Distribuie articolul:

Tiger’s Nest Bhutan

Am fost in Bhutan acum 13 ani, in 2011. Era prima mea tura din seria “Haideti cu Imperator”, de fapt atunci am inventat aceasta serie de excursii prin cele mai interesante destinatii ale lumii. Am fost eu cu 13 fete :). Anul acesta, voi reveni in Bhutan, dar mai in toamna intr-un circuit care va cuprinde si parti din India Centrala, dar si Bhutan (si un pic de Kathmandu ca sa fie). Amanuntele sunt aici: https://discover.exploretravel.ro/explore-bhutan-si-nepal

Dar pana atunci, va ofer un articol foarte fain si plin de informatii scris de Eugen Jurca. Acesta a fost in Bhutan in primavara aceasta, deci informatiile lui sunt nou-noute. Si ca de obicei, un articol care te transpune perfect in ce a vazut in Bhutan.

Kuzoo zangpo la, Druk Yul adică Hello, Bhutan. Azi voi povesti despre Bhutan, poate una din cele mai interesante țări din lume, o destinație devenită destul de recent turistică, mai ales că micul regat din masivul Himalaya avea granițele închise înainte de anii 60 ai secolului XX.

Chiar și acum e o țară destul de tradițională unde sunt multe reguli de respectat dacă vrei să o vizitezi. Iar asta o face și mai interesantă. Chiar dacă un sejur în micul regat din Asia nu este foarte accesibil ca preț, am reușit să facem și acest efort.

Cum ajungi în Bhutan ?

În primul rând, în Bhutan ajungi foarte greu dacă nu imposibil pe cont propriu. Cel mai bine e să apelezi la o agenție turoperatoare din România care are relații cu un partener local – noi am fost cu Explore Travel. Sau să cauți un partener local adică un turoperator bhutanez.

Din 1974 când țara a fost deschisă turiștilor străini și până la pandemia de Covid, numărul turiștilor era limitat iar aceștia trebuiau să plătească ân avans cam 200 de dolari americani pe zi pentru cazare, mese și transport plus o taxă așa numită Sustainable Development Free (SDF) în cuantum de 65 dolari americani pe zi. Iată însă că după pandemie au eliminat restricția de vize acordate turiștilor dar au crescut SDF la 200 de dolari americani pe zi, o taxă care practic nu îți oferă nimic ci doar dreptul de a primi viză de Bhutan și de a vizita micul regat din Himalaya. De viza de Bhutan se ocupă partenerul local, dacă ai achitat SDF-ul viza e ca și obținută fiind o simplă formalitate. Iar pe lângă SDF mai trebuie să achiți cazare, mese și transfer către obiectivele turistice. Sunt incluse și intrările care oricum sunt gratuite.

Poți ajunge cel mai repede pe cale aeriană, singurele companii de zbor care operează însă zboruri spre și dinspre Bhutan sunt cele bhutaneze: Drukair Royal Bhutan Airlines (cu o flotă de 5 avioane) și Bhutan Airlines (cu o flotă de doar 2 avioane). Zborurile internaționale sunt operate doar de pe și către aeroportul din Paro către Singapore, Delhi, Calcutta și Kathmandu. Pe lângă aeroportul din Paro mai există trei aeroporturi care operează exclusiv zboruri domestice.

Se poate ajunge și pe cale terestră dar doar din India, chiar dacă Bhutan are graniță cu China (de fapt cu Tibetul chinezesc) nu are și puncte de trecere ale frontierei.

Bhutanul nu are infrastructură feroviară și nici fluvială sau maritimă, deci nicio șansă să ajungi acolo cu trenul sau vaporul.

Odată cu achiziționarea pachetului turistic, ai asigurate și transferurile în interiorul țării. Dacă vrei musai însă să călătorești în interiorul țării pe cont propriu, poți închiria o mașină, prețul carburantului fie benzină sau motorină e puțin peste 80 de eurocenți.

Câte ceva despre Bhutan

Bhutan sau oficial Regatul Bhutan este una din cele mai mici țări ale Asiei având o populație cu puțin peste 700.000 de locuitori și o suprafață cam cât Elveția.

Fiind regat, căpetenia supremă a statului Bhutan este un rege, care poartă numele de Druk Gyalpo. De fapt, la ei peste tot apare numele druk: regele e druk, compania aeriană națională e Druk Air, una din mărcile de bere e Druk, hotelul era Druk, există banca Druk BNP, stația de carburanți Druk Petroleum, magazinele de optică Druk Optical, marca de conserve Druk…. fiindcă Bhutanul se numeste în limba dzongha “Druk Yul” care înseamnă Țara Dragonilor Fulger deoarece furtunile din Himalaya se aud foarte tare în Bhutan.

Actualul rege este al cincelea Druk Gyalpo – din dinastia Wangchuck – după ce tatăl său, al patrulea Druk Gyalpo, a abdicat în 2006 deoarece era căsătorit cu patru femei – nimic anormal conform legislației lor, doar că s-a aflat că acestea erau surori. Cred că era mai mult o problemă de onoare, da, mai sunt în lume oameni politici care mai au așa ceva. Pe vremea celui de-al patrulea druk, a fost introdus termenul de FIB (Fericirea Internă Brută) în locul PIBului (Produsul Intern Brut)– o gândire sănătoasă dar și interesantă aș zice. Și de aceea Bhutanul este cunoscut ca și Regatul Fericirii deoarece locuitorilor lor le place să trăiască modest și să fie fericiți, valorile materiale neavând prea multă importanță.

Este o țară predominant muntoasă, cel mai înalt vârf din Bhutan Gangkhar Puensum atinge 7.500 de metri și este cel mai inalt varf de munte neescaladat din lume. Din anul 1987 țara a interzis accesul pe acesta, deci va rămâne probabil neexplorat.

Fauna regatului este una bogată, langurul auriu (cunoscut și ca “maimuța din lumea veche”), takinul (un fel de capră-antilopă) și yakul sunt cele mai cunoscute specii de animale care își au habitatul aici.

Din cauza teritoriului inaccesibil, țara nu a fost niciodată ocupată. Nu se știu foarte multe despre istoria țării deoarece în urma incendiului devastator care a afectat vechea capitală Punakha în secolul al XIX-lea multe artefacte au fost distruse.

Capitala țării este Thimphu, aflată la aproximativ 50 de kilometri de singurul aeroport internațional al țării, cel din Paro.

Populația țării este majoritar budistă, peste tot vei întâlni un chorten sau un dzong, tradiționalele lor lăcașe de cult. Există și hinduși dar și adepți ai religiei bon, religia tibetană care a fost aici înainte de introducerea bhudismului, astăzi cu foarte puțini adepți. Bhutanezii fiind foarte credincioși iar religia bhudistă fiind înclinată spre dragoste și compasiune, rata criminalității este extrem de redusă.

Limba oficială este dzongkha, o limbă sino-tibetană, foarte rară, din puținele pe care Google Translate nu o include în al său portofoliu. Iar sistemul de scriere este abugidaul tibetan, da, așa se cheamă. Însă limba engleză este larg vorbită, aproape că ar putea deveni limbă oficială fiind mai mult decât obligatorie în școli.

Moneda națională care există doar de prin anii 1960 este Ngultrum (BTN) (cam 90 de BTN pentru un euro și aproximativ 79 BTN pentru un dolar american). Subdiviziunea este Chhertum sub formă de monede care există doar teoretic deoarece datorită valorii foarte mici acestea nu se folosesc.

Foarte important este codul de etică și de îmbrăcăminte numit Driglam Namzha. Toate casele trebuie să respecte arhitectura tradițională bhutaneză cu rame de lemn, pereți de pământ și acoperișuri înclinate. Culorile acoperișurilor nu sunt întâmplătoare. Clădirile din Bhutan au acoperișuri colorate specifice tipului de destinație. Clădirile private au acoperiș verde, cele guvernamentale acoperiș roșu iar templele acoperiș galben. Chiar dacă turiștii pot umbla în haine europene (cu respectarea decenței și a bunului simț), toți angajații instituțiilor publice sau cei care apelează la serviciile acestora trebuie să poarte hainele tradiționale numite gho la bărbați și kira la femei.

Bhutanul rămâne o țară destul de conservatoare, accesul străinilor este permis doar de prin anii 1960, până atunci singurele relații erau cele comerciale cu țările vecine.

Sportul național este trasul cu arcul, o tradiție de pe vremea când trebuiau să se apere de tibetanii invadatori. Există multe locuri amenajate unde pot practica acest sport.

Fotografiatul nu este permis în interiorul templelor, ca regulă generală peste tot unde trebuie să te descalți nu ai voie să faci poze.

Bhutan este poate și singura țară din lume în care nu există semafoare și ce-i drept, se circulă foarte civilizat comparativ cu India-prietenă dar și cu țara noastră.

Bhutanul pune mare accent pe protecția mediului. Bhutan este singura țară din lume cu consum negativ de dioxid de carbon – adică absoarbe cu ajutorul pădurilor mai mult decât produce. De aceea și vânzarea și consumul de produse din tutun este interzis, poți fuma doar dacă nu ești văzut. Da, chiar am întâlnit un astfel de smoking corner aflat într-un loc public dar, ce-i drept, pe o proprietate privată. Tara a spus NU plasticului, nu există pungi de plastic ci genți țesute manual sau sacoșe din iută iar în această țară nu există coșuri de gunoi. Există proiecte importante pentru energie verde dar și pentru subvenționarea achiziției de mașini electrice.

Bhutanezii nu își sărbatoresc ziua de naștere, se consideră ca toți îmbătrânesc cu încă un an de Anul Nou

A fost ultima țară care introdus serviciile de televiziune – prima transmisiune a fost în 1998 Campionatul Mondial de Fotbal din Franța. Actualmente au trei canale de televiziune ale operatorului public Bhutan Broadcasting Service care din 2023 emit și HD. Cât am stat în Bhutan, canalul doi transmitea non-stop vizita premierului Indiei – a fost interesant fiindcă pe lângă imagini de la Palatul Regal și haine tradiționale, am putut admira și spectacole folclorice.

În prezent serviciul de roaming funcționează foarte bine, există doi operatori de telefonie mobilă: Bhutan Telecom, cel de stat și Tashi Cell, o companie privată. Există însă internet wireless de foarte bună calitate la toate hotelurile iar dacă vrei să fii conectat în permanență la internet poți alege o cartelă de telefonie mobilă.

Toți cetățenii au access gratuit la sănătate și educație, multe dintre școli funcționează în cadrul templelor.

Cât despre familia tradițională bhutaneză, aici funcționează matriarhatul. Femeile conduc afacerile, de la magazine la ferme. Ele posedă proprietățile iar bărbații se mută după căsătorie în casa soției. Poligamia este acceptata în Bhutan. Ca un exemplu, tatăl actualului druk e căsătorit cu patru surori. Totuși, de-a lungul timpului s-a cam renunțat la poligamie iar recăsătoriile și divorțurile au devenit destul de dese. Cât despre homosexualitate, în 2019 aceasta a fost până la urmă acceptată în urma unor amendamente.

Bhutanezii își iubesc regele, acesta este cunoscut pentru modestia sa și eforturile umanitate pe care le face. E cunoscut și ca ”Regele oamenilor”, pentru că este foarte popular față de cetățeni, apleacă urechea la problemele și doleanțele cetățenilor. Imagini cu familia regală sunt prezente peste tot în locurle publice, pe stradă, la temple, în magazine chiar și în restaurante. Îmi și imaginam cum OPCul local ar închide o unitate pe motiv că imaginea familiei regale nu a fost afișată în loc vizibil 😊

Bhutanezii cred în existența lui Yeti, mai mult decât atât, există mânăstirea Gangtey la vreo oră de Paro unde se spune că ar fi înhumat trupul acestui personaj pe care noi îl considerăm fictiv.

Welcome to Bhutan

După câteva zile petrecute la Kathmandum capitala Nepalului, iată-ne îmbarcați în cursa Drukair spre Paro. Și nu oricum, compania Drukair ne-a oferit o surpriză: upgrade gratuit la business class și un voucher pentru lounge-ul din aeroportul Kathmandu.

Pe lângă un zbor spectaculos deasupra masivului Himalaya am avut norocul să aterizăm pe unul din cele mai periculoase aeroporturi ale lumii. Doar puțini piloți sunt certificați să aterizeze pe aeroportul din Paro. Aterizarea se face manual, nu există radar la aeroportul din Paro. Ca să aterizeze, avionul face un slalom pe valea Paro printre crestele munților care ating și 5.000 de metri iar pista de aterizare este relativ scurtă, puțin peste 2 kilometri.

Cursa noastră a întârziat puțin deoarece în acea perioadă, premierul Indiei, țară vecină și prietenă, susținătorul principal al Bhutanului, a venit și el în micul regat din Himalaya. Pe perioada cât acesta a tranzitat spațiul aerian al țării, acesta a fost închis pentru orice altă cursă comercială. Relația cu India e una specială, Bhutanul este susținut de ea atât economic și comercial dar în primul rând politic și este apărat militar față de China care cam trage cu ochiul la micul regat. India a investit enorm în Bhutan, a finanțat construirea de hidrocentrale iar surplusul de curent electric este exportat exclusiv în India.

Ajunși într-un final pe aeroportul din Paro, am întâlnit cel mai fain aeroport ever, un aeroport cu arhitectura clasică bhutaneză – până și turnul de control avea elemente din arhitectura locală. Iar banda de bagaje avea în centrul său machete ale unor clădiri celebre din micul regat. Un aeroport foarte prietenos, poate cel mai “friendly ever“ întâlnit.

Thimpu, capitala Bhutanului modern

După câteva sute de ani în care Punakha a fost capitala țării, din anul 1955 aceasta a fost mutată la Thimphu. De la Paro până în capitala Thimpu am făcut aproape două ore – traseul este destul de sinuos, cu multe serpentine (și de menționat fără niciun tunel).

Am aflat cu această ocazie că numerele de înmatriculare ale mașinilor nu au codificare geografică ci în funcție de destinație. Cele private au codificarea BP (Bhutan Private), cele guvernamentale BG (Bhutan Government), mașinile armatei RBA (Royal Bhutan Army), mașinile electrice au numere verzi iar iar oficialitățile de rang înalt (membrii familiei regale, conducătorii religioși etc.) au masini cu codificarea BHUTAN-1, BHUTAN-2, BHUTAN-3 etc. Iar dacă întâlnești pe drum o astfel de mașină, trebuie să oprești și să îți dai jos pălăria.

Am ajuns în Thimpu, capitala Regatului Fericirii. Mi-am dat seama că sunt în Regatul Fericirii atunci când, mergând pe stradă, au venit la mine 5 copii să mă îmbrățișeze. S-au bucurat probabil că au văzut un extraterestru.

Ajunși la Thimpu am făcut prima oprire la Buddha Donderma. Uriașa statuie de bronz îmbrăcată în aur a fost ridicată pentru a celebra cea de-a 60-a aniversare a celui de-al patrulea rege al Bhutanului, tatăl actualului rege sau druk cum îi spun ei. Uriașa statuie, una din cele mai înalte din lume reprezentând pe Buddha este “made in China” și a costat peste 50 de milioane de dolari (doar jumătate din costul întregului proiect). În interior se află peste 100.000 de mii de ministatuiete ale lui Buddha.

Am vizitat apoi un alt simbol important al capitalei Bhutanului – Tashicho Dzong, centrul religios și administrativ al țării. Aici se află sediul guvernului, Palatul Regal (nu și reședința regală) și templul regal. Dacă intri în interiorul ansamblului trebuie să știi că poți purta îmbrăcăminte casual dar se pune accent pe decență mai ales că există și templul regal. Iar dacă chiar ții neapărat să vii îmbrăcat în haine tradiționale, atunci musai trebuie să porți toate piesele de vestimentație – ca să fie bine, să nu fie rău, vorba unui fotbalist clasic în viață.

Acest dzong a fost construit în anul 1962 odată cu mutarea capitalei de la Punakha la Thimpu. Este un ansamblu de clădiri splendide unde poți admira arhitectura tradițională bhutaneză. În imediata vecinătate a guvernului se află și locuințele regale dar și clădirile ministerelor, destul de modeste, foarte asemănătoare cu halele C.A.P.-urilor comuniste din țara noastră.

Trebuie să știi că există o diferență între dzong și chorten. Dzong-ul este o fortificație având și rol de religios pe când un chorten este o stupă construită pentru a marca prezența lui Buddha, de obicei în memoria unei persoane decedate. Toate templele au cunoscuta roată mani sau roata de rugăciune, omniprezentă în templele bhudiste. Tradiția spune că enoriașii trebuie să învârtă roata de rugăciune. Dar fără tehnologie nu se poate nici aici, în multe locuri roata de rugăciune a fost plantată pe cursul unor ape curgătoare astfel încât să se învârtă singură roata.

Unul din cele mai importante simboluri ale capitalei Bhutanului este National Memorial Chorten, o stupă construită în anul 1974 în memoria celui de-al treilea druk, bunicul actualului rege. Deci e musai să o vizitezi.

Punakha, vechea capitală a Bhutanului

Ca să ajungi de la Thimpu la Punakha, în vechea capitală a țării, faci peste 2 ore chiar dacă distanța e de doar 70 de kilometri. Drumul este sinuos, plin de serpentine iar, așa cum scriam mai devreme, la ei tunelurile nu au fost inventate (cel puțin nu pe traseele străbătute de noi). Deci dacă te știi cu probleme privind răul de mișcare este indicat ca înainte de plecare să înghiții o tabletă salvatoare.

Pe drum spre Punakha am făcut o oprire în pasul Dochula aflat la o altitudine de peste 3000 de metri. Dacă ai noroc și e senin (fenomen mai rar), ai o priveliște impresionantă asupra masivului Himalaya, se poate vedea chiar și cel mai înalt vârf din Bhutan, Gangkhar Puensum (7570 m).

Aici în pasul Dochula se se află templul Druk Wangyal Lhakhang, construit în onoarea celui de-al patrulea druk al Bhutanului – anual are loc aici Festivalul Dhochula. Tot aici se află un complex de 108 chorten construite la solicitare celei de-a patra soții a precedentului druk al Bhutanului. Și tot aici se află și prima grădină botanică a țării cunoscută ca și Grădina Botanică Regală.

Pe drum spre Punakha, în districtul Wangdue Phodrang, am avut ocazia de a vedea un alt dzhong impresionant, reconstruit după un cutremur devastator.

Ajunși la Punakha, oraș afectat puternic în urma incendiului devastator din secolul al XIX-lea, am vizitat unul din cele mai importante obiective din vechea capitală a țării, Punakha Dzong. Construit prin 1630, acesta este cel de-al doilea cel mai mare dar și mai vechi dzong al țării. Punakha dzong a fost până la mutarea capitalei la Thimpu centrul administrativ și sediul guvernului regatului Bhutan. Punakha Dzong, templu construit la confluența a două râuri Pho Chhu (bărbat) și Mo Chu (femeie), este un exemplu de arhitectură tradițională.

De-a lungul călătoriei noastre către Punakha am putut vedea ceva foarte interesant, și anume “cimitirele” bhutaneze. La ei nu există locuri de veci cum am fi noi obișnuiți. Un cimitir bhutanez este format din 108 steaguri albe iar cenușa celor morți este împrăștiată în aceste locuri considerate sacre.

Deoarece trebuia făcut antrenamentul pentru urcarea la Tiger’s Nest, după amiază am purces către chorten-ul Khamsum Yulley Namgyal, construit pe un deal, pentru a alunga, chipurile, spiritele rele din această regiune și pentru a conferi pace pe pământ. Templul construit în anul 2004 de către cea de-a treia din cele patru soții ale fostului druk se află la o oră și ceva de urcare per pedes apostolorum și este, cum spuneam, un bun antrenament pentru marea provocare ce urma la Paro.

Dacă ai timp merită să vizitezi și Templul Fertilității construit pe la 1500. Este un loc de pelerinaj pentru cei care nu pot avea copii. Conform tradiției, pelerinii care vin aici sunt loviți pe cap cu un falus de lemn. Dar asta nu e tot. Merită să faci o vizită în satul învecinat Sopsokha (cunoscut popular și ca Phallus Village) unde poți admira pe pereții caselor picturi murale care înfățișează “scârbavnicul mădular”.

Paro, ultima oprire

Am părăsit Punakha pe același drum sinuos pentru a ajunge la Paro, ultima noastră oprire în Bhutan. Pe drum am vizitat Tamchogg Lhakhang, un templu construit pe la 1400. Ca să ajungi la templu trebuie să traversezi râul Paro pe un pod suspendat. Podul initial se spune că a dăinuit peste 550 de ani, supraviețuind multor incendii, de la construirea templului la 1400 până în anul 1969 când o viitură l-a distrus. La cererea druk-ului a fost reconstruit în anul 2005 un nou pod suspendat, aproape de cel original, din materiale vechi de 550 de ani provenite de la podul distrus dar și de la alte poduri construite în aceiași perioadă.

Ajunși la Paro, vizita noastră a fost condimentată de participarea, pe o ploaie mocănească ce-i drept, la Festivalul Tshechu. Acest festival are loc pe data de 10 ale lunii, conform calendarului tibetan (tshechu chiar asta înseamnă în limba dzongha, “ziua zece”.

Unul din cele mai importante locuri în Paro este Ta Dzong, un fost turn de apărare devenit Muzeul Național al Bhutanului. Muzeul funcționează din anul 1968 dar a fost renovat în 2020. Peste 3000 de artefacte din cei peste 1500 de ani de istorie a Bhutanului sunt expuse aici, un muzeu foarte interesant care chiar merită vizitat.

Fără doar și poate Paro Dzong este locul cel mai important din oraș. Oficial numit Rinpung Dzong (sau Paro Dzong), acesta a apărut prin secolul al XV-lea fiind astăzi un centru administrativ de guvernare a districtului, un important templu buddhist dar și un centru al școlii kagyu, școala tibetană de comunicare prin șoapte, una din cele mai importante școli ale bhuddismului tibetan.

Paro Taktsang, Tiger’s Nest sau “Cuibul de Tigri” din masivul Himalaya

Cireașa de pe tort în Bhutan este Paro Taktsang, Tiger’s Nest sau “Cuibul de Tigri”, impresionantul templu din masivul Himalaya. Este acel templu bhudist suspendat care apare pe toate pliantele sau la căutările pe google când scrii Bhutan. Pe cât de interesant este amplasat, pe atât de dificil este accesul. Nu poți spune că ai fost în Bhutan dacă nu ai urcat și la Paro Taktsang, totuși statistic doar 30% dintre cei care vizitează micul regat se încumetă să urce până la această minunăție. Iar din cei 30% mai puțini ajung până sus.

După vreo 30 de minute de mers cu autobuzul iată-ne ajunși la un base camp, punctul de plecare spre impresionantul templu suspendat. De jos se vedea printre nori și ceață “Cuibul de Tigri“, semn că era nevoie să ne rugăm la Buddha ca norii și ceața să dispară (nu la Dumnezeu că aici nu se pune). Aici se puteau cumpăra sau închiria bețe de trekking și puteau fi utilizate toaletele ultima dată înainte de ascensiune. Ascensiunea totală durează trei ore și ceva, depinde și de cât ești de vânjos. Gradul de dificultate este unul mediu pentru cineva care este cât de cât familiarizat cu muntele. Pentru cine e novice, ascensiunea e desigur mai dificilă. Aproape jumătate din traseu poate fi străbătut și pe cal, evident având un însoțitor iar prețul e undeva la 30 de dolari americani un drum. Dar farmecul rămâne să urci tu cu forțe proprii, nu pe cal.

După aproape două ore de urcat am ajuns la Taktshang Caffeteria. Chiar înainte de intrarea la Caffeteria era parcarea… de cai… adică un fel de “doar până aici ați plătit“. Noroc că rugăciunile noastre și implorarea divinității bhudiste au dat roade, s-a înseninat și am putut să fac primele câteva poze instagramabile pentru a folosi la Facebook. Eram așa de fericit că aveam asigurată deja medalia de argint – adică cum spune românul “atât s-a putut“. Asta în cazul în care nu ajungeam până la finalul traseului.

Dar după o scurtă pauză de încărcat bateriile, am purces spre etapa finală. A mai durat cam o oră și ceva până am ajuns la cel mai important obiectiv turistic al regatului, Paro Taktsang, Tiger’s Nest sau “Cuibul de Tigri”. A fost un drum presărat cu stegulețele tradiționale multicolore, semn că ne apropiam de un loc sacru bhudist. Cele cinci culori reprezintă cele cinci elemente: roșu-focul, albastrul-apa, galbenul-pământul, albul-cerul iar verdele-natura. Alegerea stegulețelor colorate nu e întâmplătoare, stegulețele albe pentru purificarea karmei îndepărtând răul, cele albastre pentru sănătate și longevitate, cele roșii pentru îndeplinirea dorințelor, cele galbene pentru victorie iar cele verzi pentru compasiune. Seturi de stegulețe se pot cumpăra de la multe magazine, și ele, mai trebuie înlocuite de-a lungul timpului.

Trecând pe lângă o frumoasă cascadă (care poartă tot numele templului), iată-mă ajuns la ultimele trepte care mă mai despărțeau de obiectivul mult dorit. Aflat pe o stâncă din Valea Râului Paro, templul a fost ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În interior templului fotografiatul este interzis iar descălțatul obligatoriu – la intrarea în zona templului un polițist ne-a îndrumat către sala unde se depozitează în dulapuri bagajele, telefoane, aparate de fotografiat. Doar pantofii i-am lăsat la intrarea în diferitele încăperi ale templului. Vizitarea complexului a fost o experiență memorabilă, am putut asista și la ritualurile bhudiste de rugăciune, călugării ne turnau în palme ceai din care gustam iar apoi ne frecam cu el pe cap.

După o vizită de aproape două ore, a urmat coborârea care a durat evident mult mai puțin. Plus o pauză de alimentare la Taktsang Caffeteria, un restaurant cochet cu preparate tradiționale.

Food, drinks and souvenirs – Bhutan

Am ajuns la rubrica atât de dragă mie, despre mâncăruri, băuturi și suveniruri tradiționale.

Să încep cu partea culinară. Dacă ești îmbiat cu mâncare, este politicos să spui în prima fază “meshu meshu” și să acoperi gura cu mâinile, semn de politețe și recunoștință față de gazdă. Dacă aceasta însă insistă, atunci e musai să accepți.

Bucătăria bhutaneză are preparate foarte delicioase dar este cunoscută ca fiind o bucătărie picantă. Ardeiul iute nu este considerat condiment ci legumă, ei nu servesc un preparat dacă nu e suficient de bine condimentat. Deși este interzisă sacrificarea animalelor, ei nu sunt vegetarieni ci consumă carne, aceasta fiind importată dar se pune și problema interzicerii consumului de carne – mai ales că religia bhudistă încurajează hrana vegetală. Ei consumă cam orice tip de carne: pui, porc, miel, muton sau yak.

Unul din preparatele des întâlnite e tocana de pui. Carnea de pui era tranșată parcă cu barda, având mereu și oscioare – alte case, alte obiceiuri. Iar pe lângă carnea de pui nu lipsea ardeiul iute care era bine reprezentat. Ca și garnitură de obicei găsești orez roșu sau alb sau fing, tradiționalii taieței “de sticlă“.

Un alt preparat des întâlnit este Ema Datshi, preparatul național al regatului. Ema Datshi este brânză cu chilli (sau mai degrabă chilli cu brânză), un preparat al cărui grad pe scara Scoville poate varia de la un restaurant la altul. Chiar și salata de castraveți proaspeți este acompaniată de minunatul ardei iute.

Sau poți încerca tradiționalul Ezay care este pastă condimentată din ardei iute, ceapă și brânză. E un fel de ”ardei iute cu ardei iute”.

Deosebit de gustoase sunt acele găluște umplute numite Momo, care conțin carne de pui, porc sau vită, brânză, legume și evident ardei iute.

Bhutanezii fac un iaurt foarte gustos, asemănător cu cel de la noi “de odinioară”dar și un brânzet tradițional, brânza chogo sau durkha. Aceasta este o brânză asemănătoare cu ricotta care există în două variante: moale și tare. Pentru a se întări aceasta este pusă în saci de iută, este presată și deshidratată la cald, în final fiind agățată pe sfoară pentru a se usca.

Acum câte ceva despre băuturile care se consumă în Bhutan: pâna la pandemie, vânzarea și consumul de băuturi alcoolice era permis dar in ziua de marți era interzisă vânzarea acestora. După redeschiderea țării această restricție a fost eliminată.

În Bhutan se fabrică și se bea bere bună. Marca de top e Druk 11000 (cu 8% alcool) dar există și variante mai ușoare precum Druk Lager sau Druk Supreme. Există chiar și alte mărci inclusiv de bere artizanală.

Bhutanezii produc și vinuri bune care pot concura cu orice vin din lume. Poți servi un vin demisec Raven în varianta Cabernet sau un vin dulce Takin… sau de ce nu un vin de piersici Zumzin.

Și piața băuturilor cu ”cifră octanică” este bine reprezentată de vodca Raven dar și de un sortiment destul de bogat de whiskey precum marca Misty Peak, un brand creat pentru a reflecta personalitatea magnifică a masivului Himalaya.

Am fost interogat la predarea bagajului de cală despre sticlele de băuturi din bagaje: dacă sunt sigilate, ce băutură e, ce brand…. mai lipsea să mă întrebe dacă e din an secetos și de pe sol vulcanic. Ulterior am văzut ca alcoolul era trecut la forbidden items adică la produsele care nu ai voie să le transporți la bagaj de cală, le poți lua cu tine probabil doar dacă le cumperi la Duty Free în pungi sigilate.

Pare ciudat dar nu e. Bhutan este și producător de cafea, în partea sudică a țării, în zone mai puțin muntoase, se cultivă cafea organică, deci merită să cumperi câteva pachete de cafea bhutaneză.

Iar la micul dejun ne-am putut delecta cu Chai Masala, băutură tradițională în această parte a lumii. Chai Masala, în traducere “ceai condimentat” este o băutură preparată din ceai, lapte, zahăr și un mix de condimente format din nucșoară, ghimbir, scorțișoară, cuișoare, piper și semințe de fenicul.

Cât despre suveniruri, chiar ai ce să cumperi în Bhutan. Există puține supermarketuri iar acestea dar și micile magazine aparțin unor antreprenori locali, nu am văzut lanțuri multinaționale. Dacă îți plac hainele tradiționale poți să îți cumperi drept suvenir un gho (pentru bărbați) sau o kira (pentru femei). Dar trebuie să știi că există trei probleme: unu – îmbrăcarea lor nu este foarte ușoară, cel puțin noi ca turiști am avut nevoie de ajutor. Doi – în țara noastră nu prea poți să le porți, adică poți dar se uită lumea la tine ca la urs. Și trei – costă destul de mult. Mai ales dacă alegi un articol de vestimentație hand-made, prețul acestuia poate depăși 150 de dolari americani.

Chiar dacă sunt o populație conservatoare și se pune mult accent pe decență, culmea, la magazinele de suveniruri găsești o mare varietate de falusuri, viu colorate și frumos pictate. Asta datorită Templului Fertilității și a satului cu picturi murale care au devenite de-a lungul timpului simboluri ale micului regat.

Ce mai poți cumpăra din Bhutan? Ciocolată bhutaneză (o găsești rar și e destul de scumpă), spray cu lemongrass, miere bhutaneză, artizanat, genți textile, orez roșu, ulei din boabe de muștar.

Iar dacă ai timp, merită o vizită la fabrica tradițională de hârtie Jungshi, situată în sudul capitalei Bhutanului. Fibrele naturale sunt extrase manual prin metode tradiționale străvechi din scoarța a doi arbuști de munte, daphne și dhekap și transformate în foi de hârtie. Evident că există și un shop de unde poți achiziționa diferite suveniruri fabricate din această hârtie obținută aici.

Epilog

Așa cum mă așteptam, mai bine zis peste așteptările mele, am găsit în Bhutan o țară tradițională cu o arhitectură unică, cu oameni prietenoși și ospitalieri, o țară care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum în cele 86 de țări și regiuni autonome vizitate.

Bhutanul este o țară curată (fără nicio asemănare cu India învecinată), cu o bucătărie tradițională foarte gustoasă și cu niște hoteluri excelente, luxoase care pot concura fără doar și poate cu hotelurile de lux din marile orașe europene.

Bhutan este un loc unde te încarci cu energie pozitivă datorită multitudinii de lăcașuri de cult.

Bhutan este un loc pe care îl recomand cu căldură și care își merită cu prisosință numele de Regat Al Fericirii.