Calatorie de-a lungul Americii Latine: George si Maria in El Salvador

Ma bucur sa pot publica azi un nou guest post in premiera. Mi-a fost trimis de George si Maria care de cateva luni bune se plimba de-a lungul Americii de Sud, descoperind aceasta zona extrem de interesanta. Inca nu ne-am intalnit face to face … dar nu e timpul pierdut. Cine stie pe ce meridiane… dar pana atunci, iata povestea lor din El Salvador, o tara mica si destul de necunoscuta care sufera de asemenea de probleme de imagine (de imagine violenta). Dar hai sa vedem cum au simtit George si Maria Salvadorul.

 

Salutare tuturor pasionatilor de calatorii!

Noi suntem George si Maria, calatorim de mai bine de jumatate de an in America Latina si vrem sa impartasim cu voi o parte din experienta noastra.

Am inceput in Rio de Janeiro, unde toata lumea se pregatea pentru celebrul carnaval, au urmat aproape toate tarile Americii de Sud, iar acum suntem in America Centrala. Insa nu vom detalia aici toata calatoria noastra, ci vom povesti in mod special despre El Salvador.

Sincer, ce iti vine in minte prima oara cand te gandesti la tarisoara asta? Ca este situata pe undeva in America Centrala, ca este extrem de periculoasa, ca se face trafic cu droguri, iar violenta este la ordinea zilei. Destul de aproape, nu? Ei bine, noi am descoperit cu totul altceva!

Salvadorienii sunt extrem de incantati sa vada turisti la ei in tara, incearca in orice fel sa iti vina in ajutor, sa iti dea informatii (chiar fara sa-i intrebi uneori), iti zambesc pe strada si te saluta, te opresc sa te intrebe de unde esti si daca iti place la ei… noua ni s-a spus ca suntem de pe taramul lui Haghi (asa pronunta ei) :). Pentru noi, sunt in top 3 cei mai amabili oameni pe care i-am intalnit in calatoria asta, alaturi de argentinieni si columbieni.

Daca te interesezi despre El Salvador vei afla ca, desi este cea mai mica tara a Americii Centrale, din punct de vedere turistic are foarte multe de oferit. Poti vizita padurea tropicala (parcurile nationale El Impossible si Cerro Verde), poti face trekking pe vulcani (Santa Ana, Izalco, San Salvador), te poti relaxa la numeroasele statiuni de pe coasta Pacificului (El Tuncal, El Sunzal, El Zonte, La Perla, Playa Mizal, Playa Dorada), poti porni pe urmele civilizatiei mayase la siturile Tazumal, San Andres, Joya de Ceren sau poti vizita orasele coloniale de pe Ruta Florilor. Distantele dintre obiectivele turistice sunt mici, asa ca in cateva ore treci de la munte la plaja sau din mijlocul naturii la orase moderne.

Avand in vedere ca in calatoria noastra am vizitat cativa vulcani si parcuri naturale, in El Salvador am hotarat sa oprim doar in capitala, la plaja, si pe Ruta Florilor. Am trecut frontiera terestra din Nicaragua, tranzitand Hondurasul, prin punctul de granita El Amatillo. Nici la intrarea, nici la iesirea din tara nu ni s-a stampilat pasaportul (e singura tara din America Centrala care nu aplica aceasta norma) si nici n-am platit vreo taxa.

Doua frontiere traversate intr-o zi si cateva autobuze schimbate ne-au obligat sa ramanem peste noapte in oraselul de la granita, iar singurul loc de cazare pe care l-am gasit a fost intr-o casa de misionari evanghelici, unde erai intampinat cu un banner pe care scria „Dormida gratis”… Intr-un final, ni s-a cerut o donatie de 5 dolari :)). Moneda oficiala este dolarul, adoptata in anul 2001 pentru o mai buna stabilitate economica, iar cea mai mare bancnota folosita este cea de 20 (niciodata nu au sa-ti dea rest cand cumperi ceva din strada si se vor duce sa schimbe prin vecini). Fata de SUA, aici exista si moneda de 1 dolar, iar pe una dintre variante apare o femeie indigena cu un copil in brate (ca in Ecuador).

In urmatoarea zi, am pornit catre San Salvador si am schimbat doua tipuri clasice de autobuze. Primul este bine-cunoscutul chicken bus, o modalitate ieftina de a calatori (preturi intre 25 de centi si 1 dolar), dar pentru care trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare. Rar am intalnit alti turisti prin autobuzele astea. Opresc oriunde si oricand, unul intra, iar peste doi metri altul coboara, iar banchetele sunt destul de incomode, pentru ca au fost concepute sa transporte copiii catre scoala. Cateodata se aglomereaza rau si va trebui sa te inghesui printre biciclete, scaune sau pui de gaina, insa, chiar si asa, miroase mai bine decat in RATB. Geamurile sunt toate deschise, nu se plange nimeni ca e curent sau inghesuiala.

Este o buna ocazie sa interactionezi cu localnicii, caci ai mult timp la dispozitie. Daca in Europa faci 50 km intr-o jumatate de ora, aici ii vei parcurge cam in doua ore. Macar pentru renumele lor trebuie sa le incerci cel putin o data!

Celelalte autobuze, mai moderne, merg pe distante mai lungi, nu opresc peste tot si sunt laudate ca au aer conditionat. Un adevarat dezastru pentru noi pentru ca, daca afara sunt peste 35 de grade, inauntru vor fi sub 20. L-am rugat pe sofer sa opreasca pentru a lua hanoracele din rucsac, altfel am fi ajuns congelati in capitala. Salvadorienii sunt pregatiti cu paturi, geci si pantaloni lungi… te intrebi ce cauta imbracati asa in plina clima tropicala, insa, dupa ce urci in autobuz, incepi sa ii invidiezi, daca nu esti pregatit la fel ca ei. Daca iti trebuie mancare si apa, nicio problema! Vin toate la tine fara sa cobori sau sa cauti, prin intermediul vanzatorilor ambulanti. Bineinteles, exista si varianta microbuzelor shuttle sau a masinilor inchiriate, dar pentru noi nu a fost cazul.

Am citit un top al oraselor considerate la ora actuala cele mai periculoase din lume, iar San Salvador se plasa pe locul 3, dupa Caracas si San Pedro Sula. Toate institutiile, bancile, supermarketurile si farmaciile sunt pazite cu arma in mana, o imagine destul de intriganta pentru inceput. Noi am intrat in vorba cu paznicii si sunt chiar foarte de treaba, iar daca vrei sa ajungi intr-un loc anume, ii poti intreba fara nicio grija – oamenii acestia sunt adevarate GPS-uri. La final, iti vor spune tot timpul „tranquillo, aici nu te pierzi”. In San Salvador si zona metropolitana se afla mai mult de jumatate din populatia tarii, este un oras viu si agitat, dar nu si pentru vesnicii oameni indiferenti ai unei metropole.

Odata ce ai scapat de insistentele taximetristilor din autogara, localnicii te vor ajuta sa gasesti autobuzul care te va duce la destinatie. Desi iti vor insirui cateva numere si litere, apoi se vor consulta intre ei, iti vor da intr-un final cea mai buna varianta, eventual vor opri si autobuzul pentru tine si iti vor spune unde sa cobori si incotro sa mergi pe jos. Pe bulevardele mari, trebuie sa fii pregatit pentru haos, mai ales ca pieton. Cel mai bine este sa treci strada impreuna cu ei, nu ti se va da prioritate. Desi nimeni nu ne-a recomandat sa vedem centrul istoric, a trebuit sa mergem pana acolo si am fost dezamagiti. Drumul este plin de sute, poate mii de comercianti insirati de-a lungul si de-a latul Palatului National (se pare ca autoritatile le-au pus gand rau si vor sa-i mute din zona). Imaginati-va nebunia din Piata Sudului in Piata Victoriei! Dupa ce scapi de trecerea printre tarabe, vezi ca aproape toate cladirile si strazile sunt in reparatii capitale. Activitatea a fost demarata la inceputul acestui an si promite sa aduca schimbari radicale… credem ca la final va arata foarte bine. Pana acum, au fost reabilitate Palatul National si Catedrala. Tot in centrul istoric, exista o zona asemanatoare oboarelor noastre, unde vezi insirat pe strada sau in baraci orice iti poti imagina, ace, brice si carice… Daca ai ceva rabdare, un dram de noroc si talent la negociat, poti gasi niste chilipiruri.

Noi ne-am imbogatit colectia de bancnote cu niste coloni, fosta moneda oficiala. Exista o diferenta de la cer la pamant intre zona istorica si cele noi, care ni s-au parut destul de (nord)americanizate: lanturi de magazine, fast-fooduri, malluri, centre de afaceri. Daca ai trecut de arterele principale, cartierele sunt linistite. Ne-a placut ca poti gasi mancare la orice colt de strada, buna, proaspata si ieftina. Pupusa este mancarea traditionala a salvadorienilor (dar o poti gasi si la vecinii din Nicaragua, Honduras si Guatemala), un fel de turta din malai alb umpluta cu branza, pui, fasole ce se serveste cu sos de rosii si un soi de salata de acrituri, gust apropiat cu muraturile noastre. E aproape un sacrilegiu sa nu mananci macar o pupusa, daca tot ai ajuns aici. La fel de specific este sa bei apa din punga si, pe de alta parte, mult mai sigur decat sa te hidratezi cu apa de la robinet.

O mica problema intampinata de noi a fost cu ATM-urile, bine ca eram in capitala si ca aveam mai multe optiuni… abia la a 6-a banca am reusit sa scoatem bani de pe card, celelalte nu recunosteau cardul, desi teoretic toate erau VISA. Nu ni s-a intamplat doar noua, si alti turisti s-au plans de acelasi lucru.

 

El Salvador este singura tara a Americii Centrale care nu are iesire la Caraibe. Noi ne mai intalniseram cu Pacificul in Chile si Peru, insa pe o vreme rece. Desi coasta Caraibelor este recomandata pentru plaja si inot, iar a Pacificului, pentru surf, am considerat ca trebuie neaparat sa ne oprim pentru weekend la ocean. El Sunzal este frecventata in special de iubitorii de surf si este legata de El Tunco, una dintre cele mai mari dintre localitatile din zona, asa ca iti ofera mai multe posibilitati de distractie: cluburi, restaurante cu specific pescaresc, plaje private, piscine. Fiecare isi alege ce vrea, la fel de bine ai locuri linistite, in care nu auzi decat zgomotul oceanului. El Sunzal nu are nisip, ci pietre slefuite perfect. Plimbarea este destul de dificila, mai ales ca faleza este rezervata cluburilor si restaurantelor. Daca nu le esti client, nu poti trece pe acolo. Mare grija la inotat, valurile si curentii sunt extrem de puternici, iar in apa, aproape ca nu ai stabilitate.

De departe, cea mai frumoasa experienta a fost la Playa Dorada, unde am fost gazduiti la Casa Tortuga, proprietatea unor romani. Exact, ati citit bine, exista romani care fac turism in El Salvador si chiar foarte bine! Un loc de vis, caruia nu-i lipseste nimic, situat la doi metri de ocean, in care te relaxezi total si te rupi de cotidian. Satucul liniar si linistit, plaja salbatica, nisipul negru, vulcanic, reprezinta locul perfect in care sa admiri maretia oceanului, sa ii asculti sunetele si sa simti mirosul sarat. Desi noi am vizitat El Salvador in plin sezon ploios (mai-noiembrie), nu am fost deloc deranjati de vremea de aici. A plouat doar cateva ore in cursul serii, iar furtuna vazuta la Plaja Dorada, cu fulgere care transformau noaptea in zi, n-o vom uita niciodata.

 

Casa Tortuga

Ultima oprire a fost pe Ruta Florilor, renumita pentru plantatiile de cafea. Desi foarte aprope de Pacific, urci pana la peste 1.000 de metri, iar clima se schimba total. Aici am simtit ca suntem in sezonul ploios si, desi planuiseram sa vedem in plus Apaneca si Ataco, pana la urma ne-am oprit doar in Juayua. Este un orasel colonial cu stradute inguste si pietruite, plin de viata ca orice alt oras din America Latina. In fiecare weekend, se organizeaza un targ cu mancaruri traditionale. Daca ajungeti pe aici, nu puteti pleca fara sa faceti o scurta plimbare la cascadele Chorros de la Calera, situate la 2 km de oras. Juayua este cunoscut ca fiind orasul orhideelor. Daca vreti sa vedeti florile, trebuie sa veniti aici in sezon.

 

Din pacate, aceasta tara inca este evitata de multi calatori. Noi am petrecut o saptamana in El Salvador si putem spune ca nu ne-am simtit nicio clipa in pericol; poate ca are lipsurile ei si, cu siguranta, si zone nesigure, insa nu printre cele de interes turistic. Cel mai mult ne-a placut sa interactionam cu salvadorienii, care chiar te fac sa te simti bine; nu degeaba El Salvador este supranumit „tara care zambeste”.

 

Categorii:
El Salvador

Comentarii

  • Bravo Maria si George. Foarte frumos scris si bine punctat. Va felicit !

    Marius 22 decembrie 2017 13:38 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii