Indonezia Express (ep. 8). Viata de sultan.

19. Hostessa Indonezia

In ultimele doua episoade despre Yogyakarta, tot am povestit despre sultan, despre sultanat, despre statutul special al Yogyakartei in cadrul Indoneziei – nu are guvernator ales, ci este guvernata, asa cum a fost guvernata de secole, de o dinastie de sultani (ma rog, pentru prima oara in istorie, urmatorul sultan va fi o femeie, pentru ca actualul sultan, la fel ca Regele Mihai, are cinci fiice si niciun fiu). Yogyakarta este vazuta prin Indonezia ca un soi de capitala spirituala si intelectuala (aici s-a aflat si capitala de facto in timpul razboiului de independenta, de dupa Al Doilea Razboi Mondial), este un soi de Kyoto al Indoneziei… sau al Javei. Si adevarul e ca, desi in weekend prin centru e haos, orasul mi s-a parut mult mai bine pus la punct decat alte locuri de prin Indonezia sau Asia de Sud-Est.

In Yogyakarta am stat in hotelul Royal Ambarrukmo, probabil cel mai bun hotel din Yogyakarta (sau, cel putin, asta mi-au spus notele de pe Booking). Numele de Royal nu este intamplator. Hotelul este detinut de sultan si a fost construit pe unul dintre terenurile sultanului de atunci din afara Yogyakartei (intre timp, orasul s-a extins enorm, asa ca zona este acum urbana), unde s-a construit un mic pavilion in care se retragea cand voia liniste. De altfel, pavilionul respectiv a fost integrat in cadrul complexului hotelier si aici se afla acum un mic muzeu sau au loc niste evenimente private. De altfel, un alt pavilion construit deasupra unui bazin a fost un loc de retragere pentru sultan si haremul sau (intuiesc ca si de aici, din pavilionul suprainaltat, avea loc procedeul de alegere a fetei pentru noaptea respectiva), iar astazi aici au loc mese festive (am avut si eu parte de o masa festiva in pavilion).

Cladirea hotelului ca atare este moderna, iar pe dinafara nu iti spune mare lucru. A fost construita in 1965 si, probabil, atunci o fi fost supermoderna. A fost construita in perioada in care Indonezia decisese sa devina o mare putere in turism si Bali-ul fusese lansat cu mare pompa, cu sute de invitati din toata lumea. Probabil, simultan, sultanul, care fusese pentru o perioada si seful turismului indonezian, a simtit oportunitatea dezvoltarii Yogyakartei ca destinatie turistica (sa mentionez numai Borobudur si Prambanam), asa ca a hotarat sa construiasca un hotel de lux. I-a iesit, este un hotel de lux, dar, din pacate, mi-ar fi placut sa fi fost construit in stil traditional, posibil, ca un kraton. Poate ca atunci asta nu era la moda, ci hoteluri mari, blocuri, in mod cert cladirea este mare, dar cam impersonala.

Acel „personal touch” va veni imediat dupa ce voi face primii pasi in interior, unde sunt intampinat de un usier imbracat traditional javanez. Suntem invitati intr-un mic lobby, in timp ce o armata de receptioniste zboara in jurul nostru… iau pasapoartele pentru inregistrare, aduc ceaiuri, cafele si diverse. Arunc un ochi la un barulet de langa, plin cu dulciuri. Nu, trebuie sa ma abtin :).

In fine, urc in camera, este o camera cu adevarat regala… pot sa fac jogging intre baie si balcon, am balconul spre pavilionul acela suprainaltat (initial, acolo am crezut ca este palatul regal, dar era doar un pavilion al placerilor). In schimb, pe masa ma astepta, pe langa scrisoarea de bun-venit personalizata, o farfurie plina-ochi cu dulciuri! Wow… aveam sa aflu ca sunt dulciurile favorite ale fostului sultan, evident, a doua zi am mai primit o farfurie plina cu dulciurile favorite ale actualului suveran de Yogyakarta.

Intr-una dintre dimineti, am avut parte de un tur personalizat al hotelului, in compania gazdelor noastre. Ne-am plimbat prin gradina plina de statui… nud (cam ciudat pentru o tara islamica, dar, deh, islamul in Indonezia este un pic diferit), i-am intaratat pe pestii aceia chinezesti colorati, aflati intr-un mic iaz (principiul „cainelui lui Pavlov” functioneaza si in cazul pestilor. Nici n-a trebuit sa le dau de mancare, doar sa bat putin apa si deja au sarit si au inceput sa se inghesuie ca nemancatii… Si nu cred ca erau. Va dati seama ce bataia pestelui a fost dupa ce le-am dat efectiv de mancare).

Am vizitat apoi pavilionul unde se pregatea pranzul festiv in cinstea noastra. Urma sa fie un pranz descult, pentru ca pentru a urca la locul cu pricina e musai sa fii in picioarele goale. De altfel, aici, ca si in cam toata Asia, a umbla descult este o forma de cinstire, de politete. Intri descult in case, in temple, in moschei, in locuri pe care le respecti, asa ca am luat masa, o masa cu adevarat regala, descult.

A urmat o vizita pe la spa prin fostul palat regal si, in fine, am ajuns in pavilionul vechiului palat, unde am avut parte de o ceremonie a ceaiului javanez. Ne-am asezat pe jos, la o masuta, totul stralucea de curatenie. Si, la un moment dat, usa s-a deschis si a aparut o mica procesiune cu barbati si femei in hainele traditionale pe care le vazusem purtate si de cei care lucrau la palatul din centrul orasului, la Kraton. Ca si ei, erau toti desculti, dar se miscau cu o eleganta aparte, de parca pluteau. Doi cate doi, s-au asezat in genunchi si ne-au servit cu ceai. Apoi, cate o domnisoara s-a asezat cuminte in genunchi in spatele fiecarui mesean si umplea ceasca de ceai cand se golea. Si a mea se golea des… ce sa-i fac, nu beau cafea, in schimb, imi place rau ceaiul.

A urmat si o demonstratie de dansuri javaneze, foarte similare cu cele balineze, as putea spune, era un soi de legong, dar parca mult mai dinamic, a urmat si partea barbateasca a ceremonialelor traditionale javaneze: trasul cu arcul. Esplanada care lega hotelul de mallul de alaturi a fost inchisa (deh, nu era indicat sa fie cineva sagetat din greseala) si doi arcasi neintrecuti ne aratau cum se trage la tinta cu arcul, de la o distanta apreciabila. Am fost de cateva ori la doi pasi de a trage cu arcul, dar nu am avut ocazia. Iata, am avut ocazia acum, la Yogyakarta! Evident, ne-am mutat mai aproape de tinta (de unde trageau initial arcasii, probabil ca noi nu am fi nimerit nici macar tinta), ne-am imbracat in costume javaneze, ne-am descaltat, ca asta era protocolul, si m-am asezat in genunchi, sa trag. Adevarul este ca pozitia din care trageau ei nu mi s-a parut absolut deloc relaxata si capabila sa am cele mai bune rezultate. In momentul in care mi-am gasit o pozitie favorabila, am demonstrat ca unii dintre stramosii mei erau arcasi buni :).

A urmat masa regala, cu cele mai bune preparate ale bucatariei javaneze – o supa, ceva creveti (miau, astia imi plac rau), culminand cu alte cateva dulcegarii. Nu stiu daca erau preferatele vreunui sultan, dar sigur erau bune.

Toata experienta asta regala din Yogyakarta a culminat cu intalnirea cu insusi Sultanul Hamengkubuwono X. Am incercat sa-i aflu cate ceva din biografie. Omul are 71 de ani si este sultan din 1989, dar a devenit si guvernator in 1998, dupa caderea regimului Suharto. Prin alegeri libere. Este considerat un liberal, el abolind traditia haremurilor (tatal sau, mort in 1988, a avut patru concubine, niciuna dintre ele insa ridicata la rangul de regina), avand o singura nevasta care i-a daruit cinci fiice si niciun fiu. In consecinta, in mod contrar traditiei atat indoneziene, cat si islamice, Sultanul a decis ca cea mai mare fiica va deveni noul sultan al Yogyakartei, dupa moartea sa, probabil primul sultan-femeie din istoria zonei. Si este, evident, unul dintre cei mai bogati oameni din tara si unul dintre cei mai influenti. A candidat sa devina presedinte al Republicii in 2009, dar fiind putin cunoscut in afara Javei, nu a reusit sa obtina prea multe voturi, asa ca a ramas doar sultan si guvernator al Yogyakartei.

L-am vizitat pe sultan la birou (el locuieste intr-o aripa a Kratonului, palatul din centru)… Stiind ca are 71 de ani si vazand doar poze cu el din tinerete (cand a fost incoronat sau la casatorie), imi era greu sa-l recunosc. Dupa un control de securitate foarte rapid (au avut incredere in noi), am intrat intr-o mica gradina frumoasa cum numai la Ecuator gasesti si apoi am fost invitati intr-o sala unde deja se asezasera membrii micii noastre delegatii – ambasadoarea Indoneziei la Sofia si cele doua „consulite” (de la Sofia si Bucuresti) care s-au ocupat de proiect. In mijlocul salii trona un tip la vreo 50 de ani, serios, cu parul negru ca taciunele. O fi fost vreun vice… dupa cateva minute, am aflat ca el e, de fapt, sultanul. Stai, sultanul are 71 de ani, tipul asta arata la vreo 50. Intr-adevar, era sultanul… asiaticii astia par mult mai tineri decat le scrie in buletin!

Discutia a fost tinuta in Bahasa Indonesia, limba oficiala (de fapt, malay) unificatoare pentru intregul arhipelag, unde aproape fiecare are o limba materna (doar la o minoritate limba oficiala este limba materna). Din fericire, Bahasa Indonesia este extrem de simpla (in 2004, dupa vreo trei saptamani de stat in Indonezia, am inceput s-o inteleg), cu o gramatica simplificata la maximum. Se spune, de altfel, ca este simplu sa inveti indoneziana, dar ca este imposibil sa o stapanesti… Dar si asa, am inteles din discutie ca ambasadoarea a prezentat Bulgaria, relatiile bulgaro-indoneziene si ce se produce in Bulgaria. Cam acelasi lucru a spus si Gading, femeia-consul de la Bucuresti despre Romania (trebuie sa recunosc ca am inteles mai mult Bahasa vorbita de ambasadoarea de la Sofia) si au urmat fotografiile de rigoare de la final. Sultanul vorbeste engleza, desi nu a studiat in strainatate, ci in Indonezia (fiica si urmasa la tron a studiat insa in SUA, Singapore si Australia, deci vorbeste perfect engleza), dar o buna parte din studiile din Indonezia se fac si in limba engleza, nu numai in indoneziana. Interesant este ca, spre deosebire de orice alta putere coloniala, olandezii nu au dorit ca supusii lor sa invete olandeza, pe care au pastrat-o ca o limba exclusiva a elitelor coloniale… chiar si in perioada coloniala, olandezii discutau cu supusii indonezieni in indoneziana sau in engleza si nu au dorit sa deschida scoli in olandeza… ma rog, pe la sfarsitul anilor ’30, s-au prins ca au facut o greseala, au deschis scoli in olandeza, dar razboiul batea la usa, timpul nu mai avea rabdare.

De la intalnirea cu sultanul, ne-am dus la ultimul pranz si de acolo am plecat direct spre aeroport. Urma sa luam o cursa Garuda Indonesia spre Jakarta, de unde sa zburam mai departe cu Turkish Airlines. Zborul a fost extraordinar. Daca am decolat pe nor, avionul s-a ridicat deasupra norilor si apoi a valsat literalmente printre nori de ploaie, nori albi, nori de furtuna… Un adevarat spectacol… cum, de altfel, este aceasta tara de 5.000 km lungime… Indonezia.

Imagini Yogyakarta

01. Royal Ambarrukmo Yogyakarta

Hotel Royal Ambarrukmo, hotelul regal din Yogyakarta

02. Costum javanez

Welcome !

03. Camera Royal Ambarrukmo

Cam asa arata o camera

04. Camera hotel Yogya

05. Dulciurile sultanului

Am primit dulciurile favorite ale sultanului 🙂

06. Fructe Royal Ambarrukmo

Dar si niste fructe

07. Mic dejun

Micul dejun cu adevarat regal

08. Piscina

Piscina hotelului (din pacate, nu am avut timp s-o testez)

09. Hotel Yogyakarta

10. Vulcan Yogyakarta

In departare, vulcanul Merapi

11. Pesti galbeni

Bataia pestelui 🙂

12. Pavilion

Pavilion de sultan. Aici am luat pranzul

13. Cina

14. Simbol sultan Yogyakarta

Simbolul sultanului

15. High tea

Gata de ceai !

16. Ceremonia ceaiului - Java

Ceremonia ceaiului incepe printr-o procesiune

17. Fata Java

18, Ceai

Ce ceai doriti, sir ?

19. Hostessa Indonezia

Noroc !

20. Fata in genunchi

Yes, Sir !

21. Costum javanez

Nu pot sa trag oricum cu arcul… doar in tinuta javaneza 🙂

22. Tragator cu arcul

Profesionistii

23. Tir cu arcul

Foc !

24. Tir cu arcul Yogyakarta

Trag chiar la fix baietii astia

25. Trag sageti

Primesc sfaturi

26. Tir Java

O iesi, n-o iesi

27. Tir cu arcul Java

Parca e mai OK din pozitia asta 🙂

28. Dans javanez

Dans javanez

29. Dans Indonezia

30. Dansatoare Java

Salutul de final

31. Caleasca

Viata regala … doar nu puteam sa ratez o plimbare cu caleasca

32. Supa Java

Pranzul regal la hotel… sa incepem cu supa

33. Shrimps

Ceva de prin mare

34. Desert indonezian

Si nelipsitele dulciuri

35. Resedinta guvernatorului de Yogyakarta

Ultima zi, in vizita la biroul sultanului

36. Intalnire la sultan

Intalnirea cu sultanul

37, Servitor

Sa bem un ceai, zic

38. Sultan

Majestatea Sa, Sultanul Hamengkubuwono X al Yogyakartai

39. Sultan Yogyakarta

Poza oficiala 🙂

40. Garuda Indonesia

Si spre casa … cu echipajul de pe zborul Garuda Indonesia spre Jakarta 🙂

Comentarii

  • Ce rasfatat ai fost! 🙂 Interesanta întâlnirea cu sultanul, presupun ca nu poti avea acces in preajma lui in orice conditii.

    Mirela16 7 iulie 2017 8:56 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii