La doi pasi de Istanbul – Insulele printeselor, mai precis in Buyukada

  18. Vila Buyukada.JPG

De cate ori ajunsesem la Istanbul vazusem tot soiul de oferte catre niste insule – fie ca se numeau Princes Islands (Insulele Printului), fie ca se numeau Princess Islands (Insulele Printesei), pareau sa fie o oaza de liniste intr-un oras atat de agitat cum e Istanbulul. Ma rog, nu am mers prima oara cand am aflat de ele, dar acum, in weekendul petrecut asta-vara in Istanbul, am pus insulele printeselor (suna mai sexy, nu?) ferm pe lista. Desi toate ghidurile si site-urile avertizau ca e rupere de oameni in weekendurile de vara, nu prea aveam ce sa fac… eram in Istanbul fix sambata si duminica. Asa ca am purces duminica.

Insulele printeselor sunt un grup de vreo noua insule, aflate in dreptul Istanbulului, in Marea Marmara. Li se spune asa pentru ca a fost un loc la indemana unde puteau fi exilati printi bizantini cazuti in dizgratie sau printese rebele trimise la manastire sa-si bage mintile in cap. Dupa caderea Constantinopolului (insulele au cazut in mainile otomanilor in timpul asediului final), traditia s-a pastrat, aici fiind trimisi fii de sultani sau cadane care nu mai erau iubite de sultana-sefa. Traditia adapostirii rebelilor si disidentilor s-a pastrat si secolul trecut cand aici a locuit Trotki fix dupa ce a fost invins de Stalin in lupta pentru putere.

Dar lumea da buluc pe insulele printeselor nu pentru Trotki sau pentru memoria cine stie carei printese, ci pentru ca, de fapt, aceste insule au inventat turismul in Turcia. Nu pentru straini, ci pentru turci. Urmand moda seducatoare a Occidentului, prin secolul al XIX-lea, lumea buna din Istanbul s-a apucat sa construiasca vile si palatele pe insulele aflate destul de aproape de Istanbul ca sa ajungi repede si destul de departe pentru a scapa de stresul marelui oras. Si cum atunci erau la mare moda cladirile in stil victorian din lemn, lumea buna a construit zeci si sute de vile, mai mult sau mai putin somptuoase, din sindrila… adevarul este ca, din momentul in care o iei la picior pe Buyukada, parca ajungi intr-o insula tropicala fosta colonie britanica :).

Inainte de a pleca, m-am apucat sa studiez cum se ajunge si ce e de vazut. Desi, initial, ma gandeam sa ma opresc in vreo doua insule, m-am decis sa ma rezum la una… vad doar una, dar o vad pe indelete. Am avut de ales intre Buyukada (“Insula Mare”, in turceste) si Heybeliada. Am ales Buyukada si nu am ales rau deloc… dar evident ca am lasat Heybeliada pe lista cu ce mai trebuie sa fac cand ajung data viitoare la Stambul.

Ca sa ajungi in insule, poti lua un feribot din Istanbul. Deoarece insulele sunt in dreptul zonei asiatice a Istanbulului, ai mai multe optiuni de acolo, din zona europeana, trebuie sa iei feribotul din Kabatas. Cum locuiam in Sultanahmet la doi pasi de catedrala Sf. Sofia, sa ajung era floare la ureche. Urma sa sarim in tramvaiul care trece prin centrul vechi, iar Kabatas era dincolo de podul Galata, exact la capatul tramvaiului. Ma si inchipuiam in tramvai, filmand pescarii pe pod in viteza tramvaiului. Da de unde! Si desi era destul de devreme cand ne-am pornit spre insule, tramvaiul era plin… si tot poporul se ducea la feribotul cu destinatia Insulele Printeselor. Pfff. Nu suna bine.

Odata ajuns in Kabatas, m-am lamurit ca am mai multe optiuni de feribot. Este cel “de stat”, al companiei care asigura transportul pe apa in Istanbul si care costa 3 lire (1 euro), dar care tocmai plecase. In schimb, la doi pasi se aflau companiile concurente private care aveau plecari mai dese (si unele fix la vreo 10 minute de cand am ajuns) si care costau 5 lire (1,75 euro). Va dati seama ca nu am pregetat nici 5 secunde sa ne asezam la coada si sa sarim in primul vapor in directia Insulelor Printeselor.

Vaporul era din acela mare, capabil sa care sute de pasageri, si nu pot sa va spun decat ca era plin ochi. Cu chiu, cu vai, am reusit sa prin un loc strategic (in picioare) de unde sa admir peisajul. Si, sincer, a meritat efortul, pentru ca toate frumusetile Istanbulului mi-au defilat cuminti prin fata ochilor – de la turnul Galata la catedrala Sf. Sofia cu corpul sau masiv, Moscheea Albastra inconjurata de nu mai putin de sase minarete zvelte. Iar perspectiva Istanbulului, inconjurat de apele Marii Marmara, este cu adevarat magica chiar si cand detaliile marilor moschei si palate au inceput sa se piarda in departare. Nu am stat pe scaun prea mult, pentru ca, dupa cateva minute, vaporul tragea la Heybeliada, prima insula. Am sperat ca se vor da jos mai multi de pe vapor, dar n-a fost sa fie… tot poporul se ducea la Buyukada. Stiau ghidurile ce stiau cand ziceau sa nu ne ducem in weekend pentru ca tot Istanbulul se duce la liniste.

Buyukada este aruncata in slavi de catre masinaria marketingului turistic datorita faptului ca masinile sunt interzise, insula fiind deservita doar de calesti trase de cai. Suna romantic, nu-i asa? Iar pozele tipice de carti ilustrate aratau o caleasca plina de flori, mergand la pas printr-un peisaj plin de copaci. Linistea iti urla din vedere. Odata ajuns in Buyukada, lucrurile stau insa un pic diferit. Te bucuri ca nu mai inspiri mirosul de motorina al milioanelor de masini din Istanbul? Desi e mai “eco”, toata insula miroase a balega de cal. Nu sunt cateva calesti cu indragostiti care se plimba printr-un cadru mirific. Sunt sute si sute de atelaje (e drept, bine intretinute, caii n-as zice insa ca au parte de prea mult ovaz), iar plimbarea pe insula aduce mai degraba cu o cursa hipica decat cu o plimbare de placere… fiecare vizitiu incearca sa-si termine cat mai repede “turul mare” sau “turul mic” pentru a prinde rapid inca o cursa.

Am coborat din feribot, am mai lasat cateva minute ca multimea sa se disipeze, dar tocmai au mai aparut vreo doua feriboturi. Hm… asa ca am luat-o la pas pe principala strada care da in port, strada, evident plina ochi de magazine si restaurante de tot felul. Am ajuns la turnul cu ceas (ultimii sultani otomani au avut o pasiune obsesiva pentru turnuri cu ceas, au construit astfel de minunatii arhitectonice prin tot imperiul de la Gjirokaster si Sarajevo pana la Cairo si Jaffa) si acolo am descoperit statia de calesti. Totul e foarte organizat, nimic nu e lasat la voia sortii (sau a vizitiului). Vrei tur scurt – 40 de lire (14 euro). Vrei tur lung – nu dai prea mult in plus, 50 de lire (17 euro). Ce inseamna fiecare tur este foarte clar stipulat.

Desi coada la calesti (sau fayton cum li se zice pe insula) era serioasa, imbarcarea era rapida, iar calesti, garla. Cei care se simteau mai sportivi puteau inchiria o bicicleta – era cam 10 lire (3,50 euro), dar plimbarea cu bicicleta pe Buyukada nu este chiar usoara – insula este deluroasa, pantele uneori sunt destul de abrupte, asa ca trebuie sa ai ceva antrenament in muschi pentru a putea pedala cu adevarat pe insula… si multi si-au cam supraestimat puterile, asa ca ii vedeam impingand bicicletele de zor.

Am decis sa o iau pe jos. Pur si simplu pentru a admira colectia de vile absolut geniale de pe soseaua principala. Din pacate, nu pot spune ca a fost o experienta minunata, pentru ca la fiecare secunda trebuia sa te feresti de o caleasca ce era condusa de vreun vizitiu zanatic sau de marea de biciclete. La un moment dat, m-am obisnuit, asa ca am inceput sa ma simt chiar bine.

Desi pare repetitiv, locul este chiar sarmant (daca nu ar fi fost marea de multime) – curti aranjate, multimi de flori, case stralucitoare, pisici miorlaitoare… Care se repeta, se repeta, se repeta, dar placerea ramane la fel… Desi stilul e asemanator, fiecare casa are ceva al ei, ceva unic. Intr-un final, iesim din zona locuita, drumul strabate un soi de padurice in care niste turci veniti la picnic au incins un soi de hora (ma rog, deloc indracita ca la noi, mai degraba un dans european medieval) si pur si simplu se simt bine. Parca si calestile s-au imputinat (asta o fi doar de zona de tur lung, cine stie) pentru ca la final sa ajungem in ceea ce harta numea Luna Park – o parcare pentru cai, o terasa cu mancare buna si priveliste superba, si cam atat. De aici o iei la picior pe panta abrupta care duce la manastirea Sf. Gheorghe, iar de aici incolo, doar per pedes apostolorum – no horses, no bikes (ar fi si greu). Si, intr-adevar, am descoperit acea gura de liniste la care ma asteptam.

Sus, pe culmea celui mai inalt varf de pe insula, se afla o manastire ortodoxa greaca… wow, functionala! Nu este insa singura biserica ortodoxa. Dupa caderea Constantinopolului, otomanii s-au multumit sa ocupe doar de jure insulele si sa-i lase pe locuitorii greci in pace cu bisericile, manastirile si obiceiurile lor necredincioase. Turcii au inceput sa se mute aici, doar pentru a-si construi somptuoasele vile, de abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atrasi de liniste, de natura mediteraneeana, de flori si, vorbesc gurile rele, de grecoaicele mai deschise unor experiente pre- si extramaritale. In 1923, in urma tratatului de la Lausanne si a deciziei schimbului fortat de populatie, grecii din Istanbul si zona adiacenta au fost scutiti de deportarea fortata in Grecia. E drept, multi au emigrat ulterior (in anii ’50, grecii din Istanbul au suferit mai multe valuri de pogromuri), dar cativa au mai ramas, inclusiv pe insula… iar manastirea Sf. Gheorghe este o manastire ortodoxa operationala, una din putinele de pe teritoriul Turciei.

Am intrat, am aruncat o privire, fotografiatul era interzis… Am remarcat insa multimea de turci si turcoaice care intrau in biserica, imbracati regulamentar (cine avea fusta sau pantalonul prea scurt primea o fusta lunga, lunga la intrare), parca cu o oarecare sfiala, dar o evident curiozitate… se vede ca nu calatorisera prin tari ortodoxe, uitandu-ma la mirarea de pe fetele lor.

Era locul cel mai departat pe care urma sa-l atingem. Era si cel mai inalt, la cei 202 metri. Urma lungul drum spre casa… din nou aceleasi vile sarmante, din fericire, din ce in ce mai putini cai (se pare ca turistii se cam retrageau spre port unde terasele si resturantele duduiau la cote maxime), asa ca returul chiar a fost o placere. Asa ca l-am prelungit cat de mult am putut ;). Odata ajuns in portul care gemea de atata lume (Slava Domnului, marea majoritate stand la terasa), am vazut un vapor care urma sa plece in vreo 2 minute. Am cumparat urgent bilete (tot 5 lire) si am sarit in el, ajungand in doar 45 minute inapoi in Istanbul… Citisem pe undeva ca duminica seara, poti sa astepti mult si bine sa prinzi loc la un vapor pentru ca pot fi si 10,000 turisti la sfarsitul zilei dornici de repatriere in Istanbul.

A fost o experienta faina? Pe ansamblu, da… A inceput un pic cam neplacut si zbuciumat, dar insula e superba, iar cladirile, de-a dreptul minunate. Repet si eu ce am citit peste tot – incercati sa evitati weekendul. Daca chiar nu se poate, asteptati-va la multimi impresionante si incercati sa gasiti alei laterale. Daca aveti antrenament serios, puteti lua o bicicleta, dar mai bine pe jos (e drept, am facut vreo 10–15 km la picior, dar nu sunt chiar asa de multi). Eu o sa revin candva in Insulele Printeselor. Dar probabil pe cealalta insula. Sa fac o comparatie :).

Imagini Insulele Printeselor – Buyukada

01. Statia ferry Kadikoy.JPG

Terminalul din Kabatas. Unul din cele cateva 🙂

02. Orar Princess Island.JPG

Orarul uneia dintre companii care opereaza in insule

03. Pe vapor spre Buyukada.JPG

E plin spre insule

04. Cartier din Istanbul.JPG

Dar pana la insule, sa admiram Istanbului din larg

05. Moschee Dolmabahce.JPG

Moscheea Dolmabahce (mi se pare mie sau aduce putin cu Cazinoul din Constanta ?)

06. Catedrala Sf. Sofia.JPG

Catedrala Sf. Sofia

07. Moscheea Albastra.JPG

Moscheea Albastra

08. Heybeliada.JPG

Si in fine, prima din insulele din Marmara – Heybeliada. Aici am facut prima oprire

09. Buyukada.JPG

Buyukada – final destination

10. Principala strada din Buyukada.JPG

Strada principala cum vi de la statia de ferry boat

11. Cumparare de palarii.JPG

Pe soarele asta, e obligatoriu sa-ti iei o palarie

12. Inghetata turceasca.JPG

Sau o inghetata 🙂 Sau parca e prea cald pentru o inghetata

13. Statia de calesti din Insulele Printesei.JPG

Statia de calesti

14. Calesti in Buyukada.JPG

Oferta masiva. Cerere la fel

15. Turnul cu ceas.JPG

Dar am decis sa pornim pe jos… De la turnul cu ceas

16. Palat Buyukada.JPG

Un palat doar pentru stabi

17. Vila insula printeselor - Buyukada.JPG

Si cateva din vilele foarte frumoase de pe Buyukada

18. Vila Buyukada.JPG

19. Vila insula printeselor.JPG

20. Talismane de noroc.JPG

Cine vrea un talisman ? Avem de toate, pentru casa, masina, sanatate, etc, etc

21. Insula Heybeliada.JPG

Nici cealalta insula, Heybeliada nu e prea departe

22. Moschee Buyukada.JPG

23. Turci dansand.JPG

O hora turceasca

24. Flori pe Buyukada.JPG

Si flori… cate flori… Buyukada este un mic paradis

25. Vase in Istanbului asiatic.JPG

In larg, numeroase vase de transport flancheaza tarmul asiatic al orasului

26. Drumul spre manastire.JPG

In sfarsit, liniste. Pe aici nu mai trec nici carutele, nici biciclistii

27. Nu este un copac al dorintelor.JPG

Asta nu e copac de atarnat talismane

28. Copac cu talismane.JPG

Mai degraba tufisurile joaca acest rol

29. Manastirea Sf. Gheorghe Buyukada.JPG

Manastirea Sf. Gheorghe din varful Buyukadei

30. Manastirea Sf. Gheorghe - Insula printeselor.JPG

Ca sa intri, trebuie sa ai haine potrivite. Mai ales doamnele

31. Buyukada.JPG

Una din panoramele de neuitat de langa manastire

32. Vegetatie mediteraneeana.JPG

si superba vegetatie mediteraneeana

33. Printre florile din Buyukada.JPG

34. Calesti pe insula printeselor.JPG

Jos la Luna Park, caii in asteptare de clienti

35. Vila otomana.JPG

36. Expozitie pisici.JPG

Colectia de pisici a iesit la aer

37. Vila otomana.JPG

38. Pe strada din Buyukada.JPG

Ce bine arata Buyukada fara calesti in viteza

39. Imbarcare in Buyukada.JPG

Sfarsitul zilei, am prins un vapor la mustata

40. Vas de lemn.JPG

La revedere, Buyukada

41. Istanbul - zona asiatica.JPG

 Hello, Istanbul !

Comentarii

  • Pe mine m-a dezamagit Buyukada. Tururile cu trasura sunt doar o cursa contra cronometru in care caii si turistii sunt chinuiti ca sa mai scoata vizitiul un ban in plus (si majoritatea nici nu stiu engleza ca sa-ti spuna ceva despre locurile prin care treci). Padurile de pe insula sunt pline de gunoaie lasate de turcii veniti la picnic. In plus, preturile de acolo sunt mult mai mari decat in Istanbul si feribotul este arhiplin si lipsit de orice confort si la dus si la intors.

    Humbert 1 octombrie 2014 10:03 Răspunde
  • Frumos reportaj.

    Si acesta și cel despre Fanar, cu liceul construit de domnitor român ! 🙂

    Încep să îmi fac curaj să mai merg odată la Istanbul.

    Până acum singura mea experiență acolo (și totodată prima „ieșire” în străinătate, exceptând Bulgaria) a fost cam stresantă…

    Am plecat din București cu un avion Tarom (eram, evident, la prima călătorie cu un avion…) care a avut întârziere dintr-un motiv… mai ciudat: începuse cu o zi înainte războiul din Iugoslavia, iar spațiul aerian era disputat cu… aviația americană (era în anul 1999).

    Am ajuns la Istanbul într-un week-end (cu ocazia unui curs de „perfecționare”…) în care (aproape) totul a fost închis: începea Kurban Bairam (cum ar fi Pastele la noi).

    Am prins o singură zi cu muzee deschise (și am bifat majoritatea atracțiilor, totuși)

    Am aflat seara de la televiziunile locale că am scăpat „la mustață” de un atentat (era vremea disputelor interne cu minoritatea kurda…) în piața Taksim, dimineața când plecam de la hotelul Golden Age spre muzee.

    Am fost păcalit de comercianții din fata Sfintei Sofia la cursul lirei: era vremea sutelor de mii de lire pentru un dolar…

    Dar asta este istorie, acum (după multe alte țări văzute, inclusiv un sejur „all inclusive” în zona Lara din Antalya) parca as reveni la Istanbul 🙂

    Florin 1 octombrie 2014 10:13 Răspunde
  • si noi tot in weekend am nimerit. sambata, in luna mai. si a fost prima oara cand am mers cu feribotul in picioare .
    intr-adevar plimbarea cu trasura e o pacaleala. noi am mers pe jos. greu la deal dar a meritat. asa am putut admira pe-ndelete toate acele vile superbe.aproape toti vizitatorii insulei erau turci. veniti la picnic cu mic cu mare.si mai ales foarte multi adolescenti veniti cu gasca.
    eu sigur voi reveni pe Buyukada. poate intr-o joi , toamna

    Catalina 1 octombrie 2014 11:10 Răspunde
  • Pingback: Idei de călătorie de 1 Mai

  • Buna,
    Daca voi calatori cu masina personala pana la Istanbul, aveti idee ce posibilitate exista de a o lasa in siguranta pana la terminarea sejurului in Buyukada care va fi de 5 zile?

    Mirela 22 iunie 2015 21:00 Răspunde
  • Pingback: Idee de Revelion 2018: intre Europa si Asia, la Istanbul

  • Eu am fost pe insula toamna, pe 2 noiembrie, si am avut parte de un drum linistit, deloc aglomerat, am rugat vizitiul sa mearga mai incet si am putut admira toate frumusetile traseului parcurs de caleasca. Dupa traseul cu caleasca am mers si pe jos destul de mult si am admirat casele, florile si numeroasele pisici.Am banuit ca vara este aglomerat, erau multe terase,acum goale, si am tras concluzia ca sigur vara toate restaurantele si terasele trebuie sa fie pline. Am avut parte de o vreme frumoasa si am plecat cu o impresie placuta de pe insula, oricand mi-as dori sa revin, dar cred ca cel mai bine este in extrasezon .

    Ioana 2 ianuarie 2019 16:19 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii