-a lungul Marii Caspice. In momentul ala am renuntat la traseul meu initial si i-am propus sa-l insotesc. Stiam ca daca as fi urmat vechiul Silk Road catre Teheran, cel mai probabil as fi facut autostop, din cauza ariditatii peisajului si a caldurii.Noul traseu masura 1.000 km, cu o coborare spectaculoasa inspre mare si o urcare pe masura intre Chalus si Teheran. Eram curioasa cum avea sa fie pedalatul in doi. Insa Daan a fost un fain partener de drum. Iranul e mai frumos datorita lui.

“Noaptea nuntii” am petrecut-o intr-o moschee. Numai casatoriti aveam voie sa impartim acelasi spatiu, pentru iranieni fiind un concept strain ca un barbat si o femeie sa pedaleze impreuna fara sa imparta si altceva decat drumul. Ingrijitorul moscheii cred ca a verificat de zeci de ori daca usile sunt inchise, daca geamurile sunt ferecate. Ne-a dat cheia, lasand ca gaj aparatul foto, si asta dupa ce am negociat. Initial voia sa-i lasam pasapoartele. Ne-a invitat la cina si interesanta a fost intoarcerea, cand ne-am inghesuit toti trei pe motocicleta lui mult prea mica. Am chitait tot drumul de frica si entuziasm.

A doua zi am pedalat peste 100 km in cautarea unor izvoare termale, pe care noi ni le imaginam intre pietre si copaci. Cand am ajuns in Sareyn, de care iranienii sunt foarte mandri, am constatat ca izvoarele erau niste piscine acoperite. Obositi si dezamagiti, ne cazam la hotel. Face cinste el, dupa o negociere dura de la 50 $ la 30 $. Eram cu toate bagajele in lift si receptionerul insista ca e 50 $ camera pe care o vrem noi si ca alta e 30 $. Ii zic lui Daan ca punem bagajele pe bicle si ne vedem de drum, nicio problema. E plin de hoteluri Sareyn. Dupa ce-au vazut cat de hotarati suntem, s-au razgandit.

Traseul de-a lungul Marii Caspice nu este spectaculos, nici macar impresionant. Trafic e destul de intens si cand ne-am apropiat de Chalus am avut parte chiar de blocaje. Peisajele nu sunt atat de ofertante. Insa faptul ca il imparteam cu un personaj placut, precum si oamenii cunoscuti pe traseu au imbogatit inzecit experienta.

Iranul pe care l-am cunoscut eu este despre oameni in primul rand. Calatoritul pe bicicleta presupune mai multa interactiune cu localnicii si mai putin bifat obiective turistice, care, de cele mai multe ori, nu pot fi incluse in traseu fiindca presupune sa te duci si sa te intorci, si daca ai niste termene de respectat asta face si mai dificil bifatul. In Armenia as fi stat o luna cel putin daca as fi tinut sa le vad pe toate, dar asa iti raman motive sa te intorci.

In Ardabil, gazda, un baiat de 19 ani, s-a dovedit exagerat de grijulie. In ciuda varstei, era un control freak, explicandu-mi si cum e mai bine sa-mi pun rufele la uscat. In momentul in care m-a compatimit pentru cat de greu este Nelu si ca e periculos sa pedalez cu asa ceva, am zis ca imi scurtez sederea. Insa m-am abtinut, desi se vedea clar ca sunt ca o oala sub presiune. Un pic de abur tot am scapat.

In Rasht am cunoscut cea mai faina familie de pana acum. Erau toti numai rasete si extrem de apropiati. Am constatat acest lucru in familiile iraniene: nu se tem sa-si arate afectiunea. Faptul ca am ales sa ma cazez prin couchsurfing sau warmshowers (varianta couchsurfing pentru cicloturisti) imi permite asemenea observatii, ca sa nu mai zic ca, astfel, mai prinzi din limba. Impreuna cu Sepideh am invatat sa citesc cifrele si sa-mi scriu numele in farsi.

In Chalus am stat la o alta familie de tinut minte. Surprinzator e faptul ca, exceptand tatal, aveau toti (mama si doi copii) parul de culoarea nisipului si ochii precum cerul de vara. Mi s-a taiat respiratia cand l-am cunoscut pe fiu, in varsta de 25 de ani, care parea desprins dintr-o fotografie cu Ibiza. Casa lor era in mijlocul unor livezi de kiwi si portocali.

Urmatoarea zi ne astepta urcarea inspre Teheran si pentru prima oara in Iran am ramas impresionata de peisaj. Dintre toate urcarile, asta cred ca a fost cea mai dificila. Trafic foarte intens, dar asta a facut lucrurile mai interesante. Incantare maxima sa faci slalom printre masini blocate. Amuzant e ca am facut intreaga urcare pe biciclete, dar la vreo 80 km de Teheran, pe coborare inca, am ridicat mana. Caldura devenise insuportabila. Era de parca aveai un foeon suflandu-ti curenti de aer cald in fata. Si mai era si nerabdarea de ne vedea in Capitala. Ajunsi in Teheran, eu si Daan am “divortat”. El se indreapta spre India. Eu, pe 10 august, urma sa iau avion spre Kuala Lumpur.

Trei zile am stat in Teheran, dar de lene si alte motive nu am bifat niciun obiectiv turistic. Il stiu doar din plimbari, mai ales cu masina, mai ales noaptea. Mi-e clar ca in orase precum Istanbul si Teheran am nevoie de timp sa reintru in ritmul urban. O zi din cele trei am pierdut-o imbarcandu-l pe Nelu pentru Kuala Lumpur. Iran Air mi-a zis ca trebuie sa-l trimit mai devreme ca cargo.

In aceeasi zi iau decizia spontana de a vizita si Kashan, pe lista fiind doar Isfahan. Asa ca la 00:00 eram in autogara. Insa, din cauza unei intamplari lost in translation, in loc sa iau autocarul, a trebuit sa apelez la taxi. Pana in Kashan m-a costat 250.000 de riali, asta fiindca am impartit taxiul. In Qom a trebuit sa-l schimb fiindca restul calatorilor aveau destinatie doar pana acolo. Imaginati-va insa ca pe la 2:00 noaptea mai aveau si altii drum pana in Kashan: o familie de tineri cu copil de tata, inca.

Am multumit pentru noroc si la ora 04:00 ma intalneam cu gazda. La 08:00 eram deja treaza fiindca lista de vizitat era lunga. Cele mai frumoase locuri din Iran le-am vazut fara Nelu. Kashan si Isfahan sunt printre perlele Iranului, dar sa pedalezi pana la ele nu merita, mai ales in lunile de vara. Bugetul era strans, dar ocazia – unica. Asa ca nu m-am abtinut si am cumparat o excursie ghidata cu dormit in desert.

Pentru Isfahan si intoarcerea in Teheran imi ramasesera 500.000 de riali. Am facut foamea preferand sa-i dau pe intrari. Am petrecut cu orele numai in Naqsh-e Jahan Square. Aici ai ocazia sa-i vezi pe artistii artizanali la lucru, ceea ce pentru mine a fost chiar o experienta de neratat. Tare mi-ar placea sa le invat secretele sau macar sa incerc. Dupa o zi de Kashan, o zi de Isfahan, am luat iar calea Teheranului, pentru a prinde zborul spre Kuala Lumpur.

Vizitati Iranul! Ca femeie, nu va temeti de esarfa. Ca turista, o puteti lega dupa cum va vine.

Ospitalitatea iraniana este cel mai de pret lucru pe care aceasta tara il are de oferit, insa nu-i lipsesc nici peisajele spectaculoase sau obiectivele turistice musai de vazut. Nu am apucat sa le vad eu pe toate. Mi-au ramas destule motive sa revin.

Imagini Iran

Abyaneh.jpg

Abyaneh, un sat clasic iranian unde se vorbeste inca persana veche din Evul Mediu

Abyaneh 1.jpg

Pe ulitele din Kashan

Isfahan.jpg

Esfahan

Isfahan (1).jpg

Isfahan (2).jpg

Prin bazar

Isfahan (3).jpg

Marea Piata a Imamului din Esfahan la ceas de seara

Esfahan

Celebrele iwan-uri … portile de intrare in moschei

Kashan (3).jpg

Kashan si frumoasele sale palate

Kashan (1).jpg

Kashan (2).jpg

Kashan (5).jpg

Intr-o moschee din Kashan

Kashan.jpg

MaranjabDesert (1).jpg

Desertul Maranjab

MaranjabDesert (2).jpg

MaranjabDesert.jpg

Masouleh (1).jpg

Masouleh

Masouleh.jpg

artizani_Isfahan (1).jpg

Artizani iranieni la lucru

artizani_Isfahan (2).jpg

artizani_Isfahan (4).jpg

artizani_Isfahan.jpg

carti-postale.jpg

Carti postale

casa din Chalus (1).jpg

Casa din Chalus

casa din Chalus.jpg

 

Categorii:
Corespondențe · Iran

Comentarii

  • Bravo pentru curajul de a merge atatia km prin caldurile alea dar si pentru felul in care povestesti itinerariul tau .
    Mult succes si forta in picioare in continuare ! 🙂

    Cristian 15 august 2014 17:07 Răspunde
  • Pingback: Amazing Iran | artsywheels.ro

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii