Costa Rica – sau cum să ai o lună de miere perfectă – Partea a II-a

Ei… şi urmează să părăsim un paradis verde pentru un paradis şi mai verde in Costa Rica! Azi ne vom îndrepta spre Monteverde. Avem vreo două variante: una ar fi să luăm un microbuz care ne va ocoli muuult şi bine şi ne va lăsa după mult prea multe ore la destinaţie, sau să luăm trioul Jeep-Boat-Jeep. Alegem a doua variantă, fiindcă se pare că ar fi spectaculoasă. Apropo, în traducere, Jeepurile astea sunt, de fapt, nişte microbuze japoneze, spaţioase şi curate. Da’ drumul… clar cere ceva Jeepuri. După ce mai pescuim câţiva turiști, ajungem pe malul lacului Arenal, unde ne mutăm într-o barcă cu motor şi pornim în croazieră. Priveliştea e tare faină. Vulcanul se vede în toată splendoarea lui, dar se încăpăţânează şi nu erupe. Cică, în lacul ăsta pe care navigăm, ar fi şi ceva crocodili… sau, cel puţin, aşa zic ei, că noi n-am văzut nici măcar un dinte sau o coadă. Un alt microbuz japonez, care este chinuit de şofer pe nişte drumuri desfundate cum nici măcar noi nu avem, ne transportă spre destinaţie. Dacă drumul este varză, priveliştile compensează cu vârf şi îndesat. Un verde care ne aminteşte de Bucovina noastră, văi adânci şi câţiva călăreţi completează peisajul. Sunt şi ceva nori, dar, na, că tot nu ne plouă! Sezon ploios? Părerea voastră!

Rezervatia Monteverde, prin padurea tropicala

Ne cazăm şi ne hotărâm să mergem la Rezervaţia Monteverde, aşa că ieşim la şosea să prindem o cursă, dar, ca un făcut, parcă special pentru a ni se demonstra că este totuşi sezon ploios, începe să plouă. Avem echipamentul de munte la noi, şi, imediat ce îl punem, aflăm că, pe o adevărată ploaie tropicală, Gore-Texul n-are ce face. În 10 minute suntem ca şi fără echipament. Fleaşcă este un cuvânt uscat. Şuvoaie de apă curg din cer, însoţite de tunete şi fulgere. Ni s-a făcut foame, aşa că, fleoşc-fleoşc, ne îndreptăm spre un local. Este pustiu, aşa că nimeni nu comentează referitor la starea noastră mai… umedă. După ce ploaia se opreşte, dăm o tură pe-acasă, apoi mergem la Sanctuarul Leneşilor. Nu, nu leneşi d-ăia umani, ci animăluţele alea simpatice care se mişcă în ralanti.

Intrarea este destul de piperată, dar merită. Suntem preluaţi de un ghid, care se chinuieşte să vorbească engleza (şi, din când în când, o mai dă pe spaniolă), iar după câteva fotografii şi planşe explicative cu originea şi evoluţia leneşilor, suntem duşi la animale. Au două specii: cu trei degete sau cu două degete. Suntem foarte aproape de ei. Dacă întindem mâna, putem să îi atingem, dar suntem rugaţi să nu o facem. O parte din ei dorm cu capul îngropat în braţele lungi şi păroase, iar cei care erau treji aveau o viteză… aia se cheamă viteză?! Mişcarea lor este înceată ca într-un vis…

Ne întoarcem acasă după o plimbare pe un drum forestier care străbate pădurea. La pensiune, rezervăm şi plecăm într-un Night Walk Tour. Ca să fiu sincer, am fost cam dezamăgiţi. Am mers în pădurea Santuario Ecológico. Pădurea, faină, nimic de zis. Întuneric, frontale şi zgomotele junglei – chiar mişto. Dar turul… mă aşteptam să văd şi ceva mamifere, dar, în afară de o tarantulă, două broaşte, nişte insecte simpatice şi o gaşcă de licurici, n-am văzut nimic. Mamifere ceva, nema! Interesant, dar cam scump.

Adrenalina ca in Costa Rica

A doua zi ne trezim tot înainte de răsăritul soarelui şi o luăm la pas pe traseul pe care ne dusese ghidul în seara precedentă. Nici nu intrăm bine în pădure, că doi agouti grăbiţi (nişte rozătoare de mărimea unui câine mic) traversează poteca. Suntem surprinşi de această apariţie şi n-apuc să-i fotografiez. După plimbarea asta matinală, ne aşteaptă micul dejun: nişte fasole neagră cu orez, omletă şi banană prăjită (Gallo pinto) + un ceai verde. Pentru domnişoarele atente la siluetă, există şi varianta locala de cereale-granola, delicios de parfumată.

Bine că am mâncat, că trebuie să mergem la canopy. Canopy ăsta este un fel de a fi Tarzan în varianta modernă (adică mai îmbrăcat şi asigurat cu hamuri, nu cu o biată liană).

Ni se face instructajul şi intrăm în prima din cele 15 tiroliene. Zburăm printre coroanele copacilor din pădurea tropicală şi avem parte de privelişti de excepţie. O altă viziune asupra Pădurii. Suntem la cel puţin 30 m deasupra pământului, suspendaţi de un cablu de oţel şi zburând printre liane, frunze şi bromelii, îndreptându-ne spre un punct îndepărtat, punct care este… un copac. O senzaţie de nedescris. Putem încetini când vrem, avem nişte mănuşi cu palma din piele de jumătate de centimetru. Totalul tirolienelor însumează 3 kilometri. Trei kilometri de zbor. Pe ultima tiroliană care are 1 km lungime, zburăm împreună, timp de vreo 2 minute. La sfârşit avem parte de o surpriză: un Tarzan Swing de vreo 10 m. Adică picai legat de o coardă, vreo 10m, apoi te bălăngăneai. Faaaaaaaaain!!!

Terminând cu adrenalina, ne plimbăm pe nişte poduri care se balansează, cu lungimi între 50 şi 170 m, suspendate la înălţimi de vreo 50-60 m deasupra pădurii tropicale. Sunt legate între ele, prin poteci care străbat pădurea. Sentimentul de a te afla într-un asemenea loc nu poate fi descris. Copaci uriaşi te înconjoară şi este ca o întoarcere în timp, în vremurile în care dinozaurii stăpâneau pământul. Ferigi uriaşe, bromelii, orhidee (neînflorite, din păcate), copaci pe care nu i-am văzut nici măcar în vis, iar noi, din când în când, deasupra pădurii tropicale. Pur şi simplu de nedescris. Ne abatem niţel de la potecă şi avem senzaţia că toată pădurea vine peste noi şi ne sufocă. Verde. Mult verde şi multe plăntuţe pe care nu ştim să le identificăm, dar de care ne lăsăm vrăjiţi.

Întorşi la pensiune, am tot dezbătut problema transportului pentru a doua zi, spre Playa Samara. Am întors-o noi pe toate feţele, consultăm şi Lonely Planetu’, dar problema tot rămâne: trebuie să schimbăm multe autobuze şi să mergem aproape o zi cu ele, neavând garanţia că vom reuşi să prindem conexiunile. Ideea nu ne prea surâde, aşa că rezervăm un shuttle bus direct, care urmează să ne ia de la pensiune şi să ne depună în Samara.

In croaziera, pe lacul Arenal

Lenes cu trei degete

Lenes cu doua degete

Tarantula

In zbor – jungle canopy

In padurea tropicala Monteverde

Colibri intr-o gradina din Santa Elena

Bananeeeee !

In Santa Elena