Bolivia … patru zile prin pustietatile din Altiplano (ep. 2). Antrenamentul pentru Salar

06. Arborele de piatra

Prima trezire din Bolivia nu a fost chiar devreme. Ceasul a sunat pe la 7:00, era deja dimineata, lumina, soare, se anunta o zi excelenta din punct de vedere meteo. Ce urma sa vedem? Nu mi-era foarte clar, aveam programul, dar mai bine ma lasam surprins. Langa camera noastra, era o gasca de chinezi care pana la urma s-au dovedit sa fie din Hong Kong si care faceau un tur prin America de Sud. Initial, m-am mirat ca sunt chinezi, in general turistii din Republica Populara nu cautau zone din acestea lipsite de malluri, magazine de aur si monumente de care sa fi auzit toti vecinii lor, dar cand am aflat ca erau din Hong Kong, m-am linistit… Bolivia pare, mai degraba, un itinerariu pentru cei din Hong Kong, mult mai aventurosi si mai exploratori decat fratii din China cea mare.

Inainte de a o lua cu adevarat la drum, l-am rugat pe sofer sa ne mai duca o data pe delusorul pe care m-am urcat cu o zi inainte, cu speranta ca acum, fiind soare, lacul sa-si fi schimbat culoarea in rosu. Din pacate, nu a fost cazul, in schimb imaginea miilor de flamingo batuti de soare in contre-jour a ramas adanc intiparita in memoria mea… De neuitat (vezi pozele de mai jos).

Dupa rafala de fotografii, ne-am urcat in jeep si am tulit-o pe aceleasi drumuri pline de praf ale Boliviei. Stanga, dreapta, varfuri vulcanice plesuve, un curcubeu de culori… sa fie fier, sa fie mangan, Dumnezeu stie ce-o fi, ca prea sunt frumoase aceste varfuri multicolore. In mod cert, in parcul national, dar nu pe parcursul turistic, sunt mine destul de importante de argint, plumb si zinc. Bolivia este o tara bogata in minerale, dar, din cate stiu, cea mai saraca de pe continent. Ce paradox!

Ca si prin alte deserturi, vantul s-a jucat cu relieful si a modelat tot soiul de stanci in forme ciudate. Ne oprim la cel mai cunoscut, care deja a fost luat cu asalt de turisti. Unii ii zic „Arborele de piatra”, altii, „Cupa Mondiala” (pentru ca seamana cu cupa decernata o data la patru ani celei mai bune nationale de fotbal din lume). Astept sa plece poporul care se maimutareste pe langa arborele de piatra si, intre timp, descopar alte formatiuni mai putin fotografiate, dar la fel de impresionante. Hopa, au plecat chinezii… e timpul sa trag si eu niste poze :).

Va urma o sarabanda de lagune. Toate zona aceasta inalta este impanzita de lagune cu o adancime extrem de mica, de doar cateva centimetri. Practic, te uiti la picioarele numerosilor flamingo ca sa-ti dai seama cat de adanca e apa. Daca n-ar fi asa de rece, parca ti-ar veni sa bagi un picior in apa… dar ingheti automat de la primul deget :). In schimb, culoarea laptoasa, vag azurie a acestor intinderi de apa, te cucereste imediat. Desi soferul pare un pic mirat, entuziasmul creste la fiecare laguna. Si am vazut destul de multe, dar fiecare are ceva special. Chiar si flamingo sunt speciali, sunt niste pasari asa de frumoase… Par niste domnisoare „bine educate” si timide, care pleaca incet si elegant cand cineva se apropie de ele… Top, top. Iar daca chiar e nevoie, ridica aripile si decoleaza… e un regal sa vezi flamingo zburand si, desi am fost informati sa nu le speriem, evident, chinezii vor poze cu un stol de flamingo si se dau in stamba. In lume sunt sase specii de flamingo. Trei dintre ele se gasesc intr-un numar extrem de mare in lagunele din zona Parcului National „Eduardo Alvaroa”, unde suntem si noi.

Dar atat flamingo, cat si lagunele sunt in pericol. Incalzirea globala duce la lipsa de ploi in aceasta zona, iar lagunele se „adapa” din ploaie, mai degraba decat din ape subterane. Cum ziceam, sunt foarte putin adanci, practic un luciu de apa de cativa centimetri adancime care a creat acest ecosistem in conditii vitrege de climat – alge, flamingo, dar si alte cateva animale si reptile (vicuna vezi mai mult, dar am putut zari si vulpea andina sau strutul sud-american). Ca peste tot, natura este pe picior de aparare in fata ofensivei umane care arde resurse, ocupa habitate si pana si fecalele au un rol distructiv pentru aceste ecosisteme fragile.

Ne oprim pentru pranz langa cea mai mare laguna a zilei, unde se afla construit un complex turistic. Aici, avem parte de un bufet cu autoservire. Nu, nu in hotel, ci in parcare, fix din portbagajul masinii noastre. Willy soferul, care e si bucatarul nostru, aranjeaza mancarea ca pe masa vreunui restaurant de fite :). Si ca experienta un pic stranie sa fie completa, am decis sa folosesc si toaleta complexului. Pentru vreo doi firfirei, am avut acces la cea mai complexa toaleta pe care am descoperit-o in afara Japoniei – un tron de WC partajat in doua, una pentru fiecare forma de necesitate fiziologica… si anunturi cu privire la o interdictie absoluta sa le amesteci!

Dupa ce ne mai cataram pe cateva dealuri si mai pozez cativa flamingo, in fine, dupa vreo doua zile, dam de o sosea aproximativ asfaltata. Este soseaua care leaga Argentina de sud-vestul Boliviei, deci o sosea importanta. Ne mai oprim un pic sa admiram un vulcan care fumega in departare si, intr-un final, ajungem si in oraselul Olague, un satuc, mai degraba, batut de vant si uitat de lume, undeva pe granita dintre Chile si Bolivia. Cand America de Sud a scapat de colonialismul spaniol, granitele continentului erau relative… au fost folosite granitele dintre diversele viceregate spaniole (numite asa pentru ca erau conduse de niste guvernatori cu titlul de vicerege). Peru si Bolivia au tinut de viceregele de Lima si, dupa ceva lupte, s-a creat o confederatie peruviano-boliviana care s-a dizolvat la cativa ani. Secolul al XIX-lea a fost cumplit pentru Bolivia… desi era o tara bogata datorita minereurilor de tot felul, cinci decenii a fost condusa de dictatori militari opresivi si incompetenti. Lupta pentru rezervele minerale din Atacama a dus in conflict in 1879 Chile, pe de o parte, si Peru, aliata cu Bolivia, de cealalta parte. Desi chilienii pareau fragili si putini pariau pe ei, acesti „nemti ai Americii de Sud” au fost extrem de bine organizati si au reusit sa invinga armatele peruviano-boliviene si din cauza incompetentei generalilor acestora din urma. Dupa razboi, Bolivia, care avea iesire la mare (San Pedro de Atacama era oras bolivian, iar portul Antofagasta era portul Boliviei la Oceanul Pacific), a pierdut aceasta legatura vitala cu lumea, Chile lungindu-se ca un sarpe boa de-a lungul a nu mai putin de sase paralele – inghitind atat iesirea Boliviei la mare, cat si regiunea Iquique – Arica, detinuta pana atunci de Peru. Razboiul Pacificului (1879 – 1884) a ramas o rana deschisa in memoria, dar si in prezentul atat al Perului, cat si al Boliviei. Bolivia inca deplange faptul ca nu mai are iesire la mare (desi Chile i-a garantat o cale ferata spre port si tranzitul fara taxe vamale), iar Peru inca plange dupa Arica (de altfel, in Arequipa, intr-una din zile, am citit pe prima pagina a ziarelor ca in curand Arica va fi returnata Perului… Dream on).

In acest minipunct de frontiera, tranzitat de o cale ferata putin circulata pe care curg totusi bogatiile minerale ale Boliviei, am descoperit insa un minicimitir de locomotive si vagoane. Stiam de unul faimos in Uyuni, dar, iata, exista si o versiune mai mica in Olague. Prilej sa ma catar pe niste vagoane desantate si sa admir o minigarnitura mancata de vant si de soare de cine stie cat timp.

Initial, Willy ne anuntase triumfator ca vom dormi (surprize, surprize) intr-un hotel de sare din proximitatea lui Salar de Uyuni… dar dupa mai multe conversatii cu sefa sa, cu o mutra trista ne anunta ca vom dormi intr-un hotel de sare, dar nu langa Salar de Uyuni, ci ceva mai departe… Deci nu o sa ne trezim cu Salarul la fereastra noastra. Oricum nu ne-am fi trezit asa, pentru ca toata lumea pleaca cu noaptea in cap pe Salar, sa-I prinda rasaritul pe marea de sare. Singurul inconvenient este ca trebuie sa plecam pe la 3:00 noaptea, nu la 4:00.

In fine, ca un preambul, ne plimbam off-road pe un alt salar… Sincer, sunt cam dezamagit. Sarea nu e chiar alba, e un pic murdara, si chiar si unde e alba, nu mi se pare ceva iesit din comun. Sa speram ca totusi Salar de Uyuni se va ridica la nivelul asteptarilor. Dupa ce iesim dupa al nu stiu catelea salar, iata ca apare un sat cam pustiu – San Juan. Unde dormim? Hostal del Sal – Los Lipez. Cladirea pare solida, serioasa, dar totul, absolut totul este construit din sare. Gust un pic din perete. Asa e, e sare! Coridoarele ample, camerele mari, chiar si paturile si noptierele sunt construite din bucati zdravene de sare! Supertare. Si, in fine, nemaifiind prea sus (doar vreo 3.800 de metri altitudine), pare mai cald. Sau poate si pentru ca avem niste ziduri serioase din sare masiva, nu tabla aia de ziceai ca e carton metalizat. In fine, dupa o plimbare linistita prin satul parasit, revenim la hotel pentru a dormi cat de cat. A doua zi, urma sa ne pornim pe la 3:00 dimineata! Dar despre asta, in articolul de maine 😉

 

Imagini Bolivia

01. Mic dejun Bolivia

Mic dejun la Laguna Colorada

02. Plecarea

Willy este intotdeauna primul, iar masina este curata luna desi in 10 minute va fi plina de praf.

03. Laguna Colorada

Flamingo

04, Laguna Colorada, Bolivia

Contrejour-ul de dimineata. Absolut superb

05. Altiplano

Autostrazile boliviene

06. Arborele de piatra

Arborele de Piatra (zis si Cupa Mondiala)

07. Munti colorati

Bolivia in multi-color

08. Laguna

Una din numeroasele lagune din Altiplano

09. Lagune in Altiplano

10. Laguna Bolivia

O alta laguna

11. Lunch buffet

Lunch buffet

12. Toaleta ecologica

Toaletele ecologice boliviene – o minune a tehnologiei

13. Flamingo Bolivia

Imi plac multele pasarile acestea !

14. Flamingo in zbor

Gata de decolare

15. Vulcan pufaie

Vulcanul care fumega. Uitati-va bine, e un mic abur in stanga 🙂

16. Salar

Salar de … nu mai stiu ce. Frumos, interesant, dar nu impresionant

17. Cimitir de trenuri

Cimitirul de trenuri. Cel mic 🙂

18. Vagon vechi

Sa vina nasu’ !

19. Desert de sare

Ne antrenam pentru Salar.

20. Lama

O lama domestica

21. Hostal de Sal - Los Lipez

Vom dormi intr-un hotel de sare 🙂

22. Hotel de sare

Cam asa arata coridoarele…

23. Hostal de Sal

Si camerele

24. Hotel facut din sare

Unele au si niste incercari artistice

25. San Juan del Rosario

San Juan del Rosario… cam parasit

26. Harta turistica

Dar oricat de sarac, mic si pustiu pare, are informatii pentru turisti.

27. Magazin Bolivia

Cerveza ? Nu chiar 🙂 Totul e … cerrado 🙂

Comentarii

  • Foarte faine pozele!

    Nicky 8 martie 2016 13:22 Răspunde
    • Multumesc frumos, dl. Nicky. Mai ales cand complimentele vin de la un fotograf pentru un pozar 🙂

      Imperator 8 martie 2016 13:38 Răspunde
  • As dori sa va intreb daca in mai se poate vizita Tanzania,un parc si citeva zile de Zanzibar,ma refer din punct de vedere al vremii.Multumesc fain!

    teofil paicu 9 martie 2016 7:24 Răspunde
    • Mai este una dintre cele mai ploioase luni din Tanzania (pe locul 2 ca si cantitate de precipitatii dupa aprilie). Este asa-numita perioada de „long rains”. In zonele de safari, drumurile pot deveni impracticabile si numeroase lodge-uri se inchid. Posibilitatea de a vedea animale este cumva redusa pentru ca datorita prezentei apei cam peste tot, nu mai trebuie sa traiasca in jurul surselor de apa permanente.

      Imperator 9 martie 2016 8:36 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii