Am mai scris si cu alte ocazii, imi face o placere enorma sa aflu de la voi ca datorita acestui blog ati ajuns prin diverse locuri din Romania si din lume. Si ma bucura si mai mult cand unii dintre voi dupa ce se intorc, imi trimit si niste randuri pentru publicare. Cristina a ajuns in aceasta primavara in Peru dupa ce a vazut pe blog o mega-oferta pentru Peru – o tara fabuloasa in care se ajunge foarte scump… Nu mai stiu cat era, cred ca s-a ajuns la un moment dat si la tarife de 200 euro dus-intors din Madrid cu retur in Londra. Mai puneai vreo 150  – 200 euro la un low cost si gata… Ajungeai in Peru la un pret incredibil… Asa a ajuns si Cristina, a stat vreo 3 saptamani, s-a invartit prin mai multe locuri din Peru si acum, la intoarcere ne povesteste despre aventura ei peruviana. Multumesc, Cristina !

Peru nu a fost niciodata pe lista scurta a destinatiilor mele. Cand in noaptea de revelion am decis calatoriile pe care vreau sa le fac in urmatorii ani, in niciun moment nu m-am gandit la America de Sud. In cazul in care va intrebati ce aveam pe lista, ei bine, erau urmatoarele: New York (pe care deja l-am bifat si cred ca e cel mai frumos oras din lume si nu cred ca vreodata isi va pierde locul 1 in topul destinatiilor mele de suflet), Cuba, Tanzania cu Zanzibar si Serengeti Park si Rusia. Dupa cum bine stim cu totii insa, planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, nu intotdeauna cel putin, asa ca, dupa New York in februarie, Finlanda si tarile baltice in martie, la final de mai am plecat in Peru.

Cand am vazut oferta de avion pe blogul Imperator travel i-am dat-o repede unei prietene de-ale mele care stiam ca vrea sa ajunga. In aceeasi zi, o alta prietena (la fel de pasionata ca si mine de calatorit) ma intreaba “Ai vazut? E genial! Mergem si noi?”. Eu eram inca in negare, insa intr-un moment de inspiratie ii arat si prietenului meu mega oferta (chiar era o mega oferta – 272 de euro dus-intors cu toate taxele Madrid-Lima-Londra) si raspunsul lui vine rapid “Si nu mergem?”. Si am mers. Mi-au trebuit multe ore de cercetare, multe site-uri si o carte pana sa pun la punct excursia pe care o puteam face in cele 18 zile pe care aveam sa le petrecem in Peru. Nici mie nu imi venea sa cred cate poti face in Peru. Apoi, am contactat o agentie locala, care s-a ocupat sa ne rezerve biletele de autobuz si cazarea in zonele indicate de noi. Trebuie sa precizez ca nu mai apelasem la agentii de turism pana acum, preferand sa fiu eu cea care se ocupa de tot, insa s-a meritat.

Am ajuns in Peru dupa 26 de ore de zbor si escale (doua la numar, in Madrid si Sao Paulo). Nu mai stiu cat am dormit pe drum, nu foarte mult oricum, insa cand am ajuns eram deja pregatita sa iesim la plimbare. In aeroport ne asteptau deja Joel – reprezentantul agentiei – si un sofer, cei doi urmand sa ne lase la hotelul nostru din Miraflores. Miraflores este, de altfel, cartierul care grupeaza 80% dintre hotelurile din Lima. Este un cartier rezidential, aflat la malul marii, considerat cel mai sigur din capitala statului sud-american. In Lima am stat la Casa Wayra, care are o gradina interioara superba si un personal mereu gata sa te serveasca. Dupa ce am scapat repede de bagaj, am plecat sa exploram cartierul si sa vedem oceanul. Eu il mai vazusem in State, insa nu semana deloc cu ce vedeam aici. Apa este gri, agitata si galagioasa. De asemenea, este tot timpul invaluita in ceata. Toate acestea sunt, de altfel, motivele pentru care surferii se inghesuie sa vina in Lima. Exista si alte plaje bune la nord, insa nu am ajuns si la ele. Ce pot sa spun insa este ca Lima e un oras pentru surf, nu pentru plaja. Plaja este plina de pietre, iar vantul care bate e rece.

Lima, desi pe malul oceanului, este un oras construit in desert. Mai mult, in Lima nu ploua. Niciodata. De altfel, Peru este impartit simplu: padure amazoniana (60%), desert (30%) si munti.

Sa revin insa la Lima si la Miraflores. In acest cartier, care ii gazduieste si pe unii dintre cei mai bogati peruani, ai de toate: parcuri (Parco del Amore sau Parcul Dragostei, o replica sud-americana a celebrului Parc Guel din Barcelona), ocean, vanzatori ambulanti de fructe si restaurante cu specific. Pentru priveliste, dar si pentru mancare, as recomanda Mangoes. Si mie mi l-au recomandat peruanii. Preturile sunt insa cam piperate, doua persoane am platit 100 de soli, echivalentul a 120 de lei. Suma include o portie de lomo saltado (o mancare traditionala facuta, de regula, din carne de vita) si una de pui gatit traditional, cu o portie de orez langa, plus doua bauturi – o limonada si o Coca-Cola. Mancarea in Peru este mai buna decat m-am asteptat: nu ratati ceviche – un fel de mancare din peste marinat, chaufa – mancare pe baza de orez, lomo saltado, peste si fructe de mare. Era sa uit ce era de fapt cel mai important: sa mancati fructe, fie cumparate din piata, supermarket sau de la vanzatori ambulanti, si sa beti suc. In Peru micul dejun vine la pachet cu suc natural, de multe ori de ananas sau maracuja.

Tind sa fac multe paranteze, chiar si acolade, pentru ca simt ca ar trebui sa povestesc cat mai multe lucruri din excursia asta, pentru ca astfel poate va conving sa mergeti, fiindca merita.

Dupa ce am facut turul cartierului Miraflores, am decis ca este cazul sa dormim pentru a ne pregati pentru ziua numarul 2. Ne-am trezit, am luat micul dejun – gem cu paine, ochiuri, cafea si suc – si am plecat intr-un scurt tur al orasului. Nu sunt genul sa fac tururi organizate, asa ca nu pot sa va spun ca m-a incantat. Mi-a placut insa zona centrala, cu Plaza des Armas (nume pe care il poarta toate pietele centrale din orasele peruane), motiv pentru care am revenit. Aici se vede cel mai bine influenta spaniola.

Pe seara am mers in parcul fantanilor cantatoare (Parque de la Reserva), unde ne-am udat pana la piele incercand sa facem poze intre jeturile de apa. Revin la Barcelona pentru a face o comparatie cu fantana de la Montjuic. In Lima sunt mai multe fantani, si in intuneric arata tare bine.

Dupa, am mai dat o tura prin centru si ne-am pregatit de plecarea de a doua zi catre Paracas si Islas Ballestas. Stiu ca Lima este cunoscuta ca un oras periculos, insa personal nu pot sa spun ca l-am simtit astfel, cred insa ca tine de noroc si de experientele avute. Nu este un oras frumos, insa nici urat nu e. Este interesant si un punct bun de plecare pentru restul excursiei.

A doua zi am plecat dis-de-dimineata cu autobuzul catre Paracas. Autobuzele in Peru nu sunt asa cum va imaginati probabil, niste harburi, in care localnicii merg cu custile de gaini in brate. Din contra, sunt autobuze cu doua niveluri (cu first si second class) unde primesti bautura gratis si, uneori, si o masa. Drumurile in Peru sunt lungi, insa te poti intretine cu un film proiectat pe unul dintre televizoarele din autobuz. Cat despre preturi: nu sunt mari, circa 20 de soli (20 si un pic de lei) de la Lima la Paracas, un drum de circa 4 ore. Nu stiu foarte bine preturile pentru ca am platit o suma totala catre agentie si ea s-a ocupat de tot. Suma o sa o dezvalui pe la final, cand o sa intelegeti pentru ce am platit banii aia, care au inclus tot, mai putin cateva mese si obiectivele turistice.

Odata ajunsi in Paracas, am gasit un alt ghid si un alt sofer care ne-au condus in doar cateva minute la hotel. Autogara din Paracas este din stuf, in mijlocul campului sau al desertului, ca sa fiu mai precisa. Cu toate acestea, exista un sistem de administrare a bagajelor dupa modelul din aeroport, doar ca manual.

Initial, dupa ce ajungeam, trebuia sa mergem in Islas Ballestas sau The Little Galapagos, cum mai sunt ele numite datorita populatiei numeroase de pinguini, lei-de-mare, pescarusi si pelicani. Mai sunt si alte specii de pasari, insa nu le stiu numele pentru ca pe mine pasarile ma sperie mai rau decat fiarele salbatice, motiv pentru care nu m-am pozat cu pelicani si nici nu i-am hranit.

Era deja insa prea tarziu pentru insule, asa ca am avut o zi intreaga pentru plaja, baie si cumparaturi. Desi in iunie incepe iarna in Peru, apa oceanului era calda si soarele ardea suficient pentru a face plaja. Nu este una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am vazut, nici macar peruanii nu o marketeaza astfel, dar apusul vazut de pe plaja din Paracas iti taie respiratia. Daca aveti timp, nu ratati nicio masa la unul dintre barurile locale de pe plaja. Portiile sunt generoase (ca peste tot in zona de coasta) si delicioase. Eu am luat o portie de calamari pane, care a venit la pachet cu 900 de grame de cartofi prajiti (da, da… aproape 1 kg), si m-a costat 20 de soli cu tot cu cicha morada, o bautura locala din porumb mov. In Peru nu doar porumbul este mov, ci si cartofii. De altfel, aici exista cateva mii de feluri de cartofi, principalul aliment al peruanilor.

Dupa o masa copioasa si o plimbare la lumina lunii, am mers sa ne odihnim pentru ca de dimineata porneam pe mare catre insule. Aceste insule nu sunt cunoscute doar pentru populatia variata de animale si pasari, ci si pentru guano, gainatul de la pasari pe care peruanii il strang si il exporta pe bani buni. Odata ajunsi la insule, dupa o ora de mers cu barca, ai senzatia ca esti in „Pasarile” lui Hitchcock, sau cel putin eu asta am simtit. Ceilalti au fost mult mai incantati. Mie mi-au placut insa pinguinii (tot pasari, dar care nu zboara, spre fericirea mea) si leii-de-mare care dormeau lenesi la soare. In insule nu miroase urat asa cum spun multi, de fapt, miroase doar a mare.

Dupa sute de poze si cateva minute bune in care ne-am minunat de frumusetea zonei, ne-am intors pe pamant si am pornit-o spre Ica.

Drumul pana aici dureaza o ora si putin, iar orasul nu este deloc impresionant. Este doar un punct de plecare catre desertul Atacama si oaza Huacachina, una dintre cele mai frumoase destinatii din Peru, in opinia mea. Dupa un tur cu masina prin Ica, un oras afectat puternic de cutremurul din 2007, am mers sa mancam la o crama unde se produce celebra bautura locala Pisco, un fel de tuica locala, foarte gustoasa sub forma de cocktail – Pisco Sour, pentru care, pe langa Pisco, ai nevoie de albus de ou, suc de lamaie, zahar si scortisoara. Aici am degustat 5 feluri de Pisco si doua de vin si apoi am mancat bine si nu foarte scump. Am facut un tur al cramei si ni s-a explicat cum se produce pisco. Apoi ne-am oprit cateva minute sa cumparam si pentru acasa cateva sticle de Pisco. Desi te-ai astepta sa fie mai scumpe aici decat in supermarket, este exact invers. Cu toate ca este un loc turistic, sticla – in functie de tipul bauturii – costa intre 20 si 40 de soli. In supermarket nu gaseai decat rar ceva sub 30 de soli.

Degustarea ne-a pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze, incursiune in desert si sandboarding, adica să te dai cu placa pe dunele înalte de câteva zeci, chiar peste 100 de metri. In mijocul desertului ajungi doar cu un buggy – o maşină care pare ruptă dintr-un joc sau dintr-unul dintre filmele din seria Transformers. Odata urcat in masina, nu iti imaginezi ca vei zbura peste dune si ca o vei lua la vale apoi pe dune, dar exact asta se intampla. Senzatii tari din plin. O excursie in desert presupune trei coborari pe board (fie pe burta, fie in picioare) si multe drumuri cu buggy-ul. Trebuie doar sa precizez ca placa aluneca mai repede pe nisip decat pe zapada, asa ca fiti pregatiti.

Desi la inceput pare nebuneste sa te arunci cu capul inainte pe o duna de nisip, dupa ce ai facut-o iti dai seama ca excursia nu ar fi fost aceeasi fara sa incerci si asta. De altfel, e in topul experimentelor din Peru, urmata de excursia in jungla amazoniana cand poti vasli tu insuti in timp ce te afli intr-o barca de lenm la niciun metru de caimani. Nu uit nici de urcatul pe Huayna Picchu (muntele care apare in toate imaginile cu Machu Picchu), dar toate la timpul lor.

Dupa desert merita sa iti tragi sufletul in Huacachina, o oaza care la caderea noptii se imbraca in haine de sarbatoare. Mai mult, la caderea noptii iti dai seama ca nu ai vazut nicaieri mai multe stele. Nu am innoptat in Huacachina pentru ca hotelurile au preturi pe masura privelistii, asa ca ne-am intors la Ica, de unde a doua zi am plecat catre Nazca.

Aeroportul din Nazca este foarte mic, insa o incapere mai mica decat sala de asteptare de la Baneasa gazduieste mai bine de zece birouri ale liniilor aeriene care organizeaza zboruri peste liniile Nazca. Ne-am urcat într-un avion de 12 locuri care se înclină până când aripile ajung pe verticală pentru ca pasagerii să vadă mai bine astronautul, maimuţa sau mâinile, figurile desenate în deşert acum 1300-1500 de ani (potrivit informaţiilor existente). Persoanele cu rău de inaltime, de mişcare sau cu frică de avion nu ar trebui să se „supună” zborului de jumătate de oră, deoarece piloţii nu se vor lăsa impresionaţi de rugăminţi pentru o revenire mai rapidă la sol.

De zborul deasupra liniilor Nazca nu mi-a fost teamă, ba chiar speram la un avion mai mic pentru că senzaţiile sunt invers proporţionale cu dimensiunea aparatului de zbor. A trebuit să mă mulţumesc cu un avion de 12 locuri, pentru ca noi eram şase şi am vrut să zburăm împreună. Ni s-a alăturat un grup de trei asiatici. Deşi am crezut că ne vom bate pe locuri pentru a avea o vedere cât mai bună, fiecare a primit locul său abia după ce s-a urcat pe cântar. Am fost aşezaţi în ordinea greutăţii, cei mai slabi în faţă. Toată lumea a primit loc la fereastră, însă pentru că doar astfel de locuri existau.

Am zburat 35 de minute, am vazut aproape toate figurinele si am admirat de sus desertul. Apoi, ne-am indreptat spre munti si spre Arequipa, insa despre asta in episodul urmator.

Imagini Peru

 Porumbei in Lima

 Miraflores, un cartier pe malul Oceanului Pacific

 Pacific inseamna surfing. Nu numai in California, ci si in Peru, la Lima !

 Transportul in comun nu arata chiar asa 🙂

 Tot in Miraflores…

 Parcul Fantanilor

 O sarbatoare locala in Lima cu costume traditionale

 Hotel Casa Wayra – Lima

 Pelicani in insulele Ballestas

 Celebrii pinguini de aproape de Ecuator 🙂

 Peninsula Paracas la apus de soare

 Flotila de Paracas 🙂

 Un buggy

 Sandboarding in desertul peruvian 🙂

 Crama din Ica

 Desertul Atacama (sau, ma rog, prelungirea lui peruviana :))

 Huacachina

 Cerul e plin de stele la Huacachina 🙂

 Unul din avioanele care survoleaza Liniile din Nazca

 Maimuta vazuta din cer 🙂

 Foto credit: Mihai Buduleanu