Primul meu zbor

Aeroportul Otopeni 1991

Dintotdeauna m-a fascinate aviatia. Cand eram mai mic, ma uitam pe cer dupa urmele lasate pe cer de avioanele care traversau Romania. Ma rog, era mai mult un vis de a iesi din Romania, de a calatori, de a vedea si alte tari, iar avioanele erau pentru mine un simbol al libertatii de calatorie. Si parca totul e scris undeva… prima mea iesire din tara nu a fost cu masina, nu a fost trenul, a fost cu avionul! In data de 1 septembrie 1991.

Cum am mai scris la un moment dat, prima mea iesire din tara a fost cu ocazia primirii unei burse in Olanda. Terminasem anul I la ASE, eram student la o grupa experimentala cu predarea in engleza (actuala SELS – Facultatea de Studii Economice in Limbi Straine din cadrul ASE) si decanul ne-a facut rost de niste burse. S-a plecat in ordinea mediilor din anul I, eu am intrat in plutonul 2, care au plecat in Olanda, la Maastricht si a fost experienta determinanta pentru restul vietii mele… mi-a deschis multe orizonturi, am invatat cat intr-o viata, a fost un an fantastic.

Dar nu despre asta voiam sa va scriu, ci despre prima mea experienta aviatica. Urma sa zbor cu Taromul la Amsterdam. Eram pentru prima oara la Otopeni, nu mai calcasem niciodata in aeroport. Eram cinci care plecam la bursa si cred ca au venit zeci de oameni sa ne conduca la aeroport. Asa era atunci, o plecare in strainatate era un eveniment epocal si venea tot neamul sa te vada cum decolezi! Mai ales ca decolam pentru un an. Am ajuns cu vreo trei ore inainte si bine am facut! Era o coada de nu te vedeai si, in plus, erau nu stiu cate controale.

Am plecat spre Maastricht cu 44 de kilograme de bagaje. Plecam in necunoscut si trebuia sa plec cu totul dupa mine – haine, vesela, hartie, caiete, pixuri, plicuri, jumatate de casa. Ca la noi, la camin. Dintre noi cinci, nu eram cu cel mai mare bagaj, cred ca eram pe locul 3 in clasamentul greutatii. Evident, am descoperit ca nu aveam dreptul decat la 20 de kile. Cum, necum, cei de la Tarom s-au milostivit si am platit doar 4 kile ca extra-bagaj. Trebuiau si ei sa ajute niste studenti saraci care plecau la bursa in Occident.

Cei obisnuiti sa tasniti in aeroport cum coborati din masina o sa va mirati. In aeroport nu intra oricine, doar alesii cu bilet. Cu putin noroc, au mai patruns si cateva rude. Am stat la o mega-coada in afara aeroportului (noroc ca era un soare superb) ca sa ne scaneze toate bagajele, inclusiv pe cele de cala. Nu-mi mai aduc aminte cum aratau formalitatile de check-in, mi-amintesc doar ca ma uitam cu uimire la shopul din zona de dupa pasapoarte. Wow, aveau tigari Kent! Si bere nemteasca! Si ciocolata Mars! Dar si ce preturi!

Urma sa zburam cu o aeronava Rombac 1-11, mandria industriei aeronautice romanesti. Mi-aduc aminte ca, imediat dupa imbarcare, ne-au dat sampanie. Da, sampanie Zarea! Astazi, in cel mai bun caz primesc un paharel cu sampanie cei de la business class. Atunci, sampania curgea in pocale mai rau ca la nunta. Cea mai mare frustrare a fost ca stateam la culoar si eu voiam sa vad cum arata pamantul de sus!

Intial, zborul urma sa fie pe ruta Bucuresti – Amsterdam. Dar cum la mare erau vreo cinci turisti olandezi rataciti pe litoralul nostru, am mai dat o tura si pe la Constanta sa-i luam pe respectivii. Orare de respectat? Ce-s alea?! Oricum, a fost o decolare pe care n-o voi uita, simtind fiecare cal-putere din motoare, si apoi am aflat ca vom zbura la 5.000 de metri deasupra Pamantului! Wow! Zborul a fost scurt, placut si agreabil, pista de la Constanta probabil ca avea gropi, ca toti pasagerii au dat din cap ca rockerii cat timp Rombacul frana pe pista… Cam ca baietii de la Nirvana din “Smells Like Teen Spirit”.

In schimb, zborul Constanta – Amsterdam a fost cumplit. Imi urlau motoarele in urechi, mi s-au infundat urechile, mi-era greata. Cred ca nici n-am mancat nimic, doar am baut apa si Cico. Finalul zborului a fost apoteotic. Avionul a survolat centrul Amsterdamului si, de sus, am vazut superbul sistem de canale ca o panza de paianjen… era un soare minunat. Cum zburam noi, asa, lin, deodata avionul a cotit brusc si, pe partea stanga, am vazut aripa unui alt avion trecand destul de aproape de noi! Ufff… Dar ala a fost momentul in care nu m-am mai putut abtine si am folosit punga din dotare!

Cat timp am rulat prin aeroportul Amsterdam “until reaching the final parking position”, ne uitam toti uimiti la cate avioane erau pe acolo… si erau unele atat de mari, incat eram convins ca avionasul nostru ar putea sa treaca relaxat pe sub burta lor. Probabil nu era adevarat, Rombacul nu era chiar asa de mic, dar asa am avut senzatia… Si apoi am ramas mut de uimire cand am vazut un burduf lipindu-se de avion si cum am ajuns direct in aeroport! Wow! A urmat apoi legendarul drum spre Maastricht :).

Pentru multi, acel “prima data” este de neuitat, chiar daca repeti experienta, de doua ori, de cinci ori, de foarte multe ori. De atunci am decolat (si Slava Domnului, am si aterizat) de 726 ori… dar niciodata nu o sa uit acel “prima data”… Apropos… la voi cum a fost prima data ?

 

Categorii:
Diverse

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii