Thailanda mea. Episod 9 – Ayutthaya, capitala rapusa

Imagini Ayutthaya: statuia lui Buddha

Thailanda se mandreste ca in intreaga sa istorie nu a fost ocupata de nimeni, nu a ajuns colonie ca toti vecinii sai (Birmania si Malaysia la englezi, Laosul si Cambodgia la francezi). “Thai” inseamna, de fapt, “liber”, iar “Thailanda” – tara oamenilor liberi. Dar, in ciuda acestui fapt istoric incontestabil, chiar si Thailanda a trecut prin niste momente grele cand Capitala le-a fost distrusa, familia regala luata in prizonierat in Birmania, iar tara abandonata haosului. In 1767, armata birmaneza a reusit sa invinga regatul Siamului si sa cucereasca Ayutthaya, pe atunci o metropola cu o populatie de peste un milion de locuitori, posibil cel mai locuit oras din lume la acea data, lasand in urma un oras ars… Aici urma sa ma duc astazi, sa vizitez ce a mai ramas din marile temple si palate din Ayutthaya.

Ayutthaya nu se afla prea departe de Bangkok. Se afla pe acelasi fluviu care trece si prin actuala capitala thailandeza, Chao Praya, si se poate ajunge foarte comod cu trenul. In planul meu, a doua zi urma sa plecam din Bangkok, sa vizitam Sukhothai, orasul istoric care a jucat rolul de capitala inainte de Ayutthaya. Dupa ce am studiat mersul trenurilor, am ajuns la urmatoarea concluzie: dimineata plecam de la hotel la gara centrala din Bangkok. Lasam bagajele la gara si luam trenul spre Ayutthaya. Dupa ce o vizitam, ne intoarcem la Bangkok si apoi luam trenul de noapte spre Phitsanoluk, cea mai apropiata gara de Sukhothai (care nu este deservit de vreo cale ferata). De la Phitsanoluk unde ajungem pe la 5 dimineata, ne aruncam in primul autobuz spre Sukhothai, vizitam parcul arheologic si apoi luam autobuzul pentru a ajunge seara tarziu la Chiang Mai… Avem un plan!

Gara, destul de spatioasa, gasim rapid unde sa lasam bagajele si cumparam bilete de tren si pentru acum, pentru personalul de Ayutthaya, si pentru la noapte. Optam pentru vagon de dormit clasa a II-a, oricum trebuie sa ne sculam pe la 4 dimineata! Trenul merge, de fapt, pana la Chiang Mai, in capitala Nordului, asa ca trebuie sa fim atenti cand sa coboram. Noroc ca mi-am cumparat un ceas desteptator de buzunar marca Tata J.

Trenul pleaca la fix si ajunge la fix. Interiorul cam gri, nici un farang si ventilatoare agatate de tavan ne racoresc, desi nu e ingrozitor de cald. Dar, pentru thailandezi, este iarna si, desi sunt aproape 30 de grade in fiecare zi, vezi destui imbracati in pulovere si chiar si geci de fas sau piele.

Si, intr-un tarziu, ajungem in Ayutthaya, capitala sfanta a thailandezilor. Daca, acum 200 de ani, mai bine de 1 milion de locuitori se trezeau in fiecare dimineata pentru a participa la ritualurile budiste, astazi Ayutthaya nu numara nici 100.000 de suflete. Dar asta nu conteaza. Ayutthaya este pentru orice thailandez o adevarata Mecca, este locul unde s-a nascut Thailanda, locul unde s-a creat cea mai mare natiune a Indochinei, locul cautat de toti negutatorii dintre China si India. Dar este si locul in care blestematii de birmanezi au venit, au ars, au distrus, l-au ucis pe rege, au violat si au plecat, lasand in urma un regat in haos. Desi asta s-a intamplat acum mai bine de 200 de ani, pana in ziua de azi thailandezii nu ii iarta pe invingatorii de la 1767, pe vecinii lor din Myanmar. Dar Ayutthaya a ramas eroul ucis al Thailandei, amintirea unei Epoci de Aur.

Tot in Ayutthaya a aparut si cel mai cunoscut cuvant thailandez de astazi – “farang”. Farang inseamna “strain” si provine din cuvantul “français” – printre primii europeni care au calcat prin magnifica capitala s-au aflat francezii – unii dintre ei chiar au contribuit la construirea de palate si temple, iar solii imparatului siamez au ajuns pana la Paris la Curtea Regelui Soare… De atunci, toti albii sunt numiti “farangi”, chiar si astazi cand vin cu milioanele in Regatul Surasului.

Dar splendoarea vechii capitale nu se regaseste in noul oras. Daca, la inceput, drumul a fost interesant, pentru ca a trebuit sa traversam cu barca peste un cot de-ale lui Chao Praya, dupa aceea am descoperit un oras prafuit, haotic, plin de tuk-tukuri si camioane, care, dintr-un motiv sau altul, trec exact prin centrul orasului… Ayutthaya istorica avea nu mai putin de 4.000 de temple si diverse fragmente din acestea le vezi prin tot orasul, dar zona cu adevarat frumoasa este ceea ce se numeste “Parcul arhitectonic Ayutthaya” – aici se gasesc cele mai frumoase si mai impunatoare cladiri ramase in urma distrugerilor birmaneze. Din pacate, acest parc se afla la doi pasi de o sosea circulata de masini de mare tonaj, asa ca, din pacate, nici aici nu poti avea linistea necesara savurarii acestor monumente.

Marea majoritate a cladirilor ramase sunt tuguiate, a la Oblio… Sunt interpretarea arhitectonica locala a muntelui Meru, muntele sfant al zeilor hindusi, regasiti in forme mult mai frumoase in Angkor Watul khmer din vecini…. Turnuri si turnulete strajuiesc o piata care, probabil, in vechime era sacra. Multe din aceste cladiri nu se cunoaste ce rol au jucat – impunatoarea biblioteca a Ayutthayei, continand mii si mii de documente si carti, a murit, mistuita de flacarile invingatorilor. Pe ici, pe acolo, apar statui de-ale lui Buddha. Pare ciudat, desi si birmanezii sunt budisti convinsi, numeroase imagini ale lui Buddha au fost si ele distruse.

Poate imaginea emblematica a Ayutthayei este capul unui Buddha imbratisat de radacinile rasucite ale unui copac imens. Aceasta impreunare a capului lui Buddha cu natura este vazuta de budisti ca un lucru sacru, de aceea acest loc din cadrul vechiului templu Wat Phra Mahathat este cel mai vizitat si mai fotografiat crampei din tot orasul. Dar nu este si singurul… daca intri mai in interiorul Parcului Arheologic aflat pe o insula, nu numai ca scapi de praful si galagia traficului, dar descoperi numeroase pagode, temple si cladiri din ce in ce mai ornate si mai spectaculoase…

In drumul spre Wat Phra Si Sanphet ma intersectez cu o procesiune curioasa de elefanti gatiti de parada cu mahout (“soferii” de elefant) imbracati la tol festiv si cu turisti asiatici (probabil japonezi) sub o umbrela ceremoniala. Ei, daca dai bani, te poti plimba prin Ayutthaya imperiala ca un imparat… desi pe vremuri, in mod cert, elefantii regali nu se plimbau printre camioane si tuk-tukuri! Wat Phra Si Sanphet este templul principal al Ayutthayei… cunoscut prin cele trei pagode imense unde este ingropata cenusa a trei importanti imparati ai Thailandei. Tot aici, in Epoca de Aur, se afla si o statuie inalta de 16 metri a lui Buddha, complet acoperita in aur… Circa 250 kg de aur au topit cuceritorii birmanezi si au adus acasa doar de pe aceasta statuie! Cat o mai fi fost si pe pagode… Astazi pagodele albe la varf contrastand cu maroniul care le-a invaluit baza sunt complet dezbracate de aur. Dar si asa sunt o imagine memorabila…

M-am uitat la ceas… incepea sa se intunericeasca, vorba unui clasic, asa ca era timpul sa o iau inapoi spre gara. Asa ca am luat-o la pas in urma elefantilor care scapasera, si ei, de turisti si se intorceau in coloana acasica… Traversam Chao Praya cand soarele apunea, asa ca am avut parte si de un apus splendid in vechea capitala…

Ajungem la tren cu ceva timp inainte si ne asezam linistiti pe o banca, frunzarind Lonely Planet… Deci, maine-dimineata, ajungem la Phitsanoluk, aha, gara e la doi pasi, cum iesi din gara, imediat la stanga, deci… si in acel moment, din megafoanele garii tacute pana atunci incep sa se reverse tonurile unui mars ceremonios… Toata lumea sare ca arsa de pe banci si ia pozitia de drepti. Eu si cu Adriana ne uitam uimiti unul la altul si ne ridicam si noi. Ma uit la ceasul garii – este fix ora 18:00. Este ora cand, peste tot in Regat, se asculta imnul national si toata natiunea se ridica in picioare. Evident, aceasta nu se intampla in restaurante si baruri, ci in birouri ale institutiilor si companiilor publice, inclusiv in gari si autogari. Dupa ce megafoanele au tacut, lumea s-a asezat cuminte la loc si a reinceput sa sporovaie…

Drumul pana la Bangkok a fost lin si fara intamplari neobisnuite. Trenul a venit la timp si a sosit la timp. Si dupa o masa imbelsugata la unul din restauratele de pe langa gara, ne-am recuperat bagajele si am fost printre primii la trenul de Sukhothai… Intram in vagonul de dormit, cand acolo… surpriza! Vagonul de dormit nu are compartimente cu paturi – este un vagon plin cu paturi suprapuse, dotate cu niste cortine opace pentru un pic de intimitate… Si, ca peste tot, ventilatoare care zumzaie din tavan… Imi iau rucsacul sus in pat (am pat “deasupra”) si il voi folosi pe post de perna… Imi pun ceasul sa sune. Intre timp, apare si controlorul care se uita la bilete, mormaie ceva gen Sukhothai, ii confirm si pleaca mai departe… In scurt timp, trenul se pune in miscare, iar eu, leganat, adorm instantaneu.

Excursia la Ayutthaya

 

Gara Bangkok

Gara din Bangkok

tren clasa II Thailanda

Tren thailandez – clasa a II-a 🙂

Transport Thailanda: canal Ayutthaya peste Chao Praya

Am luat barca sa trecem in Ayutthaya

Obiective turistice: Ayutthaya

Ruinele magnificei capitale

Statuie Ayutthaya: capul lui Buddha

Capul lui Buddha

Fosta capitala Thailanda Ayutthaya

 

Obiective turistice Ayutthaya: capul lui Buddha in copac

Capul lui Buddha imbratisat de radacinile copacului

Obiective turistice Thailanda: templu Ayutthaya

Templu in parcul arheologic Ayutthaya

Obiective turistice Thailanda: parcul arheologic Ayutthaya

Parcul arheologic

La Ayutthaya procesiune elefanti

Procesiune pe elefanti printre masini 🙂

Obiective turistice Thailanda: temple Ayutthaya.

Cele trei pagode cu cenusa regala

vagon de dormit Thailanda

Trenul de noapte spre Sukhothai

Comentarii

  • De fiecare dată cînd citesc despre farangi, mă gîndesc la ferengi din Star Trek. Şi din cîte spune Wikipedia, etimologia e aceeaşi.
    Oricum, foarte interesant totul. Mersi. La mulţi ani şi un an nou cu călătorii cît mai multe!

    Maditu 30 decembrie 2011 13:13 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii