Peru, file de poveste (ep. 4) – Machu Picchu, cetatea magica

19. Imperator la Macchu Picchu.jpg

Exista cateva locuri in lume care m-au impresionat profund, locuri cu adevarat speciale care m-au facut sa ma simt cel mai bogat si mai fericit om din lume. Am vazut multe locuri care m-au incantat cu adevarat, peste tot gasesti colturi naturale minunate, cladiri frumoase, dar cateva sunt absolut magice – Angkor Wat, Taj Mahal, Petra, Jaisalmer, Kathmandu, iar pe lista asta se poate adauga, indiscutabil, si misterioasa citadela inca Machu Picchu.

De cand a fost descoperita, in 1911, de Hiram Bingham, au aparut zeci de teorii ale istoricilor sau doar ale pasionatilor – o fi fost doar un oras nobiliar, un oras sacru, locuitorii or fi murit toti in cateva zile. Ceea ce este cert e faptul ca Machu Picchu nu a fost niciodata gasit de spanioli, asa ca a ramas intact (ma rog, cat de intact poate ramane in conditiile climatice de jungla inalta), putand astfel sa ne imaginam cum arata Cuzco in perioada regilor inca. Evident, si Bingham a avut teoriile lui cum ca Machu Picchu (inseamna “varful batran” in limba quechua) ar fi fost legendarul Vilcabamba, ultima capitala a incasilor de unde ultimii lideri incasi au lansat ultimele atacuri esuate asupra ocupantilor spanioli. In 1572, la peste patru decenii de cand spaniolii au invadat Imperiul Soarelui, conchistadorii au ajuns totusi la Vilcabamba si au ars-o. In consecinta, Vilcabamba nu a fost Machu Picchu, ci Espíritu Pampa, o localitate la vreo 100–150 km de Machu Picchu, vizitata de asemenea de Bingham, dar caruia ruinele respective nu i s-au parut demne pentru ultima capitala a Imperiului Incas.

Este evident ca, pentru imensa majoritate a turistilor, Machu Picchu este magnetul nr. 1 cand decid sa viziteze Peru, si au mare dreptate. In excursia prin Peru, noi am decis ca Machu Picchu sa fie ultimul obiectiv pe care sa-l cucerim. Pe de o parte, voiam sa facem celebra Inca Trail, excursia de trei zile prin munti pe una dintre istoricile cai ale incasilor, urmand ca in ziua a patra sa prindem rasaritul de soare la Poarta Soarelui din Machu Picchu, si trebuia sa ne acomodam. Din pacate, din punct de vedere fizic, eu nu m-am acomodat – eram OK, dar bateriile nu erau complete, iar Inca Trail atinge si inaltimi de peste 4.000 de metri, asa ca am decis sa merg cu trenul, urmand sa ne intalnim, la ora 6 dimineata, cei care am ramas la baza si cei care au luat-o pe munte in Machu Picchu.

Ca sa ajungi la Machu Picchu nu poti sa mergi decat cu trenul sau pe jos pe Inca Trail. Nu exista sosea care sa lege oraselul Aguas Calientes (un orasel 100% turistic, aparut pentru ca vizitatorii citadelei incase sa poata dormi si manca undeva), ci doar o cale ferata care serpuieste printre munti. Uneori, in sezonul ploios, mai au loc alunecari de teren si accesul spre Machu Picchu este inchis, dar nu am auzit ca vreun sezon uscat, de varf, sa fie “ratat” pentru ca nu mergea trenul. Erau mai multe tipuri de trenuri la diverse ore, eu am ales un tren de dimineata, urmand sa revin a doua zi in Cuzco cu ultima cursa. Pe vremea cand am vizitat Peru, preturile erau rezonabile, evident mai mari decat pentru un tren obisnuit (acum, un bilet dus-intors la cel mai ieftin tren costa peste 100 de dolari), iar bilete se gaseau destul de usor.

Asa ca am urcat in tren impreuna cu inca un amic din grup si am calatorit timp de patru ore, pe drumul spre Aguas Calientes, de-a lungul unui rau care serpuieste prin munti. Evident, cea mai tare portiune este cea care incepe cu plecarea din Cuzco, moment in care trenul urca muntele in zigzag… urca un pic, apoi schimba locomotiva, luand-o in cealalta directie, din nou schimb de locomotiva pana ajunge pe un deal care domina Cuzco, dupa care am luat-o la drum.

Cum am ajuns in Aguas Calientes n-am stat decat fix 5 minute in camera unde ne-am aruncat bagajele si jumatate de ora sa mancam un lomito prin oras si am tulit-o la statia de autobuz spre Machu Picchu. Aguas Calientes este pe o vale, la picioarele marii citadele, dar pe care nu o vezi, doar o intuiesti. In ciuda faptului ca toate pozele arata o citadela in varf de munte si ai senzatia ca Machu Picchu este undeva sus de tot, ei bine, aici m-am simtit cel mai bine… era cea mai joasa altitudine de cand ajunsesem in Altiplano – citadela e la 2.400 de metri, iar Aguas Calientes inca si mai jos… deci era cald, era soare, era de-a dreptul minunat. Cred ca, pentru nobilii din Cuzco, Machu Picchu era un adevarat loc in care sa te destinzi.

Am luat un autobuz cam obosit, care gemea din toate suspensiile, si am urcat pe drumul plin de serpentine spre Machu Picchu. Exista planul construirii unei telecabine, dar firul ar fi fost vazut din orasul incas si se pierdea foarte mult din senzatia ca te afli intr-un oras de acum cateva secole. E drept, exista un hotel de mare lux exact la intrare, dar nu se vede din orasul propriu-zis. Pe vremuri, cei cu bani puteau inchiria un vechi elicopter sovietic sa zboare din Cuzco si sa coboare in marea piata din Machu Picchu, dar, la protestele istoricilor si arheologilor, aceasta cursa a fost interzisa. Am vazut insa elicopterul zburand spre Aguas Calientes, iar de acolo distinsii turisti cu multi bani sunt adusi la Machu Picchu pe acelasi drum plin de serpentine.

Nu exista cuvinte si nu te poti pregati pentru impactul pe care il are asupra ta vederea pentru prima oara a incredibilului oras-fortareata. Decisesem sa il vizitez ambele zile… sosisem la inceputul dupa-amiezii si am ajuns in Machu Picchu cat putusem de repede. Era un soare bland, o vreme calduroasa, disparusera si turistii care venisera dimineata si se grabeau sa prinda trenul spre Cuzco, celebrul oras era al meu! E drept, nu eram chiar singur, mai bantuiau cateva suflete, insa doar cateva. Am zburdat ca un ied printre cladiri, am urcat si am coborat, am admirat singura cladire rotunda din oras, dedicata lui Inti, Zeul-Soare, care era atat de generos de in acea dimineata. M-am lipit de stanca despre care se zice ca are proprietati energetice si chiar am simtit furnicaturi… Si in acel moment am iubit Machu Picchu.

Cu greu ne-au alungat gardienii la apus de soare pentru ca era ora inchiderii sitului. As fi stat mult si bine, mi-ar fi placut sa vad stelele intr-un Machu Picchu in bezna, dar am inteles ca doar cei care plateau multe sute de dolari pe noapte la hotelul de langa sit aveau acest privilegiu. Am coborat in Aguas Calientes, am mancat in viteza ceva si fuga la culcare. Nu e nimic de facut in Aguas, asa ca mai bine ma trezeam sa prind rasaritul de la 6 dimineata de la Machu Picchu.

M-am trezit pe la vreo 4 si jumatate si am descoperit ca afara… ploua! Ploua serios chiar L. In fine, asta e, oricum trebuia sa ne regrupam, sa ma intalnesc cu cei veniti de pe Inca Trail. Odata ajuns sus, am descoperit un Machu Picchu trist, in ploaie, o ploaie violenta tropicala. Cum spuneam, Machu Picchu se afla destul de jos, la doar 2.400 de metri si este inconjurat de ceea ce se numeste “jungla inalta”. Da, Machu Picchu e in jungla, sus, la Cuzco, este stepa. Ne intalnim cu grupul venit murat de pe Inca Trail. Au plecat la lumina lanternelor pe la 2 noaptea pentru a prinde rasaritul la Poarta Soarelui. Ce rasarit, ca ploua serios, iar cerul e negru. Intre timp, ploaia a inceput sa se mai potoleasca, trecand la stadiul de “ploaie de toamna”. Grupul venit de pe Inca Trail avea si ghid, asa ca ne-am alaturat si noi sa aflam ce se crede ca ar fi fost fiecare cladire in parte. Templul Soarelui, cartierele nobililor, Templul celor trei ferestre, un loc cu o rezonanta aparte, Intihuatana. Intre timp, a stat si ploaia. Inti, zeul-soare, era din nou milostiv.

Dupa ce am bantuit pe ici si pe colo, cei veniti de pe Inca Trail au plecat spre autobuz… aveau bilete la un tren mai devreme. Si atunci, s-a intamplat o noua minune… Soarele a iesit, iar norii care invaluiau practic Machu Picchu au inceput sa urce de pe vai. Si, in acel moment, Machu Picchu a devenit magic… Minute in sir am simtit ca plutesc, calare pe o stanca, deasupra lui Machu Picchu care se tranformase intr-o corabie venerata de acest dans pagan al norilor… Sincer, nu m-am putut misca pana cand norii au disparut si un soare superb s-a revarsat peste Machu Picchu.

Nu am mai avut nici eu prea mult timp. Asta e. M-am indreptat spre iesire, dar fericit. Vazusem un Machu Picchu mohorat si unul fericit, un Machu Picchu mistic si unul plutind, am avut noroc. Mare noroc! Pe drumul spre Aguas Calientes am asistat si la “show-ul coborarii” – un copil alergand pe scurtaturi si la fiecare serpentina salutandu-ne cu un mare „hola”. Iar la statia de autobuz sa primeasca cativa sole pentru performanta de a fi mult mai rapid decat autobuzul.

Am revenit in Cuzco pe timp de noapte. Orasul vazut de sus era feeric luminat, dar in fata ochilor mei norii inca dansau in jurul citadelei incase…

==================================================================================================

Cum spuneam, Peru se poate vizita si independent, dar in ultima perioada este destul de periculos. Ambasada SUA chiar a lansat un avertisment de rapiri in zona Cuzco. Nu stiu cat de justificat este avertismentul, dar, cum spuneam, nu este o tara in care sa te simti in perfecta siguranta. Evident, exista si versiunea circuitelor, dupa cum am precizat, Paralela 45 organizeaza in primavara aceasta un circuit in Peru si unul la toamna, dar acela acopera mai multe tari din America de Sud. Ce voiam sa va zic este ca am inceput sa colaborez cu cei de la Paralela 45 pentru planificarea circuitelor. In cele mai multe cazuri ei fac circuite in locuri prin care vreun angajat Paralela 45 a fost si a vazut ce si cum, nu bazat pe ofertele partenerilor locali. Eu voi colabora cu ei in a “critica” circuitele, in a sugera alte trasee sau chiar pentru a crea circuite pe diverse destinatii care nu au fost vizitate de nimeni de la Paralela 45.

Si primul exercitiu este sa vad ce s-ar putea imbunatati la circuitul din primavara aceasta.

Este un tur foarte OK cu ce se viziteaza, singura diferenta ar fi fost sa fi adaugat inca o zi pentru vizitarea Vaii Sacre intr-o zi intreaga (si as fi adaugat si Salinas), retur din nou la Cuzco si plecat de dimineata cu trenul spre Aguas Calientes pentru a avea, cum am avut eu, o dupa-amiaza in Machu Picchu si o zi aproape intreaga a doua zi. In acest fel, ai mai multe sanse sa vezi Machu Picchu pe soare si ai si timp sa urci pe varful Huayna Picchu (“Varful tanar”) care domina orasul din celalalt unghi.

Imagini Macchu Picchu

01. Trenul spre Macchu Picchu.jpg

Trenul spre Machu Picchu

Cu trenul spre Macchu Picchu

De-a lungul vaii

Gara spre Macchu Picchu

O gara de pe drum

04. Gara Aguas Calientes.jpg

In fine, am ajuns la Aguas Calientes. Dupa cum vedeti, nu merita sa pierzi prea mult timp aici… mai degraba o luam la fuga spre Machu Picchu

05. Macchu Picchu.jpg

Unde ne asteapta un oras unic

06. Locul de sacrificiu la Macchu Picchu.jpg

Intihuatana

07. Cartierele din Macchu Picchu.jpg

08. Macchu Picchu dupa amiaza.jpg

Terase, terase

09. Macchu Picchu.jpg

Soseaua Aguas Calientes - Macchu Picchu

La drum, spre oras

11 Ploaie la Macchu Picchu.jpg

A doua zi dimineata, dupa ce a stat ploaia

Ceata la Machu Picchu

Cu muntii din jur inveliti in ceata

cladiri inca la Macchu Pichu

Printre vechi cladiri incase

15. Dansul norilor.jpg

Si de aici, am admirat dansul norilor care urcau, urcau, urcau

16. Ruinele Macchu Picchu.jpg

In sfarsit, soare. Multumesc, Inti, zeu al Soarelui !

17. Orasul inca Macchu Picchu.jpg

19. Imperator la Macchu Picchu.jpg

20. Jungla inalta.jpg

Prin jungla de langa vechiul oras incas. Probabil, aceasta vegetatie luxurianta l-a camuflat in fata spaniolilor

Adios, Machu Picchu

La revedere, Machu Picchu ! Sper ca va fi o revedere !

Categorii:
Peru

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii