Ladakh, un Tibet foarte putin cunoscut

Distribuie articolul:

Leh, Ladakh

Cred ca toti dintre cei care citesc acest blog stiu destule lucruri despre Tibet. Am fost si eu in Tibet de 2 ori si de fiecare data, am scris cate ceva despre acest taram de poveste. Ambele excursii imi vor ramane in minte pentru foarte mult timp pana cand Alhzeimerul ma va desparti de ele. Dar apoi, voi mai avea poze si filme… Sigur, Tibet inseamna Dalai Lama, Palatul Potala, orasul Lhasa, manastirile mai mult sau mai putin faimoase si, evident, varful Everest, cel mai inalt varf de pe Planeta impartit intre Tibet si Nepal. Dar foarte putini stiu ca mai exista si alte Tibet-uri. Un fragment din platoul tibetan apartine Indiei si si aici, vei gasi manastiri, palate si chiar si pe Dalai Lama care isi petrece verile la inaltime. Se numeste Ladakh si multi il numesc Micul Tibet sau Tibetul liber. Sau cum ar fi aratat Tibetul daca nu ar fi fost ocupat de chinezi in anii 50. Am fost in Ladakh in vara anului 2025 si as vrea sa vi-l prezint si voua.

Cum a ajuns Ladakh sa fie in India si nu in China. Simplu. Ladakh a fost un stat aparte. Da, locuit de tibetani, dar limba din Ladakh este destul de diferita de tibetana moderna, avand o evolutie in paralel. Atat de diferita incat Dalai Lama are un translator cand vine in vacanta de vara in Ladakh. Ladakhiana (numita si Bhoti) foloseste alfabetul tibetan, dar suna destul de diferit, este mult mai apropiata de tibetana clasica vorbita acum sute de ani, in plus, preluand cuvinte din kashmiri, hindi sau engleza). Dar asta nu inseamna automat ca Ladakh-ul sa fie parte a Indiei si nu sub ocupatie chineza. Ei bine, Ladakh a fost un regat separat. La sfarsitul secolului XVII, Ladakh s-a aliat cu Bhutan (un alt stat tibetan, dar care si-a pastrat independenta) impotriva Tibetului condus atunci de Dalai Lama al V-lea. Dar Ladakh era aliat (mai degraba vasal) cu Imperiul Marilor Moguli (care controla o buna parte din India de azi), asa ca o armata mogula a urcat pana in Ladakh si a invins armata tibetana la chemarea regelui ladakhian. Ladakh-ul a ramas liber sub monarh propriu, dar strans legat de Kashmir. Tratatul din 1684 a dus la recunoasterea independentei Ladakhului de catre Tibet. Dinastia Namgyal care conducea Ladakh-ul de secole a ramas pe tron.

Status quo-ul a continuat timp de 150 ani pana in 1834 cand nou formatul Imperiu Sikh care i-a alungat pe moguli din zona a ocupat Ladakh-ul prin intermediul familiei Dogra. Familia regala a fost exilata in satul Stok, aflat la cativa kilometri de capitala Leh unde traieste si in ziua de azi (vechiul lor palat regal din Leh care aduce cu Potala se vede cu ochiul liber din Stok), iar Ladakh-ul a devenit fieful dinastiei Dogra, vasali ai Imperiului Sikh. Dupa ce englezii i-au batut pe sikh si au desfintat Imperiul lor, Ladakhul a devenit parte din nou creatul (de englezi) principat al Kashmirului sub conducerea dinastiei Dogra, iar odata cu partitia din 1947, Ladakhul a devenit parte a Indiei alaturi cu o buna parte din Kashmir. O parte din Ladakh, mai precis Skardu (sau Baltistan), locuit de balti, un popor tibetan de religie musulmana-shiita este acum in Pakistan, dar istoric si cultural, sunt foarte similari cu Ladakh.

Cum se ajunge in Ladakh ? Cel mai simplu cu avionul. Exista zboruri directe intre Delhi si Leh (principalele companii aeriene indiene – Air India, SpiceJet si IndiGo zboara de cateva ori pe zi), asa ca asa se ajunge cel mai usor. Riscul este ca de multe ori, datorita conditiilor meteo, zborurile sunt anulate. Sa mergi pe cale terestra dureaza mult – Google zice ca e un drum de 19 ore, dar probabil dureaza mai mult – mizeaza pe o calatorie de 2 zile pe sens daca vrei sa mai dormi pe undeva pe drum.

Cand sa mergi in Ladakh ? Sezonul de Ladakh este pe dos decat “sezonul de India”. Cel mai bine este sa mergi vara, gen iulie – august. Aflat la altitudini de peste 4000 metri, Ladakh se afla peste musonul care afecteaza intregul subcontinent in timpul verii. In general, vara, este senin si nu ploua decat rar. In perioada in care este sezonul de varf in restul Indiei (adica toamna si primavara), in Ladakh temperaturile sunt negative, iar iarna ingheti de-a binelea. Asa ca sezonul perfect este vara … desi trebuie sa suporti temperaturile opresive si eventual si ploaia musonica din Delhi unde trebuie sa ajungi pentru a “urca” apoi spre Ladakh, aici neexistand un aeroport international pentru a veni direct acolo.

Cum ziceam, am fost in vara lui 2025. A fost un sezon turistic neobisnuit pentru Ladakh. Nu prea erau turisti, iar motivele sunt geopolitice. In primavara lui 2025, mai precis pe 22 aprilie 2025, teroristi cel mai probabil veniti din Pakistan au ucis 26 turisti hindusi aflati in Kashmir. Din cate stiu, fortele indiene au fost prinse pe picior gresit si nu numai ca nu i-a prins sau ucis pe atacatori, nici macar nu stiu cine au fost cu foarte mare acuratete. In consecinta, in mai, India a bombardat Pakistanul, iar Pakistanul a bombardat India. Aeroporturile din Pakistan si cele din India de nord-vest au fost inchise cateva zile (inclusiv Leh). Iar rachetele si mitralierele in general nu au darul de a atrage turistii in general.

Cand am aterizat la Leh, autoritatile indiene au luat niste masuri de-a dreptul ridicole. La aterizare (dar si decolare), obloanele de la ferestre au fost inchise (mai putin cele de la iesirile de urgenta), fotografiatul interzis, iar autobuzele care ne-au purtat de la avion la terminal, de asemenea intunecate cu niste perdele ca de inmormantare. Masuri gandite de cei care cred ca strategia din al doilea razboi mondial este inca de actualitate – armata indiana se pare ca nu a aflat ca intre timp s-au inventat satelitii spion care pot vedea si tantarul muscand vreun general, dronele si camerele tv de mare precizie. Pe aeroport se sapa la greu niste transee (reminiscenta din primul razboi mondial) si tuneluri pentru a ascunde avioanele si planoarele indiene in caz de bombardament pakistanez. Oricum, trebuie spus ca aeroportul Leh a fost construit initial ca un aeroport militar, de abia dupa anii 70, a devenit aeroport si cu scop civil. Un nou terminal mai modern decat micutul terminal de azi e in constructie din vremuri imemoriale si se va termina cand o da Buda, asa ca pana atunci, pasagerii se inghesuie intr-o cladire destul de mica si fara cine stie ce facilitati (trebuie sa remarc insa ca toaletele erau foarte curate). Dar, ma rog, nu pentru aeroport vii in Ladakh, ci pentru aceste superbe peisaje montane combinate cu incredibilele manastiri tibetane din ceea ce multi numesc “Tibetul Liber”.

Iar faptul ca te afli in Tibet, simti inca de la aeroport. Acesta poarta numele celui de-al 19-lea Kushok Bakula Rinpoche, calugar budist din Ladakh, staret al unei manastiri, reincarcare a unui discipol al lui Buda si fiu al unui rege a fostei familii domnitoare din Ladakh. El este recunoscut pentru faptul ca dupa ce a fost membru al Parlamentului Indiei, a fost ambasador al Indiei in Mongolia unde a pus serios umarul la renasterea budismului din Mongolia si din Buriatia ori Tuva (regiuni locuite de mongoli budisti, dar sub ocupatie ruseasca) care fusese interzis in perioada sovietica. In plus, manastirea pastorita de el se afla fix in buza aeroportului, iar la aterizare, zici ca avionul o atinge cu aripa..

Dupa ce am debarcat, am completat niste fise asa cum se completeaza cand intri intr-o alta tara, ne-au trecut intr-un catastif pe post de viza de Ladakh si iata-ne la iesirea din aeroport unde ne asteptau cateva masini 4×4. Acestea vor fi masinile noastre pentru urmatoarele zile. Ma uit cu mare curiozitate prin jur – da, sunt niste munti in jurul orasului ca in Tibet, dar traficul e mai degraba … indian. E o combinatie de India cu Tibet – steaguri de rugaciune budiste cu vaci sfinte pe strada, trafic ca in India, dar si restaurante de momo. Dar imi place rau la prima vedere. O pancarda pusa peste toata soseaua ii ureaza bun venit lui Dalai Lama care urma sa vina vreo 2 zile mai tarziu in vacanta de vara. Dupa o sosea mai importanta, incepem sa o luam pe drumuri alambicate care se ingusteaza din ce in ce mai mult si in momentul in care zic ca de aici nu ne mai putem strecura, o poarta apare surprinzator si o cladire in stil tibetan – am ajuns la hotelul Tsokar Retreat. Suntem intampinati cu traditionalele saluri albe tibetane care ne sunt puse pe gat intr-un ceremonial tipic tibetan. Stau la o mica discutie cu proprietarul hotelului si cu reprezentantul agentiei indiene – situatia turistica e destul de tragica in Ladakh. Dupa scurtul razboi indiano-pakistanez, turistii au fugit. Nu neaparat cei straini, acestia in general destul de putini, dar mai ales turistii indieni – care veneau si terestru cu masina via Kashmir. Dar atacul din Kashmir si razboiul a lasat hotelurile din Leh goale. Si sunt neasteptat de multe – doar in cartierul in care stateam eu, pe unde intorceai capul vedeai o pensiune sau un hotel.

Hotelul are o terasa foarte faina si odihnitoare la umbra (da, e cald in iulie !), dar mai ales daca te urci pe acoperis, ai parte de panorama intregului oras. Care e wow. In mijlocul orasului, rasare o stanca abrupta pe care se afla fostul palat regal, deasupra lui o manastire budista, iar pe fundal niste munti spectaculosi si plesuvi. Cu greu ma las dus de acolo. Dar trebuie sa cobor pentru ca a venit Simina.

Cine este Simina ? Simina Cernat, o fata frumoasa care calatoreste mult prin tinuturi mai stranii. O urmaresc de ani de zile pe Facebook si acum s-a intamplat sa fim in acelasi timp in Leh. Ea organizeaza de cativa ani ture de aventura prin Asia, iar in Leh urma sa faca o tura cu motocicletele cu clienti din Romania. Nu era la prima tura, stie ce face, are parteneri buni acolo, asa ca daca sunteti motociclisti si vreti sa faceti o tura cu motocicletele in acest tinut de basm, o puteti contacta. Vedeti ca are 3 ture in Ladakh in 2026, vedeti aici toate amanuntele –à https://himalayanomads.ro/

Trebuie sa spun ca daca vreti o tura cu motocicletele pe off-road, sa stiti ca trebuie sa va grabiti. De cativa ani incoace, inclusiv in 2025, se lucreaza din greu la sosele, probabil au prins si ei un PNRR si intr-o viteza neobisnuita pentru India, soselele din Ladakh se asfalteaza peste tot. Asta evident ca o sa reduca numarul soselelor nemodernizate atat de iubite de motociclistii care vin in Ladakh pentru un off-road la 5000 metri prin peisaje de neuitat, dar foarte probabil, ceva, ceva tot va mai ramane. Dar ar fi bine sa veniti mai repede pentru un pic de “Ladakh salbatic”.

Un lucru care m-a ajutat Simina a fost sa schimb bani. De vreo 2 zile incoace, toate magazinele din Leh, inclusiv schimbatorii de valuta erau in greva si fusesera inchise. Motivul era ca retele de magazine din India voiau sa deschida magazine cu produse mai ieftine si in Ladakh si toti comerciantii s-au simtit in pericol. Asa ca tot comertul din Ladakh era in greva si inchisesera. Sigur, unii schimbatori de valuta ne-ar fi schimbat cu mare drag banii, dar daca erau vazuti de altii, aveau probleme. Asa ca Simina l-a chemat pe ghidul ei, ne-a luat banii si s-a dus sa schimbe la cineva acasa.

Chiar si cu magazinele ferm inchise, m-a dus glont in centru. Centrul Leh-ului graviteaza in jurul a doua strazi pietonale pline cu magazine de suveniruri, restaurante, cafenele, agentii de turism si tot ce trebuie la usa turistului. Are un pic din Thamelul din Kathmandu, dar are indiscutabil personalitatea sa. Spre deosebire de Thamel unde majoritatea turistilor sunt straini, aici se plimba in general indieni veniti sa vada acest colt exotic din tara lor. Ici si colo, steagurile de rugaciune budiste, imagini de-ale lui Dalai Lama care se impletesc cu citate … shiite, steaguri negre de doliu pentru imamul Hussein, nepotul profetului, cazut in batalia de la Kerbala si poze ale ayatolahului iranian Ali Khamenei ! In mijlocul strazii pietonale, se afla o mare moschee shiita si cum am prins perioada de Muharam cand shiitii din toata lumea il comemoreaza pe Hussain, strada era plina cu steaguri negre si cu citate revolutionare – shiitii intotdeauna au fost cei asupriti, cei martirizati, cei chinuiti de suniti, asa ca strada este plina de citate din revolutionari cum ar fi … Ernesto Che Guevara ! Legatura dintre Che Guevara si shiism e un pic cam exagerata, dar ma rog inteleg legatura – si Che si shiitii au fost niste revolutionari asupriti care s-au ridicat pentru libertate.

Dar ce cauta shiitii aici in inima Himalayei intr-un Tibet, e drept mic, dar traditional budist. Ei bine, au ajuns aici datorita unor… femei. In prelungirea vestica a Ladakhului se afla Baltistan, un tinut (fost regat la randul sau) care e locuit de tibetani… musulmani shiiti. In secolul XIV, au ajuns in Baltistan niste predicatori sufi din ordinul Noorbakshia. Baltistanul, o alta zona de munte a fost condusa timp de 7 secole de dinastia Maqpon, venita de pe vai, din Kashmir. Primul Maqpon numit Ibrahim (era deja musulman) s-a casatorit cu o printesa locala si asa, incet, incet, cu ajutorul predicatorilor sufi, marea majoritate a baltilor budisti s-au convertit la Islam. Datorita izolarii, un Islam cu multe accente budiste si aliniat shiitilor, nimic mainstream. Ladakh a ramas budist, dar vecinii din Baltistan au devenit musulmani shia. Regele Sengge Namgyal, cel care a construit spectaculosul Palat Leh a fost fiul regelui din Ladakh si a unei printese din Baltistan (Skardu) care era musulmana shia cand a venit in Leh. Aceasta a adus mai multi balti shiiti, dar local este considerata o sfanta atat de musulmani, cat si de budisti. Pentru musulmanii shiiti, a construit moschei si a adus religia in Ladakh, iar pentru budisti, a adus o statuie al lui Tsongkhapa, marele guru care a fondat ordinul budist Gelugpa (majoritar in Tibet si al carui sef este insusi Dalai Lama). Regina Gyal Kathun a adus si Islamul aici, dar a dezvoltat si budismul. Si pana in ziua de azi, cele doua religii coexista impreuna fara probleme de vreo natura, spre deosebire de Kashmir unde majoritatea musulmana sunita este prigonita de hindusi.

Dincolo de moschee, se afla magazinul lui Airtel, una din marile retele de telefonie mobila din India. Daca iti achizitionezi un SIM Airtel in Delhi, acesta va functiona in absolut intreaga Indie (desi daca il folosesti in alte state ale Indiei, se spune ca folosesti SIM-ul in roaming, dar asta nu inseamna nimic – folosesti pachetele de date sau minutele de telefonie prevazute in statul de unde l-ai achizitionat), mai putin in … Ladakh. Functioneaza doar daca ai abonament si platesti la sfarsit de luna, dar daca iti iei un SIM cu servicii pre-platite, nu va functiona. Nu functioneaza aici nici roamingul si nici macar e-sim-urile devenite atat de populare in ultima vreme. Aflat langa China si Pakistan, Ladakh este considerata o provincie cu risc ridicat de siguranta nationala, asa ca chiar daca ai vreun SIM indian, trebuie sa te duci sa-ti cumperi unul si in Ladakh pentru Ladakh. Si totusi suntem in India, asa ca pentru a obtine un astfel de SIM, trebuie sa stai uneori la coada si ore in sir sau pur si simplu sa ai noroc – din grupul meu, vreo 2 au avut noroc, altii nu. Oricum, am dat aici si de grupul de motociclisti ai Siminei, oricum aflasem unde este magazinul de la ea. Nici ei nu au avut mult prea mult noroc.

Pana la urma, angajatii de la Airtel au cedat nervos si ne-au trimis la plimbare, asa ca am decis sa ne cataram un pic. Erau primele ore la altitudinea de 3500 metri si nu ma resimteam deloc. Am luat cu mine niste Diamox sa il am la indemana, dar in mod neobisnuit, nu am avut nevoie de el si nici rau de altitudine nu am simtit. E drept, citisem undeva ca atunci cand inaintezi in varsta, in mod surprinzator, ai din ce in ce mai putine probleme cu raul de inaltime. Prima oara am sarit de 3000 metri la 29 ani la Cuzco, in Peru si mi-a fost un rau… dar ulterior, desi am mai ajuns de alte 2 ori in Altiplano peruvian, o data in Bolivia, de 2 ori in Tibet si 1 data in Mustang, nu am mai avut probleme… E drept, in unele cazuri am mai luat Diamox, dar doar o data sau de 2 ori….

Asa ca fiind in plina putere, eram pus si pe fapte mari. Asa ca am decis sa urc pe jos la Palatul Leh, vechiul palat al regilor Ladakhului care domina tot orasul, asa cum Potala domina Lhasa, capitala Tibetului. Desi nu este la fel de spectaculos ca Potala, arhitectura tibetana este aceeasi, iar palatul este cu adevarat impresionant. Are nu mai putin de 9 etaje, un adevarat zgarie nori pentru o cladire ridicata in jur de anul 1600 de un rege din dinastia Namgyal, dinastia care a condus Ladakhul timp de secole, care i-au pastrat independenta si din cauza careia indirect, Ladakh este astazi Micul Tibet sau Tibetul liber. In 1834, Imperiul Sikh a ocupat Leh si au alungat familia regala Namgyal in oraselul Stok de langa Leh unde locuieste in mult mai micul palat Stok pana in ziua de azi. Si cum din Stok se vede intreaga valea a Leh, inclusiv Palatul Leh, imi dau seama ca cel putin primele generatii alungate priveau zilnic cu durere si nostalgie vechea lor posesiune. Din pacate, guvernatorii sikh si apoi cei din Kashmir au neglijat spectaculosul palat, asa ca interioarele nu sunt cine stie ce. In schimb, in ultimele decenii de cand palatul Leh a fost transformat in muzeu, a reusit sa gazduiasca o colectie destul de bogata de obiecte traditionale ladakhiene – bijuterii, haine, tangkha (picturi traditionale) si altele. Dar de departe, punctul forte il reprezinta panorama – palatul are niste terase ample de unde ai la picioare intregul Leh, capitala Ladakh si muntii plesuvi, unii acoperiti de zapada eterna (care in curand nu va mai fi asa de eterna datorita incalzirii globale) intr-un peisaj cu totul si cu totul memorabil. De care doar apusul soarelui si inchiderea palatului m-a facut sa ma despart.

Noaptea, palatul Leh straluceste in lumina reflectoarelor si poate fi admirat atat de pe strada pietonala principala Main Bazaar Road, dar mai ales de pe acoperisul hotelului Tsokar Retreat. Si oricat mi-a intrat Leh-ul pe sub piele, mai aveam multe locuri de vizitat si descoperit in Ladakh…