Iran, mon amour (ep. 4). Persepolis, cetatea zeilor, cetatea regilor

04. Poarta tuturor natiunilor.JPG

Exista cateva orase antice legendare construite special pentru a impresiona, a epata, a te face sa cazi in genunchi in fata zeilor-imparati. Asa a fost gandita Roma imperiala cu forurile sale imperiale, acelasi rol l-a jucat Machu Picchu dincolo de Ocean sau Angkor in jungla Indochinei. Faraonii egipteni au jucat aceeasi carte a cladirilor-mamut pentru a impresiona si a-si exprima forta si divinitatea prin imens si absolut. Din aceasta familie ilustra faca parte si Persepolis, capitala imensului imperiu persan al ahemenizilor care s-a intins din Asia Centrala si portile Indiei pana la Dunare si in Macedonia. A unui imperiu care a impresionat prin putere, prin organizare (ei au inventat posta rapida) si prin arhitectura. Imperiul Persan numara 50 de milioane de supusi, estimativ 44% din populatia globului in acel moment, cel mai mare imperiu din istorie. Dar, ca orice imperiu din vechime sau din contemporaneitate, grandiosul imperiu s-a prabusit sub loviturile unui stat liliputan, dar condus de un geniu militar – Macedonia lui Alexandru.

Se pare ca Persepolis a fost capitala ceremoniala a Imperiului. Dinastia fondata de ilustrul Cirus cel Mare a avut trei capitale, ilustrand traditia de nomazi a fondatorilor – Susa si Hamedan. Persepolis nu apare mentionat in prea multe documente antice, asa ca se presupune ca a fost o capitala semi-secreta, unde aveau loc imensele manifestari de Now Ruz, anul nou persan (sarbatorit pana in ziua de azi la solstitiul de primavara in martie). Conform statuilor din Persepolis, aici veneau an de an reprezentantii popoarelor supuse pentru a-si prezenta tributul, taxele, cadourile si omagiul Regelui Regilor – Sahinsahul Persiei.

Cum ziceam, ca in cazul oricarui imperiu, exista o parte de expansiune glorioasa, un varf si o decadere, urmata de prabusirea acelui imperiu. Candva in jurul anului 334 i.Hr, Alexandru, tanarul si hotaratul rege al Macedoniei, dupa ce a ocupat enervantele cetati grecesti si i-a linistit pe traci, geti si iliri, a decis sa treaca Helespontul (actualul Bosfor) pentru a se rafui cu Imperiul Persan. Parea o gluma. Dar nu era. Alexandru, desi era macedonean si nu grec, a fost crescut in cultura clasica a Greciei Antice si s-a erijat in calitate de razbunator al cetatilor grecesti ravasite in ultimele secole de incursiunile lui Xerxes si ale urmasilor sai. Parea un act de un curaj nebun, de-a dreptul sinucigas, dar a reusit. Dusmanul sau era departe de maretia si puterea unui Cirus, Darius I sau Xerxes. Regele Darius III i-a iesit in intampinare si a fost invins de doua ori in decurs de 3 ani – la Issus in Asia Mica si la Gaugamela in actualul Kurdistan. Dupa infrangere, Darius III a fugit, dar a fost ranit mortal de Bessus, satrapul Bactriei, care venise cu armata sa de partea lui Darius III, dar dupa infrangere a incercat sa preia puterea. Desi s-a autodeclarat sah in locul lui Darius III (care a murit in mainile macedonenilor), a fost invins, capturat si executat. Alexandru nu a fost numai un stralucit militar, ci si un stralucit om politic. Alexandru a sustinut ca Darius III a murit in bratele lui (foarte putin probabil sa se fi intamplat) si ca Darius l-a numit urmasul sau. De altfel, pe oriunde a fost, Alexandru s-a declarat urmasul vreunui mare rege local – preotii egipteni l-au recunoscut ca fiu al lui Amon Ra, zeul-soare, babilonienii i-au descoperit legatura de sange cu vechii regi din Mesopotamia, in Asia Centrala s-a casatorit cu fiica orfana a regelui local pe care tocmai il ucisese.

Alexandru a ajuns in Persepolis, probabil cel mai stralucitor oras al lumii in acel moment. De acolo, a carat tezaurul strans de secole de sahii sahilor cu ajutorul a mai bine de 6.000 de camile. Dar mostenirea lui Alexandru la Persepolis este tragica. Maretul oras a fost ars de trupele macedonene la mai bine de un an de cand s-au instalat in centrul Imperiului. Unele surse sustin ca orasul a fost ars din greseala, in urma unei betii cumplite a armatei macedonene, cand miile de faclii care luminau orasul au cazut, generand un incendiu cumplit. Alte surse spun ca Alexandru a decis arderea orasului ca razbunare pentru distrugerea Atenei si a Parthenonului decisa de Xerxes cu mai bine de un secol in urma. Ca o fi una, ca o fi alta, mostenirea lui Alexandru la Persepolis este una neagra, de doliu… a distrus unul dintre cele mai importante orase ale Antichitatii.

Persepolis se afla la vreo 70 km nord de Shiraz si este, evident, un magnet pentru turistii din toata lumea. Dupa micul dejun ne-am imbarcat in autocar si am purces spre mareata cetate. Am murmurat “la revedere” (nu “adio”) cand am trecut de Poarta Coranului si am patruns prin cheile Allah Akbar. Candva trebuie sa revin la Shiraz… si dupa vreo ora parcursa pe o autostrada impecabila, am ajuns la Persepolis. Sahul Reza Pahlavi a dorit sa minimizeze islamismul Iranului, asa ca a promovat religia si istoria antica – zoroastrienii au fost incurajati sa-si urmeze religia, Now Ruz a devenit cea mai mare sarbatoare a statului, iar in 1971 a hotarat sa sarbatoreasca 2.500 de ani de monarhie neintrerupta in Persia, pentru a-si intari legitimitatea interna (de acolo i-a venit ideea lui Ceausescu sa sarbatoreasca neobisnuita cifra de 2.050 de ani de la fondarea “statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista” in 1980) si a prezenta lumii un Iran fabulos. Ceremoniile care au costat sute de milioane (sahul a interzis publicarea costurilor) au adus zeci de regi si presedinti, dar si mii de VIP-uri in orasul de corturi de un lux orbitor construit langa Persepolis intr-una din cele mai grandioase ceremonii a secolului 20. Zilnic, un avion special venea cu mancare de la Maxim’s de la Paris (vesnica fascinatie a Persiei cu Europa), iar sampania Dom Perignon curgea in valuri. In plus, pentru ca sahul era fan salam de Sibiu, aproape zilnic venea si cate un avion Tarom plin cu salam…

Marile manifestari au fost un succes nemaivazut si un dezastru enorm. La nivel international, prestigiul Iranului a urcat pana la cer, brandul turistic a stralucit si numerosi turisti au luat cu asalt tara. La nivel intern, imensa majoritate a populatiei a facut o comparatie intre luxul excesiv si mizeria absoluta in care se afla o buna parte din iranieni, asa ca multi istorici considera ca marile manifestatii cu ocazia celor 2.500 de ani a reprezentat divortul definitiv si iremediabil dintre popor si monarhia multimilenara.

Pe drumul care duce spre Persepolis se afla 2.500 de arbori plantati cu ocazia maretului eveniment. N-am stat sa numar daca mai sunt fix 2.500, cert e insa faptul ca drumul care duce spre Persepolis este foarte placut, umbrit de acesti arbori ai Sahului… Aflu de la ghid ca, imediat dupa victoria Revolutiei Islamice, un mollah local a hotarat sa demoleze Persepolisul. Orasul tinea de perioada preislamica zoroastriana si in plus numele Sahului era prea strans legat de Persepolis. Dar satenii au iesit cu mic, cu mare in fara buldozerelor chemate de limitatul mollah si i-au spus ca va putea demola orasul sahilor ahemenizi doar dupa ce ii va ucide pe toti. Mollahul s-a retras. Persepolisul a fost salvat. Altfel, Alexandru Macedon ar mai fi avut un urmas contemporan.

Persepolisul nu este construit pe pamant, ci pe o platforma, cum ii sade bine unui oras celest. Ca sa urci, trebuie sa iei la pas niste scari care nu sunt deloc inalte, de abia daca ridici un pic piciorul… Persii antici purtau robe lungi pana la pamant si trebuiau sa se miste lin, cu gratie si atunci cand urcau scarile. Asa ca bolovani mari au fost taiati taman bine cat sa ridici doar un picut piciorul.

Pe aici treceau toate neamurile care faceau parte din Imperiul Persan. Filozofia imparatilor ahemenizi era ca fiecare natiune supusa sa poata sa-si pastreze obiceiurile si religia exact asa cum isi doreau. Nu a impus nimanui limba persana sau religia zoroastriana. Pare uimitor intr-o istorie dominata de purificari etnice si conversii obligatorii, dar persii au fost extrem de toleranti. Asta a dus si la apusul imperiului, pentru ca nu au putut realiza o coeziune nationala la nivelul Imperiului. Coeziunea era insa superficial atinsa de Now Ruz, de Anul Nou Persan, cand satrapii locali si reprezentantii fiecarei natiuni veneau cu cadouri pentru Marele Sah.

Dupa ce am trecut de Marea Poarta a Tuturor Natiunilor dominata de leii de piatra ai Antichitatii, merg pe urmele marilor procesiuni… in niste carti am citit ca printre trimisii care au pasit pe aici se aflau si tracii. In alte carti, ei nu sunt mentionati. Mi-ar placea sa cred ca totusi vreun rege trac a pasit pe aici acum mai bine de 2.000 de ani… si eu pe urmele lui. Cladirile se succeda. Pacat de o tribuna urata construita pentru cine stie ce spectacol si uitata intr-un colt al orasului sfant.

Ajung printre cladiri… mai degraba colturi de cladiri, frumos ornate cu mandrii soldati ai imperiului – persi sau mezi. Dar bat din pinteni, doresc sa ajung mai repede in Apadana, palatul principal al complexului… As dori sa revad acea procesiune somptuoasa a popoarelor imperiului, pline de daruri care urca pe zidurile palatului pentru a-mi putea imagina “the real thing”. Dar inainte de a revedea aceste scene, aflu ceva nou si interesant. Intr-un colt al palatului, niste soldati persi flancheaza un zid complet gol. Persii au creat prima religie monoteista din lume – zoroastrismul, religie in care exista un Zeu suprem absolut – Ahura Mazda. Daca Dumnezeul crestin este vizualizat de catre artisti de cele mai multe ori ca un batran cu barba alba (asa si l-a imaginat si Petrache Lupu, de altfel), Ahura Mazda este redat ca o pata alba – zoroastrienii sustin ca nimeni nu stie cum arata Dumnezeu, el este dincolo de puterea noastra de intelegere si redare, de aceea nu il putem reprezenta prin nimic. Printr-un spatiu gol. Si cred ca au mare dreptate.

Iau apoi la picior celelalte palate. Unele existau cand a venit Alexandru, altele erau inca in constructie. Dar acum, la 2.300 de ani distanta, nu iti prea dai seama ce era santier si ce era o cladire impresionanta cand a ajuns macedoneanul la Persepolis. Si este un sit foarte mare, de-a dreptul imens pentru perioada. Asa ca cel mai bine ar fi sa urc pe dealul care domina Persepolisul si unde se afla doua mausolee ale regilor regilor. Urc spre mormantul lui Artaxerxes III. Este mausoleul, nu este mormantul. Zoroastrismul interzice poluarea, iar ingroparea corpului in pamant polua pamantul, iar arderea lui polua aerul. Asa ca recurgeau la “sky burial”, adica expunerea lesurilor la discretia vulturilor care rezolvau problema in 2–3 zile. Probabil, de aceeasi metoda de “ingropare” au avut parte si marii regi persani, dar memoria lor este pastrata de mausolee imense sculptate in piatra. Credeti ca aduc cu Petra? Evident ca aduc cu Petra! Nu sunt identice, dar foarte similare… era o moda in perioada respectiva si evident ca nu nabateenii din sudul actualei Iordanii au avut vreo exclusivitate.

Inainte de a ne avanta in desert spre Yazd am mai facut doua opriri… una la Necropolis sau Naqsh-e Rustam, cum i se spune in farsi – un perete de stanca in care au fost sculptate mausoleele marilor sahi ahemenizi (astea in partea superioara) si niste imagini din perioada sasanida (sculptate la cateva sute de ani de perioada marilor sahi de catre epigonii lor, redand imaginile unor regi – inclusiv legendarul moment cand un rege sasanid il invinge si-l captureaza pe imparatul roman Valerian), celalalt personaj din imagine fiind cel mai probabil un alt imparat roman, Filip Arabul (banuit a fi totusi primul imparat roman crestin inaintea lui Constantin).

Ultimul stop, obligatoriu, la mormantul marelui Cirus, fondatorul statului care avea sa devina cel mai mare imperiu al istoriei… un mormant masiv din piatra, batut de vanturi undeva in mijlocul campiei desertice… rezistand cu stoicism de vreo 2.500 de ani… desi nu este o minune a sculpturii, este impresionant si memorabil… poate si datorita acestui loc desertic, inospitalier, batut de soare… Dar o amintire a unuia dintre cei mai mari lideri ai istoriei.

A urmat un drum prin desert de cateva ore spre un alt oras fabulos, Yazd, un oras neschimbat din perioada marilor caravane si a drumurilor matasii si mirodeniilor. Dar despre asta, intr-un alt episod.

Imagini Persepolis

01. Drumul spre Persepolis.JPG

Drumul spre Persepolis si cei 2500 arbori ai Sahului

02. Persepolis.JPG

Cetatea construita pe un piedestal de piatra

03. Poarta natiunilor.JPG

Poarta tuturor natiunilor

04. Poarta tuturor natiunilor.JPG

Pe aici patrundeau in Persepolis tracii, acum romanii 🙂

05. Intrarea in Persepolis.JPG

Intrararea in cetate… Probabil aici treceau cu gura cascata trimisii natiunilor supuse

06. Poarta neterminata.JPG

Poarta neterminata. Era in constructie cand a sosit Macedoneanul

07. Soldati persi.JPG

Soldati imortalizati in piatra.

08. Primavara mananca iarna.JPG

Leul, zodie de vara mananca capricornul, zodie de iarna. Bucurati-va, anomtimpul cald invinge !

09. Trimisi ai popoarelor supuse.JPG

Una din natiuni aducand daruri. Seful delegatiei este tinut de mana de un nobil persan in semn de prietenie

10. Urme din Persepolis.JPG

Sic transit gloria mundi

11. Coloane Persepolis.JPG

O parte din Marele Palat Apadana

12. Ahura Mazda.JPG

13. Palatul lui Darius.JPG

14. Mausoleul lui Artaxerxes III.JPG

Mausoleul lui Artaxerxes III domina orasul sacru

15. Prin Persepolis.JPG

16. Persepolis - vedere panoramica.JPG

Persepolis vazut de pe deal

17. Welcome to Persepolis.JPG

Un loc fascinant, fara doar si poate 😉

18, Arhitectura persa.JPG

19. Poarta tuturor natiunilor.JPG

20. La revedere, Persepolis.JPG

21. Cal si autocar.JPG

Gata de mbarcare. Nu, nu in caruta, ci in autocar 🙂

22. Pe drumul spre Necropolis.JPG

Necropola regilor regilor

23. Michael Jackson in persa antica.JPG

Cum se scrie Michael Jackson in cuneiforma 😉

24. Naqsh-e Rustam.JPG

Aduce cu Petra ? Evident !

25. Necropola sahilor persi.JPG

26. Imparatul roman Valerian la picioarele regelui pers.JPG

Doi imparati romani la picioarele regelui persan – o imagine de mare mandrie pentru iranieni

27. Cu camila in Iran.JPG

Daca n-ai fost vreodata pe camila, chiar ca e fun 🙂

28. Gata de plecare.JPG

Din nou, la drum

29. Drum prin desert.JPG

Prin desertul iranian

30. Mormantul lui Cirus cel Mare.JPG

pentru a ajunge la mormantul marelui Cirus

31. Mormantul lui Cirus cel Mare la Pasaragadae.JPG

Categorii:
Iran · Iran, mon amour

Comentarii

  • Foarte tare serialul. Imi trezesti amintiri din iarna trecuta cand am vizitat locurile astea. Cand va cerul ala senin ma faci invidios. Pe noi ne-a prins o zapada prin cheile alea de mergea autocarul in spatele plugului. Macar noi am prins 2 zile superbe la schi. Memorabila experienta Iranul.

    Vladimir 16 octombrie 2014 8:54 Răspunde
  • Superb!!!! M-ai convins sa merg si eu… desi initial ma hotarasem sa ma limitez numai la Teheran si la Espahan. Cum ajung din capitala la Shiraz?

    Nadir 16 octombrie 2014 11:26 Răspunde
    • Noi am zburat cu avionul, dar exista si autobuze, dar drumul e destul de lung (mai bine de 10 ore daca tin eu bine minte). Parca e si tren direct.

      Imperator 16 octombrie 2014 18:29 Răspunde
    • Noi am mers de la Esfahan la Shiraz cu autocarul. Face cam 5 ore si a costat echivalentul a 20 de Ron. Poate te ajută.

      cristina 17 octombrie 2014 18:42 Răspunde
  • Tracii duceau salam de sibiu la imparat probabil :)))

    Cyrus the virus 16 octombrie 2014 12:28 Răspunde
  • Da. SUPERB.
    Merci

    Horsti 16 octombrie 2014 15:26 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii