Ladakh – Manastiri budiste la 3500 metri: Shey, Thiksay, Hemis

Distribuie articolul:

Thiksey, Mini-Potala din Ladakh, una dintre cele 3 importante manastiri de langa Leh: Shey, Thiksey, Hemis

Daca te duci in Tibet sau in alte tari himalayane adiacente cu o straveche cultura budista (Bhutan, Sikkim, Mustang ori Ladakh), nu se poate sa ratezi sa vizitezi si manastiri budiste. Multe dintre ele sunt cocotate pe stanci mai mult sau mai putin abrupte, sunt construite ca niste cetati ce domina niste mini-orase, multe si ele cocotate pe stanci. Aceste mini-orase sunt de fapt chiliile si alte dependinte ale manastirii, inclusiv clopote, capele si asa mai departe. Iar unele manastiri cocotate pe munti, arata pur si simplu spectaculos.

Asa cum si crestinismul este impartit in catolicism, protestantism si ortodoxie (mai exista si biserici mai mici, dar mai degraba sunt diferite din punct de vedere administrativ decat ca ideologie sau ritualuri), si budismul are trei forme, dar doar doua sunt cu adevarat importante – budismul Theravada (Thailanda, Laos, Cambogia, Myanmar, Sri Lanka) si budismul Mahayana (Vietnam, China, Tibet, Mongolia, Japonia). Evident, sunt multe diferente si o lucrare teologica ampla le-ar putea explica, dar pe scurt, in cazul Theravada, doar Buda insusi a reusit sa atinga Nirvana, nimeni altcineva, iar in cazul Mahayana, pe langa Buda, gasesti o armata intreaga de zei, dar si discipoli ai lui Buda care s-au reincarnat de nenumarate ori pentru a veni si a ajuta lumea de rand sa atinga si ei Nirvana. Evident, acesti bodhisattva cum sunt numiti, au atins la un moment dat Nirvana, dar tot revin si revin ca mai au treburi de rezolvat pe pamant. Toti inaltii conducatori de manastiri sunt reincarnari succesive ale diversilor boddhisatva. Dalai Lama insusi, liderul de necontestat al budismului este la randul lui o reincarnare al lui Chenrezig, bodhisattva compasiunii.

Dimineata dupa micul dejun, pornim la drum. Pentru unii dintre noi, se resimte altitudinea, asa ca oprim la o farmacie pentru ceva medicamente de combatere a efectelor altitudinii. Intotdeauna este interesant sa vezi o farmacie indiana – zici ca este o pestera al lui Ali Baba cu sute si mii de cutii si cutiute puse intr-o ordine doar de farmacisti stiuta pe o gramada de rafturi. Inutil sa spun ca India, cel mai mare producator mondial de medicamente generice are si niste preturi la o frantura de preturile care le gasesti in Europa. Asa ca daca ai de luat medicamente generice la preturi de necrezut si esti prin India, poate iti umpli geamantanul.

Prima oprire este la Shey. Aflat la cativa kilometri de Leh, Shey a fost capitala de vara a Regatului Ladakh. Primul palat (cu manastirea adiacenta) dateaza din secolul din secolul X, dar de atunci au ramas doar ruinele. Actualul complex dateaza din 1655, construit de un rege din dinastia Namgyal care a condus Regatul pana in 1835 (si din cauza caruia, astazi Ladakh este in India, deoarece Namgyalii s-au opus cu strasnicie sa devina parte a Regatului Tibet). La Shey se afla o imensa statuie al lui Buda din cupru (placata cu 5 kg de aur) care se pare ca este a doua ca marime din Ladakh si asta atrage numerosi pelerini, pe langa turisti.

Intre toate statele budiste, exista o competitie enorma care sa construiasca cea mai mare statuie al lui Buda. Si evident fiecare incearca sa aibe o intaietate. Unii au cel mai mare Buda din aur, din cupru, din lemn, altii au pe cel mai mare Buda Sakyamuni, altii pe cel mai mare Buda Maitreyi. Mi-aduc aminte la o manastire din Nepal parca am intrat in discutie cu un calugar de acolo pe care l-am socat spunand ca daca Buda s-ar reincarna si ar reveni pe pamant, s-ar lua cu mainile de cap. El, ascetul, el, cel care a promovat modestia, intelepciunea, compasiunea si meditatia are acum milioane de statui din aur sau pur si simplu gigantice. Ce are dharma (invatamintele lui Buda) cu statuile imense cu foarte multe aur, miliardele de statui de toate formele si tipurile si bogatia opulenta a unor manastiri. Ma rog nici invatamintele lui Isus nu prea au nimic in comun cu opulenta bisericilor de orice confesiune… in ultima instanta, Isus a intrat in Ierusalim calare pe un magar, nu intr-un Lexus aurit condus de un sofer in costum Armani.

Noua statuie al lui Buda Amitabha de la Shey este foarte colorata, uneori crezi ca e un soi de personaj Disney, dar ma rog, nu te pui cu gusturile artistice ale localnicilor. De langa statuie, ai parte de o panorama exceptionala. Valea destul de fertila care a dus la dezvoltarea civilizatiei aici, la peste 3500 metri, verde, contrasteaza cu muntii plesuvi care domina valea. E un contrast intre viata exuberanta si moarte. Poate ciclurile reincarnarii din budism. Langa statuie se afla, aliniate frumos, la acelasi “etaj” palatul Shey si niste stupe, iar deasupra, ruinele manastirii-palat initiale. Amandoua, arata de fapt ca niste forturi, imprumutand din culoarea muntilor. Palatul Shey aduce foarte mult cu cel din Leh, doar ca este indiscutabil mai mic. Traditia familiei regale Namgyal era ca mostenitorul la tron sa fie conceput in acest palat de vara. Palatul Shey a fost un palat al placerilor carnale pentru familia regala, si presupun eu ca nu numai.

Intram in palat. Cum am spus, de fapt este un palat-manastire. In zonele budiste himalayene, palatele regale sau ale notabilitatilor gazduiau si temple mai mult sau mai putin impresionante. In ziua de azi in Bhutan, tara este impartita in dzong-uri, adica judete. Dar dzong este de fapt un palat unde se afla laolalta cladirile administrative si principalul templu al judetului. Inclusiv dzong-ul din Thimphu, capitala Bhutanului pe de o parte este manastire functionala si vis-à-vis de ea, se afla birourile regelui, primului-ministru si a diverselor institutii de stat ale tarii.

In manastire, se afla un chorten (sau stupa) masiva si o cladire in care gasesc o mare statuie al lui Buda. Imaginea standard – un Buda cu ochi albastrii si parul cret african. E liniste, e frumos. Si mult lemn. Lemnul si mirosul de unt de yak din templele tibetane (sau ladakhiene in cazul de fata) imi dau multa liniste. Poate Taxi are dreptate cand afirma ca “Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici”. Ma rog, budismul este o religie ateista (nu in cazul versiunii Mahayana de aici), dar orisicum. Este un spatiu sacru. Atat de linistitor… In interior, se afla marea statuie de cupru al lui Buda Sakyamuni, statuia atat de faimoasa in intregul Ladakh si nu numai.

Cand sa plec, dupa ce am iesit din cladirea palatului, am ramas stana de piatra. Soarele avea un halou, ca un inel luminos care inconjoara astrul care ne da viata. Fix acelasi fenomen, l-am trait tot in Himalaya, in Bhutan recent, cand am capitala vizitat marea statuie al lui Buda de langa Thimphu. Tot in fata lui Buda. Tot, in Himalaya. Tot intr-un spatiu budist… E drept, la Thimphu am mai avut si fragmente de curcubee, aici, nu. Sa fi fost un semn ?

Urmatorul stop a fost la manastirea Thiksey, poate cea mai spectaculoasa manastire din Ladakh. Desi se afla in raza vizuala de la Shey, nu am vazut-o, dar nici nu m-am uitat dupa ea. E drept, aveam si soarele in fata ochilor, iar soarele la 3500 metri e mult mai puternic decat in mod normal. Dar cand am ajuns in fata Thiksey, am ramas uimit – wow, parca este palatul Potala din Lhasa, teleportat in mod magic in Ladakh.

Ce este cu adevarat special in Ladakh spre deosebire de Tibet este faptul ca manastirile si palatele sunt cele originale. In Tibet, exceptand Potala, toate manastirile au fost distruse de chinezi in special in perioada Revolutiei Culturale, fiind reconstruite in scopul dezvoltarii turismului incepand cu anii 90. In plus, acolo, cumva simti ca sute sau mii de calugari budisti au fost ucisi in anii 50 si 60 in manastirile care azi arata impecabil si sunt asaltate de numerosi turisti in special chinezi. Aici, in Ladakh, desi unele dintre manastiri au fost fondate mai tarziu decat in Tibet (Ladakhul a fost totusi o regiune indepartata si relativ obscura a platoului tibetan), au ramas neatinse si s-au dezvoltat timp de secole. Cumva simti ca sunt originale si autentice. Manastirea Thiksey a fost fondata in 1433 de unul dintre discipolii lui Tsongkhapa, reformatorul care a pus bazele ordinul Gelugpa sau al “bonetelor galbene”, ordin al carui conducator este Dalai Lama. Evident, nu a fost la fel de mare ca in ziua de azi, iar primele cladiri au fost din lemn (din cate am inteles nu s-au pastrat). Evident, nu pot spune ca intotdeauna, manastirile din Ladakh au fost frumoase si infloritoare. Chiar si cea din Thiksey se pare ca a fost abandonata pentru o perioada destul de mare si in 1959 cand unul din inaltii lama refugiati din Tibet a ajuns aici, a gasit-o intr-o stare jalnica. Dar incet, incet, a inceput sa o refaca si azi, arata senzational.

Dupa oprirea in locul de panorama de unde iti dai seama cat de mult aduce cu Potala, am plecat sa vizitam manastirea. Este un complex amplu cu multe temple, stupe (unde in mod normal sunt pastrate cenusa unor raposati importanti), capele si evident, locurile de locuit ale calugarilor. In ierarhia budista din Himalaya, unele manastiri chiar si importante sunt “detinute” de altele, iar Thiksey este una din acele manastiri care detin alte manastiri din tot Ladakhul.

Punctul central este un templu in care se afla o statuie al lui Buda Maitreya (Buda viitorului, cel care va veni intr-un soi de Judecata de Apoi pentru restaurarea adevaratelor invataturi ale budismului cand acestea vor fi uitate) care a fost creata in 1970 cu ocazia vizitei lui Dalai Lama. De altfel, in capela sunt mai multe picturi cu Dalai Lama foarte tanar, probabil chiar din perioada cand inca era acasa, in Tibet. Intr-o alta capela, apare chiar o imagine pe carton (initial am crezut ca e o holograma) al lui Dalai Lama cu zambetul sau nelipsit la o varsta mai inaintata.

Dupa ce am mai umblat in sus si in jos prin manastire, am parte de un eveniment. In ziua respectiva era o zi speciala in care calugarii de la manastire scosesera niste carti sacre (in budism, cartile sunt sacre, ceva de genul moastelor la noi) prin satul de langa, urmati de localnici. Ne-am si intersectat cu ei pe drum si cand sa plec, tocmai ajunsesera la manastire. In zgomot de tobe si trambite, calugarii readuc cartile sfinte in manastire. De fapt acestea erau carate cu greu in spate de localnici, care probabil erau super fericiti de o astfel de onoare.

Urmatorul stop a fost la Hemis. Dupa mareata manastire de la Thiksey, nu ma asteptam la ceva mai amplu, dar evident, am avut si aici o surpriza. Manastirea de la Hemis a fost infintata in 1672 de un rege al Ladakhului pe locul unei alte manastiri mai vechi si este una dintre cele mai mari din Ladakh. Are in subordine nu mai putin de 200 manastiri din Himalaya si peste 1000 calugari care le locuiesc.

Dar Hemis este faimoasa si pentru una din controversele crestinismului. Nu se stie mare lucru despre ce a facut Isus intre fuga in Egipt (cand era de fapt nou nascut) si aparitia sa publica pe la circa 30 ani. Ei bine, una din teorii spune ca s-ar fi dus in India (sau Himalaya) unde ar fi invatat ceea ce a propovaduit el ulterior. In 1894, un evreu din Crimeea pe nume Nikolai Notovici ar fi ajuns la manastirea Hemis unde a descoperit o evanghelie apocrifa – Viata Sfantului Issa, cel mai bun dintre fii oamenilor. Pe baza acestei lucrari, Notovici a scris o carte extrem de controversata la vremea ei – “Viata necunoscuta al lui Isus Hristos” unde sustine ca Isus ar fi mers in India pentru a studia spiritualitate cu hindusi si mai ales budisti. Desi parerea cercetatorilor seriosi este ca asa-zisa lucrare gasita la Hemis este un fals, lucru sustinut si de conducatorii manastirii din Ladakh, pana in ziua de azi, apar diverse carti care sustin acest lucru – si eu am cumparat una (nu chiar cea “originala” al lui Notovici) si o s-o citesc dupa ce termin memoriile lui Dalai Lama 😊. Sa vad ce sustin.

Spre deosebire de marea majoritate a lacasurilor de cult tibetane care sunt construite din piatra mai ales, Hemis are foarte mult lemn, dar foarte mult – coloane de lemn, o fatada de lemn si o curte interioara ampla. Hemis are un muzeu unde nu ai voie sa faci poze si in care poti vedea vestminte, statui si alte obiecte de cult budiste unele de sute de azi. Nu vei gasi vreo urma de Novotici in muzeu 😊 Evident, cele mai frumoase exponate sunt celebrele thangkha, picturile sacre budiste.

In program, mai figura sa vedem si palatul de la Stok, palatul in care s-a mutat familia regala de Ladakh dupa ce regatul budist a fost ocupat de Jammu (in momentul respectiv, stat vasal al Imperiului Sikh) in 1834. Familia regala exista pana si in ziua de azi, avand rangul de jagir de Stok (un soi de lord local), si a transformat cladirea partial intr-un hotel de lux (m-am gandit sa dormim cel putin o noapte aici, dar nu erau destule camere) si partial intr-un muzeu. Evident, mai exista niste camere ocupate de familia regala Namgyal care nu pot fi vizitate (nu o sa dai navala la om in casa). Din cate am inteles, hotelul ocupa o aripa nou construita, dar totul este in stilul traditional ladakhian cu facilitati regale. Urma sa prindem palatul Leh inca deschis. Eu fusesem cu o zi inainte, dar trebuia vizitat de toti.

Dar, nu era nici o problema. Urma sa il vedem cand ne intorceam dupa o tura prin Ladakh. O tura fabuloasa care nu ma ducea numai la cea mai inalta altitudine pe care am atins-o in viata, ci si prin peisaje de poveste. Dar despre asta, in urmatoarele episoade.