Antalya nu este doar all inclusive. Deloc. Este o regiune cu adevarat incantatoare. Partea 1 – Arykanda si Olmypos

Teatru Arykanda

Arykanda, Antalya

Daca rostesti cuvantul Antalya, in general, ai parte de doua reactii – niste ochi care stralucesc cu bucurie si suspina „all inclusive, servicii minunate, mancare buna, plaja, copii parcati la kids club” sau niste ochi care se inchid in sictir „cahh, tarc, nimic de facut, doar mananci si atat”. Ei bine, nimeni nu are dreptate sau, ma rog, are partial dreptate. Antalya este o regiune absolut fabuloasa. Pe alocuri, mi-a amintit de Corfu, de Creta, de cele mai frumoase insule grecesti. Este o combinatie minunata de munti spectaculosi, de o mare de un albastru neobisnuit (nu degeaba, zona mai este denumita „Coasta de Turcoaz”), orase antice construite in cele mai sexy locatii (fie catarate pe munti, fie la malul marii), fenomene naturale stranii si, mai ales, paduri de pini absolut superbi. In plus, cel putin in octombrie (am petrecut cam intreaga prima jumatate a lui octombrie), o vreme incredibila – maximele la 30 de grade, minimele la 20 – 22 de grade, soare in fiecare zi (cumulat, am avut vreo doua ore de nor si nicio picatura de ploaie), iar marea, extrem de calda (bazinele din hoteluri erau insa cam reci). Asa ca m-am gandit sa va povestesc ce am facut si ce am vazut in afara de all inclusive.

Initial, am petrecut o saptamana la un hotel de pe langa Kemer (mai precis, din Kiris) numit Limak Limra. Asta-iarna, in ianuarie, am fost invitat la un eveniment al Paralelei 45 unde a avut loc o tragere la sorti pentru sejururi in Antalya – si pentru a doua oara (prima mea experienta in Antalya din 2015 a avut loc tot in urma unui premiu castigat prin tragere la sorti), iar cartea mea de vizita a iesit surprinzator din palarie – asa ca am ajuns sa petrec o saptamana la Limak Limra. Promit sa revin sa va povestesc despre hotel intr-un alt articol, dar pana atunci sa va povestesc ce am vazut in Antalya. Cum am calatorit – simplu, m-am dus la magazinele din fata hotelului, unde, printre costume de baie, baclavale si suvenire de tot felul, se aflau vreo patru-cinci agentii de inchirieri automobile si, dupa ce am discutat pe la toate, am batut palma cu una dintre ele – 120 de euro pentru 4 zile (30 de euro pe zi), asigurare, kilometri nelimitati (dar nu mai departe de Kas sau Alanya, oricum nu aveam chef sa conduc asa de mult, nu imi place sa conduc) si un Fiat Albea (o masina chiar mai mare decat ma asteptam, in Grecia, asta ar fi nivelul 2, aici, in Turcia, au spus ca nu au masina mai mica). Probabil, daca vei cauta pe internet, vei gasi preturi mai mici, dar 30 de euro pe zi mi s-a parut un pret OK, asa ca am batut palma.

 

Mai intai, sa trecem in revista un pic istoria zonei – Asia Mica (actuala Anatolie turceasca) a fost locuita de-a lungul timpului de niste civilizatii extrem de sofisticate – mai intai, hititii, care au semnat primul acord de pace cunoscut in istorie, cu faraonul egiptean Ramses II (tratatul de pace a supravietuit atat in templele egiptene, cat si in ruinele capitalei hitite, in cele doua limbi). Apoi, de-a lungul Coastei de Turcoaz au aparut licienii, un alt popor anatolian, care au fost puternic influentati de greci (initial, aveau alfabetul lor, apoi au trecut la alfabetul grecesc), care au construit niste orase impresionante, iar in urma lor au ramas si morminte monumentale incrustrate in stanci – gasesti cu miile de-a lungul Coastei de Turcoaz. Principalele lor orase au format la un moment dat o federatie cvasiindependenta recunoscuta de Imperiul Roman, unde principalele orase aveau trei voturi, orasele mai mici doar un vot, iar alte cateva orase, niciun vot. Au aparut si colonistii greci pe coasta (in afara de Atena, cred ca cel mai impresionant Muzeu de Antichitati Grecesti se afla in Antalya City – din pacate, nu stiu cati turisti il viziteaza), apoi Imperiul Roman, care s-a transformat in cel bizantin. Numeroase orase care proveneau din perioada liciana si-au incheiat existenta din cauza unor cutremure puternice din primul mileniu, dar si a raidurilor arabilor – sunt cele ale caror ruine le putem vedea azi. Au urmat turcii selgiucizi (primul val de turci din Anatolia), pentru ca dupa un nou scurt intermezzo bizantin, turcii otomani sa devina stapani stabili ai Coastei de Turcoaz… evident, in conditiile existentei unei comunitati grecesti importante, dar mai putin numeroase decat in zona Smirnei (Izmirul de azi). Dupa Primul Razboi Mondial, Antalya a fost cedata Italiei (care detinea insulele grecesti din apropiere din 1913), dar victoria lui Ataturk asupra Greciei i-a convins si pe italieni sa predea Antalya nou-createi Republici Turce. Si de atunci, Antalya a continuat sa fie turceasca.

 

Arykanda – vrei locuri off-the-beaten track, aproape pustii (in ditamai orasul, am vazut vreo zece turisti, in cele doua-trei ore cat am stat pe aici), extrem de bine conservat si spectaculos plasat calare pe un munte. Iata Arykanda! Am aflat de ea din Lonely Planet (care continua sa ofere informatii tare bune), am gasit-o pe harta si evident ca am pus-o pe lista. Am condus vreo ora de la Kemer peste muntii spectaculosi care inconjoara varful Tahtali, am admirat intinsele campuri de sere care inconjoara orasul Kumluca (si la aterizare, in Antalya, am descoperit campuri nesfarsite de sere care hranesc 12 milioane de turisti si 2 milioane de localnici, plus alte milioane de europeni – Turcia fiind un mare exportator de legume si fructe catre Europa, inclusiv Romania) si apoi, dupa ce GPS-ul m-a purtat printre campuri de sere, am iesit pe o sosea perfecta, dar pustie, spre Arykanda.

Arykanda beneficiaza de o pozitie incredibila… catarata pe un munte, la portile de intrare spre interiorul Anatoliei si cu Marea Mediterana in zare. A fost unul dintre orasele liciene care nu aveau drept la vot, dar localnicilor nu le pasa deloc – Arykanda era Ibiza Liciei (sau Mykonos, daca preferati), era party town-ul Liciei – toate orasele liciene ii blamau pe locuitori pentru lipsa de seriozitate si lene, dar toate visau sa mearga in Arykanda sa se distreze. Secole de-a randul a fost datoare vanduta, dar nu s-a stresat prea mult (Grecia pare sa urmeze strategia Arykandei) – nu le-a platit niciodata, iar candva prin mileniul I, puternic afectata de cutremure, Arykanda a fost parasita (locuitorii s-au mutat in satul actual de la picioarele muntelui).

 

Am intrat in sit fara ca cineva sa ma intrebe ceva. In Lonely Planet, citisem ca trebuie platita intrarea (5 lire pe vremea cand 2 lire erau un euro, acum sunt vreo 7 lire), dar cabina parea parasita… si, cum ziceam, in afara de cativa nemti care au disparut repede, am avut Arykanda doar pentru mine.

Orasul a fost cu adevarat monumental si bine pus la punct. Fix la intrare, am ajuns in zona de entertainment – niste terme imense (erau sapte bai separate) care se pare ca erau inconjurate de gym-uri, baruri, posibil si bordeluri, si alte locuri de pierzanie… Deasupra zonei, se afla monumentalele morminte ale potentatilor locali. Spre deosebire de celelalte orase liciene, in Arykanda mormintele nu au fost sapate in stanca, ci construite. De departe, bagam mana-n foc ca erau palate regale sau ceva similar – da’ de unde, erau morminte…

Celelalte urme ale orasului se catarau una peste alta, undeva in lateral… dupa cateva scari, am ajuns in dreptul Agorei inferioare sau Agora publica – un camp masiv, cu o panorama superba, unde localnicii se intalneau sa dezbata problemele urbei… De obicei, in zona se afla si piata, dar nu e cazul la Arykanda. Oamenii erau mai degraba artisti si, fix din mijlocul Agorei, puteai intra in Odeon, micul teatru unde se jucau piese mai sofisticate, pentru lumea cu obraz subtire, pentru intelectuali si oficialitati (m-a mirat, nu mi-aduc aminte sa fi vazut in vreun oras greco-roman vreun teatru in care sa intri fix din Agora – dar aici eram in Las Vegasul Liciei). Dupa ce am urcat la etajul urmator, am dat de imensul Teatru din Arykanda – extrem de bine pastrat si cu o capacitate de cateva mii bune de spectatori, unde aveau loc spectacole populare cu megastarurile momentului si, aparent in perioada romana, lupte de gladiatori. Dar acest complex cultural nu putea sa nu aiba si o componenta sportiva – la etajul 3, deasupra teatrului, se afla stadionul cu piste pentru alergatori si tribune pentru suporteri… toate, perfect refacute si, cum ziceam, fara niciun vizitator!

Turul nu s-a terminat aici, am mai facut multi pasi si, undeva intr-o extremitate a Arykandei, am descoperit a doua Agora – Agora comerciala, de asemenea, un camp vast, plat, cu o minunata panorama asupra intregului oras, dar si cu numeroase magazine incastrate in stanca pe care puteai urca in continuare, spre varful muntelui. M-am oprit acolo, mandru si trufas ca un cuceritor, uimit de faptul ca o astfel de perla este atat de putin vizitata… de altfel, cu trei ani in urma am vizitat un oras la fel de spectaculos, Termessos, aflat la doi pasi de Antalya City, dar la fel de putin batut de turisti…

 

Olympos – ei bine, daca nu stiati, exista si o Antalya budget. Da, exista si o Antalye pentru backpackeri, iar Olmypos este locul unde poti gasi zeci si zeci de pensiuni ieftine in asa-numitele tree-houses. Initial, am crezut ca sunt niste casute construite in copaci, dar nici vorba – sunt niste pensiuni construite din lemn in stil turcesc… nu le-am vazut pe dinauntru, dar pe dinafara sunt haioase… Si iti dai seama ca Olympos e Antalya low-budget pentru ca, indiferent de ora, la raspantia de pe soseaua principala era plin de tineri cu rucsacii in spate, stand la autostop.

Am fost in Olympos nu neaparat pentru a descoperi Antalya low-cost, ci pentru orasul lician de aici. Olympos a fost unul dintre orasele smechere ale Federatiei Liciene – avea trei voturi. A decazut, in a doua parte a mileniului I, si a fost parasit, pe coasta ramanand doar niste forturi bizantine.

Aici era mult mai multa agitatie, datorita proximitatii zonei turistice Olympos. Dar, din nou, nu erau prea multi vizitatori, numarul lor nu era deloc suparator. Ca si in cazul Arykandei, Olympos este minunat plasat – orasul construit de-a lungul unui mic parau este facut sandvici intre doua stanci de cateva sute de metri, iar capatul sau se afla pe o plaja cu pietre, unde am gasit populatia destul de tanara care locuieste in tree house-urile din zona. O atmosfera boema, un soi de Vama Veche a Antalyei.

M-am plimbat pe vechea strada mare a Olymposului… cu un pic de imaginatie, te vezi inconjurat cu personaje in togi lungi si albe, copii desculti alergand printre care pline de marfuri, femei carand apa. Din strada principala, apar si stradute secundare, construite de-a lungul unor paraiase… luand-o pe una, am descoperit un complex funerar cu sarcofage imense, dar si urmele unei bazilici crestine (Olympos a ajuns la un moment dat sediul unui episcop care tinea de mitropolitul de Myra). De altfel, ca si in alte orase orientale (din Persepolis pana la Arykanda), mortilor VIP li se ofera toate onorurile – aici nu sunt morminte sapate in piatra ca la Petra sau Myra, ci sarcofage gigantice, unele frumos ornate cu personaje mitologice rugate de a-l proteja pe cel plecat la zei… toate sarcofagele sunt insa sparte de vanatorii de comori din primul mileniu (care, probabil, chiar au avut ce sa fure)… Sarcofage sunt peste tot – pe ulitele secundare sau pe stanci proeminente. De cealalta parte a raului, m-am plimbat prin monumentalele ruine ale unei catedrale crestine din primul mileniu, apoi am descoperit si nelipsitul teatru al urbei – destul de prost pastrat si nerestaurat, se afla insa extrem de bine plasat – partial incastrat in stanca de cateva sute de metri ce domina orasul – intotdeauna, licienii sau grecii au cautat cele mai spectaculoase locuri pentru a-si construi teatrele…

Iar apusul soarelui m-a prins in apa calda si faina a Marii Mediterane, alaturi de cantareti la chitara, turcoaice hipiote si italience care invatau cum sa manevreze un cerc… In Antalya este loc pentru fiecare – si pentru fitosi, si pentru familisti, si pentru lenesi, si pentru ultraactivi, si pentru hipioti… Antalya nu inseamna doar all inclusive.

Acestea au fost doar doua dintre locurile faine pe care le-am vazut – le-am vizitat practic in aceeasi zi, intorcandu-ma seara la Limak Limra, in Kiris. Din pacate, in octombrie, noaptea vine cam repede in Antalya – din cauza muntilor, soarele se ascundea pe la 18:00, iar la 19:00 era deja noapte. Dar asta e… soselele sunt impecabile, iar cu o masina te poti misca destul de repede… Despre alte locuri faine din Antalya insa, in episodul urmator.

Imagini Antalya: Arykanda si Olympos

Sosea Antalya

Soselele din Antalya sunt impecabile

Kumluca

Principalele orase ale zonei sunt inconjurate de campuri intregi de sere. Aici se produc legumele dvs !

Spre Arykanda

Spre interiorul Anatoliei, spre Arykanda

Intrare Arykanda

Intrarea in Arykanda. Pustiu

Gym

Complexul bailor si salile de sport – atat de renumite in intreaga Licie

Bai Arykanda

Baile din Arykanda

Morminte Arykanda

Deasupra lor, somptuoasele morminte liciene

Sarcofag

Cu tot cu sarcofage

Agora Oficiala

Agora „oficiala”. Intrarea in Odeon, e undeva pe dreapta

Panorama Arykanda

Panorama agorei

Odeon Arykanda

Odeon, micul teatru pentru elite

Intrare Teatru

Intrarea in teatrul mare

Teatru Arykanda

Cetatenii din Arykanda pareau mari iubitori de teatru

Stadion Arykanda

Dar si sport … aici era pista de atletism

Tribune Stadion

Si, evident, tribunele

Agora Comerciala

A doua agora, agora comerciala

Magazine Arykanda

Si urmele numeroaselor magazine

Backpacking In Antalya

La raspantia spre Olympos, gasesti permant autostopisti cu rucsacul in spate

Treehouse Olympos

Celebrele tree houses din Olympos, satul low-cost al Antalyei

Baruri Olympos

Drumul spre orasul antic – baruri, restaurante, pensiuni

Suc Rodii

Un suc de rodii, va rog !

Meniu Turcia

O parte din meniu. La momentul vizitei, 1 euro = 7,5 lire turcesti

Strada Principala Olympos

Principala strada din vechiul Olympos

Biserica Olympos

Una din bisericile din oras

Bazilica Olympos

Aceasta se pare ca era catedrala episcopala din Olympos

Intrare Teatru Olympos

Intrarea in teatru era spectaculoasa

Teatru Olympos

Nu a mai ramas mare lucru din teatru

Sarcofag Lician

In schimb, peste tot, sarcofage, in cele mai nebanuite locuri

Strada Laterala

De-a lungul strazilor secundare susura si apa

Sarcofage Olympos

Cripta de familie

Sarcofag Luykia

Unul dintre cele mai ornate sarcofage din Olympos

Munte Olympos

Incet, incet, ne apropiem de plaja

Rate

Mac, mac

Plaja Olmypos

Si in fine, plaja Olympos

Plaja Olympos Antalya

Intr-un cadru pitoresc

Olympos Beach

 

Capat Oras Antic

Aici e capatul orasului istoric

Italianca Goala

Pe plaja, poti invata si lucruri noi 🙂

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii