Vinerea Mare la Damasc

Traditii crestine Siria: procesiune Vinerea Mare Damasc

Cum astazi este Vinerea Mare, m-am gandit sa va povestesc cate ceva despre o Vinere Mare petrecuta intr-o alta tara, o tara foarte frumoasa, cu oameni simpatici si primitori, dar care, din pacate, in ultimele luni este afectata de un razboi civil care are toate nesansele sa se termine rau, indiferent de invingator. Este vorba de Siria. Ajungeam la Damasc dis-de-dimineata de Vinerea Mare in anul de gratie 2008.

Zburasem noaptea cu raposatul Malev, venind de la Budapesta (era mai ieftin chiar decat cursa directa Tarom-Syrian Air), si aterizasem cand dimineata se ingana cu noaptea, iar cocosii cantau de zor. Stewardesele ma sculasera taman la timp cand survolam coasta mediteraneeana a Libanului, pentru a admira oceanul de lumina in care se scalda Beirutul. Aterizam in Damasc, fratele mai mare, dar mai sarac al sturlubaticului Beirut, cu haine ceva mai ponosite si mai auster… Deh, chiar daca peste unii trecuse un razboi civil de aproape 15 ani, peste altii trecea un regim socialist de vreo 40 de ani… Se pare, mult mai distrugator.

Am dormit in primele ore ale diminetii pana cand sosea si restul gastii care venea cu zborul direct de la Bucuresti cu Syrianul… direct, vorba vine, pentru ca mai trecea si pe la Salonic in drum spre capitala Siriei. Locuiam la un crestin palestinian foarte simpatic, Raymond, alungat din patria sa, emigrat prin Australia si revenit la doi pasi de casa, in Damasc, unde deschisese un hostel in cartierul crestin al orasului vechi – Damascus Hostel. Pe la sfarsitul diminetii, am hotarat sa o luam la pas prin Damasc.

Damascul este unul dintre cele mai vechi orase locuite din lume, poate cel mai vechi. Tablite gasite la Mari vorbesc despre orasul Dimashq undeva pe la anul 2500 i. Hr., iar hieroglifele egiptene pomenesc de orasul Dimashqa. Marile imperii ale lumii l-au cucerit: macedonenii lui Alexandru Macedon, persii, romanii, arabii si otomanii… iar toti au lasat urme prin acest oras unde poti respira istoria prin toti porii.

Am luat-o la picior pe Strada Dreapta. Asa i-au spus romanii: Via Recta, pentru ca este o strada care taie in doua semicercuri acest oval care este vechiul Damasc. Romanii au construit coloane si magazine de-a latul strazii, strada este pomenita inclusiv in “Faptele Apostolilor”, parte a Noului Testament. Dar in acea dimineata linistita de aprilie, Via Recta era un santier… se pava, se vopsea, se reconstruia. Siria se pregatea sa-si fructifice potentialul turistic imens, renovand una dintre atractiile Capitalei.

Cum am spus, vechiul Damasc este impartit intr-o zona musulmana, dominata de Moscheea Omeiazilor, si una crestina. Mai exista si una evreiasca, dar numai cu numele – evreii au emigrat in Israel sau SUA. Nu este o diferenta enorma ca arhitectura sau bogatie, in schimb, in zona crestina fetele se plimba cu buricele la vedere, aratandu-si piercingurile din buric, dar, la un moment dat, dupa colt, aceleasi fete isi pun un soi de parpalac acoperindu-si goliciunea… trec in zona musulmana. Nimeni nu le va zice insa nimic.

Crestinii din Siria reprezinta cam 10% din populatie, dar detin 30% din bogatia tarii. De la venirea la putere a dinastiei Assad, crestinii au reprezentat unul din stalpii de nadejde ai regimului. Sefii armatei au fost alesi destul de des dintre crestinii de diverse rituri. Vizitam principala biserica din oras – biserica Sf. Maria, sediul Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei, una dintre patriarhiile apostolice care si-au gasit refugiul din Antiohia ocupata de turci in mult mai tolerantul Damasc. Biserica dateaza din secolul II d. Hr., a fost inchisa dupa ocuparea orasului de catre musulmani, dar a fost redata comunitatii crestine, in anul 706, drept compensatie ca Biserica lui Ioan Botezatorul a fost transformata in Moscheea Omeiazilor.

Ma astept ca, fiind Vinerea Mare, biserica sa geama de lume. Nici poveste, nu e aproape nimeni. Avem noroc ca e deschisa si descoperim un interior similar cu bisericile noastre, dar toate inscriptiile sunt in araba. In Egipt, coptii folosesc greaca in biserica, aici, araba a devenit limba Bisericii Ortodoxe.

Cam dezamagiti, trecem dincolo, in cartierul musulman, pentru a vizita cea mai faimoasa cladire din Damascul vechi, Moscheea Omeiazilor, una dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului, o moschee totusi de rang 2 dupa moscheile din Mecca, Medina si Ierusalim, dar cu o istorie pe care niciuna dintre cele trei nu o poate egala – fix pe locul unde se afla moscheea a tronat dintotdeauna principalul lacas de cult al orasului si al tarii – fie ca a fost templul aramaic dedicat zeului Hadad acum 3.000 de ani, fie ca a fost templul lui Iupiter, parintele zeilor romani, fie ca a fost catedrala lui Ioan Botezatorul, dupa cum a decis imparatul Constantin, iar dupa cucerirea araba, Marea Moschee. De altfel, in interiorul moscheii, intr-un pavilion cu geamuri verzi, se afla pastrat capul Sfantului Ioan Botezatorul. Islamul recunoaste crestinatatea, iar Ioan si Isus sunt considerate profeti, dar de un rang inferior lui Mohamed… de altfel, unul dintre minarete se numeste “Minaretul lui Isus”, deoarece de aici va cobora Isus la Judecata de Apoi, in conformitate cu traditia islamica… Ioan, Isus… ce ne mai trebuie biserici?

Dupa tura pe la muzeele din oras si mancarea magnifica din vechile palate otomane minutios restaurate si transformate in opulente restaurante de lux (unde cu greu cheltuiesti mai mult de 10 euro pentru un pranz strasnic), am revenit la Hostel… Raymond, orasul e mort, bisericile sunt goale, nu se intampla nimic aici in Vinerea Mare?

Aflam ca se intampla ceva, dar extra muros, in afara orasului vechi, in zona crestina moderna. Si nu ziua, ci noaptea. Si Raymond insista ca e un ceremonial interesant. Pe jumatate convinsi, parasim zidurile orasului vechi si, indrumati de oameni pe strada, ajungem intr-un cartier foarte diferit de orasul vechi – magazine bogate, lumini, e drept, branduri necunoscute, dar, coroborat cu casele fastuoase, m-a facut sa-mi dau seama ca am ajuns intr-un cartier care aduce mai degraba cu Beirutul… noroc de lumina stradala cam chioara care imi aduce aminte ca suntem totusi in Damasc.

Daca mai intai gaseam sporadic oameni pe strada, dintr-odata strazile se anima… toata lumea cu hainele cele mai bune, data cu tone intregi de parfum, zambitoare, se indreapta catre una dintre fastuoasele biserici din zona. De departe se aud zgomote de fanfara militara. Mai sa fie, eu ma duc la pelerinajul de Vinerea Mare… strecurandu-ne cu greu prin populatia din ce in ce mai densa, ajungem cu chiu, cu vai la biserica, si cand colo… surpriza… o trupa de copii si adolescenti imbracati in scouts (cercetasi) cu lumanari in maini si cu cruci imense de gat bat pasul de defilare in sunet de trompete si batai de tobe… parca ar fi o manifestatie militara!

Mergem mai departe… centrul manifestarilor nu e aici, de la biserica pleaca parada si se va invarti prin tot cartierul. Si, intr-adevar, lumea se intalneste la o intersectie plina de restaurante si baruri, un soi de Piata Dorobanti a Damascului, unde chiar ca nu mai poti trece… in toate balcoanele, petrecareti, lumanari, cruci luminate, lume vesela… Azi cica e rastignirea lui Isus!

In fine, se aud de departe tobele. Vin cercetasii… In frunte, o cruce imensa din flori, copii cu cruci stralucitoare in mana, de la cei mai mici la cei de varsta liceului, fete si baieti in pantaloni scurti si uniforma, toti bat martial pasul de defilare, urmand o muzica hipnotizatoare… daca intri in cadenta, ai mari sanse sa intri in transa! In spate, torte, parca ar fi o intalnire Ku Klux Klan… dar ce conteaza, este o traditie interesanta care merita sa fie traita.

Cum am spus, daca mergi prea mult in pas cadentat, intri in transa, asa ca, dupa ce am dat roata cartierului, am trecut si prin fata unor moschei (unde tobele au rapait mai dihai ca oricand), am decis s-o taiem inapoi spre hostel, in Damascul vechi… evident, ne-am pierdut pe strazile aflate in semiobscuritate, dar ne-a scos la liman o doamna. “Sunteti romani? Vai, ce bine, si eu am rude in Romania!”… probabil jumatate din Siria are…

Sa aveti o Vinere Mare linistita si un Paste fericit! Pentru ca la Damasc, din pacate, nu e… Si mi-e frica ca nu vor mai fi multe astfel de procesiuni dupa probabila victorie a revolutiei…

Imagini de Vinerea Mare in Damasc, Siria

Fecioara Maria in Siria: cartierul crestin din Damasc

Prin cartierul crestin din Damascul vechi

Strazi istorice in Siria: strada dreapta din Damasc

Strada Dreapta din Damasc – o strada cu mii de ani de istorie pe care au pasit sau calarit apostoli, cavaleri, ieniceri…

Imagini Siria: statui mitropoliti ortodocsi in Damasc

Statui de mitropoliti ortodocsi de Antiohia

Biserica Damasc: altar biserica ortodoxa Siria

Altarul catedralei ortodoxe din Damasc

Catedrala Damasc: cina cea de taina in Siria

Cina cea de taina in varianta siriana

Obiective turistice Siria: casa stramba in Damasc

Daca strada e dreapta, in schimb, casa e stramba 🙂

Vestminte pentru turiste - moschee Damasc

Nu poti intra imbracata oricum in moscheea Umeiazilor

Locul unde se afla capul Sfantului Ioan Botezatorul in Siria

Mai ales ca aici se afla capul Sfantului Ioan Botezatorul

Imagini Siria: procesiune Vinerea Mare Damasc

Procesiunea de Vinerea Mare

Ortodox in Damasc: cruce in Siria

Imagini Damasc: Syrian scouts

Cercetasii sirieni

Religie Siria: Procesiune Vinerea Mare Damasc

In pas de defilare, prin Damasc

Imagini Damasc: Vinerea Mare in Siria

Comentarii

  • Imi aduc aminte ca ai scris tu intr-un post mai vechi de cat de uman si apropiat de oameni e Bashar, si i-ai facut si o poza in acest sens. Intereresant e ca inainte de revolutie cu vreo luna, ceva asemanator am scris si eu despre Ben Ali al Tunisiei…cat de usor te poate insela o vizita scurta intr-o tara dictatoriala in care nu apuci sa vezi decat ceea ce „trebuie”.
    E asa mare pacat de ceea ce se intampla acolo, dupa cum ziceai, o sa se termine prost, oricare ar fi finalul nenorocirilor din prezent.
    Paste Fericit si un gand bun pentru toti cei aflati in astfel de zone sensibile, indiferent ca sunt crestini, musulmani, budisti sau animisti.

    Dudian 13 aprilie 2012 8:49 Răspunde
    • Probabil dupa Paste o sa scriu cate ceva despre Bashar. Situatia in Siria este complicata, de aceea marile puteri europene evita o interventie decisiva. Regimul lui Bashar se bazeaza pe crestini si musulmanii shia (alawiti), cam 20% din populatie. Caderea regimului Bashar va duce probabil la un atac fara precedent impotriva crestinilor cu consecintele de rigoare – fuga in Liban cu destabilizarea Libanului sau retragerea in munti (unde alawitii si crestinii sunt majoritari) si razboi civil cu sprijinul Hezbollah. Daca te uiti, cei mai vehementi sunt Liga Araba (sunita) si Turcia (care vrea sa se impuna ca o putere regionala)

      Imperator 13 aprilie 2012 9:16 Răspunde
      • Tot ce ai scris tu mi se pare corect, cam asa cred si eu ca stau lucrurile acolo.

        Iti urez un Paste fericit, Imperatore, tie si celor apropiati.

        Varu 13 aprilie 2012 18:27 Răspunde
  • Frumos! Felicitari pentru articol!
    Dar totusi – care ocean era ala? 🙁 🙂 (…pentru a admira oceanul de lumina in care se scalda Beirutul)

    Stefan 13 aprilie 2012 11:59 Răspunde
    • Oceanul de lumini Beirut :)))

      Imperator 13 aprilie 2012 12:02 Răspunde
      • Aha! 🙂 1-0 pentru tine! 😀
        Paste fericit! 😉

        Stefan 13 aprilie 2012 12:07 Răspunde
  • Foarte interesant articol. Felicitari si Paste Fericit!

    Marius W. 13 aprilie 2012 22:29 Răspunde
  • F frumos articol! Bravo!

    Ana Maria 14 aprilie 2012 14:15 Răspunde
  • Bine v-am gasit.

    Am fost si eu in Siria prin septembrie 2007, pe scurt, in acea perioada era mult mai bine decat m-am asteptat: in principiu tara era o semi-democratie, sau semi-dictatura (cum vreti), in sensul ca din punctul de vedere al cetateanului sirian erai liber sa faci afaceri, puteai calatori, puteai face cam ce vrei atat timp cat nu discutai politica.

    Am stat 10 zile si am fost in urmatoarele orase: Damasc, Homs, Tartus si Latakia. Imi pare rau ca nu am ajuns la Aleppo.

    Oamenii sunt foarte primitori, orasele sunt incarcate de istorie, iar preturile la restaurant sunt foarte mici. Au si bere nationala, dar daca ajungeti nu o incercati, este foarte proasta, comandati de la inceput un brand international. De mentionat totusi ca alcoolul nu il gasiti peste tot, este servit numai in restaurantele de crestini, pe acestea le gasiti ori in jurul bisericilor ori au nume de gen „la Georgis sau Ioanis, etc,

    Daca mergeti pe cont prorpiu trebuie sa stiti ca nu prea se vorbeste engleza, in schimb cu limba franceza o sa va descurcati onorabil. Si un ultim amanunt, trebuie neaparat sa stiti cifrele arabe, notati-le pe ceva de acasa. 🙂

    O zi buna si un Paste Fericit.

    mircea 14 aprilie 2012 16:43 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii